MĂNĂSTIREA NEAMȚ

           Cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova este Mănăstirea Neamț, mănăstire de călugări aflată în localitatea Vânători-Neamț, jud. Neamț,  Numită și "Ierusalimul ortodoxiei române", mănăstirea se află la numai 12 Km de Cetatea Neamțului pe valea râușorului Nemțișor.

          Nu există izvoare istorice, care să determine cu exactitate timpul și împrejurările în care lăcașul a luat ființă. Tradiții locale puternice, în mai multe versiuni, dovedesc existența mănăstirii la sfârșitul celui de-al 14-lea secol.O inscripție de pe un clopot din veacul al 19-lea spune: "Acest clopot s-au vărsat din materialul clopotului făcut la 1393 de domnul Ștefan cel dintâi și care s-au topit la arderea mănăstirii Neamtu 1862 noiembrie 20".

         In tradiția locală, înregistrată de cronicari, se pomenește însă de niște călugări care ar fi venit de prin părțile Dunării - unii spun că acești călugări ar fi fost discipolii lui Nicodim, organizatorul vieții mănăstirești în Țara Românească - și ar fi întemeiat un schit chiar cu un veac mai înainte. Acei ucenici au ridicat aici o biserică din lemn, numită de istorici "Biserica albă", pe locul de azi al bisericii "Bogoslovul" din cimitirul mănăstirii, construită mult mai tarziu, în anul 1835. Primul document scris ce s-a păstrat despre mănăstirea
Neamț, este actul din 7 ianuarie 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun, dat de acel "Vladica Iosif ", rudă apropiată a lui Petru I Mușat, ajuns primul mitropolit al Moldovei. Acel act arăta că la data pomenită, mănăstirea Neamț era înzestrată cu două sate dăruite de către Petru I Mușat, două mori, două vii și mai avea și cărți, odăjdii și vase. Faptul acesta vine să confirme existența ei cu un personal destul de numeros încă la acea dată.

         Domnitorul Petru I Mușat a zidit prima biserică din piatră, pe locul unde se găsea până nu demult biserica Sfântul Gheorghe. După cutremurul din 1471, ctitoria cea veche fiind zdruncinată din temelii, Ștefan cel Mare a înalțat o nouă biserică, alături de cea veche, care a fost sfințită cu alai mare după izbânda din Codrii Cosminului din 1497. Sfințirea s-a făcut la 14 noiembrie 1497, cu hramul Inălțarea Domnului.

          Mănăstirea a devenit unul din cei mai mari și puternici proprietari feudali din Moldova, ceea ce i-a permis să participe la viața politică a Moldovei. In anul 1428, când Alexandru cel Bun i-a subordonat 50 de biserici din diferite sate, mănăstirea dispunea de atâta influență "încât nici un mitropolit, nici slugile lui, nici dregătorii lui, să nu se amestece ". 

           Ștefan cel Mare a avut o deosebită grijă pentru mănăstire, întărindu-i privilegiile acordate de domnitorii de dinaintea lui, înzestrând-o cu un clopot, în 1485, cu un panaghiar, în 1502, etc. Din construcțiile din acele vremuri n-au ajuns până în present decât biserica lui Ștefan cel Mare și partea inferioară a turnului clopotniță, zidit de Alexandru cel Bun. Cel dintâi domnitor moldovean care, după cum atestă documentele, a dăruit Mănăstirii Neamț sate și moșii a fost Petru I Musat. Acesta a zidit Cetatea Neamț, a integrat-o definitiv in sistemul de apărare al țării și, potrivit unei tradiții puternice, tot el ar fi clădit la Mănăstirea Neamț, pe locul vechiului schit de lemn, prima biserică de piatră, care a fost înconjurată, de urmașii săi în scaunul Moldovei, cu chilii călugărești, diferite clădiri, turnuri și ziduri de apărare.

          Pe latura dinspre apus a patrulaterului de incintă, la mijloc, străjuiește turnul clopotniță, străbătut la bază de gangul boltit al intrării. Partea inferioară a turnului clopotniță este zidită, probabil, pe vremea Domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), iar cele două caturi superioare, mai târziu. O parte din bolta semicilindrică a gangului - aceea dinspre răsărit - este acoperită cu picturi reprezentând scene inspirate din vechiul roman popular "Varlaam și Ioasaf".

         Clădirile incintei, așa cum se prezintă ele astăzi, datează din veacurile 18-19. Diferite însemnări, din care unele pe piatră, arată că înainte de veacul al 18-lea au existat alte clădiri: o trapeză și o bucătărie, zidite de Alexandru Cornea în 1540, o clisiarniță zidită de Iliaș Vodă (1546-1551), chilii și turnuri, înălțate de diferiți domnitori și ierarhi moldoveni, care din cauza unor incendii, unor prădăciuni și unor întâmplări dureroase s-au ruinat.

         In anii 1958-1961, a fost reconstruita, intre chiliile de pe latura de est, biserica Sfantul Gheorghe. Acest lăcas fusese zidit, la începutul veacului al 19-lea, pe locul unde altădată Petru I Musat înălțase cea dintâi biserică din piatră. Deoarece biserica din veacul al 19-lea știrbea măreția si frumusețea ctitoriei lui Stefan cel Mare, s-a hotărât reconstruirea ei în mijlocul laturei de est a incintei mănăstirești. Vechile temelii ale bisericii Sfântul Gheorghe, ca și cele ale altor vechi clădiri din incinta,sunt marcate prin linii de piatră.

           Pisania, în limba slavonă, fixată pe fațada de miazăzi a pronaosului, este pe deplin concludentă cu privire la ctitorul bisericii și la timpul când a fost ea zidită "Doamne Iisuse Hristoase, primește acest hram, care s-a zidit cu ajutorul Tau intru slav:a sfintei și slăvitei de la pământ la cer înălțare a Ta si Tu stăpâne acopere-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod a binevoit si a inceput si a zidit acest hram pentru rugaciunea sa si a Doamnei sale Maria si a fiului sau Bogdan si a celorlalti fii ai sai si s-a sfarsit an anul 7005 iar al domniei sale anul patruzeci si cel dintâi curgător luna lui noiembrie in 14".

         Intre multele ctitorii ale marelui Ștefan, biserica Inaltarea Domnului de la Mănăstirea Neamț este cel mai interesant și mai reprezentativ monument al arhitecturii vremii, atât ca plan și structură interioară, cât și ca mod de decorare a fațadelor.

    In incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic "Veniamin Costache", precum și un muzeu cu o colecție de artă bisericească și sala tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din fața mânăstirii, unde se face sfințirea apei la hram. 

Arhitectura

     Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare este principalul monument istoric și de arhitectură moldovenească din incinta mânăstirii, de o eleganță și frumusețe deosebite. Dimensiunile si monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcție a unor elemente noi: pridvorul, situat în fața intrării și sala mormintelor, sau gropnița, amplasată între pronaos și naos.
      Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice. Naosul, tot dreptunghiular, de dimensiuni mari, are două abside laterale, semicirculare în interior și pentagonale în exterior, baza fiind formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru arce mari. Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi masive susțin zidurile până la nivelul bolților. Fațadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramică smalțuită, cărămizi și discuri diferit colorate, în verde, în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile și ancadramente de uși și ferestre). Discurile smălțuite și nișele împodobesc și turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre. Pictura din absida principală, naos și sala mormintelor aparțin ultimilor ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor și pronaos este din timpul lui Petru Rareș. Mânăstirea a suferit multe devastări și incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au distrus treptat zugrăveala inițială.

         A doua biserică inclusă în complexul mănăstiresc este biserica Sfântul Gheorghe, încorporată în zidul de incintă.

       Arhitectura și bogata plastică decorativă exterioară adaugă monumentului o mareție impunătoare. Un soclu, cu două lărgiri succesive formează postamentul puternic din blocuri mari din piatra de talie, deasupra căruia se înalță pereții zidiți până la două treimi din înălțime cu bolovani de râu și piatră mai maruntă. De la acest nivel până la cornișa de piatră de sub streașină, paramentul este lucrat în zidărie de cărămidă. Pe porțiunea aceasta a paramentului sunt două rânduri de ocnițe - cele de jos, mai mari, iar cele de sus, mai mici - deasupra cărora se desfășoară o bogată friză de ceramică smălțuită, compusă din discuri, romburi și triunghiuri împodobite cu motive vegetale și geometrice. La elementele de policromie ale fațadelor se adaugă brâiele și pilaștri de cărămidă smălțuită, dispuse în câmpul zidăriei, atat în frize care înconjoară monumentul cât și în formă de colonete, precum și picturile în frescă ce se mai păstrează în unele ocnițe. Fațadele absidelor, în partea lor inferioară, sunt decorate cu firide alungite până la soclu.

    Cunoscutele contraforturi ale arhitecturii moldovenești sunt orânduite simetric în jurul monumentului: două dispuse în unghiurile vestice și câte unul de o parte și de alta în dreptul arcului median al pronaosului, în dreptul încăperii mormintelor și în dreptul proscomidiarului și diaconicului și, în sfârșit, unul mic în axul absidei răsăritene. Ferestrele prin care pătrunde lumina în camera mormintelor, naos și altarul bisericii, au fost lărgite și mărite, în decursul timpului, dar cu prilejul lucrărilor de restaurare din anii  1958-1961 li s-a dat forma originară. Turla, de formă octogonală, cu patru ferestre și patru contraforturi, se înalță pe două baze suprapuse, prima cu opt laturi iar a doua de formă stelată cu opt vârfuri. Atât bazele cât și fațadele turlei sunt decorate cu ocnițe, firide, discuri și cărămizi smălțuite.

           In a doua jumătate a veacului al 16-lea, sau mai târziu, a fost adăugat lângă altar, spre miazăzi, un vesmantar, care în ansamblul planului clădirii constituie o notă discordantă, dar fiind interesant din punct de vedere arhitectural, cu prilejul ultimelor lucrări de restaurare, a fost menținut.

       Acoperișul, care în decursul timpului a suferit destule modificări, a fost restaurat pe corpuri separate în timpul lucrărilor din anii 1953-1961. In pridvorul bisericii se pătrunde prin două uși dispuse față în față pe laturile de sud  dei nord ale acestei încăperi. Cadrele simple ale acestor uși se încheie la partea superioară prin arcuri in acoladă. Cele cinci ferestre - trei spre vest și câte una pe laturile de sud și nord - au ancadramente de factură gotică. Aceasta încăpere este acoperită de o calotă semisferică sprijinită pe arcuri oblice caracteristice arhitecturii moldovenești.

          Trecerea în pronaos se face printr-un mare portal la care se disting torurile încheiate în arc frânt. Spre deosebire de pridvor, pronaosul este supraînalțat și înscrie in planul clădirii un dreptunghi. Deasupra este boltit cu două calote despărțite printr-un arc median. Pentru micșorarea diametrului fiecărei calote, meșterii s-au oprit la o formula ingenioasă: două rânduri de arcuri oblice suprapuse. In cele patru unghiuri ale încăperii cum și la mijlocul pereților laterali se înalță câte un pilastru încadrat în zidărie, format dintr-un mănunchi de colonete subțiri așezate pe un soclu înalt și terminate la nivelul nașterii arcurilor bolții cu câte un capitel de profile gotice. Pronaosul și încăperea mormintelor sunt despărțite printr-un perete cu o deschidere de trecere încadrată de baghete încrucișate și muluri gotice săpate adânc în piatră.

        Până la începutul veacului al 19-lea, încăperea mormintelor era separată de naos printr-un perete. După suprimarea acestuia a fost construit un arc dublu. Naosul, prelungit în forma unui dreptunghi lărgit prin absidele laterale semicirculare, este încoronat de turla clădită pe două rânduri de arcuri oblice. Biserica este terminată spre răsărit cu absida altarului, de formă semicirculară, despărțită de naos prin catapeteasma sculptată și aurită la începutul veacului al 19-lea în stil baroc. Spre nord și sud sunt înscrise în grosimea zidului proscomidiarul si diaconicul care printr-o ușă este legat de clădirea adaugată a vesmantarului.

           In interior s-au executat picturi încă de timpuriu. Cele din absida principală, naos și încaperea mormintelor au fost executate în ultimii ani ai domniei lui Ștefan cel Mare, sau pe vremea lui Bogdan al III-lea, iar cele din pronaos și pridvor pe vremea lui Petru Rareș. Picturile sunt, în general, orânduite potrivit vechilor erminii ale Bisericii Ortodoxe.  Pictura interioară din altar, naos și camera mormintelor aparține epocii lui Ștefan cel Mare, fiind caracterizată prin dimensionarea amplă a panourilor în care sunt incluse scenele și prin echilibrul clar al compozițiilor, ceea ce face ca pictura să se adapteze în mod armonios la proporțiile arhitecturii respective. Sunt reprezentate scene biblice din viața Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și diferite figuri de sfinți mucenici și cuvioși. 


Biserica Seminarului Teologic - Voronețul nemțean

             Frescele din pronaos și din pridvor, din timpul domniei lui Petru Rareș, dovedesc o altă concepție în dispunerea și dimensionarea panourilor, care se îngustează și sunt diferite ca mărime. Stilul picturii este unul narativ, pierzându-și din funcția decorativă, trăsături ce caracterizează pictura murală din timpul domniei lui Patru Rareș (sec.al 16-lea). In pronaos și pridvor este pictat calendarul (sinaxarul) ca la mănăstirile Voroneț și Moldovița.

              In anul 1830, s-a trecut la o reparație generală a picturii. S-au refăcut unele scene vechi, deteriorate, și s-au întărit celelalte culoare peste culoare. După incendiul din anul 1862 care a cauzat înnegrirea picturilor, s-au făcut unele încercări pentru curățirea lor, dar aceasta acțiune n-a dus la rezultatele dorite.

          Lângă alte vestigii ale mănăstirii trebuie amintit cimitirul mănăstirii, pentru monahii vieţuitori ai mănăstirii, şi celebra gropniţă de sub Biserica „Sfântul Ioan Bogoslovul“. Grobniţa este aşezată sub Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul“ (sau Bogoslovul) din cimitirul mănăstirii, câţiva metri mai în vale de zidurile înconjurătoare ale lăcaşului monastic. Până în urmă cu aproape 70 de ani, monahii erau dezgropaţi la 7 ani, iar rămăşiţele pământeşti se puneau în cripta de sub biserică, pentru veşnica lor pomenire. Aici, într-un subsol dreptunghiular, cu boltă pe toată lungimea bisericii, în nişte orificii semiovale săpate în perete erau aşezate rămăşiţele dezgropate într-o atmosferă tainică creată de lumina discretă ce pătrunde prin cele opt ferestre mici şi de candelele ce ard pe masa din mijlocul încăperii. Practica dezhumării a fost păstrată însă doar până în anul 1945, când regimul comunist a interzis ca mormintele să mai fie deschise, iar osemintele să fie aşezate în criptă, motivul acestei dispoziţii fiind răspândirea eventualelor boli de care au suferit cei adormiţi. „Cel mai vechi craniu care există în gropniţa mănăstirii de la noi este din sec.al 17-lea,  Intre craniile expuse în osuar se află şi cel al tinerei Calipso - „cu şalul negru“, amintită în versurile lui Puşkin şi descrisă de C. Negruzzi. Tot în aceeaşi gropniţă se află şi piatra de mormânt, din 1964, a mitropolitului Visarion Puiu.

        Mănăstirea Neamţ este o adevărată necropolă în totalitatea ei, rămăşiţe pământeşti ale monahilor, stareţilor, ierarhilor sau sfetnicilor voievodali găsindu-se şi în biserica mare din incinta mănăstirii. Atât slujitori ai Bisericii, cât şi importante persoane din laicatul ortodox ce au avut o contribuţie importantă în viaţa Bisericii au fost aşezate cu mare cinste în interiorul mănăstirii. In pridvor se găseşte lespedea funerară a Mitropolitului Teoctist al II-lea, care a sfinţit biserica în anul 1497, şi lespedea lui Micotă, pârcălab de Neamţ, care a murit în anul 1495. Tot în această încăpere se află mormântul mitropolitului Calinic Miclescu, precum şi osemintele mitropolitului Sofronie Miclescu şi ale unor episcopi şi stareţi. În pronaos se află mormântul episcopului Pavel al Romanului (1632) şi ale unor schimonahi, iar în încăperea mormintelor, mormântul lui Ştefan Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun (1447), şi al vestitului stareţ Paisie Velicicovschi (1794), recunoscut pentru suflul nou pe care l-a adus monahismului românesc.

          Mănăstirea Neamţ deţine cel mai mare osuar din ţară, aici fiind adăpostite rămăşiţele pământeşti ale mai bine de 550 de monahi. Gropniţe sau osuare mai au şi alte mănăstiri din ţară, însă nu de aceeaşi mărime. Gropniţele erau întâlnite de obicei la ctitoriile domneşti, unde erau înmormântaţi ctitorii și unele rude ale lor. Gropniţe sau osuare mai sunt întâlnite şi la Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Probota, ctitorie a lui Petru Rareş, sau Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu

         Incă de la finele veacului al 14-lea, între zidurile mănăstirii, exista o școala de caligrafi și miniaturiști în cadrul căreia se copiau și împodobeau cărți bisericești pentru mănăstiri și biserici din târguri și sate. Documente neîndoielnice atestă că la Mănăstirea Neamț s-au prelucrat metale prețioase făurindu-se obiecte de cult; tot aici s-au format pictori, sculptori în lemn și sculptori în piatră. 

          Intre obiectele cu valoare istorică și artistică din colecția mănăstirii, mai importantă este Icoana Maicii Domnului - Lidianca (de la Lida, Lod, Lydda, Lodd, din Israel), icoană făcătoare de minuni primită în dar, potrivit tradiției, de Domnitorul Alexandru cel Bun de la Impăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul.

        Mai trebuie amintite: Catapeteasma care, pe vremuri, a aparținut paraclisului din Cetatea Neamț, câteva icoane din veacurile 17-18, câteva icoane executate de Nicolae Grigorescu, un vas pentru aghiazma din 1775, un Panaghiar în filigran din 1750, o Nebederniță din anul 1665 (1607) sfinte moaște, cutia în care se află capul Sfântului Simeon, de la muntele minunat, ferecat în anul 1463 de Ștefan cel Mare, un Epitrahil din veacul al 18-lea, un Omofor care a aparținut Episcopului Pahomie al Romanului (1706-1714), un potir de la fiica țarului Petru, din 1748, Evanghelia slavonă, din 1759, care cântărește 35 de Kg. un potir din 1767, litier mare din 1845, cristelnițe din 1775, 1781, 1799 și 1843, felon și epitrahil din 1848, cruce de lemn chiparos din 1874, epitrahil 1470, o presă tipografică din veacul al 18-lea, doua prese tipografice din metal din veacul al 19-lea, numeroase xilogravuri și diferite piese tipografice. La Muzeul de Arta se păstrează renumitul Epitaf, care a aparținut până în 1916 Mănăstirii Neamț, făcut în anul 1437 de egumenul Silvan. Cele mai vechi manuscrise, bogat împodobite, sunt din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Cea mai veche legătură de carte pastrată în Moldova provine de la Neamț și este aceea a teravanghelului scris de monahul Gavriil Uric în anul 1429, care se păstrează in biblioteca Bodleiana din Oxford. Obiectele care se păstrează în prezent la Mănăstirea Neamț sunt destul de multe și ele se găsesc cuprinse și descrise în inventare speciale. Colectia de obiecte bisericești pe care o deține Mănăstirea Neamț, reprezintă numai o parte din tezaurul pe care l-a avut și care ilustrează rolul cultural-național al mănăstirii.

            Este de remarcat faptul ca obiectele de valoare istorico-artistică au fost păstrate, asigurate si păzite tot timpul cu o deosebitaă grijă. Au existat tainițe pentru ascunderea la vreme de primejdie a odoarelor, iar când acestea nu prezentau destulă singuranță se făceau gropi în padure unde se îngropau s-au se transportau cu mare grijă în alte localități.

           In unele manuscrise din biblioteca Mănăstirii Neamț se găsesc informații în legatură cu biserica și mănăstirea din Cetatea Neamț, după cum arată și inscripția și marca de la mănăstirea din Cetatea Neamț din limba slavonă : „Aceasta mănăstire o zidi Petru Voievod în anul 7038 (1530) și s-au îngrădit cu zid după mòrtea lui de Dòmna lui Elena și cu fiii lor Iòn, Ilies Voievod, Ștefan și Constantin, în anul 7058 luna septemvire 4 (1550) ”.

Biserica Seminarului Teologic

               Vechimea catapetesmei de la biserica din Cetatea NeamȚului este „cel mai vechi monument de artă sculpturală-religioasă” din Moldova, cu picturi din sec.al 15-lea și a fost un timp la biserica parohială Sf. Ioan Botezătorul din Vânători-Neamț, iar în anul 1962 a fost transferată în muzeul Mănănastirii Neamț.

         In decursul timpului, la Biserica Inălțarea Domnului din Mănăstirea Neamț și la întregul complex mănăstiresc, s-au săvârșit diferite modificări și s-au făcut unele adăugiri. Peretele care separa încăperea mormintelor de naos a fost îndepărtat la începutul veacului al 19-lea; ancadramentele originare ale ferestrelor naosului, gropniței si altarului, in cea mai mare parte, au fost înlăturate; acoperișul din veacul al XV-lea a fost modificat; deasupra bisericii s-au mai construit încă doua turle de lemn; spre vest a fost adăugat un fronton; fațada a fost acoperită, în întregime, cu tencuieli; clădirile înconjurătoare au fost refăcute.

Aghiazmatarul

     In incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic "Veniamin Costache", precum și un muzeu cu o colecție de artă bisericească și sala tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din fața mânăstirii, unde se face sfințirea apei la hram. In biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni. Așezământul are cea mai mare și mai veche bibliotecă mânăstirească (18000 volume) și a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. In camera mormintelor este îngropat Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), iar în pronaos se află moaștele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.

            Pentru multe mănăstiri, Mănăstirea Neamț a fost un simbol de inspirație după cum afirma atât de frumos Grigore Ilisei, numind-o „Mănăstirea Mănăstirilor”.

           In imediata vecinătate a Mănăstirii Neamț se află Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”. In incinta acestuia a fost de curând ridicată o nouă și frumoasă biserică având hramul „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”..