Pe malul
Oltețului, în comuna Oboga, comună renumită pentru ceramica ei de mare calitate
și în apropiere de Craiova ,
se înalță Mănăstirea Călui. Prin tradiție, se spune că în locul in care a fost întemeiată mănăstirea, Bălan, calul lui Mihai Viteazu, a lovit cu copita în pământ și a țâșnit apă.,
semn ce a fost considerat divin. Lângă
izvor, voievodul și sfetnicii lui au hotărât să ridice o mănăstire. Apei
pornite printre dealuri oamenii i-au zis Căluiețul.
Dincolo de legendă,
istoric vorbind, Mânăstirea Călui datează din sec.al 16-lea (1516-1521), fiind
ctitoria jupânilor Vladul Ban (bunicul Fraților Buzescu), Dumitru Pârcălab și
Balica Spătar, din timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521).Din cauza luptelor cu
turcii și a pribegiei spre Transilvania a neamului Buzeștilor, mănăstirea a
rămas "in pustiire" mult timp.Lucrările de zidire au
fost reluate către sfârșitul sec.al 16-lea de către frații Buzești −
Radu Clucerul, Preda Banul și Stroe Stolnicul −, finalizându-se la 8 iunie
1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră. S-au adus și meșteri din Transilvania, motiv pentru care, in multe izvoare, ctitoria este trecuta drept "opera nemțească"Așezământul monahal, înconjurat de un puternic zid de
cărămidă a folosit materialul adus de pe malul Oltețului și cărat din mână în
mână pe o distanță de un kilometru, Zidurile vechi din
cărămidă, ce se deschid prin clopotnița de zid de la intrare, circulația
făcându-se pe alei pavate cu cărămidă şi cu dale de beton.
Zidurile vechi din
cărămidă, ce se deschid prin clopotnița de zid de la intrare, circulaţia
făcându-se pe alei pavate cu cărămidă şi cu dale de beton.
Pentru călugări au fost zidite chilii – șapte pe partea dreaptă a intrării in mănăstire, spre apus (sub acestea erau și beciurile), și șapte pe latura de răsărit. In incinta mănăstirii existau și o trapeză, o jimblărie și două cuptoare mari de pâine. Nu au fost uitate nici casele pentru musafiri, construite in partea dinspre miazăzi. In mijlocul incintei se afla biserica, micuță, de doar 15 metri lungime si 6 latime, dar cu ziduri a caror grosime atinge aproape un metru. Turla, înalta și îngustă, are 12 ferestre.
La începutul sec.al 17-lea, bisericii i-a fost adăugat un pridvor, care urma să adăpostească mormintele ctitorilor. In picturile de pe zidurile pridvorului apar Radu Buzescu, cu soția sa, Maria, pe latura de sud, și Matei Basarab cu doamna Elina, pe partea de nord. In picturile din partea de vest a pronaosului apare doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, si frații Buzești – Preda, Radu, Stroe, cu jupânițele lor. Aproape de intrarea în pronaos, la sud-vest și la nord-vest, se află portretele lui Mihai Viteazul și Petru Cercel, fratele său. Cei doi țin în mână câte o cruce și o năframă.
In pisania din naos, restaurată la 1834, se precizează că până în anul 1594 au fost construite „și zidurile curții, casele și o clopotniță” – alta decât cea care se păstrează astăzi – în care se aflau clopotele dăruite de Radu Buzescu la 1588. Ulterior, bisericii i s-a adăugat un pridvor cu arcade laterale în jurul anului 1610, dărâmat însă în 1859, din cauza degradărilor suferite.
Primii ctitori ridicând edificiul până la nivelul temeliilor, nu l-au putut probabil termina datorită instabilității politice care a urmat domniei lui Neagoe Basarab. Mănăstirea Călui, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost refăcută de către boierii Craiovești. Restaurarea și înfrumusețarea ei au fost făcute de către frații Buzești în perioada 20 aprilie - 8 iunie 1588, atunci când au fost înființate și corpurile de chilii, după cum precizează pisania, săpată în piatră cu majuscule frumos executate, așezată deasupra ușii de la intrarea în biserică. Ulterior monumentului i s-a adăugat un exonartex, marginit de arcade lateraleâ
Biserica Sfântul Nicolae, de dimensiuni mici - 15 metri lungime si 6 metri lățime - este un monument reprezentativ al arhitecturii muntenești din sec.al 16-lea, care se impune prin proporțiile grandioase ale turlei și prin bogata decorație a fațadelor. Fațadele bisericii au un parament de cărămidă și tencuială, cu un puternic brâu median, ce are registrul inferior împărțit în panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble.
Fresca de la Căluiu se remarcă prin tabloul votiv al Buzeştilor (în pronaos), portretele domneşti ale celor doi fraţi − Petru Cercel (1583-1585) şi Mihai Viteazul (1593-1601) − aflate în naos, chipul doamnei Stanca (a doua soţie a lui Mihai Viteazul) cu fiul ei Pătraşcu Voievod, Florica (fiica lui Mihai Viteazul, căsătorită cu un nepot al Buzeştilor), Preda Postelnicul din Greci – Olt, jupâniţa Stanca − soţia lui Radu Buzescu, jupâniţa Cătălina − soţia lui Preda Buzescu şi jupâniţa Sima − soţia lui Stroe Buzescu (toate în pronaos). Pictura a fost spălată în anul 1908.
Pentru călugări au fost zidite chilii – șapte pe partea dreaptă a intrării in mănăstire, spre apus (sub acestea erau și beciurile), și șapte pe latura de răsărit. In incinta mănăstirii existau și o trapeză, o jimblărie și două cuptoare mari de pâine. Nu au fost uitate nici casele pentru musafiri, construite in partea dinspre miazăzi. In mijlocul incintei se afla biserica, micuță, de doar 15 metri lungime si 6 latime, dar cu ziduri a caror grosime atinge aproape un metru. Turla, înalta și îngustă, are 12 ferestre.
La începutul sec.al 17-lea, bisericii i-a fost adăugat un pridvor, care urma să adăpostească mormintele ctitorilor. In picturile de pe zidurile pridvorului apar Radu Buzescu, cu soția sa, Maria, pe latura de sud, și Matei Basarab cu doamna Elina, pe partea de nord. In picturile din partea de vest a pronaosului apare doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, si frații Buzești – Preda, Radu, Stroe, cu jupânițele lor. Aproape de intrarea în pronaos, la sud-vest și la nord-vest, se află portretele lui Mihai Viteazul și Petru Cercel, fratele său. Cei doi țin în mână câte o cruce și o năframă.
In pisania din naos, restaurată la 1834, se precizează că până în anul 1594 au fost construite „și zidurile curții, casele și o clopotniță” – alta decât cea care se păstrează astăzi – în care se aflau clopotele dăruite de Radu Buzescu la 1588. Ulterior, bisericii i s-a adăugat un pridvor cu arcade laterale în jurul anului 1610, dărâmat însă în 1859, din cauza degradărilor suferite.
Primii ctitori ridicând edificiul până la nivelul temeliilor, nu l-au putut probabil termina datorită instabilității politice care a urmat domniei lui Neagoe Basarab. Mănăstirea Călui, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost refăcută de către boierii Craiovești. Restaurarea și înfrumusețarea ei au fost făcute de către frații Buzești în perioada 20 aprilie - 8 iunie 1588, atunci când au fost înființate și corpurile de chilii, după cum precizează pisania, săpată în piatră cu majuscule frumos executate, așezată deasupra ușii de la intrarea în biserică. Ulterior monumentului i s-a adăugat un exonartex, marginit de arcade lateraleâ
Biserica Sfântul Nicolae, de dimensiuni mici - 15 metri lungime si 6 metri lățime - este un monument reprezentativ al arhitecturii muntenești din sec.al 16-lea, care se impune prin proporțiile grandioase ale turlei și prin bogata decorație a fațadelor. Fațadele bisericii au un parament de cărămidă și tencuială, cu un puternic brâu median, ce are registrul inferior împărțit în panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble.
Fresca de la Căluiu se remarcă prin tabloul votiv al Buzeştilor (în pronaos), portretele domneşti ale celor doi fraţi − Petru Cercel (1583-1585) şi Mihai Viteazul (1593-1601) − aflate în naos, chipul doamnei Stanca (a doua soţie a lui Mihai Viteazul) cu fiul ei Pătraşcu Voievod, Florica (fiica lui Mihai Viteazul, căsătorită cu un nepot al Buzeştilor), Preda Postelnicul din Greci – Olt, jupâniţa Stanca − soţia lui Radu Buzescu, jupâniţa Cătălina − soţia lui Preda Buzescu şi jupâniţa Sima − soţia lui Stroe Buzescu (toate în pronaos). Pictura a fost spălată în anul 1908.
In 1608, Preda Buzescu, mare ban al Craiovei a fost
înmormântat în pronaosul bisericii, iar în anul 1610 cel mai bătrân dintre frați,
Radu Buzescu, va fi îngropat în noua încăpere. Alături de ei este îngropată Stanca-Jupânița, soția lui Preda, moartă în 1590. Alte patru pietre de
mormânt, așezate în secolele 17-18 în pridvorul bisericii, se află în
prezent în pavajul curții, la intrare în sfântul lăcaș.â
Icoana din dreapta altarului este făcătoare de minuni. In felul ei, fiecare icoană este făcătoare de minuni, conform credinței bizantine. Trebuie doar ca cel ce închină să se lase purtat de puterea rugăciunii și de chemarea credinței. Vom descoperi că Dumnezeu este în toate și că doar El va arăta calea cea bună, zice unul dintre părinții mănăstirii.
In curtea mănăstirii se află turnul-clopotniță care datează din sec.al 17-lea. In vremurile de restriște mănăstirea s-a comportat ca cetate. Mănăstirea era în acea vreme foarte bogată, având în stăpânire nu mai putin de 30 de sate. De aceea, multe puteri au râvnit-o de-a lungul timpului. Catagrafiile din 1823, 1828, 1845, 1850, 1856 şi 1861 evidențiază distrugerile suferite de mănăstire în urma incursiunilor trupelor străine, sau din cauza cutremurelor și a unor incendii.
Biserica a fost renovată in anii 1650, 1828, 1834 si amplu restaurată în 1932-1937.
Viata monahală de la Călui este intensă, chiar dacă numărul viețuitorilor monahi nu este foarte ridicat. Fiecare dintre ei desfășoară, atunci când îi vine rândul, după ascultare, activitățile firești din gospodaria monahală. Iar la bucătărie îi ajută o măicuță.
Așa cum se prezintă astăzi, în ciuda amprentei lăsate de vremuri, mănăstirea Călui, ctitoria Buzestilor, constituie una din însemnatele dovezi ale aportului adus de meșterii autohtoni la dezvoltarea arhitecturii românești în sec.al 16-lea.
Din piesele de valoare donate mănăstirii de-a lungul timpului se mai păstrează doar icoanele catapetesmei si pomelnicul-triptic, din 1825, precum și clopotele donate bisericii, in 1588, de Radu Buzescu.
In cadrul aşezământului monastic de la Căluiu s-a desfăşurat şi o interesantă activitate culturală, pisarii şi grămăticii ridicaţi din rândul obştii monahale copiind aici unele cărţi de slujbă şi alcătuind condici ce cuprind transcrieri după actele numeroaselor proprietăți ale mânăstirii. Din documentele vremii, se ştie că la Căluiu erau scrise în anumite împrejurări şi zapisele de vânzare a unor sate sau moşii pe care le cumpărau Buzeştii pentru a înzestra ctitoria lor. Prezența numelor câtorva grămătici, cum sunt cele ale lui Stoica sau Chiril Dascălul, constituie un indiciu asupra activităţii cărturăreşti promovate aici. Intr-o însemnare pe o carte de slujbă, este confirmat faptul că în 1791 activa aici o şcoală. In trecut, acesta s-a mai numit şi mănăstirea de la Cepturoaia.
La început, la Căluiu au vieţuit călugări greci, urmaţi mai târziu de călugări români și apoi de maici, până în 1986, când au revenit călugării. Aceştia au reparat mânăstirea şi, crescând foarte mult numărul închinătorilor, au construit o biserică nouă de mari proporţii în afara incintei vechi şi au restaurat biserica monument istoric în anul 2008. În prezent aici vieţuiesc 7 monahi şi fraţi.
Pisania şi inscripţiile de pe mormintele Buzeştilor au fost descifrate în anul 1861 de către Alexandru Odobescu şi Cezar Bolliac, cu ocazia vizitării mânăstirii. În jurul anului 1900, marele savant Nicolae Iorga, cercetând scrierile de pe pietrele, frescele şi pisaniile de aici, s-a arătat încântat că a găsit astfel de mărturii ale trecutului nostru istoric.
Icoana din dreapta altarului este făcătoare de minuni. In felul ei, fiecare icoană este făcătoare de minuni, conform credinței bizantine. Trebuie doar ca cel ce închină să se lase purtat de puterea rugăciunii și de chemarea credinței. Vom descoperi că Dumnezeu este în toate și că doar El va arăta calea cea bună, zice unul dintre părinții mănăstirii.
In curtea mănăstirii se află turnul-clopotniță care datează din sec.al 17-lea. In vremurile de restriște mănăstirea s-a comportat ca cetate. Mănăstirea era în acea vreme foarte bogată, având în stăpânire nu mai putin de 30 de sate. De aceea, multe puteri au râvnit-o de-a lungul timpului. Catagrafiile din 1823, 1828, 1845, 1850, 1856 şi 1861 evidențiază distrugerile suferite de mănăstire în urma incursiunilor trupelor străine, sau din cauza cutremurelor și a unor incendii.
Biserica a fost renovată in anii 1650, 1828, 1834 si amplu restaurată în 1932-1937.
Viata monahală de la Călui este intensă, chiar dacă numărul viețuitorilor monahi nu este foarte ridicat. Fiecare dintre ei desfășoară, atunci când îi vine rândul, după ascultare, activitățile firești din gospodaria monahală. Iar la bucătărie îi ajută o măicuță.
Așa cum se prezintă astăzi, în ciuda amprentei lăsate de vremuri, mănăstirea Călui, ctitoria Buzestilor, constituie una din însemnatele dovezi ale aportului adus de meșterii autohtoni la dezvoltarea arhitecturii românești în sec.al 16-lea.
Din piesele de valoare donate mănăstirii de-a lungul timpului se mai păstrează doar icoanele catapetesmei si pomelnicul-triptic, din 1825, precum și clopotele donate bisericii, in 1588, de Radu Buzescu.
In cadrul aşezământului monastic de la Căluiu s-a desfăşurat şi o interesantă activitate culturală, pisarii şi grămăticii ridicaţi din rândul obştii monahale copiind aici unele cărţi de slujbă şi alcătuind condici ce cuprind transcrieri după actele numeroaselor proprietăți ale mânăstirii. Din documentele vremii, se ştie că la Căluiu erau scrise în anumite împrejurări şi zapisele de vânzare a unor sate sau moşii pe care le cumpărau Buzeştii pentru a înzestra ctitoria lor. Prezența numelor câtorva grămătici, cum sunt cele ale lui Stoica sau Chiril Dascălul, constituie un indiciu asupra activităţii cărturăreşti promovate aici. Intr-o însemnare pe o carte de slujbă, este confirmat faptul că în 1791 activa aici o şcoală. In trecut, acesta s-a mai numit şi mănăstirea de la Cepturoaia.
La început, la Căluiu au vieţuit călugări greci, urmaţi mai târziu de călugări români și apoi de maici, până în 1986, când au revenit călugării. Aceştia au reparat mânăstirea şi, crescând foarte mult numărul închinătorilor, au construit o biserică nouă de mari proporţii în afara incintei vechi şi au restaurat biserica monument istoric în anul 2008. În prezent aici vieţuiesc 7 monahi şi fraţi.
Pisania şi inscripţiile de pe mormintele Buzeştilor au fost descifrate în anul 1861 de către Alexandru Odobescu şi Cezar Bolliac, cu ocazia vizitării mânăstirii. În jurul anului 1900, marele savant Nicolae Iorga, cercetând scrierile de pe pietrele, frescele şi pisaniile de aici, s-a arătat încântat că a găsit astfel de mărturii ale trecutului nostru istoric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu