MĂNĂSTIREA MOLDOVIȚA X

            Una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviței la o distanță de circa 15 km de comuna Vama este Mănăstirea Moldovița.. Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

              Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, de la care a primit ocrotire. Primul lăcaș a fost de lemn.

             Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul sec.al 15-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele acelui lăcaș se văd și astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. Nu departe de râul Ciumarnei, unde se aflase cândva vechea bisericuță de lemn, se mai văd și azi ruinele celei mai vechi biserici de piatră de la Moldovița, construită în primii ani ai sec.al 15-lea. Adăpostită altădată spre nord-vest, de înalțimi pietroase, împădurite, ea s-a năruit la inceputul veacului al 16-lea.

Acum aproape de un veac, biserica cea vrche, mai puțin ruinată, păstra încă urmele unei cupole centrale, înalțată pe naos. In planul ei actual apărea o încapere a mormintelor, care pare a fi un adaos. Urme de pictură încă vizibile, păstrate in glaful ferestrelor, lasă să se vadă ca ea era aplicată pe un strat de mortar, într-un mod deosebit față de acela existent la alte monumentele din vremea sa . Puținele fragmente aflate în moloz se aseamănă cu acelea găsite recent în săpăturile din șanțul de apărare al cetății Suceava. Ele datează din epoca lui Alexandru cel Bun.

 Voevodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică din timpul lui Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram „Buna Vestire”.
In aceeași epocă, domnitorul a împrejmuit biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Zidurile închideau un patrulater cu latura de 40 de metri, grosimea de 1,2 metri și înălțimea de 6 metri. Acest zid se mai păstrează numai pe trei laturi, spre sud fiind dărâmat sau înglobat în construcțiile ulterioare. Fără îndoială că au existat locuințe în imediata apropiere. Faptul este adeverit de fundațiile care se văd în partea nordică, fundații pe a căror temelii episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuirea sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru Rareș.

               Există certitudinea că Manastirea Moldovita exista în anul 1410, deoarece Alexandru cel Bun i-a întregit domeniul, numind-o "cea nou zidită". In acele vremuri construirea mănăstirii la poalele munților dintre Moldova și Transilvania, trebuie să fi avut drept scop și supravegherea respectivei zone de frontieră. In documentul din anul 1411, prin care se stabilea hotarul satului Moldovița, a fost pomenit un pârâu al "cetății", iar cercetătorii au găsit, nu departe de mănăstire, urme de zidărie și o camașă de zale, fapt ce atesta existența în acea zonă a unei fortificații. In legatură cu acest rol de strajă al mănăstirii, s-a pastrat, de altfel, și o tradiție locală, după care starețul era și căpetenia unei organizații cu caracter militar, în care intrau toate satele de răzeși de pe valea râului. Nu se știe încă cât de mult corespunde această legendă realității din acea vreme.Nu departe de râul Ciumarnei, unde se aflase cândva vechea bisericuță de lemn, se mai vad si azi ruinele celei mai vechi biserici de piatră de la Moldovița, construită în primii ani ai sec.al 15-lea. Adăpostită altădată spre nord-vest, de înalțimi pietroase, împădurite, ea s-a năruit din pricina unor alunecari de teren, la inceputul veacului al 16-lea.



         Pe dealurile învecinate se mai pot urmări fragmentele unei conducte care aducea apa la mănăstire. Zidurile ruinate, pe jumatate acoperite de moloz, lasă să se citească planul originar al bisericii, în formă de treflă, asemanator cu acela al altor monumente vechi al Moldovei.

Acum aproape de un veac, biserica cea vrche, mai puțin ruinată, păstra încă urmele unei cupole centrale, înalțată pe naos. In planul ei actual apărea o încapere a mormintelor, care pare a fi un adaos. Urme de pictură încă vizibile, păstrate in glaful ferestrelor, lasă să se vadă ca ea era aplicată pe un strat de mortar, într-un mod deosebit față de acela existent la alte monumentele din vremea sa . Puținele fragmente aflate în moloz se aseamănă cu acelea găsite recent în săpăturile din șanțul de apărare al cetății Suceava. Ele datează din epoca lui Alexandru cel Bun.

Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.

Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă, alături de pictura Mănăstirii Voroneț, un excepțional document artistic al epocii de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareș. Tendința de umanizare a figurilor divine și prezența simțămintelor profund omenești în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldovița, care și-au păstrat nealterate prospețimea și strălucirea culorilor.

In tabloul votiv este înfățișat ctitorul Petru Rareș, împreună cu familia sa. Deși păstrează caracterul unui portret oficial, acesta indică preocuparea artistului anonim de a reda viața interioară a personajelor reprezentate.

Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie pictura exterioară (executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș.

In pictură sunt renumite strălucitoarele cununi aurite ale personajelor sfinte. In general se vorbește de aurul de Moldovița, albastrul de Voroneț, verdele de Sucevița și cărămiziul de Humor.

Stăreția de pe latura de nord a suferit modificari importante, atât ca dispoziție interioară cât și ca exterior, fapt care a determinat pe restauratorii actuali s-o lase în forma ei din secolele 18-19. Pe latura de nord, în vecinătatea clisiarnitei, se pastrează temeliile vechilor chilii. Pe latura de est a incintei, cea mai ușor accesibilă, situată din vechime pe drumul principal, se înalță trei turnuri masive.

 In centru se află turnul de deasupra gangului porții, cu cele două etaje ale sale. Incăperea de la etajul întai, boltită în semicilindru, este slab luminată de două ferestre înguste dispuse în ax. Ea servea drept locuința străjilor care vegheau altădată liniștea și securitatea mănăstirii. Al doilea etaj, acoperit cu o calotă susținută pe trompe, era destinat apărării propriu-zise. Cele trei ferestre circulare, dispuse astfel încât să permită vederea pe trei laturi, erau destinate apărării cu archebuze.

Pe latura de est, o ușa îngustă dădea spre un balcon de lemn din care s-au păstrat doar puternicele console de piatră. O scară în spirală, adăpostită într-un mic turn circular, situat pe latura dinspre curte a turnului porții, ducea la aceste doua încăperi. Arcadele bogat decorate cu rozete și motive vegetale, sculptate în piatră, amintesc îndeaproape de ornamentația întâlnită în alte mănăstiri (Manastirea Solea) și datând de la începutul sec. al 17-lea. Consolele în frânghie împletită se leagă de asemenea direct de sculptura acestor monumente. Prea puțin cercetată încă sub raportul originii ei, această ornamentație sculptată este nouă pentru Moldova, fiind introdusă abia în primii ani ai sec.al 17-lea, când s-au făcut și la Moldovița unele refaceri și adaosuri, în timpul egumeniei lui Efrem (1609-1614).



In colțurile incintei, pe aceeași latură, se înalță, la sud-est, turnul masiv al clopotelor, iar la nord-est un turn circular, cu două încăperi suprapuse, despărțite printr-o podină de lemn. Cercetarile făcute cu prilejul restaurărilor recente au dat la iveală unele resturi de construcție și în colțurile de sud-vest și nord-vest, indicând prezența unor turnuri și pe această latură. Ele au fost desființate probabil cu ocazia refacerilor și adaosurilor din sec.al 18-lea.
In incintă, se înalță biserica. Incercând să se descifreze treptat structura acestui monument de plan treflat, se desprind o serie de note proprii construcțiilor anterioare, bazate pe tradiția mai îndepartată a Bizantului, tradiție care a rodit original în Moldova. Proporțiile lui sunt însă mult sporite față de marea majoritate a construcțiilor dinainte, ceea ce constituie o particularitate a bisericilor din vremea lui Rareș. Lungimea totală a bisericii este de 32,80 metri, iar largimea ei de 8,50 metri.



Continuând concepția constructivă deplin cristalizată de artiștii vremii de strălucire a lui Ștefan cel Mare, meșterii lui Rareș au desăvârșit unele elemente, cum este de pildă pronaosul, foarte spațios și pridvorul deschis, care dă monumentului o sveltețe deosebită prin arcadele sale înalte. In genere, linia zidurilor, proporția turlelor în raport cu zidurile și cu întreaga suprafață a bisericii, tind spre înalțime.

Incadrarea și ordonarea picturilor exterioare, mai ales pe abside, sporesc simțitor aceasta impresie. Șirul de firide înalțate de-a lungul absidelor ca și ocnițele mărunte dispuse sub cornișe și pe cilindrul turlei, constituie încă o trăsătura comună cu monumentele din acea vreme . Golurile ferestrelor marchează prin înalțimea lor, mai ales la pronaos, zveltețea pereților și aduc prin forma și decorație ceva din atmosfera catedralelor gotice. Mănăstirea Moldovța se încadrează, prin particularitățile arhitecturii ei, grupului important de mănăstiri ( Biserica Sfantul Dumitru din Suceava) și înălțate în răstimp de cațiva ani. Asemănarea dintre ele poate duce la presupunerea că au fost gândite și realizate de aceeași echipă de constructori.



Meșterii transilvăneni folosiți la Mănăstirea Moldovița au cioplit blocurile de piatră vizibile la colțurile clădirii, la contraforti și la soclu. Tot ei au fasonat chenarele ferestrelor și ale ușilor, tăiate în arc frânt, cu nervuri și rozete în trifoi, purtând semnele stilului gotic târziu, transilvănean. Aceiași meșteri au săpat în piatră pisania, pusă pe fațada de sud a intrării în pridvor, în care se amintește data de 8 septembrie 1532, când a fost încheiată construcția și anul pictării bisericii, 1537.
Ca și la celelalte monumente contemporane, meșterul pietrar a scris "pisania" în piatră, decupând cu o linie sigură literele cirilice, în spiritul artei gotice. O mică cornișă, întocmai și pe marginile laterale, sprijinită pe scuturi cu rolul unor mici console, încadrează rândurile inscripției. De sub arcadele înalte, ușor frânte, ale pridvorului acoperit cu trei bolți în cruce, rezultate din intersecția a doi cilindri, spațiul apare încă și mai cuprinzător.

 Distribuția interioară a bisericii este cea obișnuită, incluzând un pronaos spațios, aproape patrat, urmat de camera mormintelor, sau gropnița (o încapere îngustă, joasă și întunecoasă) și apoi naosul, care repetă proporțiile pronaosului, prelungindu-se pe laturi cu cele doua abside de nord și de sud, iar la est cu încăperea semicirculară, mai adâncită a altarului.



Intrarea principală din pridvor în pronaos se face printr-un portal impunator, tăiat în arc frânt, cu numeroase muluri gotice, având bazele sculptate, dispuse într-un plan înclinat. Timpanul, format in partea de sus a ancadramentului, este decorat cu o frumoasă pictură reprezentând pe Maica Domnului cu Iisus copil. In pronaos se remarcă frumusețea cu care a fost concepută bolta. Asezată la o înalțime potrivită, fără a știrbi din zveltețea pereților și a golurilor ferestrelor, ea amintește îndeaproape sistemul de boltire folosit frecvent în acea vreme.
Patru arce mari, sprijinite pe console, încadrează spațiul central în care se înscrie o calota sferică, asezată pe un plan patrat, prin mijlocirea unor triunghiuri sferice (pandantivi). Spre deosebire de alte boți moldovenești, în acest caz, în locul celor patru arce suprapuse, dispuse în diagonală, care supraînalțau calota, s-a folosit un sistem de opt arce intretăiate, a caror grosime vizibilă este mult redusă.


Prin finețea lor, ele dau o eleganța deosebită bolții, care apare ca o piatră prețioasă, reflectând lumina pe fiecare dintre spațiile create între arce. Elementele decorative pictate si figurile din cele șaisprezece triunghiuri, contribuie de asemenea la sublinierea liniilor elegante și ușoare ale acestei bolți. Ferestrele pronaosului, câte două pe laturile de nord și de sud, păstrează aceeași tăietura în arc frânt. Ele sunt desparțite pe toata înalțimea prin colonete mediare.

Impresia de spațiu este și mai puternică în contrast cu a doua cameră, îngustă și joasă, boltită în semicilindru, servind drept gropniță. De aici, printr-o ușă scundă din colțul de nord, pe o scară în spirală, pe jumatate scobită în grosimea zidului, se pătrunde într-o mică tainiță, ce servea de ascunzatoare în zilele de restriște ale năvălirilor turcești și tătărești. Obiectele de preț ale mănăstirii erau ascunse aci, în firide adâncite în pereți, închise altădată cu canaturi de lemn.


Pe latura de nord a gropniței, sub un baldachin construit din caramidă tencuită, susținut pe colonete de piatră, se afla mormântul episcopului Rădăuților, Efrem, fost egumen al Moldoviței, îngropat aici în anul 1619. Ferestrele gropniței și ale absidelor sunt scunde și înguste, încadrate de chenare dreptunghiulare, cu profile gotice încrucișate în partea de sus, decorate cu mici scuturi.
Ușile interioare, dintre pronaos și gropniță și cea spre naos, au cadre dreptunghiulare, cu profile gotice mai simple. Cornișa cu profil clasic așezată deasupra primei uși marchează pătrunderea elementelor de Renaștere și în sculptura moldovenească. Naosul, de aceleași proporții ca și pronaosul, este acoperit cu o boltă moldovenească, al cărui sistem de susținere repetă formele mai vechi. Patru arce mari sprijinite pe console de piatră reduc spațiul dreptunghiular la un patrat, peste care se înalță prin patru pandantivi un prim cilindru. Din zidăria acestuia se desprinde apoi un al doilea rând de patru arce, mai mici, dispuse în diagonală față de cele inferioare. Acest sistem de arce intretăiate, așezate în două etaje, contribuie la înălțarea intregii turle.



In exterior, pe laturile de nord și de sud, au fost înlțați, până la nivelul bolților, câte doi contraforți puternici. Ei joacă rolul unor proptele imense, care echilibrează împingerile arcelor mari, transversale. Absidele laterale și absida altarului, sunt boltite în semi-calotă. Acoperișul de șiță, cu pante repezi și streașina lată, unduioasă, urmărind linia sinuoasă a absidelor, punând în valoare baza stelată a turlei, sporește verticalitatea construcției.
Actuala ei formă încearcă să reproducă pe aceea originară, asa cum se desprinde din imaginea monumentului în scena tabloului votiv. Cea de-a doua clădire importantă în ansamblul arhitectonic al Moldoviței este clisiarnița, folosită în trecut și ca locuință domnească sau episcopală. Ca și celelalte case de acest gen, existente în cadrul mănăstirilor Bistrita, Probota, Slatina și Sucevița, ea este una dintre puținele locuințe moldovenești păstrate din secolele 16-17. Data înalțării ei (1610-1612) este precizată de pisania ce amintește ca ctitor pe Efrem, egumenul de atunci al mănăstirii.



Pictura de la Mănăstirea Moldovița constituie până astazi parte a celui mai prețios și fermecător ansamblu dintre monumentele lui Petru Rareș. Executată la cinci ani după înalțarea construcției, așa cum arată inscripția zugravită deasupra intrării din gropniță și pisania în piatră de la intrarea în biserică, pictura Mănăstirii Moldovița este opera unui mare artist din școala de zugravi moldoveni formată în aceasta perioadă.

Din punct de vedere al conținutului de idei și al programului iconografic, pictura interioară a Moldoviței, repictată în veacul al 17-lea, culoare peste culoare, continuă în linii mari tradiția anterioară. In calotă se află Iisus Pantocratorul, înconjurat de prooroci și apostoli pe tambur, iar principalele scene din viața lui sunt zugrăvite în pandantivi.

Maica Domnului cu Iisus în brațe tronează în conca absidei principale, încadrată de doi îngeri și de Ioachim și Ana. Acestea sunt subiectele obișnuite în pictura bisericilor mai vechi cât și în acelea construite de Rareș. Scena reprezentând pe Iisus pe cruce, încadrat de cei doi tâlhari și de soldați purtand bonete de moda italiană, în două culori, desfășurată în conca absidei de nord a naosului, este impresionantă în primul rând prin amploarea compoziției.

Portretele ctitorilor, Petru Rareș împreună cu doamna Elena și doi copii, de pe peretele de vest al naosului, vădesc prin expresia ochilor și ținuta lor calmă și sobră, încercarea de a reda viața launtrică a personajelor, deși ele pastrează caracterul unor portrete oficiale. Pictura din camera mormintelor, foarte afumată, a suferit și cele mai mari retușări.
In boltă și pe pereți, în scene mici, compartimentate, se reprezintă o parte din menolog, care se continuă și în pronaos. Ultimul registru este ocupat de martiri. La est și în dreapta ușii care duce în naos, se găsește o scenă tratată mai amplu, reprezentând pe Iisus între Maica Domnului și Ioan Botezatorul; deasupra ușii de est, se vede Maica Domnului cu Iisus, iar deasupra ușii de vest, Adormirea Maicii Domnului.



In pronaosul luminos, datorită celor patru mari ferestre laterale, domină din creștetul bolții portretul Maicii Domnului cu Iisus pe piept, cu brațele ridicate, înconjurată de îngeri și serafimi. In pandantivii mari sunt reprezentați, la pupitrul lor de lucru, marii poeți ai lumii bizantine: Cosma, Iosif, Teofan și Damaschin.
In partea de sus a pereților și în timpane, sunt redate cele șapte sinoade ecumenice, iar în restul suprafeței pereților se desfășoară, în scene numeroase și mărunte, viețile sfinților. La stanga ușii de vest este reprezentată Maica Domnului în picioare, cu Isus pe piept, între doi îngeri. Arhanghelul Gavril din aceasta scenă pare un portret viu.
Chipul Maicii Domnului, zugrăvit în exterior, în timpanurile de deasupra intrării, ținând cu duioșie în brațe pe Iisus copil, cu obrazul lipit de al ei, este plin de expresivitate și se apropie mult de insușirile unui portret. Aceasta icoană este considerată drept una dintre cele mai frumoase din pictura Moldoviței.
Pe langă scenele legate de creatia lumii, a animalelor și a primilor oameni, pictura pridvorului reprezintă scena judecații din urmă, care se desfășoară pe întreg peretele de est, de o parte și de alta a intrării. Pe fațada de miazazi a bisericii se desfașoară cele două teme preferate ale zugravilor din vremea lui Petru Rareș: acatistul Maicii Domnului si Arborele lui Iesei.
Fără îndoială că sculptura în lemn a cunoscut o mare dezvoltare în Moldova de nord, în tot cursul epocii feudale, dar din pricina lipsei de durabilitate a materialului operele păstrate sunt extrem de rare. Mănăstirea Moldovița este unul dintre puținele monumente care mai dețin ansambluri originale de mobilier sculptat, realizat îndată după terminarea construcției.

Jilțul domnesc, poate cea mai valoroasă operă moldovenească de acest gen, atrage dintr-o dată atenția, detașându-se de toate celelalte piese, în primul rând prin proporțiile sale. El este mai lat si mult mai înalt ca de obicei, cu speteaza dezvoltată, arcuită în semicerc. Forma acestui jilț este cea cunoscută în Moldova.
Mobilierul păstrat in Moldova din această perioadă atestă existența a trei moduri deosebite de ornamentație, folosite de multe ori în egală masură, chiar în decorarea aceleiași piese. O astfel de îmbinare este evidentă și pe mobilierul de la Mănăstirea Moldovița. Roata și rozeta, roza vânturilor, triunghiul, capriorii etc. sunt cel dintai grup de motive folosite în sculptura acestei epoci. Ele apar până azi în crestăturile populare.



Decorația spetezei scaunului domnesc se încadrează acestui grup. In colțurile de jos apare însă crestată și stema Moldovei, în forma ei redusă, reprezentând bourul purtând o cruce sau o stea între coarne. Ea este semnul distinctiv, precizând destinația jilțului, rezervat exclusiv pentru domnitor. Cea de-a doua categorie de motive este formată din împletituri. Acestea sunt caracteristice decorației sculptate, mai ales în piatră, din Georgia si Armenia, de unde s-au raspândit în arta romanica a Europei apusene și în lumea slavo-bizantină a Peninsulei Balcanice. A treia și cea mai bogată grupă este formată de motivele vegetale.



In anul 1785, Mănăstirea Moldovița a fost desființată, sub ocupația austriacă, și până în anii 1932-1934, când și-a reluat activitatea ca mănăstire de maici, a suferit numeroase deteriorări. Intre anii 1954-1960, Mănăstirea Moldovița a fost restaurată și înnoită. Acoperișul a fost refăcut în întregime și i s-a mărit șarpanta pentru protecția picturii exterioare, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidenția silueta impunătoare, fundațiile și soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile și chiliile au fost refăcute.

.