MĂNĂSTIREA CLOCOCIOV

Mănăstirea Clocociov se numără printre cele mai vechi mănăstiri din țară, începuturile acesteia pierzându-se de-a lungul vremii. Nici măcar pisania celei mai vechi biserici nu s-a păstrat, aceasta fiind inițial din lemn, putându-se distruge prin vitregiile vremii. Ca atare, nici anul zidirii, nici ctitorii de la Clocociov nu sunt știuți cu exactitate.

Situată în partea de sud a orașului Slatina, într-o depresiune flancată de doi versanți, Mănăstirea Clocociov străjuiește de veacuri aceste locuri, favorizată de configurația naturală a terenului, păstrându-și nealterate tradiția, prestigiul precum și frumusețea și robustețea construcției. Monumentul se numără azi, prin îndepărtatul său trecut istoric, între așezările mănăstirești cu renume din Județul Olt, fiind contemporană cu alte ctitorii domnești și boierești din vecinătate,  cum sunt cele de la Seaca-Mușetești, construită de Manea Persanul, mare clucer, Căluiu, ridicată de Vlad banul si fratii săi Balica spătar și Dumitru pârcalab, Hotăranii, ctitorie a lui Mitrea mare vornic și Brâncovenii, leagănul boierilor cu același nume, înrudiți din vechime cu Craioveștii.

Incărcată din belșug de momente istorice, Mănăstirea Clocociov s-a afirmat în peisajul orașului Slatina nu după mult timp de la prima lui atestare, în anul 1368, devenind mai apoi un adevărat simbol al ținutului, prin viața autentică pe care o duceau viețuitorii acesteia și prin daniile numeroase pe care le primea de la domnitorii Țării Românești.
Cei interesați află atestată existența lăcașului - fără a-i cunoaște și numele - în vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521), când mănăstirea a fost citată în legătură cu un schimb de proprietate intervenit între egumenul acesteia și clucerul de la începutul veacului al 16 -lea, Manea din Perșani, ctitorul mănăstirii Seaca-Mușetești. Cu toate acestea, unele documente, precum si o frescă păstrată în mănăstire, il numesc drept ctitor pe voievodul muntean Mihai Viteazu (1593-1601). Aceasta, probabil ,pentru unele danii și îngrijiri acordate de domnitorul atât de apreciat.

Această, mănăstire de maici, având ca hram Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, și-a înscris numele printre cele mai vechi așezăminte monahale din această parte de țară Inceputurile ei, nefiind fixate în documentele pierdute ale vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Pisania bisericii celei dintâi, pisanie probabil de lemn, nepăstrându-se, cercetătorii au fost privați de un alt important izvor de mărturii, izvor menit să stabilească începuturile și ctitorii sfântului așezământ.Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul, care a și înzestrat-o cu donații. S-a acordat o astfel de calitate și în cazul altor lăcașuri sfinte, dar ea nu a avut o cuprindere cu adevărat deplină. In cazul lui Mihai Viteazul acordarea calității de ctitor la Clocociov a avut la bază, desigur, nu numai daniile ci mai ales renumele său istoric.
Degradările survenite după anul 1628 au determinat o nouă și substanțială refacere în timpul domniei lui Matei Basarab. Atunci, reclădirea mânăstirii i-a fost atribuită de domnitor marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soția sa jupâneasa Dumitra și cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 și a durat câteva luni. Ctitoria lui Diicu Buicescu mai conținea însă și câteva chilii și incinta de zid. Nu se cunosc datele finalizării întregului complex și a pictării bisericii. Domnitorul Matei Basarab a impulsionat reclădirea vechii mănăstiri, dar sarcinile bănești și organizatorice au revenit rudei sale, Mănăstirea a fost deci ctitorită de vel aga Dinicu Buicescu și zidită în anul 1645. In prezent, este mănăstire de maici cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, fiind în același timp monument istoric.

Există o legendă locală care spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoștință a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moșii. In sprijinul acestei tradiții vine și mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica a fost fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă, informație aflată, probabil, sub influența unei pisanii pusă în anul 1645, când, în realitate, edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului. De aici se trage concluzia că lăcașul nu a fost o ctitorie voievodală ci una boierească.

Intre secolele 17-18 mănăstirea era cunoscută prin proprietățile și veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul către Mănăstirea Cutlumuș de pe Muntele Athos, "cu toate averile si satele si țigani și vii, și cu toate dedinele si veniturile".obicei păgubos dar obișnuit în acele vremuri. 

Incepând din a doua jumătate a sec.al 18-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstirești, complexul a suferit mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum și a cutremurelor din secolele 19 și 20, care au dus la totala sa degradare.

In primăvara anului 1976, stabilindu-se aici Ieromonahul Visarion Coman și câteva monahii de la Mănăstirea Sucevița, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie și pereții adânc fisurați, a intrat într-o nouă fază de viață. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simțit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981, restaurare ce s-a făcut pe cheltuiala Episcopiei Râmnicului.

Tot atunci au fost refăcute din zid și acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită și ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreție s-a reconstruit și a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut și vechile pivnițe, a fost restaurată clopotnița, s-a consolidat zidul din incintă și s-au construit și alte clădiri noi, necesare vieții mânăstirești.
Mânăstirea păstrează parțial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforți pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreață. Clopotnița este o construcție formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nișe în grosimea zidului, și turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele. Pe fațada principală, o decorație în zimți din cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porții, unde este pictată icoana hramului − Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Aceeași decorație se continuă și pe celelalte fețe ale turnului, ca și în jurul deschizăturilor de pe tambur. 

Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groși. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobește pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Ușa de la intrare, stranele, catapeteasma și restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană, care a zugrăvit interiorul și o parte din pridvor. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor și ale descendenților lor direcți. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, acțiune ce a și avut ca finalitate redeschiderea mănăstirii.


In incintă s-a amenajat și un muzeu, cu o importantă colecție de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă (în special argintării, broderii, țesături și sculpturi în lemn), și cărți cu ilustrații gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din țară de renumiți artiști români. Conservate bine, ele constituie o colecție de o importantă valoare istorică și culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum și o îndelungată și intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.