MĂNĂSTIREA FEREDEU

Aflată în comuna Șiria, judetul Arad, Mănăstirea Feredeu, cu obște de călugări, are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Construită pe un deal, la o altitudine de 427 metri, a fost ridicată în apropierea unui izvor – un feredeu – renumit in Munții Zarandului, a cărui apă era considerată binefăcătoare. Aici se afla un schit cu un paraclis pentru cei care voiau să se închine când sorbeau apa făcătoare de minuni, schit menționat pentru prima dată cu mai bine de 215 ani în urmă. De fapt acesta este atestat documentar, în 1710, drept Mănăstirea Feredeu cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe si Inalțarea Sfintei Cruci.

             Unele surse susțin că paraclisul a existat și sub stapânirea turcilor a zonei, care a durat până la Pacea de la Karlowitz, din 1699. Aici a trait un vestit călugar, Filimon, ucis de turci, pentru ca, de multe ori, cu crucea în mână, le cerea cotropitorilor păgâni să părăsească țara.

In memoria acestuia și a schitului, preotul Nicolae Bâru a facut demersuri la începutul secolului 20 pentru preluarea schitului și a paraclisului de la Feredeu și, la 12 mai 1920, a sfințit apa în cadrul unei ceremonii la care au luat parte câteva sute de credincioși. Au urmat o serie de alte demersuri pentru ridicarea mănăstirii, și, la 11 aprilie 1931, a fost pusă piatra de temelie a paraclisului cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în prezența a circa 500 de credincioși. Sfințirea a avut loc in ziua de 9 iunie 1932, la sarbatoarea Inaltarii Domnului, în cadrul unei ceremonii condusă de Episcopul Aradului și al Hunedoarei Grigore Gh. Comșa, stareț fiind Arhimandritul Policarp Marușca de la Mănăstirea Hodoș–Bodrog.

In toamna anului 1934, la Feredeu, a fost turnată fundația clădirii de locuit, care se compunea din trei camere și un coridor. Prima camera din partea stânga a clădirii era destinată episcopului, iar celelalte două călugărilor. Dintr-un document din acei ani, rezulta ca în ziua de 11 aprilie 1937, la schitul reînfiintat de la Feredeu a fost instalat primul stareț cu numele de Pahomie.

In 1959 mănăstirea a fost închisă în urma Decretului 410/1959. Cu toate măsurile de reprimare comuniste se mai efectuau sporadic slujbe religioase. Această mențiune, duce la concluzia că viața monahală a existat aici pe aceste meleaguri de la poalele Muntilor Zarand, încă de la începutul sec.al 18-lea si până în momentul apariției Decretului 410/1959, când, ca și multe alte mănăstiri din România, cea de la Feredeu a fost închisă. Până la acest tragic și dureros eveniment, care a marcat viața multor credincioși, la Feredeu au viețuit câte 2-3 călugări precum și Ieromonahul Ioasaf Mârzencu.

In 1986 Episcopul Aradului si al Hunedoarei, Timotei Seviciu, a avut inițiativa reînființării schitului și în același an au început lucrarile de reparații și restaurări ale bisericii și părăclisului distruse de vreme. Lucrările au fost ample și clădirea bisericii a fost reconstruită în intregime, iar vechiul izvor a fost și el reamenajat pe direcția nord-vest, la 5-6 metri distanță de biserică.

Aceasta are plan în formă de cruce, compartimentată în încăperile clasice: Altar, naos, pronaos si pridvor închis. Catapeteasma este sculptată în lemn de stejar, iar fațadele sunt zugrăvite în alb. Pictura interioară, în frescă, a fost executată în 1990. Au fost ridicate și câteva clădiri anexă, iar pentru cei care nu pot urca dealul ca să ajungă la mănăstire a fost construită o alta, mai jos, la circa 2 km, cu hramul Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Aceasta are spațiile bine luminate, are o turlă oarbă, patrată, deasupra pridvorului, iar lucrările de lemn au fost realizate din stejar, adică catapeteasma, tetrapodul, stranele, tronul arhieresc. La 23 februarie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât transformarea schitului Feredeu în mănăstire.

BISERICA KRETZULESU (CREȚULESCU) - BUCUREȘTI

Aflată pe Calea Victoriei, din București, Biserica Kretzulescu este una dintre emblemele Capitalei.  Ea este considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură ale orașului de la sfârșitul perioadei brâncovenești A fost ridicată în anii 1720 -1722 prin grija marelui logofăt Iordache Crețulescu și a soției sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

            Marele logofăt a construit în vecinătatea bisericii și un han, nu numai pentru că așa se obișnuia în aceea vreme, dar și pentru faptul că aici se afla, pe atunci, bariera de nord a orașului, pe "ulița cea mare" sau "Podul Mogoșoaiei", în locul numit pe atunci "Puțul cu zale". Biserica avea aspectul unei mănăstiri, datorita cladirilor Hanului Kretzulescu din preajmă.

            Ca mai toate bisericile românești ea era o biserică în proprietate particulară și urma să fie folosită de familiile ctitorilor, fiind situată in mijlocul complexului de proprietăți ale boierului.

            Lăcașul a fost ridicat între anii 1720-1722, pe locul unei mai vechi biserici de lemn si a primit hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ridicarea locașului reprezinta un semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu de către boierul scăpat ca prin minune de o moarte cumplită. Cu doi ani înainte, el si familia sa se întorseseră în țară din exilul la Constantinopol, unde fusese martorul martiriului domnitorului Constantin Brancoveanu si a fiilor săi, în chiar ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714.

Construcția are un plan trilobat, purtând deaspra naosului o turlă sveltă, iar deasupra pronaosului, clopotnița. Ambele sunt înzestrate cu ferestre înguste și lungi accentuând tendința de verticalitate a monumentului, ceea ce se realizează prin plastica decorativă a fațadelor. Acestea sunt împărțite în două registre, cel inferior fiind ornat cu panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble, prelungi.

Intrarea în biserică se face printr-un pritvor deschis, sprijinit pe coloane înalte de piatră între care se deschid arcade simple în plin cintru.

Intre anii 1859-1860 familia a hotărât restaurarea sfântului lăcaș, apeland în acest scop la arhitectul austriac Lipizer. Lucrarile au modificat radical monumental, răpidu-I din autencitate. A fost desființată turla de pe pronaos, s-a inchis pridvorul si exteriorul a fost zugravit în alb. In interior s-a realizat o nouă catapeteasma și Gheorghe Tăttărescu a pictat in ulei o amplă lucrare peste vechea frescă, probabil prea deteriorată. Din această pictură se pastreazâ în zilele noastre (2017) tablourile ctitorilor de pe peretele din vest, icoanele de pe catapeteasmă și o parte dintre cele reprezentand praznicele de peste an.

Exteriorul bisericii a fost tencuit la origine, dar cu ocazia restaurării efectuate, în anii 1935-1936, sub îngrijirea arhitectului Ștefan Balș, el a rămas în cărămidă aparentă. Atunci Comisia Monumentelor istorice a decis aducerea bisericii la forma originală. Tot atunci prin faptul că lăcașul a rămas cu pereții nrtencuiți s-a subliniat frumusețea frescei bizantine din pridvorul dechis. Fresca lui Tăttărescu a fost curățată pe mare porțiune, deși era valoroasă pentru istoria artei noastre.

Eleganta și supla biserică a fost reparată și restaurant din nou intre 1942-1943, după efectele nefaste ale cutremurului din 1940 și după cutremurul din 1977. Alte reparații au fost realizate între 1996-2003. Trebuie repetat că în perioada comunistă s-a dorit mult demolarea bisericii, cu atît mai mult cu căt era considerată un loc de întalnire la slujba duminicală a foștilor detinuți politici. De altfel, în dreptul Altarului, la răsărit,pe Calea Victoriei, a fost înalțat bustul lui Corneliu Coposu, ca un simbol al luptei pentru libertate și conservarea credinței străbune. Ar fi fost de dorit ca acolo să se fi ridicat un monument rgandios al martirilor Brâncoveanu nu al unui activist politic de care nu a știut nimeni până la așa-zisa revoluție din 1989. Toate aceste lucrări au fost realizate cu sprijinul preotului Paroh Vasile Răducă.

Restaurarea a început în 1996 și a durat până în anul 2003, atunci când pictura veche a fost parțial spălată. Azi se bucură de animația din Calea Victoriei și de vecinătatea, la sud, a fostului Palat Regal, Sala Palatului, Atenel Român și Biblioteca Centrală unoversitară, incendiată cu inconștiență la acea așa zisă revoluție.

In război

MĂNĂSTIREA ROHIA

Printre valoroasele monumente bisericeşti şi de artă religioasă din Ţara Lapuşului  un loc de frunte îl ocupă Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia. Aşezată într-un cadru pitoresc, în vârful unui deal,  ascunsă în pădurile de fag şi de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de linişte şi reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic şi natural.

In „Țara Lăpușului”, în partea de sud a județului Maramureș, la o distanță de cca. 50 km de orașul Baia Mare și 43 km de orașul Dej se află Mănăstirea tânără Rohia.

Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei a fost Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani.

In 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală. In 1926 mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu pe deal.

Din 1965-1970 când s-a introdus curentul electric s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din zonă a cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului”(1978-1980), „Altarul de vară”(1983), „Poarta maramureșeană”(1988), „Casa Albă”(1989-1992), „Muzeul”.

Biblioteca mănăstirii este formată din aproximativ 40.000 de cărţi şi reviste în limba română, germană, maghiară, franceză,engleză şi neogreacă din variate domenii. Muzeul mănăstirii adăposteşte o bogată colecţie de cărţi vechi bisericeşti, icoane pe sticlă şi lemn, datând din secolul al XVIII-lea, o colecţie de flori de mină şi o colecţie de exponate ale artei populare din Ţara Lăpuşului.

După 1990 obștea mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea a ajuns la peste 25 de viețuitori, motiv pentru care s-a dorit construirea unei biserici mult mai mari. In 1996, vechea bisericuță a fost demolată, iar pe locul ei s-a construit o noua biserică, deși ar fi trebuit păstrată cea veche, din respect pentru efortul ctitorului.

Elementele definitorii ale noii construcții sunt: biserica chivot are formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc la intrare și un singur turn cupolă ce conține elemente moldovenești. Are o înălțime de 48 m de la bază și o lungime de 22 m, iar la subsol se găsește paraclisul catacombă. In 2001, s-a construit Poarta din sat și s-a ridicat o biserică și o casă din lemn.