Mănăstirea este ctitorie a boierilor Craiovești, Barbu și frații săi, Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul, din anii 1492-1494. Prima atestare apare într-un document din 16 martie 1494 al domnitorului Vlad Calugărul. Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă cel Rău în 1509, fiind refacută de boierii Craiovești cu sprijinul domnitorului Neagoe Basarab Voivod, între 1515 și 1519.
In 1497 a fost adusă de la Constantinopol cea mai de preț comoară a l-caşului, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul (780-842). Legenda spune ca moaștele au fost cumpărate de Barbu Craiovescu cu aur de la un turc. Turcul a cerut o suma mare de aur, greutatea egala cu cea a moaștelor. Insă a urmat o minune: așezate pe un taler, într-adevăr, cantareau greu, dar s-au făcut ușoare când banul Craiovescu a pus galbenii pe celalalt taler. Acest lucru l-a făcut pe turc sa exclame: "Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage?" In 1656 Domnita Balașa și Șerban Cantacuzino au donat o raclă de argint, în care să fie așezate sfintele moaște.
Constantin Brâncoveanu a dăruit mănăstirii, în 1683, un policandru ornat cu ouă de strut, lucrat la Viena, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, mai multe obiecte de cult, un clopot de 800 kg., cărți liturgice și a refăcut clopotnița Tot în acel timp a fost reparat întreg complexul monahal, așezământ zugrăvit. în 1820, de banul Grigore Brâncoveanul.
Un puternic cutremur, din 1838, a afectat întreaga construcție ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu anul 1846, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu și terminând la 15 august 1855, în timpul domnitorului Știrbei Vodă, când a fost sfințită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tăttărescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei
Mănăstirea Bistrița reprezintă pentru români și un focar de aleasă cultură. In complexul monahal de la Bistrița a funcționat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum si o legătorie de cărți bisericești. Aici - după opinia unor cercetatori - s-a tipărit. în 1508, Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tiparită pe pământ românesc. Ieromonahul Mihail Moxa, în 1620, a tipărit Cronica Universală (Cronograful Țării Românești), iar în 1640 Pravila de la Govora. Manuscrisul Cronografului Țării Românești a fost descoperit la această mănăstire în 1845 de un filolog rus, V Grigorovici, care l-a publicat la Kazan în anul 1859. In prezent manuscrisul se află Moscova. Importanța lui constă în aceea că după ce autorul tratează la început probleme generale ale istoriei "universale", ajunge ca la final să vorbească despre "când s-a început a se descăleca Țara Moldovei". Pentru realizarea lucrării sale Mihail Moxa a folosit importante documente ale epocii: Cronica lui Manasses, Cronografia pe scurt bizantino-slavă, Letopisețul sârbesc, Cronica anonimă bulgară.
O lucrare despre viața Sfântului Grigore Decapolitul a fost scrisă de Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt, care a studiat la Constantinopol și Moscova, refugiat la mănăstire în iarna anilor 1610-1611. Lucrarea are o prefață istorică importantă deoarece prezintă o scurtă cronică a războaielor lui Radu Șerban.
La chemarea episcopului de Râmnic, Ilarion, a venit pentru a-şi desfășura activitatea la Bistrița, între anii 1694-1704, Alexandru Dascălul. Lui i se atribuie lucrările: Otocenic sau Patetic, Cheia înțelesului, O odă pentru cititori și "gogiomanii" Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului.
Cei care au contribuit substanțial la îmbogățirea culturii românești strâns legați de Bistrița prin numeroasele copii și traduceri după manuscrise, sunt numeroși. Se pot menționa: Teofil (Evanghelie învățătoare - 1644), Teofan (Psaltire slavonă - 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania - 1724), Ioachim din Bărbătești - gramatic (Istoria Troadei - 1766). De remarcat că Ștefan ieromonahul, cel care mai tâziu a ajuns mitropolitul Țării Românești, a fost fiu al meleagurilor vâlcene. născut la Râmești - Horezu. La începuturi a fost pisar la Bistrița și călugăr și egumen la mănăstirea Tismana.
Ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie, 1573. Este unul din cele mai vechi acte românești, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș.
Constantin Brâncoveanu a dăruit mănăstirii, în 1683, un policandru ornat cu ouă de strut, lucrat la Viena, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, mai multe obiecte de cult, un clopot de 800 kg., cărți liturgice și a refăcut clopotnița Tot în acel timp a fost reparat întreg complexul monahal, așezământ zugrăvit. în 1820, de banul Grigore Brâncoveanul.
Un puternic cutremur, din 1838, a afectat întreaga construcție ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu anul 1846, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu și terminând la 15 august 1855, în timpul domnitorului Știrbei Vodă, când a fost sfințită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tăttărescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei
Mănăstirea Bistrița reprezintă pentru români și un focar de aleasă cultură. In complexul monahal de la Bistrița a funcționat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum si o legătorie de cărți bisericești. Aici - după opinia unor cercetatori - s-a tipărit. în 1508, Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tiparită pe pământ românesc. Ieromonahul Mihail Moxa, în 1620, a tipărit Cronica Universală (Cronograful Țării Românești), iar în 1640 Pravila de la Govora. Manuscrisul Cronografului Țării Românești a fost descoperit la această mănăstire în 1845 de un filolog rus, V Grigorovici, care l-a publicat la Kazan în anul 1859. In prezent manuscrisul se află Moscova. Importanța lui constă în aceea că după ce autorul tratează la început probleme generale ale istoriei "universale", ajunge ca la final să vorbească despre "când s-a început a se descăleca Țara Moldovei". Pentru realizarea lucrării sale Mihail Moxa a folosit importante documente ale epocii: Cronica lui Manasses, Cronografia pe scurt bizantino-slavă, Letopisețul sârbesc, Cronica anonimă bulgară.
La chemarea episcopului de Râmnic, Ilarion, a venit pentru a-şi desfășura activitatea la Bistrița, între anii 1694-1704, Alexandru Dascălul. Lui i se atribuie lucrările: Otocenic sau Patetic, Cheia înțelesului, O odă pentru cititori și "gogiomanii" Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului.
Cei care au contribuit substanțial la îmbogățirea culturii românești strâns legați de Bistrița prin numeroasele copii și traduceri după manuscrise, sunt numeroși. Se pot menționa: Teofil (Evanghelie învățătoare - 1644), Teofan (Psaltire slavonă - 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania - 1724), Ioachim din Bărbătești - gramatic (Istoria Troadei - 1766). De remarcat că Ștefan ieromonahul, cel care mai tâziu a ajuns mitropolitul Țării Românești, a fost fiu al meleagurilor vâlcene. născut la Râmești - Horezu. La începuturi a fost pisar la Bistrița și călugăr și egumen la mănăstirea Tismana.
Din ctitoria Craioveștilor se mai păstrează biserica-bolniță (1520-1521), cu hramul Schimbarea la Faţă, având o impresionantă frescă interioară de traditie bizantină paleologică târzie. Pridvorul bolniţei a fost adaugat în 1710 de vornicul Şerban Cantacuzino.
In anii 1877-1878 pe durata Războiului de independență aici a funcționat un spital militar. Tot aici între anii 1883-1898 a funcționat o școală militară.
Până în anul 1948, la această mănăstire au funcționat diferite școli, în special pentru fete, chiar și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului "popular democratic". Remarcăm faptul că aici în mănăstire a existat un atelier renumit de confecționat covoare "persane" (zona fiind renumită prin oierit). De asemeni, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sănătatea locuitorilor comunei Costești și a muncitorilor forestieri, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe. In anul 1959, mănăstirea a fost desființată și călugărițele trimise "acasă".
A urmat o perioadă oarecum benefică pentru o categorie de copii loviți de soartă, copii cu deficiențe mentale mai puțin sau mai mult graveș oligofreni, în termeni medicali, când în clădirile mănăstirii a funcționat, și mai funcționează, o școală specială pentru aceștia. Au fost instruiți aici serii de copii, atât teoretic, la nivelul lor de înțelegere, dar mai ales practic. Sub îndrumarea unor maiștri, de excepție dat fiind ucenicii cu care lucrau, aceștia au realizat mobile din lemn masiv sculptat, lucrări dintre care unele au luat calea exportului
La 10 septembrie 1948, regimul comunist a luat măsura deportării a două sute de călugărițe greco-catolice de la mănăstirile din Obreja și Jucu, la Mănăstirea Bistrița, unde au fost supuse presiunii de a abandona Biserica Română Unită cu Roma. După câtva timp stareța ortodoxă a informat autoritățile comuniste că mai multe maici ortodoxe înclină să treacă la catolicism, fiindcă maicile din Ardeal câștigaseră simpatia și respectul lor. In consecință a fost interzis contactul dintre maicile ortodoxe și cele greco-catolice, care au fost treptat dispersate în alte locații, iar superioarele lor arestate de către Securitate
Mănăstirea fost reînfinţată de IPS Gherasim în 1984, când au început şi lucrările de restaurare. S-a organizat un centru de conservare și restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane și cărți.
Despre importanța cărților aflate în biblioteca mănăstirii Bistrița în dezvoltarea culturii noastre naționale, despre truda, dăruirea și iscusința cărturarilor timpului, iată ce spunea Alexandru Odobescu într-un raport prezentat Ministrului Cultelor:"Prin unele din aceste mănăstiri și mai ales în Bistrița și în Cozia, am găsit, între altele, și câteva cărți care nefiind de trebuință seviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire și amenințând a se perde. Aceste cărți însă, manuscripte și tipărite, sunt de o importanță mare pentru limba noastră și cea slavonă, precum și arta tipografiei în țară la noi: sunt rare și care lipsesc din Bibliotheca națională".
In anii 1877-1878 pe durata Războiului de independență aici a funcționat un spital militar. Tot aici între anii 1883-1898 a funcționat o școală militară.
Până în anul 1948, la această mănăstire au funcționat diferite școli, în special pentru fete, chiar și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului "popular democratic". Remarcăm faptul că aici în mănăstire a existat un atelier renumit de confecționat covoare "persane" (zona fiind renumită prin oierit). De asemeni, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sănătatea locuitorilor comunei Costești și a muncitorilor forestieri, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe. In anul 1959, mănăstirea a fost desființată și călugărițele trimise "acasă".
Mănăstirea fost reînfinţată de IPS Gherasim în 1984, când au început şi lucrările de restaurare. S-a organizat un centru de conservare și restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane și cărți.
Se spune că în 1763, pe când epidemia de ciuma cuprinsese Bucureștiul, a fost dusă racla cu moaștele Sf. Grigorie Decapolitul în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.
Imprejurimi:
- Schitul Păpuşa, datat la anul 1710, ctitorit de egumenul bistrițean Ștefan arhimandritul, la 500 de metri de mănăstire.
- Schitul Scăunelul, sau Schitul Peri, datat la anul 1689, ctitorit de egumenul bistrițean Paisie arhimandritul, la un km de mănăstire
- Schitul Subpiatră sau Schitul 40 de izvoare, datat la 1701, ctitorit de egumenul bistrițean Ștefan arhimandritul, la 2 km de mănăstire
In anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie așezate sfintele moaște.Se remarcă prezența lui "Mihai fugar" în toamna anului 1600, care cumpără „satul Costeștii moșnenesc” pe care-l dăruie mănăstirii,.
Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii un clopot, obiect de o inestimabilă valoare și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
La toate acestea se adaugă valoarea neprețuită a picturile interioare făcute de maestrul penelului românesc Gheorghe Tăttarescu în anul 1850. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei.
In urma cutremurului din anul 1810, lăcașul este afectat serios, lucru ce face ca în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, între anii 1846 - 1855 mănăstirea să fie rezidită, în ultimii ani fiind sub îndrumarea arhitectului străin Carol Benesch.
Dar mănăstirea Bistrița înseamnă pentru români și un focar de aleasă cultură. Viitorul domn Neagoe, nepotul Craioveștilor a fost printre primii veniți pentru a căpăta "în tinerețea lui cunostința de limbă și de literatură". Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, "Liturghierul" (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Incă din sec.al 17 aici a funcționat o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin grămătic din satul Corbeasa-Vâlcea: "să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte". Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte românești datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș.
Mai târziu, în 1620, Mihail Moxa scriș aici "prima istorie universală" de pe meleagurile noastre intitulată "Cronograful Țării Românești". Manuscrisul a fost descoperit la această mănăstire. în 1845. de un filolog rus, V Grigorovici, care l-a publicat la Kazan în anul 1859. In prezent manuscrisul se află Moscova.Importanța lui constă în aceea că după ce autorul tratează la început probleme generale ale istoriei "universale", ajunge ca la final să vorbească despre "când s-a început a se descăleca Țara Moldovei". Vorbește printre altele de lupta lui Ștefan cel Mare de la Nicopole [necesită citare] la care participă și "Mircea voievod cu rumânii". Pentru realizarea lucrării sale Mihail Moxa folosește importante documente ale epocii: Cronica lui Manasses, Cronografia pe scurt bizantino-slavă, Letopisețul sârbesc, Cronica anonimă bulgară.
O lucrare despre viața Sfântului Grigore Decapolitul este scrisă de Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt care studiază la Constantinopol și Moscova, refugiat la mănăstire în iarna anilor 1610 - 1611. Lucrarea are o prefață istorică importantă deoarece prezintă o scurtă cronică a războaielor lui Radu Șerban.,
Cei care au contribuit substanțial la îmbogățirea culturii românești strâns legați de Bistrița prin numeroasele copii și traduceri după manuscrise, sunt numeroși. Menționăm pe Teofil (Evanghelie învățătoare - 1644), Teofan (Psaltire slavonă - 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania"" - 1724), Ioachim din Bărbătești - gramatic ( Istoria Troadei - 1766). De remarcat că Ștefan ieromonahul, cel care mai tâziu ajunge mitropolitul Țării Românești, este fiu al meleagurilor vâlcene născut la Râmești - Horezu, după ce mai întâi a fost pisar la Bistrița și călugăr și egumen la mănăstirea Tismana.
Despre importanța cărților aflate în biblioteca mănăstirii Bistrița în dezvoltarea culturii noastre naționale, despre truda, dăruirea și iscusința cărturarilor timpului, iată ce spunea Alexandru Odobescu într-un raport prezentat Ministrului Cultelor:"Prin unele din aceste mănăstiri și mai ales în Bistrița și în Cozia, am găsit, între altele, și câteva cărți care nefiind de trebuință seviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire și amenințând a se perde. Aceste cărți însă, manuscripte și tipărite, sunt de o importanță mare pentru limba noastră și cea slavonă, precum arta tipografiei în țară la noi: sunt rare și care lipsesc din Bibliotheca națională".
De remarcat faptul că în anii 1877 - 1888, pe durata Războiului de Independență, aici a funcționat un spital militar și lagăr de orizonieru turci (500) Tot aici, între anii 1883 - 1898, a funcționat o școală militară
Apoi, până în anul 1948, la această mănăstire a funcționat diferite școli, în special pentru fete, chiar și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului "popular democratic". De remarcat faptul că în mănăstire a existat un atelier renumit de confecționat covoare "persane" (zona fiind renumită pentru oierit). De asemeni, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sănătatea locuitorilor comunei Costești și a muncitorilor forestieri, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe.
La 10 septembrie 1948, regimul comunist a măsura deportării a două sute de călugărițe greco-catolice de la mănăstirile din Obreja și Jucu la Mănăstirea Bistrița, unde au fost supuse presiunii de a abandona Biserica Română Unită cu Roma. După câtva timp stareța ortodoxă a informat autoritățile comuniste că mai multe maici ortodox înclină să treacă la catolicism, fiindcă maicile din Ardeal câștigaseră simpatia și respectul lor. In consecință a fost interzis contactul dintre maicile ortodoxe și cele greco-catolice, care au fost treptat dispersate în alte locații, iar superioarele lor arestate de către Securitate In anul 1959, mănăstirea este desființată și călugărițele trimise "acasă".
A urmat o perioadă oarecum benefică pentru o categorie de copii loviți de soartă, copii cu deficiențe mentale mai puțin sau mai mult grave, oligofreni în termeni medicali, când în clădirile mănăstirii a funcționat, și mai funcționează, o școală specială pentru aceștia. Au fost instruiți aici serii de copii, atât teoretic la nivelul lor de înțelegere, dar mai ales practic. Sub îndrumarea unor maiștri, de excepție dat fiind ucenicii cu care lucrau, aceștia au realizat mobile din lemn masiv sculptat, lucrari care au luat calea exportului.
Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota, prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu