MĂNĂSTIREA TURNU

            Mănăstirea Turnu este una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stâng al Oltului, sub Muntele Cozia, la doi kilometri de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Manastirea Cozia.

           Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de secole. Din partea sudică, se ajungea cu trasura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul râului: spre nord. Singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui şi coborau în satele Loviștei. Chiar si marele geograf George Lahovari menţiona, în secolul al 19-lea, că numai "piciorul şi calul pot patrunde acolo".

Astăzi, posibilitățile de a ajunge aici sunt multiple și comode, Mănăstirea aparține teritorial orașului Călimănești și se află la cca 600 metri de stația CFR Turnu, pe ruta Piatra-Olt - Sibiu, si la 7 km de satul Jiblea Veche, prin Paușa. Cei ce doresc o plimbare pe jos, merg din stațiunea Căciulata peste digul ce unește cele două maluri ale Oltului, alții folosesc trenul, ce oprește în stația din apropiere. Cei mai mulţi sosesc cu mașina până în curtea Sfântului lăcaş.

         Denumirea mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită "Piscul lui Teofil", turn construit în secolul al II-lea e.N de legiunile romane, turn din Castrul Arutela. Ruinele romane se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis "Schitul de după turn", apoi "Schitul Turnu", iar în cele din urmă, Mănăstirea Turnu. In jurul acestui vechi asezământ monastic se păstrează urme de asezări stravechi: in stânga Oltului - castrul roman „Arutela“, baile termale de la Bivolari, stânca de piatră denumită Masa lui Traian și cuptorul lui Traian; in dreapta Oltului, se remarcă ruinele de la Cozia veche și Mănăstirea Cozia.

        La Mănăstirea Turnu, ca și la Mănăstirea Stânișoara, primele sihăstrii au fost consecința dezvoltării vieții monahale de la Cozia, care a favorizat asemenea înjghebări mănăstirești. La Turnu au sihastrit în chilii de piatră, care se văd și astăzi, mulți călugări necunoscuți, Intr-una din ele a trăit chiar și mama celui dintâi episcop al Argeșului - Iosif, pe nume Maria, sfârșită din viață in anul 1793, anul instalării fiului sau ca episcop al Ageșului.

         Istoria relatează că prin veacurile al 15-lea şi al 16-lea s-au retras aici câțiva călugări de la mănăstirea Cozia, trăind la început într-o desăvârșită sărăcie, adăpostiți în colibe și case de lemn. Dintre sihaştrii retraşi aici cei mai renumiţi au fost pustnicii Daniil si Misail, ale caror chilii (sapate in stâncă) se vad şi astăzi.

          Pe la jumatatea secolului al 16-lea, adunându-se mai mulţi sihaștri, ieroschimonahul Misail a ridicat aici o mică biserică de lemn cu hramul "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului", întemeind astfel "Schitul Turnu".

        In urma anului 1676, după ce egumenul de la Cozia, Varlaam, a fost promovat episcop al Râmnicului, a acordat o grijă deosebită pustnicilor de la Turnu. Când a ajuns, apoi, mitropolit al Țării Româneşti, a construit o bisericuță din piatră și cărămidă pe vechea temelie a bisericii de lemn,, aşezând sub ea moaştele cuvioșilor Daniil și Misail. De atunci, aici a ființat o așezare monahală cu viaţă statornică, sub oblăduirea Mănăstirii Cozia.

            Biserica veche ce se află imediat la intrare, a fost ridicată în anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitorie a fostului episcop de Râmnic, Varlaam, mitropolitul Țării Românești, mai târziu, stins din viata in anul 1702. Biserica de la Turnu a fost copia Coziei vechi de dincolo de Olt. O dovedesc planul și dimensiunile, care sunt aceleași la ambele biserici. Un plan simplu, de formă dreptunghiulară, măsurănd 9,50 m lungime, 3,60 m lațime și 5 m înălțime (aproximată pentru Cozia Veche. Asemănarea se extinde și în ceea ce privește grosimea zidului (0,80 m) și se oglindește și în identitatea soluției adoptate pentru sporirea  spațiului oferit de micul altar, in lungime de numai 1,50 m - așezarea sfintei mese și a proscomidiei chiar în peretele dinspre răsărit. Specialiștii susțin că este foarte posibil ca, în vremea lui Varlaam, Cozia veche, deși în ruină, să fi oferit toate dimensiunile părții superioare a clădirii. Inițial biserica n-a avut turlă, dar a dobândit-o, în anul 1866, prin strădaniile ieromonahului Agafton, care  a și repictat-o.

             Intre anii 1891-1896 s-a.construit calea ferată Râmnicu Vâlcea -  Râul Vadului, iar în anul 1902 a fost racordată cu legătura la Sibiu In preajma Schitului s-a amenajat o stație C.F.R., legată de șoseaua Călimănești-Sibiu printr-un pod plutitor peste Olt. S-au deschis, astfel, noi perspective mănăstirii cu lumea exterioară.

       Datorită acestor avantaje, episcopul Gherasim Timuș al Argeșului a decis construirea unei reședințe de vară la Turnu, între anii 1894-1911. Ea a constat dintr-o clădire cu dublă funcționalitate: o biserică spațioasă, trapeza și camere de locuit. Biserica a fost construită la etaj cu hramul "Schimbarea la Fata" (6 August) devenit hramul principal al mănăstirii. De altfel, cele mai însemnate lucrări de restaurare ale bisericii și chiliilor ei le-a realizat, la începutul veacului al 19-lea, episcopul Argeșului, Gherasim Timuș (1894-1911). Focul din ziua de 8 februarie 1932 a prefăcut însă în scrum toată strădania lui. A ars atunci toată mănăstirea, scăpând de foc doar casa episcopului Gherasim Timus și chiliile bătrânești de peste vale, care nu s-au aflat în calea vântului.

          Biserica cea nouă, cu hramul Schimbarea la Față are forma patrată, etajată  pe două nivele, parter si etaj, La fiecare nivel existând câte o biserică în care se ține slujba separat, de un alt preot. Avea o cupolă centrală, cu acces pe scările exterioare construite recent pe fațada de sud, dinspre lacul de acumulare din apropiere.

       Planurile acestui edificiu au fost întocmite de arhitectul Anton Grigorievici Lapinscki, un polonez stabilit în țara noastră, fapt pentru care acest corp de case a fost executat într-un stil cu totul străin de stilul bisericii românești. Tot el a pictat biserica într-un stil modern. La 28 octombrie 1901, cu ocazia sfințirii noilor edificii ale lui Gherasim Timuș, Schitul Turnu a fost ridicat la rangul de mănăstire canonică.

i

           Catastrofa incendiului din 1932 a pus, însă, capăt acestui avânt nemaiîntâlnit la Turnu: un Incendiul a izbucnit dintr-o sobă de la arhondaric, în noaptea de 7-8 februarie 1932. A distrus, într-o singură oră, 5 corpuri de case cu 26 camere, 2 șoproane, trapeza veche, clopotnița, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele și candelele, iar pictura interioară a fost degradată împreună cu tencuiala. Luase foc și casa nouă, dar printr-un efort deosebit incendiul a fost localizat și stins.

        

           Refacerea întregului ansamblu a început în anul 1933, an în care bucătăria, trapeza și chiliile erau gata la roșu.   Tot atunci s-a tăiat stânca pentru largirea curții și ridicarea unui întreg sir de chilii în incinta mănăstirii. In același an, 1933, s-au început si lucrările de refacere a bisericii mici. I s-a tăiat o ușă in zidul de la altar, s-au făcut tocurile ferestrelor din piatră cioplită, cu înflorituri, ușile de la intrare, iar tâmpla și stranele sculptate s-au terminat în anul 1935. Bisericuța, mai mică are hramul "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului". In jurul ei se pastrează numeroase chilii săpate în piatră, iar în incintaă se afla două peșteri unde pustnicii se izolau de lume.





Prin străduința episcopului Nichita Duma și daniile credincioșilor s-au refăcut biserica mare, clopotnița și două case. Pictura exterioară a fost executată din nou și s-a realizat în frescă, întreaga lucrare fiind terminată în 1935-1936. Intre anii 1935-1938 această biserică, ca și întreg ansamblul mănăstiresc de aici, a fost în atenția celor doi urmași ai săi la scaunul vlădicesc de la Argeș: Nichita Duma și Grigorie Leu, care în anul 1938 au început lucrările de construcție a chiliilor cu etaj din curtea mănăstirii, terminate definitiv în anul 1943. Tot ei au mutat aici și școala de cântăreți bisericești din Argeș, școală care a funcționat în această nouă mănăstire, pentru Eparhia Argeșului, pânaă în anul 1949.

Ca urmare a decretului 410 din 1959, mănăstirea a fost desfiinţată în 1961 şi transformată în Casa de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului și Argeșului.

         Această situație absurdă a durat până în anul 1975 când a fost numit ca superior, ieromonahul Teoctist Dobrin (1975-1990), iar Casa de odihnă a fost evacuată și lăcașul de la Turnu a redevenit schit în subordinea Coziei. Cuvios, bland și harnic, egumenul a reușit, mai ales din anul 1982, să adune în jurul său un grup de tineri, începand aici o nouă viață monahală, cu slujbe zilnice, după rânduiala mănăstirească.

Tot in acel an, s-a amenajat primul drum de acces, prin construirea podului de peste Olt, la Lotrișor. Cea mai mare realizare a sa a constat în readucerea Schitului la statutul de Mănăstire, eveniment petrecut în anul 1988. Pentru meritele sale, atât duhovnicești, cât și gospodărești, episcopul l-a distins cu rangul de protosinghel.

După retragerea starețului Teoctist, în 1990, a fost numit monahul Ioanichie Trifa, hirotonit ieromonah în 1992, care conduce destinele Mănăstirii și în prezent. Este originar din județul Alba, devotat vieții monahale și bun gospodar.

          Viețuitorii de aici duc o viață austeră, neconsumându-se carne.

          Cutremurele din 1977, 1986 și 1992 au produs deteriorări multiple care au impus restaurarea construcției. Un lucru important al acestor lucrări a fost reconstrucția acoperișului în stilul de arhitectură românească, iar picturile să urmeze stilul autohton, înlaturnd astfel motivele de critic din partea specialiștilor. Trapeza de la parter s-a amenajat într-o clădire spațioasă, îndestulătoare pentru mulțimea credincioșilor care frecventează mănăstirea, cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Intre anii 1994-1996 s-a restaurat partea vestică a cladirii.

O atracție deosebită pentru vizitatori sunt chiliile săpate în piatră, considerate ca spații unde au locuit primii pustnici de pe aceste locuri. 

    In prezent la Mănăstirea Turnu viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă şi rugăciune. Lăcașul de cult este situat într-un peisaj mirific, de poveste, la baza Muntelui Cozia și atrage vizitatorii dornici de a se îmbogăți sufletește și a inspira aer curat.

 Este o mănăstire foarte frumoasă, unde liniștea domnește peste tot. O mulțime de flori de toate culorile așezate la ferestre întregesc priveliștea superbă și decorează fațadele chiliilor.