MĂNĂSTIREA GALATA

          Pe un platou de pe dealul Miroslava, putând fi observată cu ușurință din diferite locații ale Iașului, domnitorul Petru Șchiopul a ridicat cea de a doua Mănăstire Galata, la sfârșitul sec.al 16-lea. Astăzi este mănăstire de maici și poate fi văzută din diverse puncte ale orașului. Biserica era înconjurată de ziduri prevăzute cu creneluri și avea un turn clopotniță înalt la intrare. Ansamblul avea și are aspectul unei fortărețe și a servit adesea ca loc de apărare, iar uneori ca reședință domnească. In general ea poate fi considerată un exemplu al influenței muntene asupra arhitecturii moldovenești. Din apropierea bisericii, de pe Dealul Galata, se deschide o frumoasă perspectivă asupra orașului.

              Mănăstirea Galata, cu hramul Inălțarea Domnului și Sfântul Apostol Iacob, este o mănăstire a cărei biserică a servit ca model pentru Biserica Aroneanu (1594), Mănăstirea Dragomirna (1608-1609) și Mănăstirea Trei Ierarhi 1639).

              Mănăstirea este situată în sud-vestul orașului Iași, pe dealul Galata aflat la altitudinea de 100 de metri. Dealul are forma unui platou care se ridică în pantă lin spre sud-vest, atingând, în zona numita Miroslava, 186 de metri. Partea dinspre nord a dealului este abruptă și domină șesul larg al răului Bahlui. Spre est dealul este despărțit de dealul Cetățuia prin pârâul Nicolina, care-și varsă apele în Bahlui chiar în dreptul mănăstirii. Din dealul mănăstirii se deschide o largă perspectivă cu posibilitati de observatie asupra drumului vechi din lungul văii Bahlui-ului, precum și al orașului Iași.                 Această poziție l-a determinat pe ctitor să aleagă locul pentru o mănăstire fortificată.

Inainte de construirea actualei mănăstiri, voievodul Petru Șchiopul al Moldovei (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) a ctitorit o primă mănăstire, denumită "Galata din vale" sau "Galata de jos".                     Numele mănăstirii provine de la cartierul Galata din Constantinopol, unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Inalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. Galata este un cuvânt de origine turcească care poate fi tradus în limba română prin cuvântul "poartă".

              In vara anului 1577, în prima sa domnie (1574-1579), domnitorul a trimis o scrisoare către conducătorii orașului Bistrița în care solicita să i se trimită specialiști în domeniul construcțiilor, fiind nemulțumit de meșterii moldoveni. De aici se poate trage concluzia că lucrările de construcție ale mănăstirii au început în toamna anului 1577. Se presupune că sfințirea bisericii a avut loc înainte de 22 februarie 1578, când domnitorul, împreună cu mitropolitul și episcopii, i-au constituit patrimoniul funciar principal, adică i-au dat moșii. Cronicarul Grigore Ureche datează mănăstirea tot din anul 1578: "Într-acești ani (1578, n.ns.) au zidit Pătru vodă mănăstirea Galata în vale și nu după multă vréme s-au răsipit, care loc și pănă astăzi să cunoaște". Nu se știe ce meșteri a primit domnitorul din Transilvania, dar este cert că aceia nu au avut priceperea necesară în ceea ce privește fundația unui lăcaș cu gereutate mare și alegerea unui teren rezistent.  Această biserică construită de transilvăneni (dacă aceia au venit) s-a dovedit o lucrare proastă, care a căzut foarte repede, chiar la terminarea zugrăvirii, ei din cauza unei alunecări de teren. Precum spune cronicarul Nicolae Costin: "fără zabavă s-au risipit".

           Lăcașul a fost construit pe un teren nepotrivit, probabil aluvionar și nestabilizat, undeva "sub deal", în "capul iazului", adică probabil în apropierea locului unde a fost construită mai târziu Mănăstirea Frumoasa. Deoarece temelia a fost așezată într-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurtă vreme. Cronicarul Nicolae Costin afirmă în letopisețul său că "mănăstirea Galata, ce o zidisă în vale (...) să risipisă". La biserica Galata au apărut elemente arhitectonice care nu s-u mai întâlnit în Moldova până la ridicarea ei, precum ar fi: înlocuirea peretelui dintre gropniță și naos cu trei arcade susținute de coloane, apariția turlei secundare peste pronaos, brâul median care împarte fațada în două părți egale, iluminarea absidelor cu trei ferestre s.a. Faptul denotă contribuția unor meșteri din Țara Românească, sau conducerea lucrărilor de un astfel de meșter architect.

             De la biserica fantomă "din vale" a rămas clopotul care poartă inscripția 7087 (1579) luna lui martie 25. Acesta are o formă frumoasă și este decorat în trei registre, al treilea având un desen cu capete de bour. Clopotul se păstrează și azi în curtea actualei mănăstiri"Galata din deal".

            Supărat de dărâmarea primei sale ctitorii și de sumele pierdute, Vodă Pătrașcu a solicitat meșteri din Muntenia, care împreună cu cei moldoveni au gândit stabilitatea viitorului lăcaș și au ales noul amplasament sus pe deal, punct ce domină valea pârâului Nicolina. Acest eveniment a fost relatat astfel de cronicarul Grigore Ureche: "Într-acestaș an (1583, n.ns.) , daca s-au așezat Pătru vodă la domnie, nu vru să lase în deșert pomana sa, carea o zidisă întăi, mănăstirea Galata din vale, care apoi să răsipisă, ci cu toată nevoința au silit și cu toată osârdiia au zidit Galata în deal, carea trăiește și pănă astăzi".

           In 1582, au început lucrările înălțând biserica de pe deal. Eșecul ctitoriei din vale i-a determinat pe meșteri să consolideze temeinic zidirea prin construirea unui zid masiv, puternic înfipt în pământ în fața altarului și încă două consolidări în dreptul absidelor naosului. Aceste întărituri, cât și faptul că biserica a fost construită din cărămidă și piatră cioplită, și sprijinită de contraforturi, au făcut ca zidirea sa răzbească prin veacuri, deși zguduită de cutremure și arsă de incendii.

             “Galata din deal" a fost construită de Petru Șchiopul, în a doua sa domnie, în anul 1582, după lupta de la Bogdănești. Biserica s-a terminat și s-a sfințit în anul 1584. Ctitoria a fost construită ca o cetate, fiind înconjurată de un zid puternic din piatră, care împreună cu turnul clopotință, prin poziția sa strategică a asigurat un loc de refugiu pentru domn și familia sa. Pentru aceasta a construit si o Casă Domnească în incintă.

             Odată cu biserica a fost construit și corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stareția ca locuință pentru stareț, trapeza, bucătăria și arhondaricul pentru cazarea oaspeților. Incă de la început, Petru Șchiopul a dăruit mănăstirii valoroase odoare, obiecte de cult, veștminte și a înzestrat-o cu sate și domenii. Lipsind pisania, nu se cunoaște perioada în care s-a construit biserica. Din cronici reiese că zidirea noii biserici (care a primit hramul "Inălțarea Domnului" și a fost cunoscută sub numele de "Galata din deal") a început în 1583.

          In seara zilei de 17/29 ianuarie 1591, în Biserica Galata, domnitorul Petru Șchiopul s-a căsătorit în secret cu Irina Botezat, care era mama fiului său Ștefan (născut în 1584). Aceasta era o roabă, despre care se presupune că ar fi fost doica celorlați copii ai domnitorului. La această cununie au participat mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei, episcopul Ghedeon al Rădăuților, marele logofăt Stroici, vornicul Ieremia Movilă (viitorul domnitor) și egumenul Anastasie Crimca (viitorul mitropolit al Moldovei).

            Domnitorul Petru Șchiopul nu a reușit finalizarea construcției până la scoaterea sa din scaunul domnilor Moldovei, rămânând neterminată pictura bisericii și construcția zidului înconjurător.

          In următorii 30 ani, lipsa de râvnă a călugărilor ce "n'au avut păsare, și n'au avut frica lui Dumnezeu întru inima lor, ce au fost niște oameni fără de frică, și n'au căutat ce să cădea să rîdice din venitul Mînăstirei, ce tot au cheltuit, și au prăpădit și au răsipit fără de nici o măsură" a dus la decăderea mănăstirii. Chiliile și trapeza s-au ruinat, iar veșmintele și odoarele de preț s-au risipit, din ele rămânând doar o tipsie de argint.

          Doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619). Pentru ca ctitoriile familiei lui Petru Șchiopul să fie mai bine întreținute, cu acordul Doamnei Maria, domnitorul a închinat Mănăstirea Galata la 25 martie 1617 (7125) Patriarhiei Ierusalimului, iar Mănăstirea Hlincea făcut-o metoc al Mănăstirii Galata.                   Domnitorul Radu Mihnea a înzestrat biserica cu noi obiecte de cult. In a doua jumătate a sec.al 17-lea, la mănăstire a locuit un călugăr pe nume Gherasim, care a lucrat diferite veșminte bisericești și poale de icoane, pentru unele mănăstiri din Țara Românească.  Printre călugării renumiți ai Galatei a fost si Gherasim, croitor de veșminte preoțești, odăjdii și pictor de icoane.

              Mai apare în documentele vremii egumenul Paisie, care după moartea lui Teofan, patriarhul Ierusalimului, a fost ales ca patriarh în locul acestuia. Ceremonia sfințirii lui s-a făcut la 23 martie 1645 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi.

               In sec.al 17-lea, Mănăstirea Galata a fost vizitată de mai mulți pelerini străini. Călugărul rus Vasile Iacovlev Gagara descria astfel mănăstirea în 1637: "La vreo verstă de oraș este mănăstirea patriarhului Ierusalimului, clădire foarte frumoasă, iar lăcașul milosârdiei dumnezeiești e clădit minunat; când patriarhul sosește în Țara Volohă, se așază în acea mănăstire". Câțiva ani mai târziu, patriarhul Antiohiei, Macarios al III-lea Zaim, a asistat la liturghia din biserica mănăstirii în calitate de oaspete al domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). Această vizită a fost prezentată de arhidiaconul Paul de Alep în însemnările sale, acesta lăudând slujba religioasă.

Locuința domnească unde domnul își petrecea timpul liber, sau în care se adăpostea familia domnească în timpul epidemiilor, al războaielor și răscoalelor, a fost mărită probabil în anii 1728 și 1733 de către domnitorul Grigore al II-lea Matei Ghica.

               In anul 1735, a fost construit zidul de incintă care înconjoară actualmente Mănăstirea Galata prin efortul egumenului Nectarie, cu banii obținuți din vânzarea unei jumătăți din satul Turbătești (din Ținutul Cârligătura) și cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748). Refacerea a eliminat turnurile de apărare.

            In toamna anului 1762 a izbucnit un puternic incendiu în care a ars catapeteasma și toate obiectele din biserică. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informații care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse. 
            La 23 iulie 1765, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a poruncit egumenului Galatei să dărâme din temelie vechile case domnești aflate în stadiu avansat de degradare. In anul 1799, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit la Galata curți cu două rânduri de case și palatul care servea ca loc de petrecere a verii pentru domnitor și boierii săi. Si ca să scurteze drumul spre palat a construit un pod de lemn peste Bahlui. In anul 1811, s-a  refăcut pictura interioară a bisericii.
            Incendiul din anul 1814 a distrus iarași casele domnești, până în anul 1874 rămânând numai bucăți de zidarie. Palatul a fost refăcut de Ruxandra, sora lui Mihail Sturdza, adăugând și mai multe case mici, dar frumoase, în care a locuit până la sfârșitul vieții.

              In timpul Revoluției de la 1821, Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, și-a stabilit pentru un timp cartierul general la Mănăstirea Galata.
       In timpul Revoluției de la 1821, generalul grec Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, și-a stabilit pentru un timp cartierul general la Mănăstirea Galata.

            In decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Galata a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună.

          In anul 1865, în incinta mănăstirii a funcționat o școală de sericicultură,iar.în apropierea mănăstirii a funcționat un ospiciu de infirmi, administrat de către Epitropia Sf. Spiridon. Printr-o decizie ministerială, casele egumenești de la Mănăstirea Galata au îndeplinit începând din 1 septembrie 1923 funcția de închisoare, aici fiind transferați deținuții care fuseseră închiși anterior în clădirea unde s-a aflat de curând Policlinica pentru elevi și studenți, care a devenit cămin studențesc. Prin 1924 aci a fost deținut și Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu un număr de atașați ai ideilor sale extremiste.                 
                Inchisoarea de la Galata a primit denumirea de Penitenciarul Central Iași, aici fiind înființate ateliere de cizmărie, fierărie, lingurărie, tâmplărie și olărie, unde lucrau deținuți. Închisoarea s-a aflat în aceste clădiri până în anul 1950, când Penitenciarul Central Iași s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV Armată și s-a mutat din Mănăstirea Galata în clădirile închisorii militare din Dealul Copoului. In perioada comunistă, biserica mănăstirii a fost o simplă biserică de mir, aici făcându-se slujbe doar duminica.

           Decăderea, atât materială cât și a vieții călugărești, a început după anul 1618, când domnitorul Radu Mihnea a închinat-o Sfântului Mormânt de la Ierusalim, egumenii si călugării fiind după această dată grecii,care la plecare au luat cu ei manuscrise și odoare aducând-o in stare de sărăcie.
      Intre anii 1914 și 1957, lăcașul a trăit timpurile grele ale primului război mondial, ale cutremurului din 1940 si ale celui de al II-lea Război Mondial când biserica suferea mult, aflându-se în zona operațiilor militare. Până în anul 1944 au avut loc prefaceri cu multe degradări ale fondului construit. După anul 1944, clădirile ce-au mai rămas în incinta mănăstirii au fost destinate ca locuințe.


          Intre anii 1961 și 1971 s-au întreprins mari lucrări de renovare a construcției și de restaurarea picturii. Cu acest prilej, au fost consolidate: zidul de incintă, turnul clopotniță și cele două turle ale bisericii, a fost curățat paramentul bisericii de tencuielile adăugate în decursul timpului și a fost reconstituit acoperișul. 
          Cercetările arheologice desfășurate în gropniță au dus la descoperirea a șase morminte, dintre care numai trei aparținând familiei ctitorului, printre care și cel al Mariei Amirali din Rodos, soția lui Petru Șchiopul. De asemenea, a fost reconstruită din imaginație o parte din Palatul domnesc de odinioară, păstrându-se unele ruine conservate la nivelul parterului și pivnița.
         Marele cutremur de la 4 martie 1977 a pricinuit alte stricăciuni mănăstirii, fiind necesare noi lucrări de reparații. După anul 1990 a devenit mănăstire de călugărițe, după ce în perioada comunistă a fost o simplă biserică de mir.

            După anul 1990, cu binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Galata a devenit mănăstire de călugărițe. Maicile și surorile de aici se ocupă cu confecționarea veșmintelor liturgice și cu arta broderiei. Atelierul de croitorie bisericească de la Galata este apreciat nu numai în Iași, ci în toată Moldova.

Arhitectura bisericii "Inălțarea Domnului"

       Construită din blocuri de piatră cioplită și rânduri de câte trei cărămizi, care conferă monumentului o policromie, biserica este amplasată în mijlocul incintei. Pereții bisericii sunt susținuți de nouă contraforturi de piatră, în trepte și anume: doi în diagonală la exonartex, doi în dreptul zidului dintre pridvor și pronaos, câte doi pe absidele laterale și unul sub ferestra din mijloc al absidei altarului.  Este un monument reprezentativ al arhitecturii moldovenești de la sfârșitul secal 16-lea, fiind zidită de domnitorul Petru Șchiopul în a cea de a doua domnie (1583-1591).
          Zidurile ei se înalță pe un fundament solid de piatră.cu un soclu înalt, în special în zona altarului și a naosului, datorită diferenței de nivel a terenului în pantă.

               Urmând modelul creat în a doua jumătate a sec.al 16-lea în Țara Românească (la Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Snagov, Biserica domnească din Târgoviște etc.), fațada bisericii a fost împărțită în două registre separate de un brâu median continuu încadrat între două rânduri de cărămizi. In registrul superior, pereții bisericii sunt decorați cu două rânduri de arcade asemănătoare cu ocnițele tradiționale. In registrul inferior, există doar un singur rând de arcade care înconjoară biserica până la pridvor.

            Planul bisericii este trilobat, având interiorul împărțit în altar, naos, gropniță și pridvor. Altarul are absida boltită semisferic. Deasupra mesei altarului se găsește un baldachin de lemn sprijinit pe mici coloane împodobite cu ornamente asemănătoare florilor de crin. Tronul Domnesc era aurit si avea deasupra o cupola cu cruce si vulturul bicefal. Ctapeteasma este din zid, și este pictată.Pridvorul are o boltă semisferică și trei ferestre terminate în arc frânt. Intrarea în pridvor se făcea prin părțile de sud și nord, prin uși cu chenare semisferice. Astăzi este funcțională doar intrarea dinspre sud.deoarece, în prezent, ușa din nord este zidită cu cărămidă. Din pridvor se trece în pronaos printr-o ușă încadrată de patru muluri, cu bazele decorate și terminate în arc frânt.

Această intrare din pridvor în pronaos se face printr-un portal înalt în arc frânt și are chenar de piatră cioplită cu patru profile gotice. Latura de vest a pridvorului a avut inițial trei deschideri terminate în arc frânt, reduse, în timp, la proporțiile unor ferestre obișnuite prin construirea de parapeți.

             Din pronaos se trece în gropniță printr-o ușă mică care străpunge zidul. Pronaosul este separat de gropniță printr-un zid străpuns de o ușă. Deasupra lui se află a doua turlă a bisericii, având aceeași formă cu cea de pe naos, dar ceva mai îngustă. Intre încăperea mormintelor și naos nu se află un zid despărțitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice susținute de două coloane libere și de alte două coloane angajate în zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Curtea de Argeș. In zidul nordic al gropniței se află o ușă săpată în zid, prin care se poate urca pe un șir de trepte din piatră într-o încăpere secretă, aflată deasupra bolții sepulcrale. Zidul dintre naos și gropniță a fost înlocuit prin trei arcade sprijinite pe două coloane - astfel s-a mărit spațiul interior. Cu prilejul săpăturilor arheologice din anul 1963, în gropniță au fost descoperite șase morminte dintre care numai trei din familia ctitorului: al Mariei Amirali, din insula Rodos, prima soție a domnitorului, care se presupune că a murit în anul 1588, când la Iași  fost o epidemie de ciumă, al fiicei sale, Despina, și al fiului său, Vlad, mort la o vârstă fragedă. Lespedea funerară de pe mormântul Despinei, care a decedat anii 1587-1588 are următoarea inscripție în limba slavonă: "Aceasta groapă a făcut-o și înfrumusețat-o Io Petru Voievod fiicei sale Despina care s-a strămutat de veșnicile lăcașuri în luna mai 15 zile și s-a născut în anul 7096 (1588)".  Deoarece mormântul Mariei Amirali a fost acoperit de o lespede funerară el nu a fost profanat. In mormânt, printre obiectele de podoabă, au fost găsite două bruiățări, doi cercei, șase nasturi și un inel-sigilar care are gravat, în limba slavonă, textul: "Maria Doamna lui Io Petru Voievod".

             O inovație în arhitectura religioasă din Moldova o reprezintă prezența a trei ferestre în fiecare absidă, ceea ce face ca această biserică să fie mai luminoasă decât cele de dinainte.

          Deasupra pronaosului și naosului se află câte o turlă octogonală zveltă, care se sprijină în exterior pe o bază pătrată și pe două stelate. Biserica Mănăstirii Galata este prima biserică din Moldova construită cu două turle, până atunci bisericile moldovenești având fie o singură turlă, fie niciuna.

            Naosul, cu absidele rotunjite și discret conturate, are deasupra o turlă zveltă înălțată pe două baze: una patrată, alta stelată și cu corpul poligonal. In ocnițele de pe cele douăsprezece laturi ale bazei stelate, sunt montate discuri ceramice smălțuite de culoare verde. Naosul este luminat de două grupuri a câte trei ferestre.

            Biserica este luminată de 22 de ferestre mici cu chenare dreptunghiulare. Pereții exteriori sunt netencuiți, cu piatră cioplită alternată cu câte trei rânduri de cărămizi, procedeu de tradiție bizantină. Fațada este împărțită în două registre de brâul torsadat median, format din elemente decorative inelare dispuse între doua rânduri de cărămizi profilate în dinți de fierestrău. Registrul din partea superioară (deasupra brâului) este împârțit inegal, formând sub streașină un rând de ocnițe mai mici. In registrul inferior este un singur rând de firide, de la soclu până la brâu. Se observă asimetria firidelor din cele două registre.

          In dreptul altarului și al zidurilor transversale sunt amplasate nouă contraforturi din piatră, alcătuite în trepte ce se înalță până la jumătatea zidului. Fațada lor este din piatră alternată cu șiruri de cărămizi.
            Acoperișul, inițial cu panta redusă generalizată, a fost înlocuit la restaurarea construcției cu un acoperiș cu panta mai înaltă și o structură distinctă în zona pridvorului și absidelor laterale; s-a reconstruit totodată cornișa din cărămizi zimțate.
           Turnul clopotniță a fost construit de domnitorul Petru Șchiopul în perioada anilor 1582-1591, când au fost construite și chiliile, trapeze și casa egumenului. Zidul de incintă, a fost refăcut de la brâu în sus în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849 și 1849-1853), când s-a executat decorul cu chenar și stema țării amplasată deaupra intrării.

Cu prilejul lucrărilor de restaurare din anii 1961-1971 s-a făcut consolidarea turnului, s-a refăcut acoperișul și s-a curățat paramentul. După cutremurul din data de 4 martie 1977 mănăstirii i s-au aplicat noi lucrări de consolidare.

Pictura bisericii

            Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată în interior, în frescă, la începutul sec.al 17-lea, în mod sigur în altar și naos, după cum remarca secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep. Există și opinia că s-ar fi fost pictat pe alocuri și pridvorul..

          Pictura originală a fost distrusă însă într-un incendiu din anul 1762, odată cu catapeteasma și alte obiecte bisericești. Unele fragmente din pictura originală s-au păstrat acoperite de tencuieli ulterioare. Se mai observă pe peretele nordic al naosului un fragment din tabloul votiv, în care apar portretele ctitorilor: domnitorul Petru Șchiopul, soția sa Maria și fiica sa Maria (cea care s-a căsătorit cu Zottu Tzigara, fost spătar și mare vistiernic). Toate personajele au aceeași înălțime, cu costume de aceeași culoare și coroane identice. In afară de tabloul votiv, se mai păstrează frescele reprezentând Sfânta Treime, un sobor de îngeri, liturghia îngerească în două tablouri pe cele patru timpane mari, heruvimi, medalioane de sfinți pe arce și motive decorative florale.

          In anul 1811, s-a repictat interiorul bisericii. Noii zugravii au încercat să imite pictura originală, fără a reuși să o egaleze calitativ. Cu ocazia lucrărilor de restaurare începute în 1961, a fost înlăturată pictura în ulei din interior.

        Inițial, biserica a fost pictată și în exterior, de asemenea în frescă. Aceste picturi s-au șters în decursul celor 400 de ani de existență ai bisericii.

Odoare de preț

Mănăstirea sa de inimă și mândri a fost dotată de Petru Șchiopul încă de la început cu toate cele de trebuință unui lăcaș de vază. Insă, destinul a voit ca dintre bunurile și odoarele înscrise în inventarul din 15 noiembrie 1588, toate să fie pierdute sau trimise la alte biserici. Sunt de menționat următoarele cărți: un Tetraevanghel ferecat, două Tetraevanghele neferecate, un Triod, un Penticostar, trei Psaltiri, 12 Mineie, un Tipic, un Ceaslov, un Molitvelnic, șapte Liturghiere etc. De asemenea, mai existau odoare bisericești ca de exemplu: două Chivote de argint, două Potire, două cădelnițe, două sfeșnice, câte un panaghiar, tipsie și taler, două cupe, 12 linguri, tate de argint, două sfeșnice de aramă, numeroase veșminte etc.

Din tot tezaurul Mănăstirii Galata a rămas în anul 1618 doar o tipsie de argint. Noile odoare, cărți și veșminte cu care a fost înzestrată de domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 și 1623-1626) și urmașii săi s-au topit în incendiul din 1762. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informații care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse.Paul de Alep a observat că în anul 1653 se afla în biserică, lângă tronul arhieresc, un tron domnesc aurit, având deasupra sa o cupolă cu o cruce și doi vulturi. Înaintea altarului ardeau lumânări în patru sfeșnice din lemn aurit, cu sculpturi pe ele, de o mare valoare artistică. Pe Sfânta Masă a altarului se aflau colonete de lemn decorate cu flori de crin, frunze și alte sculpturi aurite, care susțineau un baldachin din lemn, O dveră cu dimensiuni de 117x77 cm, care a fost donată de Petru Șchiopul Galatei din Vale, a fost găsită în Episcopia Buzăului.

Inițial, Mănăstirea Galata a fost înconjurată de un gard din lemn de stejar. Aflat în vizită în Iași în anul 1653, Paul de Alep a descris Mănăstirea Galata, menționând că aceasta era înconjurată cu un gard de lemn. Un alt călător, Erasm Henric Schneider de Weismantel care a trecut prin Iași în anul 1713 amintește de palisadele din lemn de stejar ale Galatei.

Zidul de incintă care înconjoară actualmente incinta Mănăstirii Galata a fost construit în anul 1735 de egumenul Nectarie, cu banii obținuți din vânzarea unei jumătăți din satul Turbătești (din Ținutul Cârligătura) și cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748), Alți istorici susțin însă că Mănăstirea Galata ar fi fost înconjurată încă de la început de un zid de incintă, deoarece domnitorul Petru Șchiopul construise mai multe clădiri anexe. S-a vehiculat ideea că spusele lui Petru de Alep ar fi fost greșit traduse, mai ales că "Galata din vale" ar fi avut un zid de incintă.Mănăstirea Galata este înconjurată în prezent de ziduri de piatră prevăzute cu metereze pentru puști (sânețe), sprijinite în interior de contraforturi de formă poligonală, adaptate terenului. De-a lungul zidurilor, înspre turnul clopotniță, se observă existența unui "drum de strajă" din scânduri, pentru a permite apărarea la nivelul meterezelor.

Casa domnească

Domnitorul Petru Șchiopul a construit în incinta mănăstirii o casă domnească, unde a locuit o perioadă. In vara anului 1591 el a emis acte de aici.

Ulterior și alți domnitori au locuit în casa domnească de la Galata sau și-au adăpostit familia în timpul epidemiilor, al războaielor și răscoalelor. Printre cei care au locuit în casa domnească de la Galata sunt menționați următorii:

                  Timuș Hmelnițki, hatman căzăcesc - venit la Iași în mai 1653 cu oaste de cazaci în sprijinul socrului său, Vasile Lupu. După cum a scris Miron Costin, "Vasilie-vodă dacă au sosit la Iași, după sfat ce au făcut cu ginere-său, cu Timus, s-au mutat Timus cu tabăra la Gălata, iară Vasilie-vodă au rămas în curte, gătindu-să asupra lui Matei-vodă, cu mare gătire, dândŭ știre țărîi să încalece tot omul, iertând pre toți de toate vinile, de ari hi și greșit cineva, împrotiva domniei".^[35] Într-una din zile, Timuș ("den hirea lui acea de tiran ce era și de om sălbatecă și fără nice o frică de Dumnedzău") l-a chemat la Galata pe pisarul polonez Cotnarschi, care a fost lovit de cazaci cu săbiile, din porunca sa.

·                    Gheorghe Ghica, domnitor al Moldovei (1658-1659) - și-a stabilit reședința domnească la Galata în 1658

·                    Constantin Șerban Basarab, domnitor al Moldovei (1659, 1661) - și-a stabilit tabăra aici în noiembrie 1659, după ce oastea sa fusese înfrântă de cea a lui Gheorghe Ghica. El i-a pus pe darabani și pe seimeni să sape un șanț mare înaintea taberei, deasupra pârâului Nicolina.La apariția oștilor tătărești, oștenii lui Constantin Vodă au ieșit din mănăstire și au înaintat în câmp deschis, la Broșteni, unde au fost învinși de tătari. Domnitorul a luat drumul spre Vaslui, lăsându-și toate carele "la mănăstirea lui Pătru-vodă, la Galata de Sus" La 13 decembrie 1659, Mănăstirea Galata a fost ocupată de tătari, care i-au aruncat din clopotniță pe ultimii apărători.

·                    Dumitrașcu Cantacuzino, domnitor al Moldovei (1674-1675, 1684-1685) - s-a mutat la Galata împreună cu boierii în iunie 1675, în timpul unei epidemii de ciumă care a ținut până în ianuarie 1676. Acest eveniment este consemnat de Ion Neculce astfel: "S-au scornit o ciumă mare în toată țara în dzilele acestui domnu la vleato 7183, de la luna lui iuni, ș-au ținut pân’ la ghenar. Ș-au murit mulți oameni, cât nu-i putè îngropa și-i arunca prin gropi, de-i năruia. Iară Dumitrașco-vodă, vădzindu atâta omor, au ieșit în diial la Gălata cu boiarii, și acolo ședè." 

Domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) a construit case noi în incinta mănăstirii în 1729, locuind și el acolo în anumite perioade.În 1738 o oaste nemțească din Transilvania a traversat munții, în Moldova. Domnitorul și-a stabilit întâi tabăra la Frumoasa, apoi la Țuțora, unde a strâns o oaste compusă din moldoveni, turci și lipcani, după care s-a stabilit la Galata. El a făcut un șanț întărit în jurul mănăstirii, unde a așezat străjeri. Iată cum relatează cronicarul Ion Neculce: "Și de frica viziriului și de rușine s-au întorsu iarăș înapoi la Gălata. Ș-au făcut hendichiu în giuru împregiurul taberii ș-au pusu străji buni. Ș-au șădzut toată vara acolo, pân-în toamnă la Simedriu." Domnitorul l-a primit aici pe fratele său, terzimanul Alexandru, care se ducea la Istanbul.

Deoarece casele domnești erau în pericol de prăbușire, domnitorul Grigore al III-lea Ghica (1764-1767 și 1774-1777) a poruncit la 23 iulie 1765 egumenului Mănăstirii Galata să dărâme vechile locuințe, păstrând doar palatul construit de Grigore al II-lea Ghica. Această clădire a ars în 1783. Ulterior, în palat a locuit mitropolitul Leon Gheucă (în decembrie 1788) și apoi și alți mitropoliți ai Moldovei. În casele egumenești a fost amenajat în secolul al XVIII-lea un paraclis cu hramul "Sf. Apostol Iacov".

           De teama epidemiei de ciumă din anul 1799, domnitorul Alexandru Callimachi s-a mutat la Galata împreună cu curtenii săi. Intre anii 1799-1801, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit o nouă locuință domnească, lângă zidul sudic al incintei, precum și noi chilii. Pentru a ușura accesul la mănăstire, a fost construit un pod de lemn (care ar fi rămas în picioare până la începutul secolului 20), precum și o uliță, care se numește astăzi Strada Ipsilanti.

           In anul 1814, un incendiu a mistuit toate construcțiile din incinta mănăstirii, mai puțin biserica, rămânând doar niște bucăți de ziduri afumate. Palatul a ars în noaptea de 11/12 septembrie 1822; în ziua anterioară se stabilise ca aici să se alcătuiască alaiul cu care noul domnitor, Ioniță Sandu Sturdza, urma să intre în Iași. Aflat la Iași în 1840, scriitorul Alecu Russo vedea aici ruinele palatului Ipsilanti, "căzut în zorii lui ca și stăpânii". Abia în anul 1847, Ruxanda, sora domnitorului Mihail Sturdza, a dispus construirea câtorva case mici, în care a locuit până la sfârșitul vieții.

             Restaurările efectuate între anii 1961-1971 au avut ca rezultat reconstruirea din imaginație a unei părți din Palatul domnesc de odinioară, păstrându-se unele ruine conservate la nivelul parterului și pivnița.

          In prezent, Casa domnească adăpostește paraclisul "Sf. Apostol Iacov" și un muzeu al mănăstirii. În muzeu pot fi admirate exponate de o deosebită frumusețe și valoare artistică, cum ar fi obiecte vechi de cult, copii fotografice ale documentelor referitoare la trecutul mănăstirii, stampe vechi, portrete ale familiei ctitorului și ale domnilor Moldovei care au avut legături cu mănăstirea, fotografii ale mitropoliților Anastasie Crimca, Dosoftei Barilă, Veniamin Costachi, Leon Gheucă sau Iosif Naniescu, pecețile Mitropoliei Moldovei, Episcopiilor Romanului și Hușilor din 1650, a Rădăuților, precum și hărți ale Iașului din secolul al XVIII-lea sau pecetea orașului Iași din 1652, precum și un fragment din vechea frescă a mănăstirii, pictată cu așa-numitul "roșu de Galata" 

Turnul de clopotniță

Deși nu există surse cu privire la anul înălțării turnului clopotniță, se presupune de către istorici că ar fi fost construit tot de Patru Șchiopul, având și rolul de loc de intrare în mănăstire. Construcția inițială avea la parter o intrare boltită, pe unde se intra în incinta mănăstirii, o cămăruța la primul etaj (unde se ajungea printr-o scară în spirală) și o cameră a clopotelor la al doilea etaj.

Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniță, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră. Deasupra intrării, el a dispus montarea unei steme în relief a Moldovei, care s-a deteriorat în mare măsură în decursul anilor

Turnul clopotniță a fost consolidat ca urmare a avariilor suferite la cutremurul din 4 martie 1977, când au apărut fisuri pe zidul său.Clopotele vechi au fost topite și returnate în mai multe rânduri, ele aflându-se actualmente în incinta mănăstirii.