BISERICA SFÂNTUL ILIE - SUCEAVA

             In anul 1488 domnitorul Ștefan cel Mare a ctitorit la nord-vest de cetatea de scaun a Sucevei (azi satul Sfântu Ilie din comuna Șcheia (județul Suceava) o biserică cu hramul “Sfântul Ilie”. Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de ocupanții austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.

               Ansamblul Bisericii "Sfântul. Ilie" din Sfântu Ilie este format din 3 obiective:

- Biserica "Sf. Ilie" - datând din anul 1488

- Clopotnița - datând din secolele 15-18

- Zidul de incintă din secolele 15-18

             In urma cu 500 de ani se înălța, în apropierea Sucevei, în codrul care se întindea la poalele Dealului Crucii, o falnică ctitorie voievodală, ridicată la îndemnul calugărilor de aici. La Biserica Sfântul Ilie a existat un centru monahal, ca si la Mănăstirea Putna sau la Mănăstirea Voroneț, care au fost ctitorite în vechi vetre de sihăstrie.


             Pe locul actualei biserici, după cum au dovedit cercetările arheologice efectuate la sfârșitul sec.al 20-lea, a existat o construcție de lemn pe temelie de piatră care a fost distrusă posibil în urma unui incendiu. O presupunere este că ar fi vorba de vechea mănăstire cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul menționată într-o însemnare în limba slavonă anterioară anului 1443, făcută pe un codex care a aparținut cardinalului Ioan de Ragusa și lăsat prin testament, după moartea acestuia, în 1443, bibliotecii Universității din Basel. Profesorul Petre S. Năsturel a avansat. O altă ipoteză este că această mănăstire ar fi fost construită de domnitorul Iliaș (1432-1433, 1435-1442), fiul și succesorul domnitorului Alexandru cel Bun. . Deasupra ușii de intrare în pronaos se află o pisanie cu următorul conținut: "Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn [al] Țării Moldovenești, am zidit acest hram (casă) în numele Sfântului Prooroc Ilie; și s-a început în anul 6996 (=1488), luna mai 1; și s-a sfârșit în același an, octombrie 15". Inițial, aici au fost mănăstire și școală de pregătire teologică. Localitatea care s-a format în jurul bisericii a luat denumirea de Sînt-Ilie, după hramul bisericii.

          Biserica a fost reparată și zugrăvită în sec.al 17-lea de mitropolitul Varlaam Moțoc (1632-1653). Arheologii presupun că atunci au fost realizate lucrări la fundație, s-au construit doi contraforți pe laturile de nord și de sud în dreptul zidului despărțitor al pronaosului, s-a modificat paramentul în zona colțurilor cu pietre de talie de formă geometrică și s-a realizat decorul de cărămizi paralelipipedice smălțuite.

           Edificiul a suferit pagube în timpul luptelor moldovenilor cu polonii lui Ioan III Sobieski. Apoi, în 1702, "tămplându-se răscoale în țară și fiindu atătea răutăți atățea ani, s-au pustiitu acia mănăstiria, răschirându-să călugării într-alte părți". Biserica a fost înzestrată cu icoane împărătești zugrăvite în anul 1708 la Moscova. Unii călugări de aici au copiat manuscrise liturgice, aici aflându-se un exemplar din Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea al lui Dimitrie Cantemir din 1698, cumpărat de mănăstire și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane.

          In anul 1775, Imperiul Habsburgic a ocupat o parte din nordul Moldovei, teritoriu pe care l-a denumit Bucovina. Autoritățile ocupante austriece au desființat majoritatea mănăstirilor din Bucovina, menținând doar trei dintre acestea: Dragomirna, Putna și Sucevița. In ședința Consistoriului Episcopiei de Rădăuți, din 27 februarie 1784, episcopul Dosoftei Herescu și-a dat asentimentul pentru desființarea mănăstirilor Pătrăuți, Ilișești și Sf. Ilie, precum și a tuturor schiturilor. Ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Sfântu Ilie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.            In acel moment, Mănăstirea „Sf. Ilie” deținea în Bucovina următoarele sate: Sfântu Ilie, cu o moară și o pădure de stejar; 0,5 Costâna cu pădure de stejar; 0,5 Milișăuți; Satu Mare cu o moară; Florința și Gropile. In Moldova, mănăstirea deținea doar satul Hodora (zona Hârlău). Moșiile și pădurile erau arendate mai multor persoane. Dichiul Macarie de la „Sf. Ilie”, a fost acuzat de trădare pentru că nu pomenea numele împăratului la slujbe, așa că a trecut granița în Moldova.

             Autoritățile austriece au înființat în 1786, în locul Academiei Teologice de la Putna, care a fost desființată la scurt timp după ocuparea a unei părți din nordul Moldovei, o „școală cliricească” (Klerikalschule) la Mănăstirea „Sf. Ilie” de lângă Suceava, a cărei conducere a fost încredințată diaconului sârb Daniil Vlahovici. După ce Daniil Vlahovici a fost numit de autorități, în 1789, ca episcop al Bucovinei (1789-1822), școala clericală de la Sf. Ilie a fost mutată la Cernăuți. Preotul profesor Ioan Zugrav contrazice această ipoteză, susținând că școala cliricească a început a funcționa în clădirile Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. După desființarea mănăstirii și a școlii clericale, ansamblul mănăstiresc de la Sf. Ilie a fost lăsat în paragină. Chiliile au fost demolate, rămânând numai biserica, turnul clopotniță și zidul de incintă. Biserica a continuat să funcționeze ca biserică parohială.

               De-a lungul timpului au fost efectuate intervenții diverse asupra bisericii. Pereții de nord și de vest, absidele laterale și altarul au fost acoperiți cu o tencuială de ciment. Tencuiala de pe latura de nord a căzut pe porțiuni mari scoțând la iveală o zugrăveală de culoare roz realizată probabil în sec.al 18-lea. Urme de pictură în frescă se mai află doar pe fațada de sud, ele datând din sec.al 17-lea. La sfârșitul sec.al 19-lea s-au efectuat o serie de lucrări de restaurare sub conducerea arhitectului austriac Karl Romstorfer, care a lucrat la mai multe renovări de biserici ortodoxe  Deși restaurarea bisericii de către Romstofer nu este probată de documente, există o serie de elemente care au fost utilizate cu predilecție de arhitectul austriac la restaurarea bisericilor din Bucovina. Este vorba de acoperișul segmentat, realizat din plăci de țiglă roșie. Acestei restaurări i se datorează probabil și tencuiala cu ciment a fațadelor și decorul realizat din cărămidă nesmălțuită și smălțuită a firidelor și ocnițelor.

            În perioada 1997-1999 s-a întreprins o cercetare arheologică. Săpăturile au fost efectuate pe latura de sud și pe latura de vest. In afară de vestigiile construcției anterioare din lemn, s-a descoperit la contraforții din zona zidului despărțitor al pronaosului, de pe laturile de nord și de sud, că au fost adăugați ulterior, cu acel prilej făcându-se și unele intervenții la fundații. Au mai fost găsite fragmente de discuri decorate cu balauri încleștați în luptă, nesmălțuite și smălțuite în galben și verde, și butoni ornamentali triunghiulari, ce decorau paramentul bisericii. De asemenea, s-au descoprit bucăți destul de mari de țigle și de olane, datate din sec.al 15-lea, ceea ce a dus la ipoteza că o parte a bisericilor edificate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare aveau acoperișul din plăci ceramice.

            In perioada medievală, Mănăstirea Sf. Ilie a reprezentat un centru de cultură. Unii călugări de aici au copiat manuscrise lituiturgice, aici aflându-se un exemplar din Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea al lui Dimitrie Cantemir, din 1698, cumpărat de monahii mănăstirii și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane. In biblioteca Universității din Cluj sunt păstrate mai multe Minee manuscrise din sec.al 17-lea, împodobite cu chenare artistice și care au aparținut acestei biserici. In plus, preotul Constantin Popovici, care a păstorit aproximativ 50 de ani pe la începutul sec.al 19-lea, a dăruit un prețios manuscris miscelaneu, cuprinzând între altele: Sandipa Filozoful și Războiul Troadei, prelungind astfel activitatea culturală a acestei vechi ctitorii domnești.




Arhitectura

              Biserica Sfântul Ilie are plan triconc, cu turlă deasupra naosului, fiind asemănătoare din acest punct de vedere cu bisericile Pătrăuți și Voroneț. Clădirea are dimensiuni modeste (18 m lungime). În exterior, zidurile sunt sprijinite de cinci contraforți din piatră de talie, câte două care încadrează absidele laterale și un picior de contrafort la absida altarului.

          Absidele sunt decorate cu firide înalte: câte cinci pe absidele laterale și șapte pe absida altarului. Pe absida sudică, deasupra firidelor, se află două rânduri de ocnițe, cele de jos fiind mai mari și sprijinindu-se pe cheia arcelor firidelor mari. Pereții de nord și de vest au fost acoperiți cu tencuială de ciment, pe peretele de nord mai păstrându-se două ocnițe sub cornișă, iar pe peretele de vest întregul registru superior. Inițial și peretele de sud avea ocnițe sub cornișă, dar acestea au fost tencuite (mai puțin cele de pe absidă) pentru ca peretele să fie pictat. Picioarele firidelor și întreaga suprafață a ocnițelor de pe abside sunt acoperite de cărămizi roșii, nesmălțuite; la partea superioară a firidelor se află un brâu de cărămizi smălțuite policrome (în verde, albastru de peruzea, galben și violet) cu dimensiunile de 28x13x5,5 cm. Un alt brâu de cărămizi smălțuite se află și la partea superioară a ocnițelor mici.

            In interior, biserica este compartimentată în pronaos, naos și altar, după cerințele cultului ortodox. Ușa de intrare în biserică este în arc frânt. Pronaosul este despărțit de naos printr-un perete în care se află o ușă cu chenar dreptunghiular. Altarul este semicircular. Biserica are ferestre mici având chenare dreptunghiulare de piatră, cu baghete încrucișate.

             Terminata în toamna anului 1488, biserica mănăstirii nu a fost înzestrată cu pictură imediat după zidire, după cum au dovedit cercetarile făcute și care au demonstrat că sub actuala pictură exista o zugraveală ce imita cărămizile aparente.

              Biserica Sfântul Ilie, împreună cu cele trei lăcașuri surori - Biserica Pătrăuți (1487), Biserica Milișăuți (1487, distrusa în 1917) și Mănăstirea Voroneț (1488) - semnalează în linii generale, toate trăsăturile caracteristice din epoca lui Stefan cel Mare. Cea mai simplă dintre ele, Biserica Pătrăuți, și cea mai evoluată, Biserica Sfântul Ilie din Suceava, atât prin silueta sveltă, abundența decorațiilor exterioare precum și prin turla cu baze stelate de la Sfântul Ilie vor transmite caracteristici ce vor fi preluate la toate bisericile moldovene din etapele urmatoare.

             Biserica Sfântul Ilie - Suceava se încadrează în tipul lăcașurilor de cult cu planul triconc, întâlnit la Siret, cu turla pe naos - ce apare prima data la Putna - ridicată pe arcuri piezișe moldovenești și decorată cu firide alungite și ocnițe ce s-au remarcat la Biserica Sfânta Treime din Siret și la Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți. Nu lipsesc nici contraforturile de la Biserica din Rădăuți și de la Mănăstirea Putna.
                Decorul fațadelor Bisericii Sfântul Ilie a căpătat o dezvoltare și un aspect remarcabil ce nu se întâlnește la celelalte trei monumente surori (Bisericile din Pătrăuți, Milișăuți și Voroneț). Se găsesc aici firide alungite, ocnițe, cât și decoruri cu cărămizi smalțuite, iar altele așezate în dinți de fierăstrău.

          Pe langă elementele de decor exterioare se remarcă lucrările de sculptură în piatră ce împodobesc monumentul dându-i astfel o notă personală. Se remarcă portalul ușii exterioare cu chenar în arc frânt format din toruri pornind de pe mici baze sculptate. De asemenea se întâlnesc și chenare din piatră dreptunghiulare simple cu baghete încrucișate la ușa interioară și la ferestre.

Iconografie

               Pictura interioară a bisericii, datând de pe vremea lui Ștefan cel Mare, nu s-a păstrat. Biserica a fost pictată în interior în timpul domniei lui Ștefan cel Tânăr, între anii 1522 și 1526, alăturându-se, din punct de vedere iconografic, grupului Pătrăuți, Voroneț și Milișăuți (disparută), primele ansambluri complete ce ne-au ramas din vechea pictura moldovenească. In sec.al 17-lea, ea a fost refăcută, culoare peste culoare, respectându-se ordinea iconografică.

          In pronaos se află picturi din sinaxarul sfinților (îndeosebi figuri de pustnici și cuvioși), precum și scene din viața Sf. Prooroc Ilie (mânând un plug tras de 8 boi sau înălțându-se la cer într-un car de foc).

           Naosul prezintă scene mai întinse ca dimensiuni: Adormirea Maicii Domnului, Iisus învățând pe înțelepți, Izgonirea negustorilor din templu, Ducerea Crucii, Sfinții Împărați Constantin și Elena etc. Tabloul votiv se întinde pe doi pereți. Pe peretele de vest, lângă ușă, este înfățișat ctitorul bisericii ținând biserica în mâna stângă și călăuzit de Sfântul Ilie la tronul Mântuitorului. În spatele ctitorului (de pe peretele vestic), pe perele sudic apar fiii săi, Bogdan și Ștefăniță, ambii reprezentați maturi, și doamna Maria Voichița. Prezența soției voievodului ultima este un lucru neobișnuit, ea aflându-se imediat după voievod în tablourile votive de la Pătrăuți, Bădeuți și Voroneț.

         Altarul prezintă patru scene: Cina cea de taină, Împărtășirea sub ambele forme și Spălarea picioarelor. Catapeteasma actuală a bisericii prezintă importanță prin icoanele aflate pe ea. Biserica a fost înzestrată cu icoane împărătești executate în anul 1708 la Moscova. Icoanele din biserică sunt realizate de către pictorul rus Chiril Ulanov, a cărui semnătură și datare este întâlnită în mod discret pe icoane. Prezența în stânga ușii împărătești a icoanei Sf. Treimi și existența unei icoane a hramului, Sf. Prooroc Ilie, datând din 4 ianuarie 1841 (conform unei inscripții în limba română cu caractere chirilice), duce la concluzia că icoanele nu au fost realizate pentru această biserică, ele fiind aduse aici de la o biserică cu hramul Sfânta Treime, probabil de la Biserica de pe Poartă de la Curtea domnească din Iași, care a ars într-un incendiu.

            Este posibil ca pictura exterioară să fi fost executată în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1545) [22], dar zugrăveala care se vede în prezent datează din sec.al 17-lea, din timpul mitropolitului Varlaam Moțoc (1632-1653), al cărui chip este pictat. Pereții exteriori au fost tencuiți, fiind astupate ocnițele de pe fațadă. Inițial a fost pictată o zugrăveală provizorie, pe care s-a adăugat fresca propriu-zisă. Urme de pictură mai pot fi văzute și astăzi pe peretele sudic: Scara Sf. Ioan și alte scene, precum și chipul unui ierarh în veșminte arhierești, având inscripția: "Arhiepiscop Varlaam, Mitropolit Suceavschi".

            In curtea bisericii, lângă perete, se află mai multe pietre funerare foarte deteriorate. Numai trei dintre ele au putut fi parțial descifrate. Este vorba de o necropolă boierească, fără importanță istorică, cu  datări din secolele 17-18.

Odoare de preț

Biserica dispune de puține odoare de preț, multe fiind probabil luate de aici odată cu desființarea mănăstirii. Printre odoarele păstrate se numără următoarele:

- un pocrovăț de la Bogdan al III-lea (1507), cu următoarea inscripție în limba slavonă: "Ion Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Țării Moldovenești, fiul lui Ștefan Voievod, a făcut acest pocrovăț și l-a dat rugii sale Mănăstirea Sf. Ilie; în anul 7015, luna august, în 3";

- un Scaun Domnesc cu stema Moldovei și două sfeșnice de lemn sculptate artistic, care provin probabil din epoca lui Petru Rareș;

- două cruci vechi de mână ferecate în argint, ambele cu inscripții slavone pe mâner. Pe una se află următoarea inscripție: "Această cruce a ferecat-o Silion ieromonahul, proegumenul din Sf. Ilie Proorocul", iar pe cealaltă este scris: "Această cruce a făcut-o Anița Ghergheloae și a dat-o Sfintei Mănăstiri Sfântu Ilie, anul 7223, aprilie 15 zile" (1715).

- un pomelnic triptic de la mijlocul sec.al 18-lea, scris în limba română cu caractere chirilice, pe scândură vopsită în verde. Pe aripa dreaptă jos se află următoarea inscripție: "Și acest sfânt pomelnic l-am prefăcut eu robul și mult păcătosu la Dumnezeu Vasilie Gane ot Eși, la let 7262, iunie 6" (1754). In partea centrală este Pomelnicul ctitorilor și Pomelnicul arhiepiscopilor, pe aripa stângă este Pomelnicul ieromonahilor și monahilor și pe aripa dreaptă este Pomelnicul boierilor.

- trei icoane pictate la Moscova în 1708. Icoanele Mântuitorului Iisus Hristos și a Maicii Domnului cu Pruncul sunt pictate de Chiril Ulanov (d. 1731), iar icoana Sf. Treimi este pictată de Vasile Ulanov. Semnăturile pictorilor și datarea icoanelor sunt întâlnite în mod discret pe icoane.

- icoana Sf. Prooroc Ilie (icoana hramului), înnoită în 1841 pe cheltuiala pr. Constantin Popovici și a lui Ion Corduș. Ea este de dimensiuni mai mici și pictată mai modest și are dedesubt următoarea inscripție în limba română cu caractere chirilice: "Această icoană s-au înnoitu pe cheltuiala preotului Constantin Popovici și Ion Corduș din Sfîntu Ilie, Ghenar 4, - 1841".

- o dveră aflată la ușa diaconească din dreapta, făcută în 1828 pe cheltuiala pr. Constantin Popovici. Pe ea se află următoarea inscripție în limba română: "Aciastă sfîntă dveră au făcut ierei Constantin Popovici și Safta cu toată cheltuiala lor; pomenirea veșnică. Amin. Anul 1828, 9 mai. D.E.".
- Incadrate în catapeteasma bisericii se păstrează trei icoane împaratesti: Maica Domnului și Iisus Hristos, pictate de Chiril Ulanov, la anul 1708, precum și Sfânta Treime înfățișată prin cei trei îngeri de la Stejarul din Mamvri, pictată în 1703 de Vasile si Chiril Ulanov din Moscova.

                 Ctitoria lui Stefan cel Mare a avut un rol bine definit în definirea culturii feudale, dovadă fiind diversele obiecte de patrimoniu care se mai găsesc la biserica parohială. Cea mai veche opera ce se pastrează este un "Procovat" din anul 1507, daruit de Bogdan al III-lea. De menționat de asemenea un "Pomelnic triptic" scris in limba română, cu caractere chirilice, prefăcut după altul mai vechi de catre Vasile Gane din Iași, la 6 iunie 1754. Biserica Sfantul Ilie din Suceava a fost creatoarea și depozitara unor valoroase manuscrise împodobite cu chenare și frontispicii artistice, de către călugări iscusiți printre care se amintește egumenul Isaia.

              Cu toate că a trecut prin momente grele de existență și prin jafuri sălbatice, biserica lui Ștefan cel Mare stă strajă la dăinuirea credinței și luptei poporului român pentru existență și demnitate.

/