Biserica Pătrăuți
sau "Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți" a fost zidită în anul 1487,
fiind prima ctitorie certă a Sfântului
Ștefan cel Mare. Piatra de temelie a mănăstirii din Pătrăuți
(astăzi este biserică) a fost pusă la data de 13 iunie 1487. Legat de ctitorii
acesteia, tabloul votiv îl înfățișa pe domnitor și pe familia acestuia.
Pisania bisericii, în limba slavonă,
aflată deasupra portalului de intrare, consemnează: "Io Ștefan Voievod, Domn al Țării Moldovei, fiul lui
Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci în anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13."
Mănăstirea din Pătrăuți a fost întemeiată după lupta de
la Scheia, pe Siret, pe care Ștefan
cel Mare a
purtat-o împotriva oștilor ungurești conduse de Hroiot. Mănăstirea era
destinată in special ingrijirii răniților proveniți după luptele purtate în
preajma Cetății de Scaun a Sucevei. Ingrijirea bolnavilor și răniților se făcea în Bolnița mănăstirii. Acesta era un obicei care în acea perioadă era deja intrat în tradiția mănăstirilor. Voievodul ctitor a dăruit Mănăstirii
Pătrăuți moșiile Pătrăuți și Mihoveni, cărți și vase bisericești, dar
așezământul monahal a fost jefuit încă în sec.al 16-lea.
Din
punct de vedere al proporțiilor, biserica este cea mai redusă dintre
ctitoriile domnitorului și singura destinată a fi mănăstire de maici, ca "lăcaș pentru ostașii raniți în
razboaie". Celelalte ctitorii ale lui Ștefan au avut, inițial, obști de calugări.
Deși de mici dimensiuni, edificiul este foarte frumos proporționat, pictura
interioară fiind și ea deosebit de valoroasă.
Ansamblul bisericii "Inălțarea
Sfintei Cruci” din Pătrăuți este format din
două obiective:
* Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci” -
construită în 1487 și
* Clopotnița de lemn - datând din 1725
* Clopotnița de lemn - datând din 1725
In anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și
Cultură (UNESCO) a
inclus Biserica "Inălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți pe lista
patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile
pictate din nordul Moldovei.
Satul
Pătrăuți este atestat documentar în anii 1429-1432, în timpul domniei lui Alexandru cel
Bun (1400-1432), dar
el își revendică existența încă din vremea întemeierii statului feudal Moldova . După
cum afirmă tradiția locului, satul ar fi fost întemeiat prin 1330, de un anume
Pătru. Localitatea se află la o distanță de 10 km de orașul Suceava,
fosta capitala a Moldovei din vremea lui Ștefan cel Mare.
Biserica din Pătrăuți este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite. Vechea biserică a Mănăstirii Putna, construită în perioada 1469-1470, a fost distrusă de cazaci în 1654 și apoi reconstruită, iar Biserica "Sf. Procopie" din Bădeuți, a cărei construcție începuse cu patru zile mai devreme (la 8 iunie 1487), a fost distrusă de austrieci în 1916.
Din cauza vitregiei vremurilor, mănăstirea a fost părăsită în repetate rânduri. Ea a fost prădată de cazaci, tătari și apoi de polonezi (la 1684). Ca urmare, pe portalul de intrare în naos se văd urmele lăsate de armele de asalt, iar tencuielile arcelor și bolților din altar și pronaos au fost deteriorate. Episcopul Calistru al Rădăuților (1708-1728) a reparat biserica și a reînființat în 1711 mănăstirea de maici de la Pătrăuți, dar numai pentru o perioadă de câteva decenii. In anul 1725, la vest de clădirea bisericii s-a construit o clopotniță de lemn, care există și astăzi și este păstrată la rândul ei ca monument istoric.
Biserica din Pătrăuți este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite. Vechea biserică a Mănăstirii Putna, construită în perioada 1469-1470, a fost distrusă de cazaci în 1654 și apoi reconstruită, iar Biserica "Sf. Procopie" din Bădeuți, a cărei construcție începuse cu patru zile mai devreme (la 8 iunie 1487), a fost distrusă de austrieci în 1916.
Din cauza vitregiei vremurilor, mănăstirea a fost părăsită în repetate rânduri. Ea a fost prădată de cazaci, tătari și apoi de polonezi (la 1684). Ca urmare, pe portalul de intrare în naos se văd urmele lăsate de armele de asalt, iar tencuielile arcelor și bolților din altar și pronaos au fost deteriorate. Episcopul Calistru al Rădăuților (1708-1728) a reparat biserica și a reînființat în 1711 mănăstirea de maici de la Pătrăuți, dar numai pentru o perioadă de câteva decenii. In anul 1725, la vest de clădirea bisericii s-a construit o clopotniță de lemn, care există și astăzi și este păstrată la rândul ei ca monument istoric.
In
ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în
timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic a primit o parte din teritoriul
Bucovinei. După anexarea acelei părți
din Moldova ,
localitatea Pătrăuți a făcut parte din Ducatul
Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul
Suceava.
Autoritățile
habsburgice au desființat Mănăstirea de călugărițe din Pătrăuți în baza
Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al
II-lea (1780-1790),
trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii
împărătești și a crăieștii măriri". După desființarea mănăstirii,
chiliile s-au ruinat aproape complet. Biserica a fost transformată în biserică
parohială, situație în care se află și astăzi.
Incepând din toamna anului 2003, s-au început ample lucrări
de restaurare ale Bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți.
Au fost scoase la lumină, de sub praf și fum, suprafețe de frescă de interior
de o inestimabilă valoare artistică și istorică.
In
perioada derulării lucrărilor de consolidare a lăcașului de cult, slujbele
bisericești au fost oficiate într-o biserică de lemn din apropiere. In anul
2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea marelui voievod al
Moldovei, Ștefan cel Mare, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a dispus
construirea a 6 biserici de lemn de dimensiuni mici în care să se oficieze
slujbele bisericești pe parcursul restaurării bisericilor monument istoric (la
Arbore, Baia, Bălinești, Părhăuți, Pătrăuți și Sfântul Ilie - Suceava).
Biserica "Inălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți
este o construcție de plan triconc, cu turlă pe naos. Edificiul este din piatră
brută, iar la pronaos straturile de piatră alternează cu șiruri de cărămizi.
Acoperișul este din șindrilă, cu rupere în pantă.
Soclul bisericii este foarte
puțin pronunțat. Absidele laterale și absida altarului sunt semicirculare în
interior și poligonale în exterior. In exterior, cele trei abside sunt
prevăzute cu firide alungite (câte cinci la absidele laterale, și șapte la
absida altarului), deasupra cărora se află un rând de plăci pătrate de ceramică
smălțuită de culoare verde și un rând de ocnițe. De asemenea, turla bisericii,
care se sprijină pe o bază pătrată parțial îngropată în acoperișul edificiului,
este decorată cu 12 firide, un rând de plăci smălțuite de culoare verde și un
rând de ocnițe.
Ancadramentele și portalurile au
profile gotice. Biserica este
luminată prin nouă ferestre de formă dreptunghiulară, prevăzute cu baghete care
se întretaie. Ferestrele sunt dispuse astfel: câte una în pereții longitudinali
ai pronaosului, câte una în axele absidelor laterale și una în axa absidei
altarului, plus încă patru în cele patru puncte cardinale ale turlei.
Interiorul bisericii este
compartimentat în trei încăperi: pronaos, naos și altar. In interiorul
lăcașului de cult se intră printr-o ușă dispusă în peretele vestic al
pronaosului. Portalul ușii de intrare este lucrat în stil gotic; are un chenar
în arc frânt cu ușciorii și arhivolta profilată. Pronaosul are formă pătrată,
fiind boltit cu o calotă sferică așezată pe patru arcuri în consolă și
pandantivi. Pronaosul este separat de naos printr-un perete străpuns de o
deschizătură dreptunghiulară prevăzută cu baghete care se întretaie. Naosul are formă dreptunghiulară.
Altarul semicircular este încadrat de nișele proscomidiarului și diaconiconului.
Pictura
exterioară de la Pătrăuți a fost descoperită în anii ’80 ai sec,al 20-lea. După
efectuarea de cercetări, s-a descoperit că biserica a fost pictată la exterior
doar pe peretele de apus, în jurul portalului gotic, de intrare în biserică.
Pictura exterioară fusese acoperită ulterior de un strat de tencuială.
Lucrările de restaurare efectuate atunci au dus la salvarea unor ample
suprafețe de pictură exterioară.
Scena reprezentată pe peretele vestic al bisericii este
"Judecata de Apoi". Această scenă prezintă lupta dintre îngeri și
demoni la judecarea oamenilor. Balanța este mai grea către rai, cu toate că
demonii încearcă să o încline către iad. Inițial, pictura exterioară a fost
datată în sec.al 16-lea, pereții exteriori ai mai multor biserici din Moldova fiind
pictați în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Descoperirea
picturii exterioare din vremea lui Ștefan cel Mare la biserica Mănăstirii Voroneț, precum și restaurările
picturii interioare, au determinat datarea în sec.al 15-lea a picturii
exterioare de la Pătrăuți, aceasta fiind considerată cea mai veche pictură
bisericească exterioară din Moldova
Pictura interioară este de o înaltă calitate artistică și
datează din epoca lui Ștefan cel Mare. In decursul timpului (în sec.al 16-lea
și al 19-lea), frescele au fost deteriorate și afumate de la lumânări, unele
dintre ele suferind niște retușuri. Pictura
murală a fost restaurată în perioada 2003-2010, sub stratul negru de fum
descoperindu-se picturi realizate pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare.
Fresca cu tema «Invierea» este considerată a fi una dintre cele mai vechi
picturi murale din România. Potrivit muzeografilor, frescele ar fi fost
realizate de un pictor grec tocmit de Ștefan cel Mare, în jurul căruia s-a
format școala moldovenescă de pictură.
Pictura interioară se remarcă prin scene de o deosebită
frumusețe, cu teme unice sau cu abordări extraordinare ale unor teme clasice,
culoarea predominantă fiind ocru auriu, cunoscut sub numele de "galben de
Pătrăuți". Printre picturile
murale ce decorează pereții interiori se remarcă, prin măiestria compoziției și
acuratețea desenului, tabloul votiv și "Cavalcada Sfintei Cruci" - o
aluzie la luptele antiotomane din acea perioadă.
Pe peretele vestic al pronaosului se află ampla compoziție
"Cavalcada Sfintei Cruci" (sau "Cavalcada Impăratului Constantin
cel Mare"), considerată a fi cea mai importantă pictură din întregul
ansamblu pictural de la Pătrăuți. Aceasta scenă nu este întâlnită în pictura
religioasă a celorlalte țări ortodoxe, iar în Moldova mai apare doar la Biserica
Arbore. Compoziția de la Pătrăuți reprezintă o procesiune simbolică
de 16 sfinți militari pe cai, care-l însoțesc pe împăratul Constantin cel Mare (purtând coroană și dalmatica de
împărat roman), căruia Sf. Arhanghel Mihail îi arată crucea apărută pe cer.
Potrivit povestirii lui Eusebius din Cezareea, în drum către Roma,
în ajunul bătăliei de la Pons Milvius împotriva lui Maxentius,
împăratul Constantin a văzut deasupra soarelui care apunea o cruce luminoasă
însoțită de cuvintele "In hoc signo vinces" (în română
Prin acest semn vei învinge).
Cei 16 sfinți militari (Gheorghe, Dimitrie, cei doi Teodori,
Procopie, Mercurie, Nestor, Partenie, Eustratie etc.) au fost uciși în timpul
persecuțiilor anticreștine; ei sunt reprezentați călări și înarmați. Această
reprezentare picturală nu este o scenă istorică, ci o scenă ce se petrece în Rai.
Istoricul de artă medievală și bizantină André Grabar a analizat sensul alegoric al acestei
scene, văzând în această cavalcadă un îndemn la cruciada împotriva turcilor,
îndemn pe care domnitorul Ștefan cel Mare l-a adresat în repetate rânduri
întregii creștinătăți a vremii. Este de fapt o invocare a Armatei cerești
chemată de domnitor în sprijinul armatelor sale pământești ce luptau pentru
păstrarea identității creștine în fața turcilor.
Spre deosebire de "Cavalcada Sfintei Cruci",
celelalte picturi din pronaos au fost refăcute. In naos se remarcă Tabloul votiv în care Ștefan cel Mare este
reprezentat oferind biserica Mântuitorului Iisus Hristos,
prin mijlocirea Sfântului Impărat Constantin cel Mare. Domnitorul este urmat de
soția sa, Maria
Voichița, de fiul său Bogdan al III-lea și de domnițele Maria și Ana. Ștefan
cel Mare are plete blonde și o mustață fină de culoare roșiatică, poartă pe cap
o coroană și pe umeri o mantie de brocart.
Fiul domnitorului, Bogdan al III-lea, poartă pe cap aceeași coroană ca și tatăl
său, precum și aceleași însemne domnești pe hainele sale.
Istoricii de artă presupun că tabloul votiv ar fi fost
repictat în perioada 1496-1499, acest lucru fiind dovedit de existența unei
spărturi în partea de jos a picturii. Este posibil ca inițial să fi fost pictat
și Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și succesor la domnie în perioada
construirii bisericii. Acesta a murit însă în 1496, determinând desemnarea lui
Bogdan ca succcesor la tron. In această pictură mai apare și domnița Ana,
despre care se știe că a murit la 1499, dar care nu mai este reprezentată în
tabloul votiv realizat în jurul anului 1500 în biserica Mănăstirii Voroneț.
Pe pereții naosului sunt pictate Patimile lui Iisus, sub care
se află un registru de sfinți și martiri. Pe calota turlei se află Iisus
Pantocrator, iar pe pandantivi cei patru evangheliști. Pictura din altar este
foarte deteriorată putându-se observa figuri de sfinți ierarhi, precum și
scenele Cina cea de taină, Impărtășirea apostolilor și Spălarea picioarelor. Ca
urmare a faptului că pe unele scene iconografice se află inscripții în limba greacă,
bizantinologul francez André Grabar a avansat ipoteza că biserica a fost
pictată de zugravul Gheorghe din Tricala, care a murit în Moldova în 1530 și a
fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Cercetările ulterioare nu au confirmat
această ipoteză, specialiștii susținând că o mare parte a picturii a fost
realizată de un pictor grec alungat de la Constantinopol de venirea lui Mahomed al
II-lea. Acesta ar fi fost angajat de Ștefan cel Mare și în jurul lui
s-a format școala moldovenească de pictură.
In
patrimoniul Mănăstirii Pătrăuți s-a aflat un Tetraevanghel slavon, scris în
1493 la Suceava pentru această mănăstire de către diacul Toader, fiul preotului
Gavriil. Acest manuscris avea începuturile evangheliilor, precum și inițialele,
colorate și aurite. Prin anul 1900, acest manuscris se afla la biserica din Fântâna Albă. Urma acestui manuscris s-a
pierdut în timp.
Clopotnița
Masa rotundă de piatră
In curtea bisericii, la câțiva metri de peretele
sudic, se mai află și o masă rotundă de piatră, pe care tradiția o atribuie tot
perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare. Masa
este formată din două mari lespezi de piatră, de fapt două semisfere imperfecte
puse invers. In jurul acestei mese sunt dispuse mai multe pietre aidoma unor
scaune. După unele ipoteze,
această masă ar fi servit ca sursă de inspirație pentru ansamblul statuar Masa tăcerii realizat
de sculptorul Constantin Brâncuși.
Muzeul "Casa Preotului
Bucovinean" din Pătrăuți
In
decursul timpului, în pronaosul bisericii au fost înmormântate mai multe persoane
decedate în secolele al 16-lea și al 17-lea. Se mai păstrează doar trei pietre
funerare, care au inscripții foarte șterse și parțial ilizibile. Pe una din
pietre este o inscripție în limba slavonă în care se precizează că lespedea a
fost pusă pe mormântul "mamei
ei iubite, doamnei Cristina Crisoaie din Suceava, care a repausat la anul 7103
luna decembrie 4 și s-a înmormântat aici ... (în zilele lui) Io Aron
Voievod" (1594). Pe o altă piatră este o inscripție în slavonă
care consemnează că "acest
mormânt de piatră l-a făcut și împodobit Doamna Marghita mamei sale Protasiia,
care a repausat în anul 7108 septembrie 12" (1599). Inscripția de pe cea de-a treia piatră
nu a putut fi descifrată, ea fiind în întregime ștearsă.
Pe paginile manuscrisului se afla următoarea însemnare: "Cu bunăvoința Tatălui și
ajutorul Fiului și săvârșirea Sfântului Duh s-a făcut acest Tetraevanghel în
zilele binecinstitorului și de Hristos Iubitorul domn, Io Ștefan Voievod, Domn
al Țării Moldovei și al binecinstitoarei doamnei sale Marina, care ea, cu
dorință tânjind (pentru) dragostea (lui Hristos și) iubitoare a cuvintelor lui
Hristos (fiind), ca râvnă a dat și l-a scris în anul 7001 și s-a sfârșit (în
luna) septembrie, în 30 zile, de l-a dăruit întru rugă sieși în biserică, în
mănăstirea de la Petr(ăuți), unde este hramul Înălțării cinstitei Cruci a lui
Dumnezeu; și s-a scris în Cetatea Suceava, cu truda mult păcătosului Toader
diac, fiul lui Gavriil prezviterul".
Un alt manuscris copiat pentru Mănăstirea Pătrăuți este
"Codicele Pătrăuțean". Acesta a fost copiat în 1787 de dascălul
Manolache și cuprindea unele texte liturgice, unele extrase din
"Psaltirea" lui Dosoftei, precum și amănunte cu privcire la
moartea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitor al
Moldovei în două rânduri (1764-1767 și 17774-1777). Și acest manuscris a dispărut fără
urmă.
In biserică se mai păstrează în prezent Biblia de la Buda,
tipărita și prefațată în secolul al XVIII-lea de Samuil Micu
Klein, un tom masiv de peste 5 kg.
Clopotnița
Clopotnița
Bisericii "Inălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți a fost construită în anul
1725, odată cu refacerea mănăstirii de maici la începutul sec.al 18-lea.
Clopotnița este o construcție din lemn cu un etaj, cu influențe din partea
Maramureșului.
La etajul clopotniței se află o toacă din lemn și trei
clopote de bronz turnate în prima jumătate a secolului al XIX-lea de către
meșterul clopotar Mihai Fogoș din Pătrăuți. Cele trei clopote au în componența
lor și argint. Familia Fogoș a fost renumită în secolul al XIX-lea ca turnători
de clopote. Clopotele de la Pătrăuți sunt renumite pentru sunetele lor înalte,
sunete care alungă norii de grindină. După opinia meteorologilor, sunetul
clopotelor produc rezonanță pe o anumită frecvență în atmosferă, ceea ce duce
la dispersia particulelor care formează norii - apă, gheață, praf etc.
Clopotarul bisericii are sarcina să vină vara, când norii se
strâng deasupra localității și să tragă clopotele pentru a sparge norii și a
alunga grindina. „Clopotul se
trage înainte de a începe ploaia și nu se "cântă", doar se trage.
Încontinuu, timp de 10 minute, un sfert de oră, jumătate de oră, până se
împrăștie norii. Când văd că vine furtuna, dacă sunt nori albi înseamnă că bate
gheața. Vin repede și trag clopotele, care se aud la câțiva kilometri. Cum trag
clopotele, începe vântul, se vede după cum se plimbă crengile copacilor. Dacă
obloanele din clopotniță nu sunt fixate, se trântesc. Vântul desface norii și
duce grindina departe, dincolo de sat”, a afirmat Ghiță Puiu, clopotarul
satului Pătrăuți. [16]
In interiorul clopotniței se mai păstrează o colecție de
pietre funerare, precum și cruci de lemn foarte vechi, cu simboluri ce par celtice,
folosite pentru îngropăciune în Pătrăuți din cele mai vechi timpuri.
Masa rotundă de piatră
Muzeul "Casa Preotului
Bucovinean" din Pătrăuți
La sfârșitul sec.al
18-lea, după desființarea mănăstirii de maici de la Pătrăuți, Biserica
"Înălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți a devenit biserică parohială.
La începutul secolului al XIX-lea, cu ajutorul financiar al Fondului
Bisericesc al Bucovinei, s-a construit o casă parohială din cărămidă și piatră,
peste drum de biserică. În această casă au locuit timp de 200 ani preoții ce au
slujit la Pătrăuți.
Intre
anii 1896-1919 a locuit în această casă parohială preotul Constantin
Morariu, om de cultură bucovinean. In perioada studenției,
Constantin Morariu fusese secretar al Societății Academice „Arboroasa“, care
grupa pe majoritatea studenților români de la Universitatea
din Cernăuți și era
condusă de compozitorul Ciprian Porumbescu.
Parchetul din Cernăuți a dizolvat această societate la 15 noiembrie 1877, iar
conducătorii ei (Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Zaharie Voronca, Orest
Popescu și Eugen Siretean) au fost arestați fiind acuzați de trădare la adresa
statului austriac pentru că s-au referit în corespondența lor la faptul că Bucovina era o parte detrunchiată a vechii Moldove. La 3 februarie 1878, Curtea cu
juri din Cernăuți a pronunțat achitarea celor cinci studenți români, care au
fost eliberați din arest.
In perioada păstoririi la Pătrăuți a preotului Constantin
Morariu, casa parohială a fost un punct de întâlnire al luptătorilor pentru
unitatea neamului românesc. Aici au fost găzduiți mulți oameni de cultură din
Regatul României, care au vizitat în acele vremuri Bucovina .
Trimis în Bucovina de ministrul Spiru Haret pentru a se documenta și a scrie un
poem despre Ștefan cel Mare, poetul Ștefan Octavian
Iosif descria astfel
atmosfera patriotică de la Pătrăuți de la începutul sec.al 20-lea, precum
și casa parohială, într-o scrisoare scrisă chiar în această casă:
“Alaltăieri
am trecut pe la Pătrăuți, unde iarăși este o biserică, fostă mănăstire de
maici, zidită tot de Ștefan... Bisericuța e la poalele unor dealuri, tocmai în
capul satului, un loc strategic ca toate pe care Ștefan le alegea pentru
biserici și mănăstiri. Pustiit în repetate rânduri, schitul a rămas părăsit
timp de vreo 160 de ani, așa că pe zidurile sale se văd copaci – și până astăzi
a rămas o rădăcină de copac în zid. Prin 1709 a fost restaurat, iar azi e
singura biserică a Pătrăuților, unde păstorește părintele Morariu, gazda mea. E
un preot înalt, frumos, cu barbă albă, cu figura impozantă, un adevărat
apostol. Nu-ți descriu primirea ce mi-a făcut-o. E destul să-ți spun că abia
picasem în casa lor și, pe când stăteam de vorbă cu părintele, deodată în odaia
alăturată aud niște puternice acorduri de pian – era feciorul lui care cânta
... imnul regal român! Oamenii ăștia, când văd un român din țară, lăcrimează de
bucurie și nu știu cum să-i intre în voie, numai să plece mulțumit din casa
lor. (...) Închipuiește-ți o casă parohială cu odăi largi, luminoase;
pretutindeni, curățenie exemplară, o grădiniță drăgălașă în față, în fund,
ograda mare, care dă într-o livadă minunată. Și totul situat într-o poziție
neasemănat de pitorească."
Casa parohială are o arhitectură în stil austriac, cu fronton
specific perioadei. Ea este compusă din șapte camere mari și înalte, cu cinci
ferestre pe latura de sud, spre biserica-monument, și cu un beci boltit.
In
toamna anului 2003, la inițiativa și cu efortul financiar al preotului paroh
Gabriel Herea, s-a început restaurarea acestei case, fiind reconstituită
atmosfera de secol 19. In vara anului 2007 s-a deschis aici un muzeu, ce își
dorește să reconstituie crâmpeie din viața preotului bucovinean din secolul al 19-lea. Casa adăpostește o bogată colecție etnografico-religioasă, fiind
reconstituit interiorul casei parohiale din secolele 18 – 19. Sunt expuse
fotografii realizate de Leca Morariu la Pătrăuți, în anul 1919, precum și
scrisori primite de preotul Constantin Morariu de la importante personalități
ale culturii române. Mobilierul cu influențe austriece din sec.al 19-lea a
fost recuperat și restaurat.
In
primăvara anului 2009, la inițiativa preotului Gabriel Herea, s-a pus piatra de
temelie a unui Centru Socio-Cultural amenajat în curtea casei parohiale. Acolo
urmează să se amenajeze o sală de mese cu bucătărie pentru pelerini, iar la
mansardă vor exista camere pentru odihnă și o bibliotecă.
Pictura mănăstirilor moldovenești-bucovinene din secolele 15-16 a adus cu ea unicitate de concepție, dar și de coloristică. Au rămas posterității albastrul de Voroneț, auriul de Moldovița, cărămiziul de Humor, verdele de Sucevița, verdele de Arbore și galbenul (ocrul) de Pătrăuți. Multe alte biserici ale vremii s-au bucurat de dăruirea coloristică a meșterilor, dar n-au avut șansa de conservare a operelor pictate.
Pictura mănăstirilor moldovenești-bucovinene din secolele 15-16 a adus cu ea unicitate de concepție, dar și de coloristică. Au rămas posterității albastrul de Voroneț, auriul de Moldovița, cărămiziul de Humor, verdele de Sucevița, verdele de Arbore și galbenul (ocrul) de Pătrăuți. Multe alte biserici ale vremii s-au bucurat de dăruirea coloristică a meșterilor, dar n-au avut șansa de conservare a operelor pictate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu