MĂNĂSTIREA VIFORÂTA

La numai 4 Km nord de Târgoviște, Cetatea de Scaun a Țării românești se răsfață printre dealuri cu vii și pomi fructiferi o comoară de istorie, arhitectură și artă religioasă, Mănăstirea Viforâta.

     Tradiţia orală şi unele documente mai vechi sau mai noi aduc informaţii că pe locul sfintei mănăstiri a existat o ctitorie şi mai veche, de pe la jumătatea sec.al 15-lea (1447-1456), aparţinând domnitorului Vladislav Voievod Basarab.

        Din cronici, reiese că prima atestare documentară a Mănăstirii Viforâta este anul 1530, iar primul ctitor a fost voievodul Vlad Vodă al V-lea (Vlad Inecatul), coborâtor din neamul voievodului Vlad Călugărul.

        Domnitorul Vlad Vodă al V-lea a construit o biserică obişnuită, apărată de un zid înalt. Scurta lui domnie, dintre anii 1530-1532, sfârşită prin înecarea în apele Dâmboviţei, la Plopeştii de Ilfov, nu i-a dat răgaz să termine Mănăstirea Viforâta, unde avea intenţia să facă o gropniţă domnească şi, de aceea, a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu.

        Voievodul Matei Basarab (1632-1654), considerat al doilea ctitor al Mănăstirii Viforâta, împreună cu soţia sa, Elena Doamna, a refăcut mânăstirea, iar în locul călugărilor greci care au ocupat-o la început, au fost aduse călugăriţe. Această mărturie cu privire la schimbarea personalului monahal o găsim în memorialul misionarului slav Bacsici, aflat în 1640 la curtea lui Matei Basarab, în care se vorbeşte de Mănăstirea Viforâta ca fiind "foarte frumoasă şi de maici".

        Un alt moment important din istoria Mănăstirii Viforâta îl constituie domnia celui de-al treilea ctitor, a voievodului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi a soţiei sale, Maria Doamna. Faţă de starea precară în care se afla Mănăstirea Viforâta, Doamna Maria a iniţiat un amplu program de renovare a bisericii, pardosind-o cu lespezi de piatră, lărgindu-i ferestrele, ridicând noi chilii, înălţând zidul împrejmuitor şi reconstituind vechea pictură.

        In chiliile mănăstirii, funcţiona în acea vreme o şcoală unde învăţau carte fii locuitorilor dornici de instruire. Aflăm aceasta dintr-o însemnare din anul 1756, în care un anume Toma Logofătul, fiul lui Vasile bărbierul, declara că a învăţat carte "numai la biserică întru sfânta mănăstire la Viforâta."

        In urma cutremurului din anul 1802, la Mănăstirea Viforâta au fost executate lucrări de reparaţii cu cheltuiala banului Grigorie Brâncoveanu şi prin grija stareţei Justina Periţeanca şi a lui Nicolae, logofătul mitropoliei.

        In anul 1830, marele ban Grigorie Brâncoveanu şi soţia sa, Safta, călugărită mai apoi la Mănăstirea Văratec sub numele de Elisabeta schimonahia, au restaurat pictura bisericii Mănăstirii Viforâta, au construit biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din cimitirul mănăstirii şi un renumit arhondaric.

        Alte renovări şi reparaţii au fost efectuate la Mănăstirea Viforâta între anii 1913-1914 prin grija Mitropolitului Primat al României, Konon Arămescu Donici.

        Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a zdruncinat temeliile Mănăstirii Viforâta.

        Reparaţiile şi reconstrucţia turnului clopotniţă şi a chiliilor, de o parte şi de alta a acestuia, şi odată cu ele, electrificarea întregului ansamblu, alimentarea cu apă potabilă şi gaze naturale, s-au încheiat între anii 1960-1962, prin grija directă a Patriarhului Justinian Marina (1948-1977). Cheltuielile lucrărilor au fost acoperite de Patriarhia Română, prin Casa de Pensii a Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor, ţinându-se cont şi de destinaţia acordată mănăstirii, de "Casă Sanatorială", ca instituţie de asistenţă socială pentru maicile şi preotesele pensionare rămase fără sprijin.

        Până în anul 1959, la Mănăstirea Viforâta a funcţionat un atelier de covoare olteneşti pentru export, "bine organizat, unde lucrează pe lângă maici şi fete din satele înconjurătoare".

        Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat biserica, clopotniţa şi chiliile din incinta mănăstrii .

        Sub directa îndrumare a Patriarhului Justin Moisescu (1977-1986) şi a Patriarhului Teoctist (1986-2007), au fost zidite din temelie părţile de est, vest şi nord ale chiliilor avariate de cutremur. Odată cu acestea s-a terminat şi Paraclisul cu hramul Sfântului Prooroc Ilie, în anul 1994, aflat pe latura de nord a chiliilor.

.         Din vara anului 1993, Casa de Pensii a Patriarhiei Române desfiinţându-se, Mănăstirea Viforâta a rămas cu viaţă de obşte, aparţinând de Patriarhia Română până la data de 11 iunie 2000, când, prin voința Patriarhului Teoctist, a trecut sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Biserica

          Din Pisanie se află că Mânăstirea Viforâta, ctitorie a voievodului Vladislav Basarab are două hramuri, unul închinat Naşterii Maicii Domnului şi al doilea închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

        Biserica păstrează planul triconc cu o navă principală, segmentată în două încăperi şi în două abside colaterale cu turle pe naos şi pronaos.

        Altarul este semicircular, cu două nişe laterale şi cu o boltă în calotă sferică, pe când în naos şi pronaos, tavanele se încadrează într-o dispoziţie dreptunghiulară, modelând colţurile şi rezemându-se pe un sistem de arce.

        Catapeteasma actuală este din lemn de tei aurit sculptată de renumitul artist Karl Stork, într-o îmbinare de stil gotic şi bizantin, în anul 1864.

        Naosul are abside semicirculare care sunt decorate cu Sfinţi Militari, Sfântul Gheorghe, Sfântul Trifon, Sfântul Mercurie, Sfântul Nestor, Sfântul Dimitrie.

        Din vechea pictură a bisericii realizată în timpul marelui ban Grigorie Brâncoveanu la începutul sec.al 19-lea afectată de cutremurul din anul 1977, a mai rămas, după restaurare doar primul registru de pictură în ulei care are o expresie realistă. Cel de-al doilea registru şi turlele din naos şi pronaos s-au refăcut în frescă având o pictură neobizantină.

        Pe suprafaţa centrală a turlei naosului, este înfăţişat Iisus Pantocrator, înconjurat de cetele îngereşti. Medalionul circular este dublat de o banisuldă pe care se desfăşoară următoarea inscripţie: "Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană în pustie şi am izvorât apă din piatră"

        Despărţirea dintre naos şi pronaos se face prin patru pilaştri prevăzuţi la partea superioară cu trei arcade.

        In pronaosul spaţios, de formă dreptunghiulară, sunt pictate portretele votive ale marelui ban Grigorie Brâncoveanu şi al jupânesei Safta, alături de ei, răsar ca prin ceaţă capetele primilor ctitori.

        Pe suprafaţa centrală a turlei pronaosului, este înfăţişată Maica Domnului Oranta, purtând la piept pe Iisus Emanuil, care binecuvintează cu amândouă mâinile. Medalionul circular este dublat de o bandă pe care se desfăşoară următoarea inscripţie: "De mult proorocii te-au proorocit pe tine, Curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu".

        Deasupra uşii de la intrare se observă pictat în medalion chipul Mitropolitului Primat Konon Donici Arămescu.

        Pridvorul deschis este adăugat de voievodul martir Constantin Brâncoveanu în 1713, fiind încadrat de arcade largi, susţinute de stâlpi, înfăţişând scene din Apocalipsă: bucuria raiului împărtăşită de toţi sfinţii, iar "chinurile iadului" constituie cea mai reprezentativă pictură impresionând puternic pe oricine trece pragul bisericii.

Paraclisul

        Paraclisul Mănăstirii Viforâta se află în partea de nord a incintei, în rândul chiliilor. A fost ridicat în urma stricăciunilor provocate de cutremurul din 1977 şi sfinţit în anul 1994.

        Hramul paraclisului Mănăstirii Viforâta se sărbătoreşte la 20 iulie, când este pomenit Sfântul Prooroc Ilie.

        Planul paraclisului este triconc, cu abside laterale semicirculare, din zid, în interior. Intrarea în paraclis este laterală de pe holul chiliilor se merge direct în pronaos.

        Paraclisul nu prezintă turle, acoperişul său fiind din tablă, în rând cu chiliile. Înainte de a ajunge în paraclis, s-a construit o scară exterioară acoperită de zid, care lasă impresia unui turn cu ferestre la etaj, iar pe faţada exterioră a parterului este pictat Sfântul Prooroc Ilie.

        Altarul, naosul şi pronaosul sunt prevăzute cu câte o boltă sferică. Naosul se desparte de pronaos prin doi stâlpi zidiţi lateral şi o arcadă.

        Pictura a fost realizată de Toma Lăscoiu din Bucureşti în frescă între anii 1992-1994.

        Catapeteasma paraclisului este din lemn de stejar, ca şi stranile, realizate la atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Plumbuita.

 Biserica din cimitir

Biserica din cimitir, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel , a fost ridicată de banul Grigorie Brâncoveanu, în anul 1830.

        Planul bisericii este triconc, în formă de navă, cu abside semicirculare.

        La nivelul solului, se află intrarea în gropniţă, unde sunt mai multe nişe pentru oseminte. Deasupra gropniţei, la aproximativ doi metri faţă de sol, se află biserica.

        Accesul în biserică se face prin două scări aşezate în oglindă, care se întâlnesc în faţa uşii de la intrare, unde sunt doi stâlpi care susţin acoperişul dând impresia unui mic pridvor.

        Acoperişul este din tablă, singura turlă fiind înălţată deasupra naosului.

        Pictura iniţială a bisericii din cimitir a fost realizată de ieromonahul Atanasie, la 1849, nume ce se găseşte scris la proscomidiar, în Sfântul Altar, alături de numele ctitorilor.

        Stilul picturii face o trecere de la realist la neobizantin.

        Catapeteasma bisericii este din zid, icoanele împărăteşti fiind pictate de acelaşi ieromonah Atanasie.

        Pe abside sunt pictate icoanele Schimbării la faţă a Domnului şi Învierea Domnului.

        In pronaos, pe boltă, este reprezentată Încoronarea Maicii Domnului

        Deasupra uşii de la intrare, este macheta bisericii din cimitir şi Mântuitorul Iisus Prunc dormind cu mâna dreaptă sub cap însoţită de versetul Vechiul Testament: "Sculându-se a adormit ca un leu."

    In decursul vremii, datorită cutremurului din 1940, care a zdruncinat temeliile de piatră ale bisericii din incinta mânăstirii, slujbele religioase se făceau la biserica din cimitir.

        După cutremurul din 1977, fiind afectată acum şi biserica din cimitir, s-au întreprins unele reparații şi consolidări, iar prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Dr. Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, a fost restaurată şi pictura în anul 2005.
         Intre icoanele Impărăteşti încadrate în Catapeteasma Bisericii Mănăstirii Viforâta, în partea dreaptă, străluceşte darul voievodului Leon Tomşa din anul 1631, o splendidă pictură veneţiană îmbrăcată în argint aurit reprezentând pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare pe cal, omorând balaurul. În jurul icoanei se afla o incripţie în slavonă, gravată în chenar, aparţinând voievodului, în care se redă biruinţa sa asupra lui Matei Basarab, fapt care l-a determinat să dăruiască această icoană mănăstirii. Icoana este executată de zugravul grec Mavros.

        In faţa icoanei se află racla unde se păstrează părticele de sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Vlasie şi ale Sfântului Haralambie.

         Pisania care se află deasupra uşii de la intrarea în Biserică este singurul document care menţionează:

        - “Aicea se află o icoană mare făcătoare de minuni, lucrată în argint curat şi aurită, având hramul sfântului mare mucenic Gheorghie (călăreţ), dăruită monastirei de către Leon Tomşa, cu doamna sa Victoria la anul 1631”.

Muzeu

         Mânăstirea Viforâta a adăpostit între zidurile sale de-a lungul istoriei, adevărate comori de artă şi cultură.

        Întregul ansamblu de obiecte vechi bisericeşti este cea mai grăitoare expresia a frumuseţii şi bogăţiei spirituale.

        Fiecare piesă este purtătoarea unui mesaj menit să ne aducă aminte, să actualizeze o realitate, să ne transpună într-o altă lume.

        Mânăstirea Viforâta se remarcă prin adăpostirea unei frumoase şi bogate colecţii de icoane, cărţi de cult şi alte obiecte bisericeşti.

        Organizarea Muzeului Mânăstirii Viforâta s-a întreprins în anul 1971, amenajat într-o încăpere ce se află pe latura de sud a mânăstirii. Unele obiecte bisericeşti au fost păstrate în timp, iar altele au fost donate.

        La loc de cinste se află Catapeteasma brâncovenească 1690-1713 împodobită cu o fină broderie, în lemn de tei.

        De asemenea în Muzeul Mânăstirii Viforâta se află câteva tipărituri de Carte veche, un Epitaf broderie de mătase cu fir de aur, cusut pe pluş roşu, sec.al 20-lea, donat mânăstirii de o evreică convertită la creştinism Ana Rotth, folosind culori naturale, Veşminte preoţeşti datate din sec.al 19-lea şi din sec.al 20-lea, Candele, sec.al 20-lea; Cruce de sidef adusă din Ţara Sfântă, Paftale din sidef, etc, Această colecţie de obiecte bisericeşti este o mărturie că personalul monahal care o supraveghează este conştient de valoarea operelor de artă, însuflețite de dorinţa de a le păstra cu credinţă şi de a prezenta cu dragoste tot ce este sfânt şi nobil în trecutul cultural al poporului nostru.