MĂNĂSTIREA PÂNGĂRAȚI

După părerea istoricului  Nicolae Iorga, denumirea de Pângărați  a lăcașului provine din adâncul istoriei noastre, de la un posibil călugăr Pangratie care „se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere”. Marele istoric spune cu mare dreptate că numele de Pângăraţi nu are „nici un amestec unei idei de pângărire”. Cuviosul Pangratie de la începuturile neclare ale lăcașului se presupune că a fost unul din ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care în sec.al 15-lea s-au răspândit în Muntenia şi în Moldova, întemeind aici marile mănăstiri Neamţ şi Bistriţa.

Personalitatea cea mai importantă din sec.al 15-lea, a fost fără îndoială Cuviosul Simeon care s-a născut la începutul sec.al 15-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, pe când conducea Ţara Moldovei evlaviosul Domn Alexandru cel Bun. Incă din tinereţe şi-a arătat dragostea şi râvna pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici s-a nevoit în viaţa de ascultare şi a sporit duhovniceşte, tăindu-şi patimile şi voia proprie. Dornic de mântuirea sufletului a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistriţa, stareţ Chir Vasile ce păstorea atunci marea lavră şi s-a retras, în anul 1432, în zilele lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, cu încă doi ucenici ai săi în isihie pe un picior de plai mai ridicat al malului stâng al pârâului Pângăraţi, la poalele muntelui numit Păru, la 10 km depărtare de mănăstirea sa.

Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat împrejurul lui ucenici iubitori de linişte, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub  numele de Sihăstria lui Simeon.

Intr-un document emis de cancelaria Voievodului Ştefan cel Mare  pentru Mănăstirea Bistriţa, găsim şi numele de Pângăraţi care era bine localizat în acea vreme „1458 (6966) oct.10. Piatra lui Crăciun Ştefan Vel.Voievod al Moldovei întăreşte m-rii Bistriţa, unde este egumen chiar eromonah Eustaţie, braniştea veche a m-rii cu hotarele: Pângăraţi, Păducelul marea, Bistriţa, Olhu mare, gura Sărăţei, Doamna, apa Gărcina, Săcul, Cozia, Hitioana, Pentenul, m-rea Tazlău, Răchitiş, piscul Baliţii, Tarcău, rîul Oanţului, Grohotiş, Baicul, Ceahlău, Pîrîul Alb, Giurc, Giurcoaia, Muntele Ciocanul, Coiajdul, Măgura, Roşcani, Oprişani, Meftod, Pîngărăciorul, Tartracea”. Astfel prima menţionare scrisă a numelui Pângăraţi, este anul 1458, ceea ce ne facem să credem că începuturile vetrei sihăstreşti de la Mănăstirea Pângăraţi trebuie plasată între sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea când au apărut primele sihăstrii şi mănăstiri ctitorite de marii domnitori numite şi „secolul de aur al monahismului moldovenesc în general şi al vieţii pusniceşti în special”



Auzind bine-credinciosul domnitor Ştefan cel Mare de nevoinţa Cuviosului şi înştiinţându-se că nu are biserică unde să se roage cu ucenicii săi, în anul 1461 i-a dăruit bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Terminându-se în acelaşi an, biserica a fost sfinţită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, devenind astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi care s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon. Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei, îl iubea pe cuviosul Simeon şi adeseori îi cerea sfatul şi rugăciunea pentru el și pentru țară, care era mereu amenințată de păgâni.



In anul 1476 au năvălit turcii asupra Moldovei şi l-au biruit pe Ştefan cel Mare în lupta de la Valea Albă. Văzând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru țară să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi în Transilvania şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşva, unde, mai trăind puţin, s-a stins din viață în toamna aceluiaşi an, 1476. După adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii săi cu cinste în acea mănăstire.

Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Atanasie în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi acestea: „după ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan voievod și i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşița sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei”. Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii Cuviosului s-au întors din nou la Sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.



Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Atanasie în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi acestea: „după ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei”. Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii Cuviosului s-au întors din nou la Sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Biserica Mănăstirii Pângăraţi a fost zidită în anul 1560 de către evlaviosul domn Alexandru Lăpuşneanu şi s-a sfinţit de către Grigorie Mitropolit al Sucevei, la leat 7068 (1560) după cum ne istoriseşte pisania mănăstirii: „Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Prea Sfântului Duh şi cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit şi s-au sfinţit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic şi s-au sfinţit de acesta Grigorie Mitropolit al Sucevei la leat 7068 din porunca lui Alexandru Voievod”. Voievodul Alexandru Lăpuşneanu a zidit şi Turnul Clopotniţă, a împroprietărit mănăstirea cu „întărire peste toate poienele ce sunt în jurul acestei Mănăstiri Pângăraţi”.

Pornind de la o mica suprafață de teren atribuită de Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Pângarați a ajuns în mai puțin de un secol, prin danii și cumpărături, unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistriței, rivalizând prin putere și bogație cu toate mănăstirile învecinate și în primul rând cu Mănăstirea Bisericani.

Asezarea monahala de la Pangarati va apare pentru prima oara sub denumirea care a consacrat-o intr-un document emis de cancelaria lui Petru Schiopul, la 9 iulie 1577. Din acea perioada a ramas faima iconarilor de la Pangarati, cateva dintre icoanele de o mare frumusete putandu-se vedea si astazi la usile imparatesti ale iconostasului. Ele apartin marii scoli iconografice autohtone din epoca de varf a Moldovei medievale.

In anul 1642, marele vistiernic Dumitru Soldan a construit turnul clopotniță. Alte înnoiri s-au adăugat în sec.al 19-lea, de către egumenul Macarie, care a transformat tainița subsolului în biserică și a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest, unde se află stăretia, trapeza și biblioteca.

La începutul sec.al 18-lea, Mănăstirea Pângărați constituia unul dintre puținele adăposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racoviță, când catanele austriece invadaseră țara.

In anul 1850, starețul Varnava a restaurat mănăstirea și a construit noi clădiri. Tradiția locului îi consemnează printre cei mai renumiți egumeni pe Cuviosul Simeon și urmașul său, Cuviosul Amfilofie, fiind cinstiți ăn zonă ca sfinți. Racla cu moaștele Cuviosului Simeon a fost dusă de Ștefan cel Mare în cetatea de Scaun a Sucevei.

După anul 1863, viața monahală a slăbit tot mai mult în Mănăstirea Pângărați, dar sfintele slujbe și firul vieții duhovnicești au continuat neîntrerupt până astăzi. Mănăstirea, închisă în anul 1960, s-a reactivat ca schit abia în anul 1990, iar după doi ani au început lucrările de restaurare la acopeariș, fațadele exterioare, ferestre și turnul clopotniței. Pentru început, fondurile au fost asigurate de Mănăstirea Bistrița, de care a ținut Schitul Pângărați, până să primească statutul de mănăstire pe care il are azi.

Biserica veche este o construcție masivă din piatră, care pare mare în exterior, dar este puțin spațioasă în interior. Sunt de fapt două biserici suprapuse, cea de la subsol, închinată inițial Sfinților Apostoli Petru și Pavel, are intrarea prin sud.  cea de sus, Biserica mică de jos reprezintă, de fapt, o tainiță transformată în capelă, scundă, cu pronaos, naos și altar, acoperite cu bolți.
Cea de sus, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, hramul principal al mănăstirii, are intrarea prin partea nordică.

Biserica de deasupra, în formă de cruce, nu are turlă. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit și alta la nord, în zona proscomidiarului. Catapeteasma, din lemn, este sculptată și pictată de starețul mănăstirii, în anul 1778. Naosul are absidele foarte înguste și puțin adânci. Ferestrele sunt din lemn, mici, duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastră dreptunghiulară la nord și alta la vest. Fațadele exterioare sunt simple, tencuite și văruite în alb pietros. In partea sudică există trei contraforturi masive, din piatră.

La șase metri înspre nord de biserică se află blocul care adăpostește stăreția, trapeza, bucătăria și camera de oaspeți. Incinta este împrejmuită la vest și est cu un zid din piatră de circa cinci metri înălțime. In afara incintei s-a renovat, dupâ anul 1992, fostul palat pentru stăreție.

Incinta complexului mănăstiresc de la Pangărați este împrejmuită la vest și est cu un zid din piatră la 5 m inalțime. In interior sunt alei betonate însoțite de trandafiri multicolori. După anul 1992 s-a construit încă o biserică în cadrul așezământului și s-a renovat fostul palat pentru stăreție.