MĂNĂSTIREA TISMANA 1

Intr-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, mănăstirea Tismana este așezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.

Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „…într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”

Situat la 30 km vest de orașul Tg. Jiu şi la 5 km nord de comuna Tismana, acest asezământ monahal este unul dintre cele mai vechi din Ţara Românească, având un rol primordial în mentinerea credinţei ortodoxe de-a lungul veacurilor. Toponimul cuvantului Tismana are semnificaţia de loc fortificat de ziduri. Insă, numele poate fi luat şi de la arborele tuia care împadurea pe vremuri aceste locuri.

Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310-1406). Lui i-a aparținut alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) și fiii acestuia Dan I (1384- 1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418).

A fost ridicată pe locul unui schit din lemn. S-a sfinţit la 15 august 1376 cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care s-a pastrat pana în zilele noastre. A fost atesta­tă documentar de un hrisov al domnitorului Dan I, datat 3 octombrie 1385.

Deoarece pomelnicul mănăstirii începe cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377), iar fratele lui Vlaicu, Radu I Vodă, asociat la domnie din 1372, este al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ștefulescu a susținut că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov.

Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută de contraforți și de pridvorul ce înconjoară pronaosul și o parte din naos.

Arhitectura aparţine stilului bizantin, specific secolului al 14-lea, apropiindu-se ca arhitectura de bisericile contemporane din Macedonia şi de la Muntele Athos, dar cu caracteristici constructive romanesti. Actuala biserica a manastirii este zidită direct pe stâncă în plan triconic. Iconostasul este realizat din lemn de stejar (1765-1766), în stil post-brancovenesc, cu ornamente florale suflate cu aur. Altarul este luminat de o fereastra mare în centrul peretelui dinspre răsărit, de alta mai mică pe dreapta aceluiaşi perete şi de încă o fereastră dublă pe fiecare parte, prevazută cu grilaj metalic, şi de câte o fereastră mică pe fiecare perete, sub boltă. Pronaosul este slab luminat pentru că cele două ferestre sunt asezate în partea superioară a zidurilor. Pridvorul are câte patru ferestre mari pe fiecare perete din vest, nord şi sud. Fațadele exterioare nu au pictură, sunt văruite în alb ca și pereții clădirilor din jur.

 De-a lungul timpurilor, datorită deselor jafuri ale păgânilor asupra țării, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, multe refaceri și donații din partea voievozilor Basarabi și a unor boieri înstăriți, mănăstirea fiind ctitorie voievodală și un puternic loc strategic. In 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a ridicat biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, alături de alte mari donații; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782). Importante danii și obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu.

Biserica mare a fost pictată în 1564, de zugravul Dobromir din Targoviște, acțiune subvenționată de marele vornic Nedelea. Este pictură în stil bizantin, în frescă aplicată peste prima tencuială cu frescă monocromă. In anul 1732 a fost refacuta pictura din altar si naos. In pronaos, fresca din 1564 n-a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată noua frescă datată în 1766. In anul 1814, primul registru din altar și naos, icoanele și ușile împărătești au fost pictate în ulei peste pictura din 1732. Incepând cu anul 1955, s-a decapat pictura din pronaos executată în 1766 si s-a încastrat pe pereții din muzeul mănăstirii și pe coridoarele chiliilor. Paraclisul, care deține câteva vitralii donate de poetul George Coșbuc, a fost pictat în 1948. In anul 1994 a fost pictat pridvorul bisericii în stil bizantin. Este o  pictură bizantină, cu desen corect și armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictați sfinții străromani descoperiți și canonizați în ultimii ani.

In anul 1979 s-a realizat o raclă din argint în București. In interiorul ei se găsesc trei părticele din sfintele moaște ale Sf. Nicodim (degetul arătător de la mâna dreaptă), moaște de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gura de Aur, împreuna cu crucea de plumb purtată de Sf. Nicodim. Pe capac sunt prezentați în medalioane emailate acești sfinți. In exterior, pe raclă, sunt redate scene din viața şi minunile Sfântului Nicodim. Racla este așezată în naos pe partea stângă.

In pronaos se afla mormintele a doi fondatori: Matei Glogoveanu (1731), in dreapta, si Rositei Braileanu (1747), pe stân­ga. Mormântul Sf. Nicodim, trecut la cele veșnice in 26 decem­brie 1406, se află în pridvorul bisericii. La acestă dată se sărbătorește  al doilea hram al bisericii.

Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecție de picturi murale (provenite din pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărți vechi, veșminte, ușile vechi ale bisericii (1782) și altele. 

Biserica înainte de renovare

Biserica Mănăstirii Tismana își etalează statutul de „monument de artă” prin tot ceea ce reprezintă și există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărătești (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 și 1735; policandrul mare din alamă lustruită din secolul XIX; toaca metalică de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, și altele.

Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.

Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viață de obște, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârșesc după tipicul tradițional. Sfânta Liturghie în fiecare zi, Vecernia seara și Miezonoptica și Utrenia la miezul nopții; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal. În prezent, Mănăstirea are 60 de viețuitoare, dintre care cinci stau în schiturile mănăstirii. 

 Cioclovina de jos

Pe muntele Cioclovina, la nord-vest de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Schitul Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având hramul „Sfinții Voievozi”, și Schitul Cioclovina de Sus, ridicat de același egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Față”.

Bisericuța Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfințită de IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei în vara anului 2005. Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului, unsanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului.

 Cioclovina de Sus

Tezaurul Bancii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Incă din luna iulie 1944, guvernatorul BNR luase măsuri ca să se transporte și să se depoziteze aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită contraofensivei sovietice care ajunsese în Basarabia, teritoriu românesc. Mai întâi a fost ascuns în una din pivnițele din subsol. Considerându-se loc nesigur, s-a amenajat un spațiu în Peștera Mănăstirii, în ciuda evenimentelor de după 23 august 1944 când sovieticii instituiseră o supraveghere cruntă asupra întregii țări. În zilele de 14-16 septembrie 1944 acțiunea se terminase în cel mai mare secret iar în grota a doua au fost depozitate:

- Monezi: 1641 casete in greutate bruta de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur;

- Lingouri tip international: 1372 casete in grutate bruta de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur;

- Lingouri tip standard: 1022 casete in greutate bruta de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur.

Total general: 4035 casete in greutate bruta de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur.

Pe lângă depozitul BNR mai fuseseră ascunse și 51 casete de aur polonez, in greutate bruta de 3.057,450 kg. Era o parte din aurul pe care polonezii (cu care ne învecinam) ni-l lăsase în păstrare, înainte de invadarea lor, în 1939, de către nemți. Cealaltă parte a tezaurului polonez fusese transportată direct în străinătate, prin portul Constanța.

Mănăstirii Tismana i se atribuie sintagma de "Sfânta Mănăstire", deoarece este o recunoștere a faptului că mănăstirea a fost construită de un sfânt, Sfântul Nicodim Cel Sfințit de la Tismana. Considerat sfânt încă din timpul vieții, iar in decursul secolelor întregul cler numindu-l Sfântul Nicodim de la Tismana, în anul 1955 Biserica Ortodoxă Română, l-a canonizat prin act oficial.

Ea a fost și un post de apărare al țării în vremuri de război, de găzduire a multor personalități pătrunse de un înalt patriotism.

Despre mănăstirea Tismana:
"Veniți la Tismana: liniște, dumbrăvi minunate și ape curgătoare ce țâșnesc de pretutindeni" G. Sfetea
"...O lume de închipuiri, de basm" Alexandru Vlahuță
"Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt" Grigore Alexandrescu
"…măreț cuib al Basarabilor" George Coșbuc

La manastirea Tismana, Tudor Vladimirescu a organizat o baza de pregatire si de rezistenta a miscarii din 1821.