MĂNĂSTIREA GOVORA

Mănăstirea Govora este un vechi așezământ monahal, amplasat la poalele dealului Coșul Mare, pe raza comunei Mihăești, pe fosta moșie Hința, la 6 kilometri distanta de Băile Govora și la 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Este un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească. In prezent este o mănăstire de maici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.  Complexul mănăstiresc Govora este monument istoric, calitate datorată valorii sale istorice, de arhitectură și artă religioasă.

Numele de Govora dat lăcașului se presupune că ar proveni de la cuvântul slavon "gavariti", care se traduce prin "a vorbi", "a spune", sau "izvor", "murmur de izvor", ori din dialectul traco-dac, însemnând "adâncitură", vale cu multe izvoare.

Scurt istoric



Inceputurile mănăstirii sunt obscure, pierdute în pâcla deasă a timpului. S-a presupus că, inițial, mănăstirea de piatră ar fi fost clădită pe un locaș de cult catolic mai vechi din lemn. O legendă locală spunea că în cele mai vechi timpuri pe acest loc al mănăstirii ar fi existat o biserică (probabil de lemn), iar voievodul Radu cel Mare (mai sigur voievodul Radu I), ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundația celei vechi. Săpăturile arheologice din anii 1984-1985 nu au descoperit nici un fel de indiciu în acest sens, al suprapunerii de monumente. Cu ocazia sondărilor făcute în acei ani au fost în schimb remarcate, la sud de actuala biserică, fundațiile unei clădiri vechi, probabil din sec.al 14-lea, cu dimensiunile de 19 metri lungime și cu grosimea zidurilor de 1,30 metri, încheiată cu un zid orientat nord-sud cu grosimea de 1,20 metri. Acea clădire, neexcavată total datorită amplasării parțiale sub actuala biserică, este considerată a fi biserica originală a mănăstirii. Acest fapt este argumentat de orientarea zidurilor pe axa est-vest. Ulterior  s-a presupus că datorită liniei drepte a zidului lipsit de elementele specifice arhitecturii bisericilor, că porțiunea de zid sondată ar reprezenta de fapt rămășițele unei vechi incinte fortificate.



             In muzeul mănăstirii este păstrat un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș. Insă primul document capabil să ateste existența mănăstirii este un hrisov datat 27 septembrie 1485 în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș (la Râmnic probabil) de la Hijul. In lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul sec.al 15-lea, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese dintr-un document al lui Radu cel Mare, sau chiar spre începutul aceluiași secol, cum reiese din pomelnicul mănăstirii, care începe cu Mircea cel Bătrân. De altfel materialul arheologic cel mai vechi scos la lumină poate fi datat tot din acea perioadă, excepție făcând zidul enigmatic de care s-a vorbit mai sus.

             Se menține ipoteza cea mai apropiată de adevăr că lăcaşul ar fi fost ridicat partial in secolul al 14-lea şi continuat în sec.al 15-lea, sub domnia lui Vlad Dracul. Astfel, Manastirea Govora pote fi considerată una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Romanească.
             In timpul domniei lui Vlad Țepeș s-a consumat un moment important, răzvrătirea lui Albu cel Mare, puternic feudal vâlcean, probabil înrudit cu Basarabii, care a încearcat să-l înlăture pe domn. Acela a cotropit satele mănăstirii, Glodul și Hința (localități astăzi dispărute), pe care le avea [...] de la începutul Țării Românești[...] (D.I.R., B. sec.XVII, vol.III, p.4) pustiind și mănăstirea însăși. In urma luptelor date cu voievodul țării, Albu cel Mare a fost înfrânt [...]și l-a prins și l-a tăiat, pe el și pe tot neamul lui.. Satele au fost confiscate de la "viclean" și au fost atribuite unor alți boieri, ulterior fiind răscumpărate și date mănăstirii de domnitorul Radu cel Mare. Mănăstirea a fost refăcută de  voievozii Vlad Călugărul și Radu cel Mare, între anii 1492-1496.

           Pisania cea mai veche păstrată afirmă că [...] această biserică cine a zidit-o nu se știe [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o [...]. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaș de cult. Voievodul  a refăcut, aproape din temelii, biserica [...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri [...] (D.I.R., B, vol.I, p.241), i-a confirmat vechile danii de la Vlad Dracul, bunicul său, Vlad Călugărul și Smaranda (Salomia), părinții săi, și i-a făcut alte multe danii.

         După daniile făcute de acest voievod, mănăstirea Govora, a devenit una dintre cele mai importante mănăstiri ale țării, Ieromonahii au continuat să păstreze și să sporească moșiile ce întrețineau viața monahală. In primăvara lui 1611, în urma invaziei și jafului armatelor principelui Transilvaniei, Gabriel Báthory, lăcașul a fost, cu siguranță, afectat, însă documentele nu consemnează aceste evenimente, pagubele suferite fiind probabil minore.


          In timpul domniei domnitorului Matei Basarab, în urma unor ample lucrări de reconstrucție, reconsolidare și extindere, conform opiniei istoricului, aici s-a instalat, în 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească. Incă din primii ani de funcționare, de sub teascurile acestei tipografii au cunoscut lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale românești precum Psaltirea slavonească între anii 1637-1638 și mai ales, în 1640 prima lucrare tipărită în limba română Pravila bisericească, cunoscută sub denumirea de Pravila de la Govora, în traducerea călugărului Mihail Moxa. De altfel egumenul Meletie Macedoneanul, cel care a supravegheat și încurajat activitatea de tipărire, s-a dovedit unul dintre cei mai importanți stareți ai mănăstirii. In cei 4 ani cât a condus lăcașul (1636-1640) l-a făcut cel mai renumit și mai bogat așezământ monahal al țării din acel veac.  Tiparniţa a fost dăruită țării, la cererea domnitorului Matei Basarab, cu meșteri cu tot, de mitropolitul cărturar, român de origine, Petru Movila de la Kiev.

           Constantin Brâncoveanu, prin Ieromonahul Paisie, starețul mănăstirii Govora, a realizat renovarea și completarea ansamblului monahal cu clopotniță și cu clădirile de pe latura stângă și de nord, căci era "[...] prea învechită și crăpată, cât îi venea vremea a cădea [...]" (Ghenadie Enăceanu, „Vizite canonice”, București, 1892, p.23), iar interiorul a fost zugrăvit așa cum se vede și astăzi.
           Cu această ocazie a fost zugrăvit în pronaos și chipul lui Constantin Brâncoveanu. Cât este de reală acea redare, este greu de stabilit, însă cu certitudine este cea mai veche reprezentare a chipului marelui domnitor cărturar. Același stareț a refăcut și a sporit mijloacele de întreținere ale călugărilor, de altfel toate reparațiile fiind făcute pe cheltuiala mănăstirii.

       

          Plecarea din scaunul stăreției mănăstirii Govora a acelui bun gospodar este legată indisolubil de decapitarea marelui voievod Constantin Brâncoveanu, legăturile dintre aceștia, sau relațiile ieromonahului cu viața politică a epocii, rămânând încă necunoscute.
        Alte reparații, la chilii și trapeza mănăstirii, au fost făcute de către starețul Ștefan Mănăstireanu (1762 - 1774; 1778 - 1782), lucrările fiind continuate de Mihail Tetoianu (1775 - 1778). Ieromonahul Anatolie (1782 - 1787) a refăcut ușa cea mare a clopotniței, stricată de Florea hoțul și a pictat bisericuța cea mică a egumenului Ilarion.



         Trapeza mănăstirii a fost adăugat complexului în anul 1775.
     După acestă perioadă de înflorire a urmat decăderea, culminând cu perioada de stăreție a arhimandritului Constandie (1805) care [...] lipsit de minți [...] (Aurelian Sacerdoțeanu, „Pomelnicul Mănăstirii Govora” în „Mitropolia Olteniei”, nr.10-12/1961, p.821) a arendat păgubos parte din moșiile mănăstirii pe mai mulți ani, băgând mănăstirea la grele datorii.



         Egumenii ce i-au succedat, greci după naștere, au sporit starea de decădere judecându-se cu creditorii, pentru ca în 1814 toate averile mănăstirii să fie trecute în posesia Epitropiei spitalului străinilor, iar mănăstirea nu a mai înregistrat nici un stareț până în 1842.
           In timpul starețului Nicandru Vasilescu (1868 -1882) au fost refăcute chiliile, adăugându-se încă un etaj la cel existent. In timpul reparațiilor la clădirea Episcopiei Râmnicului (1890) episcopul Ghenadie Enăceanu s-a mutat temporar la mănăstirea Govora, cu această ocazie făcându-se unele reparații și îmbunătățiri la clădirile anexe.

          In data de 20 iulie 1959, regimul comunist, printr-un act arbitrar, a modificat statutul Mănăstirii Govora, transformând-o in mănăstire de maici, prin aducerea aici a 21 de călugărițe, de la Mănăstirea Bistrișa de Vâlcea, în frunte cu stareța acestora, Evghenia Racoviță (1959-1964).

                 Restaurat integral între anii 1958-1969, ansamblul Mănăstirii Govora a suferit deteriorări în urma cutremurelor din anii 1977 și 1986, după care au început alte lucrări de renovare.

Arhitectura

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub turnul clopotniță, etajat pe patru nivele, având o înălțime de aproximativ 15 metri și o grosime a zidurilor de circa doi metri. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, trapezoidală, având lungimea, pe axul est-vest de 60 de metri, cu latura vestică măsurând 67 de metri și cea estică de 30 metri. Incinta este încadrată de un puternic zid exterior, pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii, precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe doua niveluri, un parter supraînalțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în sec.al 19-lea.

          Săpăturile arheologice, efectuate în mănăstire și în jurul acesteia, au arătat șase faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul sec.al 17-lea funcționând și tipografia lui Meletie Macedoneanul.

               Biserica centrală a mănăstirii, închinată Maicii Domnului, prăznuind ca hram, "Adormirea Maicii Domnului", Așa cum se prezintă azi lăcașul, datează din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ridicată în mijlocul incintei, pe un plan treflat, având o singură turlă, așezată pe naos, biserica are o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Exteriorul bisericii este simplu, zugrăvit în alb, decorat prin brâul median, compus din trei muluri la fel de groase, pictate.


               Naosul bisericii este despărțit de pronaos printr-un zid gros, care lasă o deschidere mare pe mijloc. Pridvorul este deschis, susținut de opt coloane din piatra sculptată. Catapeteasma bisericii este din lemn de tei aurit, sculptată in stil brâncovenesc.

          Pictura bisericii este lucrată în frescă, în renumitul stil brâncovenesc, fiind executată în anii 1711-1712, de zugravii aparținând Școlii de la Hurezi (Horezu), fapt atestat prin inscripțiile murale păstrate până astăzi.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul "Hodighitria"

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Govora, dateaza din anul 1530. Aceasta icoană, zugravita după modelul numit "Hodighitria", adică "Indrumătoarea", se presupune a fi una dintre primele icoane zugrăvite într-un atelier local. Această reprezentare a Maicii Domnului este cel mai frecvent tip iconografic bizantin.

            Icoana de la Govora redă cu mare acuratețe modelul bizantin, fiind realizată în tonalități calde, de brun, ocru, verde și roșu închis, pe un bogat fundal aurit. Luminile care modelează drapajul sunt realizate în tonuri deschise, sau marcate fin cu aur. In colțurile de sus apar busturile Arhanghelilor Mihail și Gavriil.

             Pe rama masivă, în partea de jos, a existat o inscripție în slavonă, care a ajutat la datarea icoanei: "Dorothei... Maicii Domnului și pururea Fecioarei Maria", A fost însă îndepărtată cu prilejul unei restaurări. Despre Dorotei se știe că a fost egumen al Mănăstirii Govora, în al treilea deceniu al sec.al 16-lea, și astfel s-a convenit datarea piesei în anul 1530. Concepția și modul de tratare încadrează stilul icoanei ca aparținând unui atelier de școală grecească târzie.

Manastirea Govora - locas de cultură romanească

Datorita instalării aici a tiparniței dăruită de Petru Movilă de la Kiev, Mănăstirea Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului romanesc, fapt pentru care avea să o înscrie pentru totdeauna între mănăstirile de cultură din țară.

        Intre anii 1636-1642, în tiparnița de la Govora s-au tipărit: "Psaltirea" (în 1637), precum si alte cărți de slujbe în slavonă, apoi "Pravila Mică" (în 1640) și "Pravila de la Govora", prima carte de lege în limba română, tradusă din slavonă de calugărul Moxa. Meșter tipograf a fost cuviosul Ieromonah Meletie Machedoneanu, venit de la Kiev, care a devenit ulterior egumenul Mănăstirii Govora.

         Dintre valorile de artă ale Mănăstirii Govora se pot aminti: un Epitrahil, dăruit de Radu cel Mare, cu o broderie lucrată în fir de aur-argint și mătase (sunt brodați Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan și alți sfinți); icoana Maicii Domnulu-Hodrighita; icoana Maicii Domnului Indurerată, etc.