MĂNĂSTIREA SURPATELE

Mănăstirea Surpatele datează de la începutul secolului al 16-lea, aceasta fiind înscrisă în catalogul  monumentelor istorice. Se află pe valea Otăsăului în satul Surpatele, al comunei Frânceşti, la o distanţă de 12 kilometri de orașul Băbeni și la 3 kilometri de Mănăstirea Dintr-un Lemn. Se află pe lista monumentelor istorice.

                 Ea a fost ridicată pe locul altei biserici, mai vechi, ctitorită în timpul domnitorului Neagoe Basarab, de Tudor Drăgoescu și de fratele său Stanciu, feciorii lui Popa Frâncu și de boieri din neamul Buzeștilor, undeva la începutul sec.al 16-lea. Era o construcție de lemn despre care nu se știe nimic.




Domnitorul Constantin Brâncoveanu a donat lăcașului o Evanghelie cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătura sa. De remarcat este că la vremea respectivă era doar vel-spătar. Intre 1703-1706, doamna Marica Brâncoveanu,  soția domnitorului, a ridicat din temelii biserica de zid care dăinuie și astăzi și care era deja pictată la momentul sfințirii.  In jurul ei a zidit toate clădirile necesare unei mănăstiri și a înzestrat-o cu odoare scumpe, moșii și alte posesiuni. Biserica a fost repictată în anul 1815 de către un anume zugrav, meșter al vremii, Gheorghe Gheronitie din Hurezi (Horezu). Biserica mănăstirii se remarcă printr-o catapeteazmă sculptată și uși în stil brâncovenesc și printr-o iconografie deosebită ca subiect. Este vorba de o pictură rar întâlnită, împărțirea hainelor lui Iisus. Biserica poartă hramul "Sfanta Treime".

Prima mărturie scrisă despre existența acestei mănăstiri datează din anul 1512, din timpul domniei lui Matei Basarab, zidirea ei fiind atribuită boierilor din neamul Buzescu. Ea a fost refăcută de boierii Buzeşti și reparată, în secolul al 17-lea. Biserica se mai remarcă printr-o iconografie deosebită prin aceea că în ea se află o pictură rar întâlnită, împărțirea hainelor lui Iisus.

Infăţisarea din sec.al 19-lea a ansamblului monahal este cunoscută din lucrările unor artiști precum Trenk, Preziosi, Szathmari, ca şi din însemnările de călătorie ale francezului Lancelot, cei care au vizitat mănăstirea între anii 1860-1870. Lăcașul a fost vizitat în anul 1860 de către scriitorul Alexandru Odobescu, care a rămas profund impresionat de frumusețea lui. 

Pănă în anul 1872, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate, atât pe plan duhovnicesc, cât şi în domeniul cultural-artistic. Aici au funcționat ateliere bisericești, iar scriitorul şi muzicologul Anton Pann a activat aici, precum şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn, ca profesor de muzică și ca traducător de cărți religioase, în perioada anilor 1837-1850.

Ca urmare a secularizării averilor mănăstirilor, după anul 1866, așezământul a cunoscut o perioadă de declin. Din cauza lipsei de fonduri, după anul 1872, mănăstirea s-a închis, pentru o perioadă de aproape 57 de ani, ajungând într-un grad mare de ruinare, iar călugărițele s-au mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Biserica si clopotnița au fost folosite de parohia locală a satului Surpatele.

 

             Lăcașul mănăstiresc a fost închis până în anul 1927-1928, când cinci maici de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu ajutorul membrilor Comisiunii Monumentelor Istorice, au reconstruit aripa de sud a chiliilor.

            Incepând cu anul 1927, Comisiunea Monumentelor Istorice a restaurat tot complexul monahal, lucrare care s-a terminat în anul 1935, amenajându-se noi chilii pentru 17 maici. Intre anii 1958-1959, așezământului monahal i-au fost aduse multe îmbunătățiri, iar după anul 1984, biserica a fost consolidată și învelită cu tablă de plumb, din îndemnul și sub conducerea P.S. Gherasim al Eparhiei Râmnicului.

                          Biserica centrală a Mănăstirii Surpatele este un monument tipic de arhitectură brâncovenească. Interiorul acesteia este compartimentat în altar, naos (mult mai spațios decât pronaosul) și pronaos. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid gros, cu o mare deschidere in mijloc. Ușa de lemn, de la intrare, este frumos sculptată de Filip tâmplarul, după cum arata însemnarea din jurul ei.

Pridvorul bisericii este deschis, acesta fiind susținut de opt coloane mari din piatră. Pridvorul are plafonul frumos pictat. Tâmpla bisericii (catapeteasma) este bogat sculptată, poleită cu aur și împodobită cu icoane de mare preț, aceasta constituind un adevarat exemplu de artă brâncovenească. Turla este mare, fiind așezată pe naos. In exterior, pereții au trei brâie mediane, cel din mijloc mai gros, torsionat și frumos ornamentat.

 

            Pictura bisericii și a pridvorului, este de o mare valoare și a fost lucrată în frescă, în anul 1706-1707. Se remarcă în mod deosebit portretele, din pronaos, ale ctitorilor. De asemenea, se mai remarcă, prin acea scenă rar întâlnită, Impărțirea hainelor lui Iisus.

               Ca în toate ansamblurile executate de Școala de zugravi de la Hurez (Horez), sau aflate sub influența nemijlocită a acesteia, pictura de la Mănăstirea Surpatele evidențiază tendința de înnoire și de îmbogățire a temelor iconografice, precum și de dezvoltare a caracterului narativ al compozițiilor. De un deosebit interes iconografic îl are ciclul Sfintei Treimi, unic în Țara Românească, prin dezvoltarea lui în opt scene, reprezentat în naos, în locul obișnuitelor scene din Viața lui Iisus.

          Ca obiecte de valoare artistică, aflate in biserică, se pot aminti: ușa de la intrare, frumos sculptată de Filip Tâmplarul; catapeteasma, bogat sculptată și aurită, o dantelă în lemn de tei, splendid exemplar de arta brâncovenească, cu icoane originale de mare preț; candelele de argint din fata catapetesmei;policandrul cel mare, dăruit de Doamna Maria Brâncoveanu.

            Alexandru Odobescu nota, încă din anul 1860, când a vizitat locul, câteva obiecte de valoare din aceasta sfânta mănăstire: o Evanghelie îmbrăcată cu argint poleit, oferită în dar de Constantin Brâncoveanu, pe când era vel-spătar, dania fiind scrisă cu mana sa, așa cum s-a amintit; două poale de icoane și o dveră de serasir și mai multe sangulii de pânze de in subțire, cusute cu mare finețe, pentru Maica Domnului. Sunt și alte sfinte obiecte însemnate în catalogul lui Odobescu, de stofa de catifea, săpate pe material de matase groasă sau mătase cu par de cal.

                O bogată zestre de odoare se află încă și astăzi în colecția muzeală a mănăstirii, precum și la alte muzee din țară. Dintre acestea se mentionează: Muzeul de Artă din București (Evanghelia tipărită la București, în anul 1693, ferecată în aur; candela de argint aurit) și Muzeul de Artă brâncovenească de la Mogoșoaia (un disc de argint, amforința de argint, bogat ornamentată, înfățișând Sfânta Treime).

       O serie de îmbunătățiri i s-au făcut acestui lăcaș de către Sfânta Episcopie a Râmnicului și Argeșului, între anii 1958-1959. Cutremurul din anul 1977 a reactivat toate degradările structurale, fiind necesară o intervenție riguroasă de consolidare, care a fost finalizată în anul 1986.

          Restaurarea picturii de la Mănăstirea Surpatele a obținut, din partea Ministerului Culturii si Cultelor, în anul 2004, premiul "Vasile Drăguţ", pentru "gradul ridicat de dificultate al intervențiilor" și totodată pentru remarcabila calitate a prezentării estetice finale, care a redat unitatea ansamblului mural.

          Dar amintirile și legendele mănăstirii leagă acest lăcaș de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu de perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soțului și copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soția lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni, dar și de trei povești de iubire care îi au ca protagoniști pe zugravul Gheorghe Gherontie, Iancu Jianu și Anton Pann.

        La această mănăstire, Maria Brâncoveanu și-a plâns, în ultimii ani ai vieții, soarta crudă care-i răpise, în mod dramatic, bărbatul și copiii. De altfel, drumul care leagă acest mic așezământ monahal de Mănăstirea Dintr-un Lemn, aflată nu foarte departe, se numește chiar Drumul Doamnei și se spune că Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum de vreo 5—6 km., care străbate comuna Frâncești de la un cap la altul și înapoi, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaților. 

          Legenda zugravului Gherontie spune că acesta a iubit toată viața pe fiica unui boier de-al locului, dar fără niciun rezultat, domnița respectivă nu i-a răspuns sentimentelor, ba mai mult artistul a fost chiar invitat la nunta domniței. Nesuportând această durere a sufletului, zugravul mănăstirii, Gheorghe Gherontie, a decis să se călugărească.

            Cea de a doua poveste care are legătură cu Iancu Jianu ascunde de fapt o altă  tragedie. Circulă de fapt două variante. O primă variantă ar fi cea în care Florica, sora lui Iancu Jianu și logodnică a lui Tudor Vladimirescu, în timpul răscoalei, a fost siluită de guvernatorul Olteniei, serdarul Stoica. Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-i povesti fratelui cele petrecute. Iancu Jianu l-a prins pe serdar și ca pedeapsă l-a înjunghiat chiar pe mormântul Floricăi, aflat în curtea Mănăstirii Surpatele. În cea de-a doua variantă, în cauză, victima serdarului Stoica ar fi fost chiar logodnica lui Iancu Jianu, Lenuța Golfineanu. 

             Ultima legendă are legătură cu Anton Pann, unde lucrurile sunt clare și fac parte din biografia poetului și muzicianului. La Surpatele, poetul s-a îndrăgostit de călugărița Anica, nepoata stareței Platonida de la mănăstirea ''Dintr-un Lemn'', și a convins-o să fugă cu el, trecând-o munții prin Pasul Bran, deghizată în bărbat.

              La frumoasa mănăstire, ctitorie a Mariei Brâncoveanu, soția martirului voievod, se pot auzi și alte  povești sensibile, în mijlocul unui  cadru de liniște a-tot cuprinzătoare.