SCHITUL MĂNĂSTIRE PAHOMIE - VÂLCEA

            Schitul Pahomie este unul dintre cele mai izolate schituri sihastrești ale țării nostre. Aflat între localitatea Baile Olanesti și comuna Bărbătești, judetul Vâlcea, la aproximativ 30 de kilometri de orașul Râmnicu Vâlcea, schitul lui Pahomie se ascunde smerit în pădurile dese pe la poalele Muntelui Buila.

           Intrarea în așezarea monahală se face pe sub un turn-clopotniță varuit în alb. Potrivit unei vechi pisanii, întemeietorii schitului sihastresc sunt "Pahomie monahul și Sava Haiducul", care l-au zidit în anul 1520, puțin mai sus de Izvorul Frumos. Se știe că "monahul Pahomie", mai înainte de călugărie numit Popa Postelnicu, a fost fiul lui Iordache Pârșcoveanu vel Stolnic, însă despre monahul "Sava haiducul" nu se știe nimic.

             Potrivit unei alte pisanii, se crede că acest "monah Pahomie" a fost Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrița - Vâlcea. Se crede ca Barbu Craiovescu ar fi zidit Schitul Pahomie prin anul 1509, drept mulțumire pentru faptul ca aici s-a ascuns și a scăpat din calea domnitorului Mihnea cel Rău, cel care, după ce ii dărâmase ctitoria de la Mănăstirea Bistrița, îl căuta să-l omoare. Alături de el a slujit zidirii schitului și căpitanul Sava, numit "Sava haiducul" pentru prădarea unor bogați din zonă, spre a face rost de hrana necesară celor ascunși la "Izvorul Frumos".

            In actuala pisanie a bisericuței de sub stâncă apare anul 1684. Se crede însă că în acel an a fost reparată și restaurată biserica. In anul 1684, Constantin vel Spatar (viitorul voevod Constantin Brâncoveanu) a reparat Mănăstirea Bistrița și Schitul Pahomie, ambele fiind ctitorii ale boierilor Craiovești, strămoșii săi. Unii autori cred că Barbu Craiovescu, calugarit cu numele de Pahomie, ar fi zidit numai o bisericuță de lemn în apropiere de Izvorul Frumos, iar domnitorul Constantin Brâncoveanu ar fi zidit actuala biserică din piatră, de sub peretele de stancă. Pentru întărirea acestei ipoteze nu există însă documente sau dovezi istorice.

              Shitul Pahomie, zidit în apropiere de "Izvorul Frumos", apare amintit într-un document din anul 1793, semnat de fanariotul Alexandru Moruzzi, prin care acela a  întărit sihaștrilor de aici anumite scutiri de dări. Mai apoi, în anul 1798, domnitorul, tot fanariot, Constantin Hangherli, a întărit și el anumite danii schitului din muntele Buila.

            Este consemnat că în data de 17 decembrie 1824, când "biserica se afla spre dărăpanare cu totul", schitul era metoc al Mănăstirii Iezer. Mai apoi, în anul 1880, schitul de sub stâncă a fost însă complet părăsit, biserica dărâmându-se până la jumatate, iar chiliile ruinându-se definitiv. Abia în anul 1952 s-a recladit biserica schitului în forma ei inițială (după trăsăturile zidurilor rămase), și corpul de chilii. Noul schit Pahomie a fost sfințit în data de 30 septembrie 1956, de către episcopul Iosif al Râmnicului, fiind încredințat spre îndrumare părintelui Veniamin, venit de la Schitul Pătrunsa, schit așezat tot pe versantul muntelui Buila, în dreptul comunei Bărbătești.

          Biserica schitului, închinată Sfântului Proroc Ilie și zidită cu o singură navă, este asezată aproape în întregime sub stânca muntelui. Interiorul acesteia, pentru că este foarte mic, este împărțit numai in naos și altar. Pridvorul micuț, deschis și fără ferestre, este susținut de șase stâlpi de zid. Interiorul este luminat de două ferestre mici, aflate în naos, pe zidul dinspre sud. Catapeteasma care desparte altarul de naos este din zid. Fațadele exterioare sunt simple, văruite în alb, iar acoperișul este executat din tablă.

            Bisericuța a fost zugravită în frescă de pictorul. Precum se citește în pisanie, pictura a fost sfințită în data de 30 septembrie 1956, odată cu bisericuța. Din pricina infiltrațiilor, pictura peretelui dinspre stâncă a început să se degradeze. Cu timpul, însă, pictura s-a deteriorat în mare parte, drept pentru care aceasta a fost refacută în anul 1997.

            Clădirea pentru stăreție, trapeza, bucatarie și chilii este amplasată la vest de biserică, fiind construită din zid, etajata și cu acoperiș de tablă. Atat biserica, cât și clădirea anexă au fost ridicate de meșteri zidari și tâmplari din localitățile Costesti și Bărbătești.