MĂNĂSTIREA HOREZU

      Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu, este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din epoca sa, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.

Insemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“.

         Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: „Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“.

          Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691, este numit ispravnic Cernica Știrbei, fost mare armaș.

Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697, dar biserica mare fusese terminată deja în 1693. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care au fost inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri...

Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale.

Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino.

          Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești, care se distinge prin originalitate, măestria liniilor și culorilor.

      Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: „Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe... cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați... flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor“. În lucrarea sa „Bizanț după Bizanț“, Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept „...continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii“.

La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcașului înzestrează mănăstirea, așa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moșii din Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Ilfov.

            Intreg ansamblul se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți. Mănăstirea Hurezi are două incinte. In cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se afla prima poartă de incintă și o clădire cu etaj în dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, inchisă pe trei laturi cu clădiri, având parter si etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.

Ansamblul monastic se compune din:

·          Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.

*          Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.  Bolnița a fost finisată în 1699 și conține picturi ale meșterilor români Preda, Nicolae și Ianache.

*          Schitul „Sfinților Apostoli“, ctitorit de Ioan Arhimandritul, starețul mănăstirii, în 1698 și pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif și de Ion.

*              Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta în 1703. Picturile schitului au fost executate de Ianache, Istrate și Hranite.

Schitul Sfântul Ștefan - Hurezi

            Incinta principală, cu plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul. 
            Paraclisul, situat la mijlocul laturii de apus a incintei, drept în fața bisericii, ridicat la 1697, e unul din cele mai gingașe monumente din această epocă. Planul lui constă dintr-un naos patrat, dominat de turla octogonală admirabil proporționată, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumină al zilei, dintr-un altar semicircular. Pictura e în frescă, lucrarea zugravilor Preda și Marin, meșteri din aceeași școală brâncovenească, păstrată în condiții optime. Din tema iconografică nu lipsesc Sfinții Impărați Constantin și mama sa Elena și bogata familie a Brâncoveanului. Tâmpla din lemn e fin sculptată și decorată cu aur și culori, aproape tot așa de vii, cum a fost inițial. 
            Sub paraclis, la parter, se afla trapeza, sala de mese a mănăstirii-frumos boltită printr-o calotă sferică, sprijinită pe arcuri joase și puternice. Pictura în frescă, executată între anii 1705-1706, e o desfătare spirituală și se pastrează în condiții excelente.

          Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica principală Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul simplificat al Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii.

O mulțime de sfinți din care nu lipsesc Sfintii Impărați Constantin și mama sa Elena, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul și Noul Testament, sinoade ecumenice, despărțite prin ornamentații florale, desenate în culori vii, acoperă pereții interiori ai naosului și pronaosului. Lucrarea în frescă este opera zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lâng iconografia religioasă, s-au adăugat și compoziții cu caracter laic, cum este istoria ilustrată a vieții împaratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificație pentru vremea aceea, biruința Crucii asupra semilunii.

      Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino.
           De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabilă galerie de portrete de mare valoare artistică, înfățisșând pe Constantin Brancoveanu cu familia sa, în care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea pe inaintasii sai directi și rudele din neamul Basarabilor și Cantacuzinilor. Biserica mănăstirii avea menirea sa devină necropola familiei Brancoveanului și  a neamului său. Drept constructori ai edificiului sunt menționați Manea, „vătaf al zidarilor“, Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul.

Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 și 1694 de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos se găsește galeria amintită de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.


Biserica bolniței Mănăstirii Hurezi

Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. In interiorul bisericii, pe langă inestimabilul iconostas sculptat in lemn se află scaunul domnesc frumos sculptat, de asemenea în lemn, purtând stema Cantacuzinilor, stranile și un bogat policandru, toate din vremea ctitorului.

In posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn. Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.

           Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din București.

Pronaosul amintește de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormântul din marmură cu o placă sculptată artistic, pregatit pentru ctitorul voievod, care îi așteaptă rămășițele pământești de mai bine de doua secole și jumatate, este marturia cea mai grăitoare. Tot aici se află, pe lângă alte morminte, și cel al vrednicului egumen, Ioan Arhimandritul, care a ostenit aici și la alte multe ctitorii brâncovenești. Una dintre podoabele arhitecturale, care dau mănăstirii Hurezi un aer de sarbatoare și încantă privirea vizitatorilor, e foișorul vrednicului egumen și iubitor de artă Dionisie Bălăcescu, ridicat între anii 1725-1753, opera pietrarului Iosif. Intrarea principală în incinta centrală se face prin latura de miazazi, pe sub bolta largă care la vreme de bejenii se închidea cu o mare poartă de lemn ferecată cu fier, existentă și astăzi, în forma originală. Deasupra intrării se înalță turnul clopotnitei, care adăpostește patru clopote mari, între 300 și 1000 kg, cu sunete armonioase, trei purtand în inscripție numele voievodului. In dreapta și stânga clopotniței, pe cele trei laturi se află chiliile rânduite pe două nivele, suprapuse, în fața cărora se găsește cîte o galerie cu arcade în semicerc, susținută de stâlpi de piatra. Tot în latura de miază-zi, la etaj, unde au fost casele domnești compuse din săli mai frumos boltite, cu calote sferice pe arcade lungi, sprijinite pe monumentale coloane de piatră, la capiteluri si baze, acum este expusă interesanta și valoroasa colecție de obiecte și icoane bisericești ale mănăstirii, un prețios tezaur cultural-național. Hurezul a avut obște de monahi până în 1872 când a devenit de calugăriăe, care îngrijesc cu sârg și cu aleasă pricepere atât pravila monahală cât și monumentul devenit astăzi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectură și artă caracteristice pentru epoca de tranziție de la medieval la modern în cultura romanească.

Biserica a fost reparată și restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 și 1954-1964
.