BISERICA DIN VOLOVĂȚ

               Intre anii 1500-1502 în satul Volovăț (județul Suceava), aflat la 4 km sud-vest de orașul Rădăuți, Ștefan cel Mare a ridicat biserica cu hramul Inălțarea Sfintei Cruci.

Biserica de lemn

            După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, voievodul Dragoș Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povestește legenda că biserica de lemn din Volovăț ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoș Vodă.

               „Ințeles-am și noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den țară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăț, să fie făcută de Dragoș-vodă și acolo zic, să fie îngropat Dragoș-vodă. Și aceia biserică de lemnu au mutat-o Ștefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăț, Ștefan-vodă au zidit biserică de piatră.”—Nicolae Costin - "Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711", 

Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviță confirmă spusele cronicarului:

                   „Scris-am Domnia me la boieri și la toți slujitorii, cari veți umbla ori cu ce fel de slujbă a Domniei mele la ținutul Sucevei, facem știre tuturor pentru sfânta biserică de lemn, ce este lângă Mănăstirea Putna, care această biserică dinceputul ei au fost făcută de Dragoș Vodă la Volovăț și au fost acolo până în zilele răposatului Ștefan Vodă bătrânul, și atunce Ștefan Vodă au mutat-o acolo la Putna zidind în locul ei alta de piatră, care din pricina acestei biserici, căci au fost veche, s'au suitul rândul și Mănăstirii Putnei de este mai naintea altor mănăstiri și până astăzi.”

                 Biserica lui Giurgiu

La sfrșitul sec.al 14-lea, boierul Giurgiu (Giurgea) de la Volovăț a construit o curte boierească și o biserică, ale cărei temelii se păstrează și azi. Fundațiile bisericii vechi au fost descoperite cu ocazia cercetărilor efectuate în perioada 1969-1973. Ansamblul curții boierești a lui Giurgiu de la Volovăț -"Siliște”-se află la o distanță de circa 100 m sud-est de biserica medievală actuală și este format din două obiective: - Ruinele casei boierești din sec. 14-15 și Ruinele bisericii, din sec. 14-15.

Biserica lui Ștefan cel Mare

             In locul bisericii de lemn, Ștefan cel Mare a construit, între anii 1500 și 1502, o biserică de zid după cum atestă pisania în limba slavonă, amplasată la intrarea în biserică: "Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn (gospodar) al Țării Moldovenești, fiul lui Bogdan Voievod, cu Doamna sa Maria, fiica lui Radu Voievod și cu preaiubitul lor fiu Bogdan Voievod, au zidit casa (hramul) aceasta întru numele înălțării cinstitei și de viață dătătoare cruci; și s-a început în anul 7008 (=1500) și s-a sfârșit în anul 7010 (=1502), iar al domniei sale anul patruzeci și șaselea curgător, luna septembrie 14". Dedesubtul pisaniei, s-a amplasat o placă din marmură cu traducerea insripției.

            Biserica a avut de suferit de mai multe ori în decursul timpului, rămânând un timp chiar pustie. A fost restaurată în 1752 de către episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuților (1750-1789), dăruindu-se cu acest prilej iconostasul de la Biserica "Sf. Nicolae" din Rădăuți. Unele reparații au mai fost efectuate și în anul 1776 pe cheltuiala proistosului Gurie de la Mănăstirea Sucevița. In anul 1825 s-au efectuat ample lucrări de restaurare de către preotul paroh Ioan Grigorovici. În 1856 s-a construit un turn-clopotniță din lemn. Ca urmare a unei furtuni, în 1871 a fost refăcut acoperișul. In anul 1885 pereții din interior au fost vopsiți în culori de ulei.

            In această biserică s-au cununat la 20 august 1850 preotul Iraclie Porumbescu și Emilia Clodnițchi, părinții viitorului compozitor Ciprian Porumbescu. În prezent, acest eveniment este atestat de o placă de marmură aflată pe un monument de piatră. Textul inscripției este următorul: "În această biserică, la 20 august 1850, au primit sf. taină a cununiei Iraclie și Emilia Porumbescu, părinții nemuritorului Ciprian Porumbescu".

 

                O altă serie de lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1935-1936, cu acest prilej fiind decapată tencuiala de pe porțiunea de zid de piatră din exterior, iar ocnițele din cărămidă au rămas tencuite. In cursul anului 2007, cu ocazia unor lucrări de curățare a pereților interiori ai bisericii s-a descoperit un fragment de pictură murală, demontându-se ipoteza că biserica nu a fost niciodată pictată.

                   Arhitectură

                   Biserica este construită în plan dreptunghiular, cu bolți semicilindrice unitare sprijinite de console și prinse sub un singur acoperiș. In exterior este sprijinită de câte trei contraforturi de factură gotică de-o parte și de alta a pronaosului și naosului, iar absida altarului este susținută de două contraforturi de dimensiuni mai mici. Biserica este înconjurată în registrul superior, sub streașină, de două rânduri de ocnițe - patru din rândul de sus corespund la trei din rândul de jos. Fereastra de la absida altarului este terminată în arc semicircular, toate celelalte ferestre au chenare în arc frânt.

               Spațiul lăcașului este împărțit în pronaos, naos și altar. Intrarea în pronaos se face printr-un portal încadrat de patru muluri în stil gotic, cu bazele decorate și terminate în arc de cerc. Pronaosul are două ferestre, una pe latura sudică și alta pe latura nordică. Trecerea din pronaos în naos se face printr-o ușă cu chenar dreptunghiular aflată în mijlocul unui zid.

                Naosul este cu două trepte mai jos decât pronaosul și altarul, cei din pronaos putând vedea slujba fără a fi nevoiți să se ridice în picioare. Naosul este luminat tot de două ferestre, una pe latura nordică și cealaltă pe latura sudică. Absida altarului este foarte mare și boltită semisferic, fiind luminată printr-o fereastră dispusă în ax. Nișele diaconiconului și ale proscomidiarului sunt adânci și luminate de câte o ferestruică.

              Biserica nu a fost pictată în exterior, iar de curând s-au descoperit urme de pictură interioară. În anul 1885 pereții din interior au fost vopsiți în culori de ulei. Turnul clopotniță al bisericii este din lemn, el fiind construit în anul 1856. Până atunci, clopotele au fost așezate sub streașina bisericii sau sub o zvoniță.

             Nu au fost păstrate obiecte de preț donate de ctitor sau de familia sa. Cea mai veche relicvă păstrată este un fragment de sculptură provenind de la o catapeteasmă din secolul al XVII-lea. Cele mai vechi icoane sunt: Deisis (donată în 1726 de Ioachim Buliga și soția sa Iliana), Sf. Muceniță Varvara, Cuvioasa Parascheva și Intâiul mucenic Ștefan (din 1808). In curtea bisericii se mai află un bust al lui Ștefan cel Mare, o troiță întru pomenirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și o troiță întru pomenirea preoților care au slujit la această biserică.
              In curtea bisericii se mai află un bust al lui Ștefan cel Mare, o troiță întru pomenirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă și o troiță întru pomenirea preoților care au slujit la această biserică.

 Venerabila biserică de la Volovăț este o comoară istorică și de arhitectură a poporului român.