MĂNĂSTIREA AGAPIA

Situată într-un cadru natural deosebit de pitoresc, înconjurată de culmi montane îmbrăcate cu păduri seculare și pe valea pârâului Agapia-Topolită, Mănăstirea Agapia Nouă se sprijină pe poalele culmii Măgura, la numai 9 Km de Târgul Neamț.

In pereții laterali ai bisericii, din pridvorul inițial (astăzi aflat în pronaos) se află o nișă cu ancadramente din piatră sculptată, unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta. Ulterior, în acest mormânt au fost depuse osemintele arhiepiscopului Ghedeon și ale schimonahiei Elisabeta Costachi (stareța mănăstirii și sora mitropolitului Veniamin Costachi).

Deasupra nișei se află o inscripție în limba română cu caractere chirilice cu următorul text:

„Pentru păstrarea și pomenirea rămășiților a fundatorilor sf lacașului acesta: hatmanu Gavriil frate lui Vasile Vodă și a soții sale cneghina Liana și Safta fiica lor cum și a fericiților ctitori arhiepiscop Gedeoan, Iștian și soția sa Mariia și a stariților sf lacaș: Elisaveta shimonahiia Kostake, sora mitropolitului V.K. și Sevastia shimonahia sau făcut acest mormănt cu ocazia reparații bisericii. Tot aici se odihnești și roaba lui Dmn: shim Epraxia: star. împreună cu a ei soră shim. Fevronia Buzni. Anul 1859.”

Mănăstirea Agapia, cu cele două așezări istorice ale sale, este singurul lăcaș monahal din țară care poartă numele de "dragoste creștină" – pornind de la grecescul "agapis". Fără  a avea legătură cu termenul grecesc, mănăstirea și-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform tradiției ar fi ridicat în sec.al 14-lea, în acest ținut de basm al Neamțului o bisericuță din lemn. Numele acestui călugăr a fost preluat apoi și de munții care înconjoară mănăstirea, de pârâu și de așezarea din vale.
Mănăstirea Agapia"din vale" este strâns legată de istoria schitului Agapia Veche "din deal". Primul sihastru cunoscut care s-a retras în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche, a fost Cuviosul Agapie din Mănăstirea Neamț. Aici a întemeiat o biserică de lemn cu hramul Schimbarea la Față. Ața a luat ființă prima sihăstrie din Munții Neamț, cunoscuta sub numele de "Sihăstria lui Agapie". Distrusă de o avalanșă de zăpadă într-o zi de Paște, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o alta temelie în "Poiana lui Eufrosin" aflată în apropiere, primind hramul "Minunea din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail". Abia la sfârșitul sec.al 15-lea s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia Veche, atunci când și biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat și nu a mai putut fi folosită.
Abia la sfârșitul sec.al 15-lea s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia Veche, atunci când și biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat și nu a mai putut fi folosită.

Prima mențiune documentara s-a făcut prin Hotarnica lui Ilieș Vodă din 1437, care delimitează moșia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamț.
Deoarece mănăstirea din deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări s-au stabilit în vale și au construit o biserică de lemn. Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” în scurta perioadă de doi ani, 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol Lăcașul de cult a fost sfințit la 12 septembrie 1646 de mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența domnitorului Vasile Lupu. 

Această ctitorie este consemnată mult mai târziu decât cea a lui Petru Rareș și a Elenei doamna, așa că poate fi vorba numai de o refacere capitală. Intre ctitoria lui Petru Rareș și cea a hatmanului Gavriil Coci s-au mai interpus drept ctitori Petru Șchiopul și Ruxandra. Conform unui obicei vechi toți cei ce întreprindeau lucrări ample de refacere la lăcașuri erau trecuți în istoricul lăcașului drept ctitori. Acesta trebuie să fie și cazul celor trei ctitori succesivi consemnați la Agapia.
Dar datele cele sigure atestă Noua mănăstire a fost construită între 16 octombrie 1642 și 3 septembrie 1644 de hatmanul Gavriil Coci - fratele domnitorului Vasile Lupu și a soției sale, cneaghina Liliana. S-a sfințit la 12 septembrie 1647, în acest răstimp construindu-se chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotnița, construcție masivă din piatră de granit.

Noua mănăstire a fost construită între 16 octombrie 1642 și 3 septembrie 1644 de hatmanul Gavriil Coci - fratele domnitorului Vasile Lupu și a soției sale, cneaghina Liliana. S-a sfințit la 12 septembrie 1647, în acest răstimp construindu-se chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotnița, construcție masivă din piatră de granit.Deasupra ușii de intrare în biserică, de pe latura sudică, se află o pisanie cu următorul text în limba slavonă:
„In numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.”

In cei trei ani scurși de la zidire până la sfințirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe de țigani robi făcute către mănăstire.Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliți să se refugieze în munți sau să treacă munții în Transilvania, lăsând mănăstirea pustie. Se menționează doar atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată; jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675; prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajduri de cai sau avarierea mănăstirii de către oștenii regelui Sobieski în perioada 1689-1693.

Vechiul Pomelnic de la Mănăstirea Agapia amintește de Petru Rareș și Elena Doamna ca primi ctitori voievodali prin grija cărora s-a zidit prima biserică de piatră de aici. In schimb, o inscripție aflată în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale menționează pe Petru Șchiopul și Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domnești. Este posibil ca Petru Rareș și Elena Doamna sa fi ridicat aici prima biserica de zid, reînnoită apoi de Petru Șchiopul în a treia domnie a sa (1582-1591), dar data cea ceartă și mai bine documentată atribuie ctitoria lui Gavriil Coci.
Deci, noua mănăstire a fost construită între 16 octombrie 1642 și 3 septembrie 1644 de hatmanul Gavriil Coci - fratele domnitorului Vasile Lupu și a soției sale, cneaghina Liliana. S-a sfințit la 12 septembrie 1647, în acest răstimp construindu-se chiliile ce formează incinta mănăstirii, iar la răsărit clopotnița, construcție masivă din piatră de granit.

Pisania mentioneazaă: "In numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil Hatman cu Cneaghina Liliana, făcut-am și am zidit această Mănăstire Agapia din nou zidită, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 (1642) octombrie 16 zile și s-au săvârșit la anul 7152 (1644) septembrie în 3 zile și s-au sfințit în anul 7155 (1647) septembrie 12".
Biserica din incinta a fost construita din piatra si caramida dupa un plan arhitectural treflat, asemanator Bisericii Trei Ierarhi din Iasi, cu turla pe naos, de catre arhitectul Ionasc Enache Ctisi, Constantinopolitanul - arhitect de curte al lui Vasile Lupu. Biserica a primit hramul Agapiei Vechi - Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, sfințirea fiind facută de Mitropolitul Varlaam Motoc.
Sfințirea a avut loc pe 12 septembrie 1647, fiind oficiată de mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, la care a participat și domnitorul Vasile Lupu, cu toată boierimea Moldovei. Vasile Lupu, domnitorul Moldovei și membrii familiei sale, au făcut numeroase donații.
Pentru ziua sfințirii, hatmanul Gavriil împreună cu Cneaghina Liliana a comandat și a donat bisericii o evanghelie scrisă pe pergament și împodobită cu frumoase miniaturi cu portretele evangheliștilor, de catre vestitul copist Ivanco, de la Episcopia Rădăuților, monah provenit de la Mănăstirea Putna.

Ctitorii au mai dăruit noului lor așezământ și o frumoasă cruce cu opt brațe, sculptată în miniatură, cu cele douasprezece praznice mari de peste an, îmbrăcată în argint aurit, filigranat. Evanghelia îmbracată în ferecături de aur și crucea ctitorească, împreună cu alte obiecte vechi și de valoare provenite de la Mănăstirea Agapia, se păstrează la Muzeul de Artă, secția Artă Medievală, din București. In timp, mănăstirea a suferit numeroase jafuri, distrugeri și incendii, dar totdeauna a fost refăcută și consolidată. 
Mănăstirea Agapia a fost locuită de călugări până în anul 1803, cînd, la inițiativa mitropolitului Veniamin Costache, domnitorul Alexandru Moruzzi a hotărât printr-un hrisov domnesc, ca Mănăstirea Agapia să devină obște de maici. Stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache, ea conducând mănăstirea până în 1834. Dorind să înființeze un Seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia, după o aprobare a domnitorului.Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei.

La 16 septembrie 1821, în timpul domniei lui Mihail Suțu al II-lea (1819-1821), complexul monahal a fost devastat și incendiat de turci. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu următorul text:

„Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, anul 1823, iunie 30.”

Lucrările din anii următori au refăcut complexul monahal și a fost supraînălțat turnul clopotniță.
 

O nouă pisanie menționează: "Aceasta sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înauntru, cât și pe afară dimprejur. Iar în anul 1823, in zilele prea înaltului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, si prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înauntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe aceasta piatră, anul 1823, iunie 30".

Pe latura de sud a clădirii incintei, la etaj, în corpul de chilii al stăreției, a fost construit cu banii lăsați de Mitropolitul Veniamin Costache și de sora sa, schimonahia Elisabeta Costache, prima stareță a Mănăstirii în sudul altarului un diaconicon și la nordul altarului un proscomidiar.și un paraclis care are ca hram principal Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților, sfințit la 31 august 1847. Catapeteasma a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza de la mănăstirea Bisericani. Biserica a fost reparată după 1821, apoi între 1858 și 1862, când i s-au adăugat un nou pridvor, cel vechi închizându-se în sânul bisericii, și două turle mai mici, una pe pridvor, alta pe altar, și s-au lărgit ferestrele. Tot atunci au fost desființate zidurile despărțitoare dintre pridvor și pronaos și dintre pronaos și naos. S-au mărit golurile ferestrelor, In partea de vest a fost prelungit pridvorul încoronat de un fronton în stil clasic. Biserica a avut de atunci trei turle: s-au adăugat câte o turlă deasupra pridvorului închis și a altarului, alături de cea a Pantocratorului

Cele doua turle adăugate au fost mistuite de incendiul din 1903, rămânând numai turla veche a Pantocratorului, cu forma octogonală și cu calota sferică. Ea se sprijină pe arcele naosului boltit. Zidul despărțitor dintre vestibul, pridvor si pronaos a fost înlocuit cu trei arce. Intrarea se face prin partea sudică, pe o ușă masivă din lemn, iar in pronaos printr-o ușa metalică. Tâmpla, din lemn sculptat, a fost pictată in 1858. Odată cu refacerile din anii 1858-1862 s-a amenajat din nou mormântul ctitorilor. Policandrele au fost comandate la Viena și executate între 1858-1862, iar candelabrele, îmbrăcămintea icoanelor împărătești și alte obiecte ce împodobesc biserica au fost lucrate la Paris.
Deasupra ușii de intrare în biserică se află pisania, încrustată în marmură cu litere slavone și icoana hramului "Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil" în mozaic de Murano. Pictura bisericii este opera marelui pictor român Nicolae Grigorescu. A fost executată între anii 1858-1862, pe când artistul avea 20 de ani.

Clădirile din incintă, cu chiliile etajate și clopotnița, datează din vremea ctitorilor, hatmanul Gavriil si cneaghina Liliana. După incendiul din 1821, au fost refăcute în 1823. In timpul stareței Tavita Ursache s-a supraetajat turnul clopotniței, construindu-se o nouă cameră a clopotelor.
La 23 iulie 1903, un nou incendiu a produs pagube mănăstirii: au ars chiliile din incintă, clopotnița, acoperișul bisericii mari și 16 case din afara incintei. Biserica a fost reparată la începutul sec.al 20-lea, dar i s-a păstrat numai turla de pe Pantocrator, celelalte două turle nemaifiind reconstruite. Pictura valoroasă a lui Nicolae Grigorescu a fost curățată de funinginea incendiului în anul 1928.  Paraclisul a fost refăcut pe cheltuiala prințesei Raluca Sturza. In jurul incintei există 140 de case vechi, de 100 sau chiar 200 de ani, care au fost trecute pe lista monumentelor istorice. 
Mănăstirea Agapia, cu un număr de aproximativ 340 de maici, se situează pe locul al doilea între cele mai mari mănăstiri de maici din țară, după Mănăstirea Văratec, aflată în apropiere, care găzduiește un număr de aproape 420 de maici. In Agapia, aproape 100 de maici viețuiesc în obștea mănăstirii, iar celelate în satul monahal. Maicile care au viața de sine fac ascultare de maica stareță.
Cu prilejul renovării din anul 1858, interiorul bisericii a fost pictat de Nicolae Grigorescu. Cu toate ca avea doar putini ani - intre 18 si 23 - tânărul Grigorescu a realizat o remarcabila suita de compoziții murale si de icoane pline de lumina, mișcare si realism. El a lucrat la pictura intre anii 1858 si 1861.

Maica Tavefta l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a picta pereții interiori ai bisericii (1858-1861). Cu ocazia acestor reparații, biserica a fost înzestrată cu mobilier înnoit, lucrat la Viena și Paris. Biserica a fost resfințită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu de Hariopoleos.
Cu acel prilej, pe peretele vestic al pronaosului a fost pictată o lungă inscripție:

"Așa cum istoria acestei S:Monastiri Agapia încredințeazâ: Câ biserica dela Agapia Vechie, este ziditâ pe la Anul 7095 [1583] de Domnul PETRU IV. V:V:D. celu zisu schiopul. Cu tote aceste din Documente puține însâ ce sar mai pute afla în archiva Monastirei, din cauza a mai multe triste evenemente ce sau petrecutu, precum: resbelu, revoluții și mai cu osebire la Anul 1821, când a arsu Monastirea, sa întâmplatu însemnatâ pierdere din Documente și odorâle Monastirei; Totuși se știe fârâ îndoialâ câ Monastirea Agapia este fondatâ în timpurile cele mai antice a înființârei Tagmei monahicesci.

57 de Ani dupâ ce a fostu ziditâ Biserica din dealu Agapia vechie, sau începutu zidirea Bisericei acesteia Cathedrala care sâ vede și astâdi în Monastirea Agapia din vale de Hatmanul GAVRIIL fratele lui VASILIE LUPU V:V:D. și Domna LILIANA cu hramul S:Voevozi Mihail și Gavriil. Sâvîrșindu zidirei acestei Biserici au sfințito la Anul 7151 [1644] Septemvrie în 3 zile, precum încredințedâ Inscripția aflătore pe fațada despre Miaza zi [în litere Sârbesci], zidindu chilii de lâcuințâ în jurul Bisericei, încunjurînd Monastirea cu zidu, au înzestrato și cu moșii spre înlesnirea viețuirei monahiloru. Au petrecutu monahi în acestâ monastire pânâ la Anul 1805, când au eșitu Monachi [câlugâri] și sau înlocuitu cu Monahii [Câlugârițe], făcânduse acestă schimbare prin hrisovul Domnului ALESSANDRU MORUZ V:V:D. La Anul 1821 Septemvrie acestă Bisericâ și Monastirea au suferitu gre întâmplare cu arderea focului despre Turci, reparanduse dupa aceia Biserica și chiliile la Anul 1825, precum se aratâ prin Inscripția fațadei despre Miaza nopte.

Despre ce mai din urmâ reparație a acestei Biserici.

La Anul 1858 sa fâcutu o reparație radicalâ în lâuntrul Bisericei și anume: Sau mâritu ferestrele în proporția ce se vedu, sa fâcutu de iznovâ din temelie Proscomedia, sa înâlțatu vesmînteria vechia în proporția Bisericei, sa deschis colona ca sâ vede formânduse pe 4 stîlpi de piatrâ cu legâturi de fieru, luânduse pridvorul vechiu înlâuntrul Bisericei, sa fâcutu mormîntul Ctitoriloru - de piatrâ sculpatâ, sa fâcut din nou pridvorul [antretul Bisericei] desupra câruia veșmîntăria noâ, sau tencuitu din nou pâreții înlâîntru și pe din afarâ imitânduse în formâ de piatrâ sculpatâ, iară înlâîntru sa zugrăvitu peste totu [colore lucrate în oleiu] cu ornamente și tablouri religiose din Istoria, sfînta de câtra Pictorul N:GRIGORESCU. Asemene Catapetesma din nou sau fâcutu poleitâ și zugrâvitâ, Stranele și parchetul din nou, Strana pentru S:Icona de fieru și poleitâ, precum și Anvonul de fieru poleitu pârți și alte amenunțimi de înbunâtâțire în lâuntrul Bisericei, care tote sau fâcutu cu cheltuialâ din venitul Monastirei. Osebire: Sculpatul Catapetesmei. Strana Sfintei Icone, Anvonul, Policandrul cel mare comisionatu la Viena calitate de fieru lucratu cu auru în focu și înbrâcatu cu cristalu, Candelabrele dela Icoanele împerâtesci de bronzu lucrate în focu comisionate la Paris, Argintârii și alte obiecte objecte de înbunâtâțire și înfrumsețare au contribuitu mai multe Persone ce se vedu în condica fâcâtorelor de bine. Fâcânduse acestâ radicalâ reparație și objectele prescrise mai susu, prin rîvna și osîrdia SFINȚIEI SALE SHIMONAHIA, TAVIFTA URSACHE, ARHIMANDRITA și STARIȚA Sfintei Monastiri Agapia. Incepânduse zisa reparație la Annul 1858, în vremea câimâcâmiei Prințului Vogoridi, și Innaltu Pre Sfințitului Mitropolitu al Moldaviei D:D: Sofronie Miclesco. Terminânduse reparația la Anul 1862, în zilele Innâlțimei Sale Domnitorului, ALESSANDRU IOAN I, CUZA V:V:D. Fiind vacantu Scaunul Sfintei Mitropolii a Moldaviei, iarâ Loco-țiitoriu Archiereul Chesarie Sinadon. Fâcânduse înnoirea Bisericei de PREA SFINȚITUL ARCHIEREU CALINIC MICLESCO HARIOPOLEOS, La Anul 1862 Januariu în 25 zile."

De asemenea, au fost renovate chiliile din incintă și biserica Mănăstirii Agapia Veche. În mănăstire au fost organizate o școală de patru clase pentru surorile tinere, ateliere de covoare și broderii, precum și o școală de pictură bisericească unde a predat Nicolae Grigorescu. În anul 1873, stareța Tavefta a îmbrăcat icoanele din catapeteasmă în argint, precum și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Biserica Sf. Ioan Bogoslov
Pictorul a folosit modele vii, alese cu multă grijă, pentru a realiza portretele sale și s-a inspirat pentru compoziții din marii meșteri ai Renașterii. Pentru Icoana Sfântului Gheorghe în picioare, de pe ușa stângă a altarului, s-a inspirat din sculptura lui Donatello din Florența, iar pentru a realiza pe prorocul Daniel, din stânga registrului de sus al tâmplei, și-a făcut autoportretul.
"Sfinții lui Grigorescu sunt vii, omenește vii și destul de sfinți prin expresia de bunătate, de îndurare și de evlavie, pe care pictorul a știut să le-o dea fără să-i desfigureze, fără să-i bizantizeze prea mult, înțelegând distinctiv că un sentiment ceresc nu poate decât înfrumuseța o figură omenească. Din câte biserici avem în țară, nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere." (Al. Vlahuță, 1910). Grigorescu a îmbinat tradiția bizantină cu stilul neoclasic și cu arta românească, creata de geniul său artistic. Pictura Mănăstirii Agapia este dominată de un puternic suflu realist, de viață, de autenticitate, ceea ce a făcut să dobândească o deosebită valoare artistică.

Trei tablouri "reprezintă capodopera lui Grigorescu la Agapia: Intrarea în Ierusalim, portretul Sfântului Gheorghe de pe ușa altarului și Maica Domnului cu Iisus în brațe, tronând în nori, înconjurată de îngeri." (C. Matasa, 1929).
Pe zidurile de nord și de sud ale naosului, în apropierea absidelor laterale, Nicolae Grigorescu a zugrăvit două portrete de mari proporții, cele ale Sfinților Teodor și Eustatius, sfinți militari - unul roman și celalalt dac.
In cupola boltei naosului este pictat Iisus Pancocrator, tronând pe un curcubeu, care pune în valoare tricolorul românesc. O manieră picturală, cu pastă uleioasă îngroșată și linii sigure, a fost abordată pentru tablourile Apostolilor Petru, Andrei, Ioan și Pavel, de pe cilindrul bolții, între patru ferestre.
Din cele 29 de lucrări originale ce poartă semnătura lui Grigorescu se detașează icoana Maicii Domnului, inspirată de "Madona Sixtină" a lui Rafael, portretul Mitropolitului Sofronie Miclescu și compoziția "Iisus pe Golgota", dăruita stareței Tavefta Ursache, în semn de omagiu. 
Atelierul de pictură de la Agapia a fost înființat de Nicolae Grigorescu. "După ce a terminat de pictat biserica mănăstirii, a fondat și o școală de pictură în care s-au format călugărițele care aveau astfel de inclinații. Astăzi, maicile care pictează au abandonat stilul realist al marelui pictor, îndreptându-se spre pictura bizantină", 

Unic in Moldova este si Seminarul Teologic Monahal "Sfanta Cuvioasa Parascheva", infiintat in vremea patriarhului Iustinian Marina, de altfel singurul seminar de fete din zona.

Arhitectura Bisericii Sf. Voevozi

  Biserica „Sf. Voievozi”, biserica venerabilă a mănăstirii are plan triconc. Edificiul este construit pe temelie de piatră brută, cu ziduri din piatră și cărămidă de o grosime impresionantă. El are abside semicirculare, la care au fost adăugate ulterior un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord. Lăcașul de cult are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului.

Mănăstirea Agapia - Chilii

Biserica are fațade în stil neoclasic și este tencuită în asize mari cu mortar de var alb. Soclul este rostuit Fundațiile sunt alcătuite din zidărie de piatră brută (bolovani) cu mortar de argilă. Peretele vestic este delimitat longitudinal de doi pilaștri corintici, având la partea superioară un fronton cu arcaturi în plăci de ghips cu motive florale. Sub arcaturi se află dispuse o fereastră în formă de rozetă și două ferestre largi cu decorații de factură neoclasică. Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, două în dreptul naosului (unul pe latura sudică și unul pe latura nordică, a căror bază sprijină în interior arcul principal al naosului) și un picior de contrafort în axul absidei altarului. In interior a fost eliminat zidul de mare grosime care separa pridvorul inițial de pronaos, el fiind înlocuit cu trei arce care se sprijină pe două rânduri de coloane dorice masive

Iconografie

Mănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară a bisericii, operă a celebrului pictor român Nicolae Grigorescu (1838-1907).
Petrecând iarna în Munții Neamțului și nevoit să-și câștige singur traiul, pictorul se va înțelege cu un negustor din Piatra Neamț să-i pună la loterie (o practică frecventă la acea vreme) una dintre cele mai reușite icoane și s-o expună în vitrină, ceea ce avea drept consecință un adevărat succes. O altă icoană o trimite Taveftei Ursache, stareța Mănăstirii Agapia, pe care o cunoscuse cu prilejul bolii lui Iosif Gheorghian (dintr-o altă versiune reiese că stareța ar fi avut ocazia să vadă chiar lucrarea expusă la loterie). Frumusețea icoanei și renumele de care se bucura Grigorescu în calitate de meșter zugrav o determină pe aceasta să-i încredințeze decorarea murală a întregii mănăstiri, care avea o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, contra sumei de 2.000 de galbeni, și a „trei odăi de șezut”. Contractul a fost semnat la 2 aprilie 1858 și prevedea un termen de cel mult șase luni pentru terminarea lucrărilor. 

Tânărul își asuma o serie de îndatoriri speciale cum ar fi aceea de a zugrăvi icoanele de pe catapeteasmă „chiar cu mâna me” sau de a face icoanele împărătești pe o „tablă de aramă ce ni se va da de monastire” și își lua drept ajutoare pe meșterul italian Luis Girardelli, zugrav de ornamente, și pe fratele său Ghiță, cu care mai lucrase, de altfel, și în alte ocazii. Așa cum mărturisește artistul, sarcina pe care și-o asumase era foarte dificilă și de multe ori simțea nevoia unei evadări din presiunea muncii anevoioase și pentru a-și alunga tensiunea și oboseala în mijlocul binecuvântat al copacilor, al florilor și al oamenilor.
Se știe că Grigorescu a fost încă din tinerețe un „vânător” de priveliști, colindând uneori prin sate, văi și dealuri cât era ziua de lungă, în încercarea de a cuprinde cu privirea și apoi cu pensula cât mai mult din frumusețea peisajului românesc și de a cunoaște cât mai adânc sufletul omului simplu, trăind în mijlocul naturii, în acord cu ritmurile secrete ale trecerii anotimpurilor. In realizarea figurilor de sfinți, artistul s-a inspirat din chipurile țăranilor și țărăncilor din satele vecine, din cele ale călugărițelor de la mănăstire sau ale vizitatorilor Istoricii de artă presupun că pictura murală „Proorocul Daniil” ar fi de fapt un autoportret al artistului.

In ceea ce privește pictura murală, s-a spus că vastele compoziții ce acoperă partea de deasupra pereților, bolțile, cupolele, pandantivii și arcurile ce separă diversele părți ale bisericii reprezintă o formă de artă nemaiîntâlnită la noi până atunci. Departe de a avea statutul unor reluări la dimensiuni mai mari ale scenelor ori ale icoanelor catapetesmei, ele tind să devină tablouri de importanța celor pe care artistul le studiase prin intermediul gravurilor. Tendința realistă în zugrăvirea chipurilor de sfinți este din ce în ce mai evidentă și Grigorescu lucrează în continuare după modele vii, ce-i oferă, după cum el însuși spune, „figura și atitudinea cerută”. In acest sens, i se recunoaște meritul de a fi adaptat stilul neoclasic la propria-i viziune, de a-i fi conferit o notă personală, de a-l fi „umanizat”, de unde și marea deosebire față de pictura bisericească lipsită de viață a unui Constantin Lecca, Mișu Popp sau Gheorghe Tăttărescu. Pe de altă parte, Nicolae Grigorescu a organizat, la rugămintea maicilor, o mică școală de desen, potrivit relatării stareței dintr-o scrisoare oficială.
Munca de pe schele a fost o vreme întreruptă, deoarece meșterul alerga zilnic în oraș pentru a se ține la curent cu mersul evenimentelor, iar când se întorcea, în loc de sfinți, realiza desene patriotice. După terminarea lucrărilor de la Agapia, dorința de a pleca la studii în străinătate a pus definitiv stăpânire pe sufletul artistului.


Necropola

In pereții laterali ai bisericii, din pridvorul inițial (astăzi aflat în pronaos) se află o nișă cu ancadramente din piatră sculptată, unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta. Ulterior, în acest mormânt au fost depuse osemintele arhiepiscopului Ghedeon și ale schimonahiei Elisabeta Costachi (stareța mănăstirii și sora mitropolitului Veniamin Costachi).

Deasupra nișei se află o inscripție în limba română cu caractere chirilice cu următorul text:

„Pentru păstrarea și pomenirea rămășiților a fundatorilor sf lacașului acesta: hatmanu Gavriil frate lui Vasile Vodă și a soții sale cneghina Liana și Safta fiica lor cum și a fericiților ctitori arhiepiscop Gedeoan, Iștian și soția sa Mariia și a stariților sf lacaș: Elisaveta shimonahiia Kostake, sora mitropolitului V.K. și Sevastia shimonahia sau făcut acest mormănt cu ocazia reparații bisericii. Tot aici se odihnești și roaba lui Dmn: shim Epraxia: star. împreună cu a ei soră shim. Fevronia Buzni. Anul 1859.”

Diverse

Din complexul monahal Agapia mai fac parte :Biserica Sf. Ioan Bogoslov, din cimitirul mănăstirii și Biserica Adorolnițămirea Maicii Domnului cu rol de bolniță. Ambele sunt construite din lemn și sunt monumente istorice.Ansamblul Mănăstirii Agapia este un monument istoric și de artă din Jud. Neamț, alcătuit din șapte  obiective: - Biserica „Sf. Voievozi” ce datează din sec.al 17-lea, - Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului”- ce datează din 1864, - Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” ce datează din 1821,  - Chiliile – ce datează din secolele 19-20, - Construcțiile din incintă – ce datează din secolele 19-20, - Turnul clopotniță – ce datează din 1823 , -Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului” – ce datează din 1780.
La acestea se adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță (o chilie în care locuia scriitorul când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial. Ea datează din 1885.