BISERICA SFÂNTA TREIME DIN SIRET

            In sec.al 14-lea în actualul oraș Siret (județul Suceava) s-a construit o biserică cu hramul Sfânta Treime, care este considerată a fi una dintre cele mai vechi biserici de piatră din Moldova și prima construită după planul triconc, de tip bizantin. Ansamblul Bisericii "Sf. Treime" din Siret este format din 2 obiective istorico-arhitectonice: - Biserica "Sf. Treime" - datând din anul 1352 și Zvonița - datând din sec.al 17-lea. Cea mai veche mențiune documentară a orașului Siret datează din anul 1340, cu 12 ani înainte de "descălecatul" lui Dragoș. In anul 1371, la Siret a fost intemeiată o episcopie catolică, sub domnia lui Lațcu Voievod, care îmbrățișase confesiunea romană.

                 Biserica ortodoxă Sfânta Treime din Siret este una din cele mai vechi biserici din țară și se pare a fi fost construită, cel mai devreme, între anii 1354-1358, din piatră brută. Biserica este una dintre cele mai valoroase biserici din Moldova și a funcționat, probabil, ca paraclis al Curții Domnești. Biserica din Siret reprezintă prototipul din care s-a dezvoltat, în epoca lui Ștefan cel Mare (sec.al 15-lea), stilul classic moldovenesc.

                 Din cele scrise de cronicarul Ion Neculce în prima legendă din "O samă de cuvinte", prima capitală a Moldovei a fost orașul Siret. Acesta a atribuit lui Dragoș Vodă construcția bisericii, alături de o curte domnească fortificată pe care primul descălecător ar fi ridicat-o aici. După cuvintele cronicarului, "Dragoș-vodă, așa povestescu oamenii cum că, dacă au descălecat Țara Moldovii, au descălecat târgul Siretiului. Și i-au fost scaonul domnii(i) sale acolo. Și au făcut zamcă, cetate de pământ, și în zamcă case domnești și lângă zamcă biserică de piiatră. Și hramul bisericii este Sf(â)nta Troițe, care și până astăzi iaște și să slujaște sfânta liturghie." 

               Lipsa documentelor legate de această construcție face ca și în prezent data construcției și numele ctitorului să rămână discutabile. Unii autori atribuie biserica lui Sas Vodă (1354-1358) sprijinindu-și afirmația pe faptul că biserica este situată pe Dealul Sasca, toponim ce derivă de la numele voievodului. Ea se află la circa 300 m nord de locul unde tradiția consemnează existența cetății construite de Sas Vodă și a fost considerată ca fiind capela Curții Domnești din Siret.

                 Istoricul Nicolae Iorga a atribuit ctitoria bisericii domnitorului Petru I Mușat (1374-1391), pe baza studierii materialului de zidărie și a tehnicii folosite. Acesta a avut pentru un timp reședința domnească în orașul Siret. Cercetările arheologice efectuate la începutul sec.al 21-lea aveau să confirme datarea monumentului la finele sec.al 14-lea, cât și rolul său de capelă a Curții Domnești de la Siret. S-a infirmat ipoteza avansată în anii '60-'70 ai sec.al 20-lea că biserica actuală ar fi o refacere din temelii datând de la începutul sec.al 15-lea, din primii ani ai domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), negăsindu-se niciun indiciu care să ateste existența unei construcții anterioare.

                Lângă biserică au fost descoperite locuințe datând din deceniile nouă și zece ale secolului al XIV-lea, în interiorul cărora au fost găsite discuri ceramice smălțuite, identice cu cele care decorează paramentele monumentului, fapt care subliniază contemporaneitatea construirii bisericii cu perioada de funcționare a acestor locuințe. Alături de biserică au fost cercetate și numeroase morminte, datând din secolele 15-18.

             Totuși, domnitorul Petru Mușat a fost cel care a mutat capitala Moldovei la Suceava și în afară de dania pe care a făcut-o Bisericii catolice Sf. Ioan din Siret, nu au mai fost găsite legături ale acestuia cu Siretul, pe când Sas Voievod este mereu menționat în toponimia și monumentele Siretului. După mutarea scaunului Moldovei la Suceava (de către Petru Mușat), acest lăcaș de cult a servit ca biserică parohială credincioșilor de pe dealul Sasca. Prezența în biserică a unor pietre de mormânt ale unor negustori sireteni presupune danii importante din partea acestora în favoarea acestui lăcaș de cult. In anul 1858 a fost transformată în biserică filială a Bisericii Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, tot din Siret.

                In a doua jumătate a sec.al 19-lea, peretele nordic se crăpase din cauza greutății naosului, ceea ce a necesitat, în 1873, înlocuirea bolții vechi și a acoperișului. Reparațiile din 1890 au dus la înlocuirea acoperișului de șindrilă cu unul din olane, fațadele au fost tencuite și s-a adăugat o turlă falsă deasupra naosului. Ulterior, pereților li s-au alipit tălpi de piatră pentru creșterea rezistenței monumentului. O restaurare parțială a avut loc în anul 1922.

                Clopotnița de tip zvoniță de pe latura de nord vest a bisericii datează din sec.al 17-lea, fiind formată din ogive de piatră pentru clopote. Clopotnițele de tip zvoniță apar destul de rar în arhitectura românească, fiind întâlnite numai la bisericile din nordul Moldovei: Biserica Sfânta Treime din Siret, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani (Suceava), Biserica Sfântul Procopie din Bădeuți (Milișăuți), Biserica Sfântul Dumitru din Zăhărești și Biserica Invierea Domnului din Suceava. Cele trei clopote datează din sec.al 19-lea, cel mai mare fiind turnat în 1853, la Cernăuți.

              Ca urmare a faptului că nu era întreținută, în anul 1936 tâmpla bisericii era foarte deteriorată, stranele vechi erau stricate etc. Restaurarea exemplară efectuată între anii 1937-1940 sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru a urmărit să redea Bisericii „Sfânta Treime” un aspect cât mai apropiat de forma sa inițială, cu excepția acoperișului din țiglă care a rămas cel din 1890. Au fost înlăturate intervențiile improprii (turla, tencuielile de pe fațadă care acopereau bogata decorație ceramică), au fost înlocuite discurile de ceramică lipsă sau deteriorate cu ornamente de teracotă noi, iar temelia a fost subzidită în scopul consolidării pereților.

Arhitectura

           Biserica este construită din piatră brută de carieră, la fațade folosindu-se însă, cu funcție decorativă, cărămida simplă sau smălțuită. Ea este cea mai veche construcție din piatră cu plan trilobat din Moldova, datând din sec.al 14-lea. Dimensiunile construcției sunt modeste în comparație cu cele ale unei ctitorii domnești tipice: lungimea - 16,5 m; lățimea - 11 m; grosimea zidului - 1,1 m; înălțimea soclului - 40 cm.

             In exterior, biserica este decorată cu discuri ceramice policrome, flori cruciforme și cărămizi. Decorul cu discuri va căpăta o mare dezvoltare în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, fiind prezent la Biserica Sf. Nicolae din Bălinești, biserica Mănăstirii Neamț, precum și pe platoul Cetății de Scaun (sub formă de material arheologic). Deocamdată la acest monument discurile nu au fost figurative, ci au avut o formă geometrică simplă. In forma generală a edificiului se regăsesc caracteristici specifice bisericilor moldovenești: lipsa turlei, calota naosului, ocnițele oarbe și decorul ceramic sus-amintit.

            Pe fațadă, la circa două treimi din înălțimea zidurilor, se află pe abside și pe fațada sudică până în dreptul ferestrei pronaosului, o friză formată din două rânduri de discuri ceramice, alternând cu flori cruciforme între două rânduri de cărămizi. In jurul ferestrelor (cu excepția celei de pe absida nordică), la partea superioară, se află câte un chenar rectangular, format din două rânduri de discuri smălțuite și trei de flori cruciforme. Ferestrele sunt alungite, încadrate în chenare de piatră cioplită. Pe alocuri se pot observa fragmente de frescă. Același decor se observă și în partea superioară a icoanei hramului de deasupra ușii de intrare, care are o cornișă deasupra.

                 Interiorul bisericii este compartimentat în pronaos, naos și altar. Nu există portal de intrare, intrându-se printr-o ușă direct în pronaos. Pronaosul prezintă o fereastră de mici dimensiuni pe latura sudică, în naos sunt două, iar în altar încă una situată pe axul absidei. Pronaosul este dreptunghiular și îngust, fiind boltit cu un semicilindru care pleacă direct de pe zidurile exterioare. Pronaosul este separat de naos printr-un perete gros de piatră, în mijlocul căruia se află o ușă arcuită mică. Naosul este alungit în sensul axei longitudinale, fiind acoperit cu o cupolă spriujinită pe patru arce semicilindrice: două înguste încadrează cele două abside laterale și două mai late, inegale, sprijinite pe console. El este cu o treaptă mai jos decât pronaosul. Altarul este cu o treaptă mai înalt decât naosul și are formă semicirculară, cu trei ferestre.

          Biserica nu a fost pictată niciodată. Un iconostas valoros realizat în stilul „baroc moldovenesc”, datând cel puțin de la începutul sec.al 19-lea, a fost renovat în anul 1841 și înlocuit cu unul nou în anul 1995 Actuala catapeteasmă este confecționată din lemn de stejar de către un meșter popular.

         In pronaos, biserica adăpostește mai multe pietre funerare din secolele 16-17, împodobite cu elemente sculpturale de epocă.