MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

           Nicolae Iorga caracteriza astfel biserica Mănăstirii Dragomirna: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”. Printre valoroasele monumente bisericești și de arta religioasă, care atrag admirația și prețuirea vizitatorilor din țară și de peste hotare, un loc de frunte îl ocupă minunatul lăcaș din nordul Moldovei, județul Suceava. 

 

           Mănăstirea Dragomirna deține o biserică unică în România pentru proporțiile sale neobișnuite. De departe este cea mai înaltă și cea mai îngustă biserică ridicată vreodată pe pământ românesc. Pereții săi nu sunt pictați, dar sunt decorați cu gravuri din piatră.

        Aflată în nordul Moldovei, la numai 15 kilometri de Suceava, vestita ctitorie a marelui mitropolit și cărturar Anastasie Crimca, se înalță aici de peste patru veacuri ca o mărturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusința și dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri.

        In sec.al 16-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri s-au așezat câțiva călugări care au clădit un schit de lemn.

              Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie Crimcovici era fiul negustorului Ioan Crimca din Suceava și al "cneaghinei" Cârstina, din neamul familiei Stroici. [4] El s-a călugărit la Mănăstirea Putna cu numele de Anastasie și a fost hirotonit preot la scurtă vreme. Ca urmare a meritelor sale cărturărești, dar și duhovnicești, a primit titlul de arhimandrit (1588) și a fost numit, la cererea voievodului de atunci, ca egumen la Mănăstirea Galata, unde a format o obște bine organizată, cu ucenici buni.

După intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul (iunie 1600), arhimandritul Anastasie Crimca este numit în scaunul de episcop de Rădăuți, iar la 19 iunie 1600 el îi făgăduiește credință noului domnitor. In declarația sa de credință, noul episcop spune printre altele: "(...) și mai mărturisesc că în Biserică voi păstra pacea și voi gândi că niciodată nu voi face ceva împotrivă-i; în urma aceasta mă supun credinciosului domn Mihai Voievod și celui de Dumnezeu încoronatului fiu al său Nicolae Voievod, cărora le voi fi întotdeauna supus și ascultător din toată inima și din tot sufletul îi voi iubi pe ei în toată viața mea."

După destrămarea unirii și revenirea în țară în septembrie 1600 a domnitorului Ieremia Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602. Capela mică s-a aflat apoi în cimitirul Dragomirna, în afara zidurilor de incintă ale mănăstirii și este considerată modelul în miniatură al bisericii spectaculoase de mai târziu.


Deasupra ușii de intrare în naosul bisericii celei mici se află următoarea pisanie în limba slavonă: "In numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh care se cinstește în Sfânta Treime, unui Dumnezeu și Preacuratei Sale maici și Sfântului și dreptului Enoh și sfântului prooroc Ilie și sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriții slujitori și închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuți și dumnealui Lupu Stroici marele logofăt și fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod și ale prea iubiților lui fii Ioan, Constantin, Alexandru și Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 și închinată sfinților, dreptul Enoh, Ilie și Evanghelistul Ioan" (1602).

In anul 1607 Anastasie Crimca a devenit episcop de Roman, iar în următorul an a fost numit mitropolit al Moldovei. In anul 1609 Anastasie construiește și sfintește biserica mare a Mănăstirii Dragomirna cu hramul Pogorarea Sfantului Duh și dăruiește lăcașului un Tetraevanghel cu miniaturi pe pergament. La data de 16 martie 1610, el a dăruit mănăstirii sale un Apostol - manuscris cu miniaturi pe pergament - care se află astăzi la Viena și pe care se află scris Testamentul lui cu tripulul blestem de a nu fi inchinată mănăstirea altor mănăstiri din afara țării. Dintre multele daruri oferite mănăstirii de catre mitropolitul Anastasie Crimca, trebuie amintite și cele două Liturghiere din care unul a fost scris de diaconul Dumitrașcu (oferit tot în anul 1610), și epitaful cu Adormirea Maicii Domnului (oferit mănăstirii la data de 8 iulie 1612). La data de 1 iulie 1614, Anastasie Crimca a mai dăruit Mănăstirii Dragomirna un alt Tetraevanghel, care păstrează între paginile lui mențiunea că "e făcut și dăruit mănăstirii de catre Mitropolitul Anastasie Crimca spre pomenirea sa și a părinților săi Ioan și Cristina". In luna iunie a anului 1616, Anastasie Crimca a mai dăruit manastirii doua manuscrise cu miniaturi: un Liturghier și o Psaltire, ambele având mențiunea că au fost făcute și dăruite de ctitor.

In anul 1617 Anastasie Crimca a fost înlocuit din scaunul de mitropolit, iar doi ani mai tarziu, în 1619, el a construit în Suceava primul spital public. Darurile lui Anastasie oferite mănăstirii au continuat : în 1624 a dăruit manastirii o cruce sculptată în lemn de cedru, cu o frumoasă ferecatură în filigran de argint aurit, în 1626 a dăruit un alt epitaf cu Punerea în Mormânt a Mântuitorului.

 Mănăstirea Dragomirna a fost menționată pentru prima dată într-un document din 4 septembrie 1605 prin care a primit danii de la marele logofăt Lupu Stroici. Intr-un document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Lupu Stroici și de soția lui, Pascalina. Urmașii logofătului Stroici menționau la 22 august 1641 că mănăstirea a fost construită de Lupu Stroici și de mitropolitul Anastasie Crimca.

Mitropolitul Petru Movilă a afirmat într-un manuscris că marele logofăt Luca Stroici i-ar fi dat în secret lui Anastasie Crimca o sumă importantă de bani "cu jurământ ca din averea lui să fundeze o mănăstire, nespunând nimănui că cu averea lui zidește". Mitropolitul a ridicat astfel o mănăstire "mai mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri ce se află în Moldovlahia". Biserica, dedicată Pogorarii Duhului Sfant, este incomparabil mai înaltă, unică nu numai în Moldova, dar în toata Romania și chiar in toata lumea ortodoxă. Relația dintre lungimea, lațimea și înalțimea bisericii este neobișnuită. Inalțimea de peste 40 de metri până la turlă o face să pară foarte îngustă. Ea dă impresia unei nave, vechiul simbol al Bisericii Creștine. Fațadele sunt construite din gresie galbenă, dură. Stâlpii și colțurile sunt construite din piatră cioplită, formând șiruri verticale, late și netede, mergând până la acoperiș. La jumatatea fațadelor, biserica este înconjurată de un brâu răsucit, de influență muntenească.

Cel mai spectaculos element este turla bisericii. Este sculptată în întregime cu motive florale și geometrice de origine caucaziană. De asemenea, este asezată pe trei baze, una patrată și două stelate, acoperite cu decorațiuni.
In anul 1627, vodă Miron Barnovschi, rudă cu familia Movilă, care a construit Mănăstirea Sucevița, a început să construiască cea mai puternică fortăreața monahică din Moldova. Până atunci Dragomirna era vulnerabilă. O pasarelă înconjoară zidurile bisericii, iar priveliștea de pe pasarelă, din dreptul peretelui estic, demonstrează caracterul special al Dragomirnei. Inalțimea și eleganța construcției sunt accentuate, iar întreaga biserică pare să plutească în aer.

In afara turnului porții se află blazonul moldovenesc, capul de bour, încadrat de de un întins brâu impletit. Rozete gravate în piatră decorează bolta de la poartă pe ambele părți, iar în exterior se află o pictură murală, mare și modernă, cu Maica Domnului cu Sfinții Arhangheli.

Dincolo de frumusețea peisajului, de neobișnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganța ciudată a monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o silueta unică prin proportiile și unitatea volumului, deosebită de toate celelalte monumente moldovenești medievale. Zidită parcă pentru a înfrunta înalțimile, în căutare de mai multă lumină în apropierea codrilor, umbrită de o perdea de brazi și oglindită maiestuos în apa lacului din apropiere, acest lăcaș de închinare, prin vechimea sa, prin originalitatea stilului, prin eleganța și originalitatea formei și prin pitoresc, trezește admirația fiecărui vizitator, astfel ca în fața ei evlaviosul închinător este tot atât de impresionat ca și istoricul și omul de artă.

Ansamblul monahal de la Dragomirna, construit la granița dintre două veacuri, se situează între două etape ale stilului moldovenesc. Complexul de artă medievală Mănăstirea Dragomirna, este compus din biserica mică sau a schitului, biserica mare, zidurile de apărare, vechea clădire a egumeniei, cele cinci turnuri, chiliile și paraclisul.

Anastasie Crimca a încetat din viață, în 1629, fiind înmormântat în pronaosul bisericii mari a ctitoriei sale, sub o lespede fără nici o inscripție..

In luna mai a anului 1653, mănăstirea a fost jefuită și arsă de cazacii lui Timuș Hmelnizki. Potrivit unei însemnări de pe zidurile portalului, în ziua de 2 octombrie 1758, mănăstirea a fost jefuită de tătari, dar la data de 31 august 1763, la mănăstire a ajuns marele stareț Paisie Velicicovski, originar din Malorusia (Ucraina). Una dintre perioadele de înflorire a mănăstirii este considerată perioada 1763-1775 în care a viețuit aici ieromonahul Paisie Velicicovschi.
In anul 1767, împărăteasa Ecaterina a Rusiei a dăruit Mănăstirii Dragomirna un policandru de cristal – care se află expus în una din sălile muzeului de la Dragomirna - și clopotul cel mare numit Zaporojanul, in greutate de peste 1.100 de kilograme, care se află in clopotnița mănăstirii.

In anul 1775, Bucovina a fost anexată Austriei. Odată cu intrarea Bucovinei sub ocupația Imperiului Austro-Ungar, mănăstirilor din Bucovina li s-a impus vinderea moșiilor mănăstirești de peste frontiere și punerea moșiilor aflate în imperiu sub administrarea statului. Autoritățile habsburgice au desființat majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri". Din cele 10 mănăstiri și 13 schituri existente în Bucovina în acea perioadă, au rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna.



In mănăstirile rămase deschise, au avut permisiunea să viețuiască doar 25 de călugări. In luna octombrie a anului 1775 a plecat la Mănăstirea Secu cea mai mare parte a obștei, împreună cu Sfantul Paisie Velicicovski, iar în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo a organizat obștea după rânduiala atonită (Athos) și a tradus din operele Sfinților Părinți. In perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț a ajuns la 700 de frați. Starețul Paisie Velicicovschi a murit la 15 noiembrie 1794 și a fost înmormântat în gropnița bisericii voievodale a Mănăstirii Neamț. Mai târziu, el a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă (1988) și apoi și de Biserica Ortodoxă Română (1992) cu numele de Cuviosul Paisie de la Neamț.

In anul 1793, catapeteasma de la Mănăstirea Solca, lucrată în lemn și aurită, a fost adusă la Mănăstirea Dragomirna, unde se află și astăzi în biserica mare. Doi ani mai târziu, în 1795, catapeteasma originală a Mănăstirii Dragomirna a fost dusă la biserica din Arbore. Intre anii 1843-1845, la Mănăstirea Dragomirna s-au făcut lucrări de restaurare la turnul clopotniței și s-a construit noul corp de chilii. De la fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp.

In anul 1959, regimul comunist instalat in Romania, prin decret, a admis ca în mănăstiri să rămână numai monahiile care au peste 50 de ani și monahii de peste 55 de ani. In urmatorul an, în 1960, Mănăstirea Dragomirna a devenit mănăstire de maici.

 Intre anii 1965-1976, la Mănăstirea Dragomirna au avut loc lucrări ample de restaurare și s-a construit noul Paraclis.

Arhitectura bisericii

 Biserica mare de la Dragomirna, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh”, este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca plan și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea. Totuși, ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest. Edificiul lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind excesivă în raport cu lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime de aproximativ 9,5 m și înălțime de aproximativ 42 m.


Moaștele Sfântului Iacov persul 

Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăți mari de piatră cioplită, așezate în trepte. Fațadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când pilaștrii cu rol decorativ sunt alcătuiți din blocuri de piatră cioplită și șlefuită. Pe la mijlocul înălțimii pereților, edificiul este împărțit în două registre de un brâu-torsadat din piatră cu trei tori răsuciți alternativ ca o funie, acest motiv fiind originar din Orientul Apropiat (Caucaz sau Armenia). In plan vertical, fațada este împărțită în zece panouri realizate prin opt pilaștri clădiți din blocuri masive de piatră și sprijiniți la bază de contraforturi. Sub cornișă, între acești pilaștri se află două șiruri de arcaturi în acoladă, dintre care unul este puțin reliefat față de suprafața zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale.Turla bisericii are o formă rotundă în interior și octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăție, varietate și măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice și vegetale, rozete stilizate, stele formate din două romburi, patrate asociate cu un ornament polilobat etc.

Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. In biserică se intră prin două uși amplasate pe fațadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un ancadrament din piatră cioplită și este terminat în acoladă. Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari și au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos și din naos sunt terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucișate.

Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Incăperile sunt înălțate treptat de la pridvor și până la altar. In pridvor se pătrunde prin urcare a șapte trepte. Pridvorul este o încăpere joasă, fiind acoperit cu o boltă în sfert de sferă. Intre pridvor și pronaos se află un perete având la mijloc un portal cu ancadrament gotic, terminat în formă de acoladă și înscris, la rândul lui, într-un alt chenar dreptunghiular. Pronaosul are formă dreptunghiulară, el având un nivel mai ridicat decât cel al pridvorului. Spațiul interior al pronaosului este împărțit în două de un arc median transversal, care separă două calote inegale ca dimensiuni. Pronaosul este separat de naos printr-un perete străpuns de trei arcade sprijinite pe doi pilaștri poligonali masivi. Naosul are formă dreptunghiulară, având absidele laterale semicirculare înscrise în grosimea zidurilor. Deasupra naosului se află o turlă înaltă sprijinită pe pandantivi. Intre naos și altar se află o catapeteasmă nouă, din lemn de stejar. In părțile laterale ale altarului sunt înscrise în grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă de formă semicirculară și este acoperit de o boltă în sfert de sferă. Această încăpere este luminată prin trei ferestre mari.


Mobilierul din biserică este nou, fiind confecționat în 1975. El este realizat din lemn de stejar cu ornamentația inspirată din sculptura turlei. Biserica are o catapeteasmă din lemn aurit, cu sculpturi artistice, care a fost confecționată în 1613. Aici se află o icoană a Maicii Domnului, ferecată în argint și considerată a fi făcătoare de minuni.

Iconografie

Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost împodobită cu pictură în frescă de către zugravii popa Crăciun Mătieș, popa Ignat și Gligorie, formați în școala de pictură moldovenească tradițională. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceștia au adăugat și unele elemente decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor muntenești.

Pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile și bolțile naosului și altarului. Potrivit unor tradiții, au fost picturi și în pronaos și pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai sec.al 20-lea. Din cauza condițiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul veacurilor, chiar și picturile din naos și altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii fiind șterse. In această situație, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înțelesurilor iconografice și judecarea completă a stilului picturii.

Printre scenele care atrag atenția sunt de menționat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei altarului este Inălțarea. Ca și la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile și unele elemente de folclor, costume de epocă etc.

Catapeteasma bisericii "Pogorârea Sf. Duh" provine de la Mănăstirea Solca și este confecționată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului, fiind bogat sculptată și aurită. Ea este formată din cinci rânduri de icoane. Pe primul rând (cel mai de jos) sunt patru icoane mai mici: Mântuitorul cu Luca și Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile mării și o Minune săvârșită de Sfântul Nicolae. Al doilea rând conține patru icoane mari cu următoarele teme: Mântuitorul pe scaunul arhieresc, Maica Domnului Împărăteasă cu Pruncul, Pogorârea Sfântului Duh (icoana hramului) și Sfântul Nicolae. Pe ușile împărătești se află icoanele Bunei Vestiri și a celor patru evangheliști, iar pe cele diaconești sunt pictați Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Al treilea registru este format din icoanele celor 12 praznice de peste an, pe al patrulea registru sunt icoanele celor 12 apostoli și icoana Deisis în partea centrală și pe ultimul rând sunt icoanele Sf. Prooroci care încadrează la mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul. In partea superioară a catapetesmei se află crucea pe care este reprezentat Mântuitorul răstignit, având alături de el pe Fecioara Maria și pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Icoanele sunt pictate în tempera cu emulsie de ou.

Specialiștii care au cercetat iconostasul bisericii în primul deceniu al sec.al 21-lea, au constatat existența unor degradări în principal în partea inferioară. Acestea erau reprezentate de desprinderi multiple și de pierderea definitivă a stratului pictural policrom sau poleit în proporție de aproximativ 40%, cauzele acestora fiind umiditatea microclimatului, atacul insectelor xilofage și vicii de tehnică de autor (utilizarea unui suport lemnos insuficient uscat și pregătirea incorectã a suprafețelor în vederea pictării). La una dintre icoanele celor 12 apostoli lipsește aproximativ 1/5 din suprafața stratului pictural.

Necropola

Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul mănăstirii, a ales această biserică ca loc de înmormântare a sa. El a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul bisericii sub o piatră funerară fără niciun fel de inscripție (după cum s-a arătat mai sus). Cu prilejul săpăturilor arheologice din perioada 1963-1964 s-au mai găsit în pronaos și alte morminte. In partea stângă a pronaosului a fost amplasat un baldachin sub care se află racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul (martirizat la 27 noiembrie 421).

In pridvorul bisericii au fost descoperite cinci morminte, având pietre funerare cu sculpturi de o mare simplitate. Pe o lespede de marmură este o inscripție grecească, săpată într-un oraș neidentificat de pe țărmul Pontului Euxin, în cinstea unui arhitect Epicrates, fiul lui Nicobulos din Bizanț. O lungă perioadă s-a crezut că sub această piatră ar fi fost înmormântat Dima, considerat "legendarul constructor al Dragomirnei". Pe alte trei pietre de mormânt se află inscripții în limba slavonă. Acestea sunt parțial șterse, dar se disting anii 1673 și respectiv 1680. O ultimă piatră funerară acoperă mormântul Mariei Balș, fiica lui Constantin Mavrocordat, fost domnitor al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 29 iunie - 23 noiembrie 1769) și al Munteniei (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758 și 1761-1763). Ea se căsătorise în 1763 cu boierul Iordache Balș (1742-1812) și decedase la 15 februarie 1770. Pe lespedea sa funerară este săpată o stemă reunită a Țării Românești și a Moldovei, înscrisă într-o cunună de lauri și mărginită de simbolul zilei și a nopții, soarele și luna, ca și de păsări și flori.

 In exteriorul bisericii, lângă pereți, se află patru morminte: două lângă absida nordică a altarului și încă două lângă peretele sudic. Unul din mormintele aflate în stânga altarului este cel al episcopului Daniil Vlahovici, decedat la 10 august 1822.

Obiecte de patrimoniu

Ctitorul a înzestrat mănăstirea cu multe obiecte de cult și cărți bisericești valoroase. Multe dintre acestea au fost jefuite de cazacii lui Timuș Hmelnițki (în primăvara anului 1653), de tătari (la 2 octombrie 1658) sau au fost pierdute în timpul ocupării Bucovinei de către austrieci (1775-1918).

 In prezent, în Sala Gotică a Mănăstirii Dragomirna s-a amenajat o colecție de obiecte cu însemnătate istorică și artistică și anume odoare de preț, manuscrise, broderii, argintărie de cult și icoane. Unele dintre aceste obiecte datează din perioada anterioară construirii Dragomirnei.

Prtre obiectele cu valoare documentară și artistică, sunt de menționat următoarele:

- o cruce din lemn de abanos ferecată în 1542

- un Evangheliar ferecat în 1557, provenit de la Mănăstirea Voroneț

- un acoperământ pentru sfintele vase dăruite Mănăstirii Voroneț de mitropolitul Grigorie Roșca în 1559

- un epitaf din mătase brodat cu fir de aur și argint, având ca temă Punerea în mormânt a Mântuitorului. Acesta a fost lucrat în 1588 în Rusia și dăruit lui Anastasie Crimca de către mitropolitul Varlaam al Rostovului.

- un Tetraevangheliar scris pe pergament, decorat cu icoane, miniaturi și inițiale de Anastasie Crimca în anul 1609. Pe una din pagini se află următoarea inscripție: "Acest Tetraevanghel l-a făcut și l-a zugrăvit și l-a ferecat și l-a aurit smeritul Arhiepiscop Anastasie Crimca, Mitropolitul Sucevei, întru pomenirea sa și a părinților săi Ioan și Cârstina și l-a dat în nou zidita Mănăstire Dragomirna în anul 1609 luna septembrie 1."

- un Liturghier (1610) și o Psaltire (1616) scrise, împodobite și dăruite mănăstirii de către ctitor

- două epitafuri lucrate cu fir de aur și argint pe catifea de culoare vișinie și respectiv verde (cel din 1612 are ca temă Punerea în mormânt a Mântuitorului, iar cel din 1626 are ca temă Adormirea Maicii Domnului). Acestea au fost dăruit mănăstirii de către ctitor.

- o cruce din lemn de cedru ferecată în argint și dăruită de Crimca în 1624 ctitoriei sale

- un Tetraevangheliar dăruit mănăstirii în 1609 de către diaconul Dimitrie

- un Liturghier dăruit mănăstirii în 1610 de către diaconul Dumitrașcu

- un Liturghier dăruit mănăstirii în 1641 de către monahul Gavril

- un exemplar din Cazania lui Varlaam tipărită la 1643 la Iași, aceasta fiind prima carte scrisă în Moldova în limba română cu alfabat chirilic

- alte obiecte de cult datate din sec.al 18-lea: potire, stea, disc și litier

- un policandru din cristal dăruit de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei

Zidurile de apărare și Turnul-clopotniță

Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale sec.al 17-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare (numite astfel: Barnovschi, al Arhimandritului, Gherontie și Silvestru), iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca.

Pe peretele sudic al turnului clopotniță a fost amplasată o pisanie în limba slavonă cu stema Moldovei și cu următorul text: "Din mila lui Dumnezeu Io Miron Barnovschi Movilă Voievod, Domnul Țării Moldovei, a făcut portalul acesta cu cinci pârguri și îngrăditura de zid în jurul sfintei mănăstiri Dragomirna unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh, întru pomenirea mea și a părinților mei, cu binecuvântarea arhiepiscopului chir Anastasie Crimca, mitropolit al Sucevei, anul 7135 august 30" (1627).

Zidurile de incintă sunt construite din piatră brută de carieră, având o grosime de 1,7 metri și o înălțime de aproximativ 11 metri. În exterior, zidurile sunt sprijinite de contraforturi puternice. În interior, pe ziduri se întinde un drum de strajă susținut de pilaștri uniți prin arcade; la partea superioară se află un șir de metereze înguste. În cele patru colțuri ale incintei se află turnuri de apărare înalte și masive. În exterior, acestea sunt susținute pe cele două laturi de contraforturi. Accesul în aceste turnuri se face din curtea mănăstirii.

Turnul clopotniță are două etaje și îndeplinește și rolul de turn de poartă, pe aici intrându-se în incinta mănăstirii. La parter, el este străbătut de un gang boltit, cu aspect gotic subliniat de arcuri împodobite cu ornamente vegetale ce se găsesc pe bolțarii arcadelor gangului. La primul etaj se află un mic paraclis, iar la etajul al doilea camera clopotelor, cu largi arcade deschise pe fiecare latură.

Trapeza și chiliile

In incinta mănăstirii, la dreapta turnului clopotniță, se află trapeza, unde se hrăneau la un loc călugării. Încăperea principală a acestei clădiri este o sală mare cu două bolți în stil gotic târziu, care se sprijină pe un stâlp octogonal aflat în mijlocul încăperii. Bolțile au numeroase nervuri sculptate din loc în loc cu motive florale și scuturi. Din acest motiv, trapeza mai este numită și Sala Gotică. Această sală a servit ca sursă de inspirație pentru sălile gotice de la mănăstirile Sfinții Trei Ierarhi și Cetățuia din Iași.

Pe laturile de vest și nord ale incintei se află casele egumenești și chiliile călugărești cu parter și etaj. În decursul timpului, aceste clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846.

Corpul de chilii se termină pe latura de nord cu un mic paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului". Acesta a fost construit în 1976, la etaj, pentru a permite oficierea slujbelor religioase în vremea sezonului rece.

Lespedea de marmură cu inscripție gracă

In martie 1885, în ziarul grecesc Ἕσπερος din Leipzig a fost publicată o inscripție în greaca veche din Bucovina. Doi ani mai târziu, Grigore Tocilescu, întemeietorul școlii române de epigrafie, a introdus acea inscripție în circuitul științific.  Inscripția provenea de pe o lespede (stelă) de marmură încastrată între dalele pardoselii din pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna și reprezenta un decret de proxenie pentru arhitectul Epicrates, fiul lui Nicoboulos din Byzantion.

Inscripția a fost analizată de mai mulți istorici și epigrafiști, o atenție deosebită acordându-i Dionisie M. Pippidi care data inscripția în prima jumătate a sec.al III-lea și afirma că lespedea ar proveni din cetatea grecească Histria. Alți cercetători au afirmat că inscripția ar data de la sfârșitul sec.al II-lea. Victor Cojocaru, autorul unui studiu extins cu privire la acest subiect, presupune că lespedea de marmură ar fi ajuns la Dragomirna de la Suceava, unde ar fi putut ajunge încă sub domnia lui Alexandru cel Bun, odată cu moaștele Sf. Ioan de la Cetatea Albă. O altă ipoteză este ca piatra să fi fost adusă în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, avându-se în vedere relațiile Moldovei cu Mangopul și Crimeea genoveză, sau de relațiile negustorilor suceveni cu orașele de la nordul Mării Negre, între care se număra și Oceakovul. Istoricii au eliminat de la început posibilitatea ca stela să fi fost transportată în Bucovina încă în perioada antică sau antică târzie.