MĂNĂSTIREA TUTANA

In satul puțin cunoscut Tutana, pe Podișul Cotmeana și pe firul râului Tutana, afluent al Argeșului, epoca feudală veche a lăsat posterității o comoară de arhitectură și artă religioasă. Este vorba de Mănăstirea Tutana cu rădăcini în secolele al 14-lea și al 15-lea.  In anul 1988 Mănăstirea Tutana a fost înscrisă în lista monumentelor istorice și de artă.

Mănăstirea Tutana, așezată la marginea satului cu același nume, poartă hramul Cuviosul Atanasie Athos. Perioada dintre sfârșitul sec.al 14-lea și începutul celui de al 15-lea, reprezintă monumentul zidirii primei Biserici Tutana, cu arhitectura asemănătoare celei de la Vodița, Tismana și de la bserica Stelea din Târgoviște. Pe locul mănăstirii de astăzi, în sec.al 14-lea exista o sihăstrie de călugări.

Cei dintâi sihaștri de aici erau de la Cotmeana care, la rândul ei era închinată unor mănăstiri de la Muntele Athos, poate chiar către Marea Lavra. Acest lucru este sugerat, printre altele, și de faptul că Vlaicu Vodă avea legături cu Marea Lavra careia i-a donat o icoană care s-a păstrat până în zilele noastre, reprezentându-l pe Sfântul Atanasie al Athonului.

Inainte de 1377, sfârșitul domniei lui Vlaicu Vodă, Sihăstria Tutana a fost transformată în mănăstire cu viață de obște, dar a fost atestată documentar abia în anul 1497, peste mai mult de un veac. Probabil că ea nu a fost de interes prea mare pentru cancelariile domnești succesive.

 Intre anii 1456 și 1474, mănăstirea Tutana a obținut de la Mogoșel, fiul lui Jupan Mogoș, ocina de la Micești pe carea schimbat-o împreună cu ocina proprie, tot din Micești. în timpul lui Basarab cel Tânăr, cu părți din Alboteni și Hururez. In timpul domniei lui Basarab cel Tânăr (1477-1482) s-a făcut un schimb de proprietăți între Mănăstirea Tutana și Lumota și Cernat. In continuare, sub domnia lui Vlad Călugarul (1481-1482) ginerele domnitorului cotropește satul Mogoșești din Argeș și l-a dăruit Mănăstirilor Cotmena și Tutana în schimbul a trei părți din Rușii de Vede.

La data de 1 aprilie 1497 a apărut prima atestare documentară a Mănăstirii Tutana într-un act de întărire de stăpânire dat de Radu cel Mare (12495-1508). Același act a fost întărit odată în plus și printr-un hrisov dat în București, la 7 decembrie 1543, de Radu Paisie, Mănăstirii Tutana și fiilor lui Lumotă și Cernat, Vlaicu și Retea. Mihnea cel Rău este cel despre care strănepotul său, Radu Mihnea, a pomenit, în 1621, că ar fi ctitor la Tutana. Există înscris că Mihnea cel Rău a reclădit incinta ridicând probabil și o casă domnească, în anul 1508.
Mănăstirea Tutana poartă hramul Cuviosul Atanasie Athos., iar biserica este o construcție în formă de cruce, masivă, din cărămidă. Intrarea se face prin partea de vest, printr-o ușă grea de stejar, îmbrăcată în exterior cu tablă de aramă. Spațiul este compartimentat clasic: pronaos, naos și altar.

Există informații că în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihnea Turcitul (1585-1591) biserica mânăstirii a fost refăcută, ispravnic al lucrărilor fiind banul Mihai, viitorul voievod MihaiViteazul. Construit din cărămidă alternată cu tencuială sfântul locas are evidente asemănări cu Mânăstirea Dealu, decorația exterioară fiind frumos executată cu arcaturi dispuse pe două registre. Mihnea Turcitul nu a mai apucat să vadă terminarea lucrărilor, ele fiind terminate de Mihai Viteazul.

In secolele 17-18 lăcașul a ajuns metoc al mănăstirilor Radu Voda și Ivir. Mihnea Turcitul, a scris în pisania pusă cu ocazia lucrărilor sale: "Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, Amin. Iata dar eu robul stăpânului meu Iisus Hristos, io Mihnea Voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Românească, fiul marelui și prea bunului Alexandru Voievod am bineovit domnia mea la această faptă să fac bine acestei cinstite mănăstiri numită Tutana, unde este Hramul preacuviosului si purtatorului de Dumnezeu părintele nostru Atanasie de la Atos. Și s-a început din luna iulie 9 zile, luni și s-a sfârșit în luna septembrie 10 zile luni, în anul 7091 -1582 și temelia 17, epacta 7 crugul soarelui 7, lunii 4, numărul de aur 6, indiction 11. Și eu robul și ispravnicul jupânul Mihai Ban." Se pare ca în cele 62 zile cât a durat șantierul nu au fost refăcute decât Biserica și turnul de acces din colțul sud-vestic al incintei.

In anul 1613, Radu Vodă Mihnea, nepotul lui Alexandru Mircea, ctitorul de la 1568, și fiul lui Mihnea Turcitul începe lucrarile de refacere a mănăstirii aruncată în aer de Sinan Pasa în 1595. Biserica cu planul celei al Mănăstirii Argeșului este dată în funcție în 1614 și sfințită de Chiril Lucaris patriarhul Constantinopolului. Ea a fost închinată Mănăstirii Ioan de la Sfântul Munte. La data de 2 iunie 1621, Radu Mihnea a închinat Mănăstirea Tutana Mănăstirii Radu Vodă din București. El va rectitori și clădirile incintei Mănăstirii Tutana între anii 1620-1621. Tot în acest an, Radu Mihnea va da un hrisov de întărire a moșiilor Mănăstirii Tutana.

Intre anii 1774 și 1777 s-a realizat construcția turnului clopotniță de pe latura de est a incintei, folosit și azi ca turn de intrare. Tot atuinci s-a înconjurta biserica cu 16 contraforți. La 1838 acești contraforți s-au înlocuit cu alții aproape identici, dar legați sub nivelul terenului de o centură ce încinge biserica pe contur și care constituie soclul contraforților. La cutremurul mare din 1838 s-au prăbușit turlele și bolțile originare și s-au reconstruit din lemn. S-a adăugat bisericii și un pridvor.

In anul 1860 pictorul H.Trenk a executat trei picturi ale mănăstirii. In cea reprezentând imaginea interioară a mănăstirii se văd chiliile sudice cu sala, grajdul din capul lor, pe latura estică a incintei, turnul de intrare si chiliile de pe latura nordică a incintei. Noi reparații au avut loc in anul 1883, căci "devenind în ruină, locuitorii din satul Tutana au început în anul 1883 la executarea reparațiilor următoare: acoperișul, turlele și pictura bisericii, nefiind niciodată pictată. Toate reparatiile s-au terminat la 30 octombrie 1885.

După secularizarea averilor mănăstirilor, în 1864, a fost părăsită și ruina s-a instalat repede. Fără acoperiș, cu zidurile măcinate de vânturi și ploi, cu pictura complet degradată, ea a reintrat în atenția credincioșilor în 1987 când Episcopia Râmnicului și Argeșului a sprijinit lucrările de restaurare și consolidare a frumoasei biserici care nu trebuia să se piardă.

In anul 1942, ajungând iarăși în ruină, s-a refăcut pictura în general. Biserica este o construcție în formă de cruce, masivă, din cărămidă. Intrarea se face prin partea de vest, printr-o ușă grea de stejar, îmbracată în exterior cu tablă de aramă. Spațiul este compartimentat clasic: pronaos, naos, altar.

Acesta prezintă o fereastră la răsărit, fiind despărțit de naos prin catapeteasma de zid. Absidele naosului sunt luminate fiecare de catre trei ferestre, iar deasupra se înalță o turlă mare, dechisă, octogonală, având și ea ferestre înalte. Câte două ferestre prelungi se află de asemenea într-o parte și alta a pronaosului, deasupra căruia se înalță alte două turle, asemănătoare celei amintite.

Exteriorul este înconjurat de un brâu median ce are  deasupra și dedesubt câte un rând de cărămizi așezate în formă de dinți de fierăstrău. Ambele registre sunt decorate cu firide, iar în exteriorul zidului există o cărămidă misterioasă care are pe ea o schiță reprezentând un personaj ciudat îmbrăcat, semănând cu un extraterestru.



Lăcaşul poate fi considerat un obiectiv misterios, datorită carămizii pe care se află incizat ceva ce seamănă cu un cosmonaut cu o caschetă mare cu vizor, cu mâini scurte, costum cu fermoar circular, cu cizme în picioare, care pare a avea un aparat de zbor ţinut intre picioare. Se observă că desenul a fost incizat înainte de arderea cărămizii, ceea ce exclude ipoteza ca aceasta să fi fost scrijelită ulterior. Cărămida aparţine pridvorului, deci e probabil să fi fost pusă în sec 19. Enoriaşii care vin la slujbele de la Tutana privesc misteriosul desen ca fiind întruchiparea unei fiinţe nepământeneşti şi-şi fac cruce când trec pe lângă cărămida din pridvor. Nu prea ştiu cum a ajuns “extraterestrul” în zidul mănăstirii şi nici dacă desenul e semn divin ori necurat, dar nici înfricoşaţi nu par de creatură din perete. 

Pictura interioară, în frescă, a fost realizată între 1991-1996. Deasupra pisaniei este pictată biserica șinută în mâini de doi îngeri. Tablourile votive îi prezintă pe Ghenadie, episcopul Argeșului, pe P.S. Calinic al Argeșului și pe Mihnea Turcitul, în 1589.