MĂNĂSTIREA SOVEJA

           Două dintre cele mai importante personalități ale secolului al 17-lea în Ţările Române au fost domnitorii Matei Basarab (1632-1654) al Ţării Româneşti şi Vasile Lupu (1634-1653) al Moldovei. Doi vrednici conducători, ale căror portrete vor fi păstrate veşnic în istorie pentru buna ocârmuire a ţării. Ambiții și intrigi de natură feudală au dus chiar la lupte repetate între armatele voievodului muşatin şi ale celui basarab.


             In anul 1644, o solie a domnitorului Vasile Lupu al Moldovei poposea la Curtea Domnească a lui Matei Basarab, în Ţara Românească. in frunte se afla însuşi mitropolitul Moldovei, Varlaam. Sfetnic de seamă al voievodului, acesta l-a convins că neînţelegerile dintre provinciile surori nu puteau aduce nimic bun Și l-a îndemnat ca, în semn de pace, Vasile Lupu să ridice un sfânt lăcaş în Muntenia. Matei Basarab a primit cu bucurie semnul de pace moldav și s-a angajat să ridice, la rândul lui, o biserică în ţara vecină. Astfel, prin inţelepciune şi cuvânt bun, s-a pus capăt neînţelegerilor dintre domnii de un neam, o limbă şi o credinţă, iar ca rod al acestei împăciuiri au răsărit două altare: al Sfintei Mănăstiri Stelea de la Târgovişte şi al Sfintei Mănăstiri Soveja, din Vrancea.

              Lucrările au început în primăvara anului 1645, iar în decembrie acelaşi an biserica mănăstirii ctitorului muntean era gata, în timp ce domnul Moldovei, Vasile Lupu, ridica Biserica Stelea din Târgovişte. Şi, astfel, "cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu porunca şi cheltuiala preapăcătosului rob al lui Dumnezeu Ioan Matei Basarab şi Voievod a toată ţara Ungrovlahiei şi a soţiei noastre kneaghina Elena, s-a ridicat acest dumnezeiesc templu al Naşterii Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, afară din hotarele ţărei noastre, în locul moldovenesc al Vrancei. Ziditu-s-a cu bunăvoinţa şi cu pogorământul Domnitorului moldovenesc Ioan Vasile Voievod, în anul facerii lumii 6153 (1645)", după cum glăsuieşte o variantă a traducerii pisaniei bisericii  din Soveja în limba slavonă.

           Prima menţiune scrisă a noii mănăstiri, după cum arată Petre Abeaboeru în lucrarea sa "Schitul Babele şi M-rea Soveja", apare în actul din 11 ianuarie 1646, prin care Popa Murgu şi Popa Dima, feciorii popii Petrii din Vrancea, dăruiesc Mănăstirii Dobromira (Bună Pace) de la Soveja, cum era cunoscută pe vremea aceea, "4 fălci de fân şi îi vând o nouă parte dintr-un bătrân cu 60 ughi". La 17 noiembrie acelaşi an, apare şi actul prin care "Vasilie Vel Voievod al Moldovei cu mitropolitul Varlaam, episcopii Anastasie, Teofon şi Ghedeon şi cu tot sfatul boierilor dăruiesc uric lui Matei Basarab, Vel Voievod al Ţării Româneşti, pentru frăţia noastră şi mare prieteşug... locul Dobromira din ţinutul Putna, pentru ca să facă mănăstire şi planinele Răchitaş şi Zboina". "Prin daniile importante primite la acea vreme se asigurau atât bunăstarea mănăstirii, cât şi necesităţile nevoiaşilor". Mănăstirea a fost înzestrată, de domnitorul ctitor, cu toate cele necesare (moșii, averi și obiecte bisericești), pentru a se putea întreține singură. In jurul acestei mănăstiri, viata de sihastrie a continuat prin venirea călugărilor care se rugau, citeau Psaltirea și studiau. Călugării care viețuiau în obștea acesteia, pe lângă nevoințele lor monahale, se ocupau și cu copierea cărților bisericești.

       Dar, pe parcursul existenţei sale, mănăstirea a avut parte şi de numeroase necazuri, fie cu mănăstirile din jur pentru pământuri şi alte proprietăţi, fie din cauza prădărilor de către cete de tâlhari "din ţarea leşească şi ungurească", fie din cauza incendiilor, războaielor sau a cutremurelor. Ruine ale zidurilor si ale vechilor chilii se pot vedea si astăzi.

Pacea întărită prin cele două mănăstiri nu a ţinut decât abia până în 1650, când Vasile Lupu l-a ameninţat din nou pe Matei Basarab că îi va invada ţara. În aprilie 1653, voievodul muntean s-a aliat cu principele Transilvaniei, Gheorhe Rakoczi al II-lea, reuşind să-l detroneze pe Vasile Lupu şi să-l instaleze pe Gheorghe Ştefan pe tronul Moldovei. . Vasile Lupu nu a putut accepta înlăturarea sa de la cârma ţării, astfel că a cerut ajutorul ginerelui său cazacul Timuş Hmelniţki, reuşind să-şi recapete tronul şi să-l alunge pe Gheorghe Ştefan în Ţara Românească. Lupu nu se opreşte aici, aşa că în luna mai 1653 îl atacă din nou pe Matei Basarab, de această dată la Finta, în judeţul Dâmboviţa, unde este din nou înfrânt de voievodul muntean şi o dată cu această bătălie pierdută este înlăturat pentru totdeauna de la tronul Moldovei.

         In anul 1685, biserica mănăstirii a fost prădată de catre talhari. Decăderea vechii mănăstiri a fost practic desăvârşită odată cu "închinarea ei Sfântului Mormânt, de catre domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat. Atunci egumenii greci au venit şi au luat în stăpânire lăcaşul.

          Cutremurul din 1802 a dărâmat aproape în întregime lăcaşul care "în vremuri de restrişte fusese leagănul acestei aşezări, unde Matei Basarab adusese şi localnici din aşezările argeşene Rucăr şi Dragoslavele. Dar oamenii din zonă au scris în istorie şi fapte grozave. În Primul Război Mondial, cu banii văduvelor, la Soveja a fost ridicat mausoleul închinat soldaţilor căzuţi pe aceste meleaguri, iar în 1943, în urma unui devastator incendiu în care au ars 340 de case, Mareşalul Ion Antonescu se spune că a vizitat comuna şi că a dat dezlegare să se taie pădurea şi să se ridice case noi pentru cei afectaţi de incendiu, cu sprijinul prizonierilor ruşi. De atunci, există vorba prin Soveja "cutare are casă rusească".

         In anul 1846, în incinta acestei mănăstiri, a fost surghiunit revoluționarul pașoptist Alecu Russo, pentru unele aluzii nepotrivite, făcute în piesa "Jignicerul Vadră, sau Provincialul", prezentată la Teatrul bucureștean. Cu această ocazie, în timpul surghiunului, el a descoperit și a cules cunoscuta baladă populară "Miorița". La sfârsitul sec.al 19-lea, mănăstirea a fost transformată în biserică parohială.

          In 1928, biserica a suportat o restaurare reuşită a ceea ce se mai putuse salva. După cel de-al Doilea Război Mondial se poate vorbi doar de încercări de reparaţii şi întreţinere şi abia după cutremurul din 1977 se poate discuta de o nouă etapă de punere în valoare. Amprenta aparte a pus-o Inalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Prin eforturile sale s-a refăcut clopotniţa, s-a înlocuit învelitoarea de şindrilă a bisericii cu tablă de cupru, a fost efectuată pictura, astfel încât, în 2008, a doua zi de Crăciun, Inalt Preasfinţitul Epifanie a resfinţit biserica.
           Pisania veche a bisericii, din Mănăstirea Soveja, marturisește: "Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu porunca și cheltuiala preapăcătosului rob al lui Dumnezeu Ioan Matei Basarab și Voievod a toată țara Ungrovlahiei și a soției noastre kneaghina Elena, s-a ridicat acest dumnezeiesc templu al Nasterii Domnului Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, afara din hotarele țării noastre, în locul moldovenesc al Vrancei. Ziditu-s-a cu bunavoința și cu pogoramântul Domnitorului moldovenesc Ioan Vasile Voievod, în anul facerii lumii 6153 (1645)".

           Ansamblul monahal din Soveja a fost zidit în formă dreptunghiulară, triconc, fiind înconjurat de ziduri din piatră necioplită, cu o înalțime de doi metri și o grosime de jumătate de metru. In prezent, numai ruinele rămase pe alocuri mai amintesc de vechile chilii și de zidul înconjurator.