Legenda spune că mănăstirea a fost fondată inițial de
Cuviosul Nicodim, la sfârșitul sec.al 14-lea. Cuviosul Nicodim a ridicat aici
un schit de lemn, constituit dintr-o mică biserică și câteva chilii, și a sădit
în jurul schitului viță de vie. Până astăzi bătrânii din zonă vorbesc de „Via
Sfântului" aflată cândva pe dealurile din sudul mănăstirii. Tot la sud de
mănăstire, la aproximativ 2 km, se află între dealuri „Izvorul Sfântului
Nicodim" sau „Fântâna cu leacu" de unde credincioșii iau apă
tămăduitoare de boli
Schitul originar nu a fost încă atestat arheologic. Desi
tradițiile locale sunt foarte puternice, de la vechiul schit nu s-au aflat nici
documente, nici urme arheologice sau obiecte de cult.
O
clopotniță cu ziduri roase de vânt și de ploi și câțiva brazi falnici ce stau
neclintiți asemenea unor gărzi ce apără intrarea într-o cetate străjuiesc locul
și biserica.
Aflată în
satul Gura Motrului, comuna Butoiesti, mănăstirea se află la o distanță de
numai trei kilometri de localitatea Filiași și la alți 62 de kilometri
depărtare de orașul Drobeta Turnu Severin.
Ansamblul mănăstiresc Gura
Motrului, fortificat și bine conservat împreună cu prețioasa lui biserică, este
un monument istoric ridicat la începutul sec.al 16, dar cu trecut mult mai
îndepărtat.
Un
document de arhivă din 13 ianuarie 1519, păstrat de la Neagoe Basarab Voievod,
surprinde prima ctitorire din material durabil a locașului „Preacuvioasei
Maicii noastre Paraschivei” și a mănăstirii care o au început Jupan Harvat
marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura
Motrului". La acea vreme Mănăstirea Gura Motrului mai primea, după cum amintește același
document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana
călugărilor. Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului
așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului. Era croat de origine și cel mai apropiat
sfetnic al domnitorului. Locașul
l-a clădit cu scop de apărare, dovadă stau și astăzi zidurile groase cu piloni
masivi.
Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab. Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea „fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată", Matei Basarab „au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare".
Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab. Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea „fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată", Matei Basarab „au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare".
Biserica
mănăstirii a fost și ea reconstruită din temelii în anul 1653 de marele vornic
Preda Brâncoveanu. La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în
vizită la mănăstire, nota că: „Biserica de aici, în vechea sa formă, era mică
și simplă și a fost dărâmată de unul din dregătorii din această țară, care era
mare vornic și al cărui nume era Preda Brâncoveanu, rudă a răposatului Matei
voievod. De la tatăl său și de la strămoșii săi el avea multe moșii, mănăstiri,
biserici și sate ... . El a zidit-o din nou, a doua oară și a făcut clădire
măreață și aleasă, cu trei turle. Întregul acoperiș fiind făcut din plăci
încheiate cu plumb, se spune că avea o greutate de șaisprezece mii de
ocale"
Interiorul
a fost zugrăvit cu cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu între anii 1702-04.
Acest moment precum și reconstrucția bisericii au fost surprinse într-o pisanie
sculptată în piatră peste intrarea în pronaosul bisericii. „Acistă Sfântă și
Dumnezăiască Mănăstire de la Motru al căria hramul să prăznuiașce probedeba
(cuvioasa) Paraschevei : den temelia ei iaste zidită de Jupân Preda
Brăncoveanul : Vel:vornic : la anul de la zidirea lumii : 7161 [1653]: carea de
la aceea vreame pănă acum au stătut nezugrăvită: iară după aceia: luminatul și
înălțatul Io Constantin Brăncoveanul Basarab Voevod: nepotul lui de fecior:
întral șaptesprăzeacelea an al Domniei Sale o au zugrăvit și o au și mai
înfrumusețat, cum să veade la leat : 7213 [1705]: săvârșinduo · în bună pomenirei
· și slavă veacinică. Measeța [luna] septembrie v : 20 : dni [zile].".
Câțiva
ani mai târziu, starețul mănăstirii a însemnat propria sa contribuție la
înzestrarea mănăstirii pe ferecătura de fier a porții de intrare pe sub turnul
clopotniță al mănăstirii: „Această poartă s-a ferecat cu toată cheltuiala
Cuviosului Kir Ștefan, năstornic al acestei Sfinte Mănăstiri iulie 15 leat 7221
[1712]".
In
1852 a fost refăcută pictura prin contribuția domnitorului Barbu Știrbei și
prin strădania arhimandritului mănăstirii Eufrosim Poteca. O pisanie în pridvor
peste intrare afirmă: „Această reparație a zugrăvelii, după stilul original,
s-a făcut cu bunăvoința Inălțimei Sale Barbu D. Știrbei, Prințul stăpânitor a
toată Țara Românească, slobozind cheltuiala din Casa Centrală și prin osârdia
Cuvioșiei Sale, Arhimandrit Eufrosin Poteca, eugumenul acestei Sfinte Mănăstiri de
la Gura Motrului, la anul 1852, zugrav Niță Stoenescu.". Refacerea
picturii a însemnat în epocă o repictare a scenelor acoperindu-le pe cele
originale cu un strat protector.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu