MĂNĂSTIREA GORGOTA

Acest lăcaș aproape uitat de lumea actuală ar putea face față cu cinste din salba de monumente ce înconjoară fosta Curte de la Târgoviște, Mănăstirea Dealu, Viforâta, Curtea Brâncovenească de la Doicești și altele din alte epoci vechi.

Așezată la doar câţiva kilometri de Târgoviște, mănăstirea a fost zidită de Pătraşcu cel Bun (1554-1557), dar nu există documente privind data certă a ridicării. Biserica, având forma crucii, fără pridvor, a fost construită după datina veche. Lăcașul astăzi foarte sărăcăcios este totuși un monument istoric, cu hramul Schimbarea la față  In 1554, când s-a urcat pe tron, domnitorul s-a gândit să ridice o mănăstire. Nu se știe ce l-a determinat să ridice acest lăcaș pe un deal înalt la distanță de Curtea domnească, într-un ținut pe atunci aproape sălbatic și împădurit.  Când a adus muncitorii, domnitorul a găsit o cruce înfiptă pe acest loc. S-a gândit că este un semn divin şi atunci a început lucrările cu mai multă hotărâre. După aceea a adus călugări de la cetatea Fanar. A avut totiși timp ca să ridice, în paralel și alte construcții aferente unui locaș monahal. Având în vedere poziția dominantă a dealului pe care și-a așezat ctitoria, este posibil ca Pătrașcu cel Bun să se fi gândit la o mănăstire fortificată. Cert este că numele Bisericii-Mănăstire Gorgota, din satul cu acelaşi nume, a fost ales de ctitor cu gândul la numele biblic ce simbolizează dealul pe care l-a urcat IIsus Hristos până la locul în care a fost răstingnit.


Jafurile și ruina care s-au abătut peste așezarea mănăstirească au dus la pierderea multor acte prețioase, printre care și cele ale primului ctitor. Acela a avut o domnie scurtă și nu a avut bucuria de a-și vedea ctitoria terminată și nici timpul de a o îmbogăți

Numeroși domnitori, printre care Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica, sau Constantin Mavrocordat au înzestrat-o cu moșii sau i le-au întărit pe cele vechi, cu prilejul unor judecăți. 


Războiul dus de Mihai Viteazul împotriva turcilor provoacă mari „stricăciuni” mănăstirii (1595), ceea ce l-a determinat pe marele domnitor să se ocupe imediat de refacerea acesteia. Dintre hrisoavele mai târzii, care au ramas, unul este cel din 7.07.1594, prin care Mihai Viteazul a întărit mănăstirii moșia din jurul ei, socotindu-l pe Pătrașcu cel Bun „ctitor al sfintei dumnezeiești mănăstiri” ; mai tarziu la 3.12.1597 în cartea lui Fotea sudetul cu 12 pârgari, același voievod spunea că „a fost miluită această biserică, de la întemeiere, cu locul de moșie dimprejurul mănăstirii de răposatul părintele domniei mele. Io Pătrașcu voievod”.

Lăcașul a fost refăcut de Nicola Vistiernicul între anii 1623-1624. S-a ruinat la cutremurul din 1802. 
In 1750, o ceată de tătari ar fi urcat pe aici şi ar fi distrus mănăstirea. O parte din călugări au fost omorâţi, iar ceilalţi au fugit. De atunci nu mai funcţionează ca mănăstire. A intrat în paragină.  S-a ruinat grav la cutremurul din 1802.   

Ca arhitectură religioasă, Mănăstirea Gorgota se înscrie în seria acelor monumente în a căror
După cum rezultă dintr-o catagrafie din anul 1847, zugrăveala, deși în bună stare generală, era „pe alocuri stricată si cojită”, iar biserica nu avea bolți, ci un „tavan de lemn, vopsit peste tot, cu un caticumen zdrobit”. In anul 1967 au fost inițiate o serie de lucrări de salvare, al căror scop a fost, în primul rând, consolidarea zidurilor bisericii și acoperirea sa cu un inveliș de șiță.

Biserica poartă încă pictura originală, veche de sute de ani. Autorităţile au demarat deja proiecte care să redea bisericii astectul de odinioară. 

Se poate afirma că mănăstirea Gorgota nu s-a ridicat sub auspicii bune, Ea nu s-a bucurat în nici una din etapele existenței de o aplecare meritată din partea domniilor și a ierarhiilor bisericești. Și-a păstrat totuși valoarea istorică cu cerbicie, re ușind să să se alăture monumentelor istorico-religioase cu o vârstă de aproape o jumătate de mileniu.