MĂNĂSTIREA VORONEȚ

        Mănăstirea Voroneț constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
           Mănăstirea Voroneț,  a fost supranumită „Capela Sixtină a Estului”, pentru marea frescă de pe fațada vestică numită „Judecata de Apoi”. . Ea este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului.

Este o construcție din zid de piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce, cu interiorul împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastra mare la răsărit și ded câte una mică pe laterale. Catapeteasma este din lemn de tisa aurit, ușile împărătești fiind o adevărată capodoperă de sculptură în lemn). Naosul, cu absidele puțin pronunțate în adâncime și delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime care lasă o deschidere cât o ușă obișnuită. Deasupra se înalță o turla mare, circulară, luminată de patru ferestre. De mare pret este copia tronului Mitropolitului Grigore Rosca; se nadajduieste ca va veni odată acasă și tronul original. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte. In dreapta se află mormântul schimonahului Daniil, primul stareț al mănăstirii, prăznuit în calendarul Bisericii Ortodoxe la 18 decembrie.

Pronaosul a fost pictat în 1550, prin grija Mitropolitului Teofan, așa cum arată inscripția de deasupra ușii naosului: „Acest pronaos l-a infrumusețat și aurit Teofan Arhiepiscopul Moldovenesc în 7058 (1550) luna iulie 21 – Veșnica lui Pomenire”. Tot în pronaos se află traducerea pisaniei de la intrarea în tindă: „Io Stefan Voievod prin mila Lui Dumnezeu gospodar al țării Moldovenești, fiul lui Bogdan Voievod, a început acest hram la mănăstirea Voroneț în numele sfântului, vestitului și marelui mucenic și purtătorului de biruință Gheorghe, în anul 6996 luna mai 26 Luni dupe Pogorarea Sfântului Duh și s-a sfârșit ân același an luna Septembrie 14-1488".

Pronaosul este separat de pridvorul închis (tinda) printr-un zid gros de peste un metru, cu o deschidere mai înaltă și mai largă decât cea de la naos. Geamurile din altar, naos, pronaos, sunt înguste, fixate în cadru metalic, prevăzute cu grilaje metalice. Intre pridvor și pronaos există o ușă masivă din lemn. Pridvorul este luminat de doua ferestre mari, una la sud, alta la nord. Intrarea se face prin sud pe o ușă masivă din lemn. Pardoseala este executată din lespezi de piatră. Acoperișul s-a realizat pe timpul unai reparații târzii din tablă zincată pe astereala (captușeala din scânduri așezată pe un schelet din lemn, pentru a susține învelitoarea unui acoperiș) din lemn, cu streașina largă de peste 3m. 

De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. In anul 1547, mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care s-a adoptat o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat. Peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea exterioareă, din temelie până în streașină, lucrare ce a dat construcției o mare stralucire. Mănăstirea Voroneț a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.

Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările de construcție se apropiau de final, Ștefan cel Mare a dăruit mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.

Incă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea a devenit un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț, după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie, a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.

Ștefan cel Mare a dăruit mănăstirii pe lîngă o serie de moșii și mai multe cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu care au dăruit sau au confirmat anumite donații către mănăstire. Deseori aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât și la alte sărbători religioase.

Astfel, la 27 martie 1598, la hramul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Ieremia Movilă a dăruit „1 bute săcară, 1 bute slad, 1 poloboc vin, 1 poloboc stridie, 3 camene pietre ciară, 6 taleri de chieltuială, 3 zloți la tămîie”, ca la 3 aprilie 1602 același voievod să vină cu daruri cu ocazia aceleiași sărbători. La 21 aprilie 1614 a  întocmit un „catastif de praznic ce au dat și miluit .... sfintei sale mănăstiri a Voronețului”.  Ștefan Tomșa voievod, a venit și el cu ofrande. Constantin Mavrocordat a dat mănăstirii Voroneț, la 7 noiembrie 1733, „din vama mare cîte 2 ocă de untdelemn și cîte 8 dramuri tămâe pe lună ca să fie pentru luminarea înaintea sfintelor icoane”.

        In pomelnicul mănăstirii sunt înscriși spre pomenire boieri cu cele mai înalte ranguri, cu membrii familiilor lor, ceea ce arată importanța mănăstirii ca fiind unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Moldovei pe parcursul secolelor 15-18.

In 1490 la Voroneț s-a fondat o scriptorie în care erau copiate cărțile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu fiind copierea unui Tetraevanghel de la 1490 de către călugărul Pahomie, din partea locului. Se consideră că aici a fost înființată, ca și la alte mănăstiri, o școală de slavonie unde erau aduși pentru instruire și educație copii de boieri și de preoți care învățau pentru a deveni preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli.

Descoperirea Psaltirei de Voroneț și a Codicelui de Voroneț i-a determinat pe cercetători să considere că de pe timpul aflării lui Grigore Roșca la Voroneț, activa o școală mănăstirească în care se studia în limbile slavonă și română. Puține sunt însă exemplele care ar demonstra că un tînăr sau un monah și-a făcut studiile la școala mănăstirească de la Voroneț.

             Intr- una din însemnările de pe Tetraevangheliarul din 1550/1551, dăruit de mitropolitul Griogore Roșca, mănăstirii Voroneț: „... unde din fragedă copilărie m-am închinat lui Dumnezeu, cu rugăciunea Sfântului părinte al nostru Daniile cel nou, și unde am primit cinul îngeresc, și unde mult m-am trudit cu sufletul”, reiese că înaltul prelat moldovean s-a format ca preot sub supravegherea monahilor din partea locului.

O înviorare deosebită a vieții monahale pe diverse planuri a cunoscut mănăstirea Voroneț pe timpul egumenului Macarie (1756-1782), cînd s-au construit noi chilii, a fost reparată biserica, au fost reparate cu insistență proprietățile mănăstirești, efectuîndu-se în acest scop și întocmirea, în 1775, a unei Condici de averi de tot felul ce a fost tălmăcit și renovat de Vartolomei Maiereanu Pomelnicul, au fost procurate cărți noi, a crescut numărul monahilor.

După anul 1775, cînd a avut loc anexarea teritoriului amplasat în N-V Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic, a avut loc o diminuare traptată a privilegiilor și drepturilor de care se bucurau odinioară bisericile și mănăstirile ortodoxe, lucru ce a dus la o serie de nemulțumiri, astfel pe 13 noiembrie 1782, egumenii de la șapte mănăstiri, printre care și Inochentie al Voronețului se întrunesc pentru a alege doi delegați ce urmau să prezinte cererile lor împăratului Iosif al II-lea, pentru recunoașterea vechilor privilegii, aceleași cerințe fiind înaintate și episcopiei ortodoxe din Cernăuți; în cele din urmă la cerințe s-a răspuns printr-un compromis ce prevedea desființarea schiturilor și reducerea numărului de călugări. A fost creat un fond bisericesc ce a avut drept scop controlul veniturilor bisericilor și mănăstirilor și au fost secularizate moșiile mănăstirilor, Voronețul nefăcând excepție în acest caz.

După 1785, biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a rămas să activeze ca biserică parohială pînă în 1991 și o mare parte din relicvile mănăstirii au fost transferate la mănăstirile Teodoreni, Sucevița, Putna. După 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneț a fost declarată de statul român drept monument istoric. Acest statut l-a păstrat pînă în prezent. In perioada socialistă aici s-au efectuat o serie de săpături arheologice dar s-a bucurat și de restaurări ce au fost apreciate contradictoriu.

              Prin decizia nr.1 din 14 martie 1991, semnată de I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe baza adresei Cancelariei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe române nr. 5373, același an, Mănăstirea Voroneț și-a reluat viața monahală după 206 ani, de data aceasta fiind obște de călugărițe.

Pictura

               Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. In scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Impărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).

Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre. In partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.

Pictura de la Mănăstirea Voroneț este dominată de culoarea intensă albastră. Albastrul de Voronet este considerat de specialiști ca unic în lume și cunoscut ca și „roșul lui Rubens” sau „verdele lui Veronese”. Pe fondul albastru este reprezentat „Arborele lui Iesei" sau „Genealogia Mantuitorului nostru Iisus Hristos", iar pe coloane sunt pictați filosofii greco-latini.

Sunt căutați cu privirea în mod deosebit Aristotel si Platon, iar pe absida laterală reține atenția figura ascetică a Sfântului Onufrie. In stânga ușii de la intrare se află chipul aureolat al Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul. Deasupra ușii străjuiește icoana „Deisis".

 Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Judecătorul Atotdrept privește cercetator pe toți cei care trec pragul bisericii. In dreapta și în stânga Sa, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezatorul mijlocesc milostivirea pentru noi oamenii. Pe contrafort este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe patronul mănăstirii, iar pe primele rânduri ale acestui ansamblu de pictură se pot vedea Acatistul Sfântului Nicolae și, mai jos, Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pictura exterioară a fost executată de meșterul Marcu.


          In pridvor pictura prezintă sinaxarul (calendarul) creștin-ortodox, iar pe multe icoane se vad semne și zgârieturi, consecința a peste 200 de ani de pustiire. Deasupra ușii de la intrarea în pronaos se află o minunată icoană „Dulcea Imbrățișare" și mai sus inscripția în piatră (pisania) care precizează numele ctitorului și timpul înălțării mănăstirii. Tabloul votiv al întemeietorului se găsește în naos infățișând pe Maria Sa, Stefan cel Mare (pictat in anul 1496) împreună cu Doamna Maria Vochita și Bogdan moștenitorul, închinând mănăstirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a-i mulțumi ca 1-a ajutat în lupta împotriva cotropitorilor turci.

Privind tabloul votiv si ascultand clopotele dăruite de voevod mănăstirii încă de la întemeiere, clopote care trase de viețuitoare cheamă de peste veacuri numele ctitorului... Ștefan Vodă... Ștefan Vodă... ca într-o veșnică pomenire.

Pictura din naos și din Sfântul Altar, înnegrită sute de ani de fumul lumânărilor, a lăsat să se vadă după primele probe de curățire culorile originale bine conservate, culori care pot ieși la lumină prin muncă minuțioasă.

Clopotnița se află la 20 m sud de altarul bisericii. Este o construcție din zid de bolovani de piatră, cu gang de intrare, acoperită cu șindrilă.

Cladirea pentru stăreție și chilii este construită la 100 m sud de biserică. Curtea mănăstirii este pavată cu dale de piatră. Zidurile înconjurătoare ale incintei sunt executate de asemenea din bolovani de piatră. De jur imprejurul acestor ziduri sunt prispe din piatra, late de 25 cm, înalte de 80 cm.

Mănăstirea Voroneț este expresie artistică a credinței noastre ortodoxe, a rafinamentului și gustului pentru frumos al neamului. 

O notă caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). In interiorul bisericii rețin atenția jilțurile și stranele din sec.al 16-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Roșca, din pridvor, mormântul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos.
Pictura mănăstirilor moldovenești-bucovinene din secolele 15-16 a adus cu ea unicitate de concepție, dar și de coloristică. Au rămas posterității albastrul de Voroneț, auriul de Moldovița, cărămiziul de Humor, verdele de Sucevița, verdele de Arbore și galbenul (ocrul) de Pătrăuți. Multe alte biserici ale vremii s-au bucurat de dăruirea coloristică a meșterilor, dar n-au avut șansa de conservare a operelor pictate.