TROPAEUM TRAIANI - ADAMCLISI - TEZAUR ISTORIC AL ROMÂNIEI

            

Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. La peste un secol după primele cercetări arheologice întreprinse, în anul 1882, de Grigore Tocilescu la monumentul triumfal de la Adamclisi, acesta pare să‑şi dezvăluie adevărata semnificaţie, graţie unei spectaculoase identificări făcută de Michael P. Speidel şi care este de natură să atragă importante consecinţe privind elucidarea problematicii complexe a acestui grandios monument triumfal al antichităţii, cel mai mare din cuprinsul Imperiului roman (depăşind - e drept doar cu câţiva centimetri - pe cel întrucâtva similar, din localitatea Gaeta‑Napoli, ridicat pentru Munatius Plancus, general al lui Augustus.

 

Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi. Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48.

 

Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102.

 

La 2 km vest de magnificul monument a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170.

 

Interesul suscitat de‑a lungul anilor de acest monument comemorativ a fost mare, iar încercările de a‑i explica semnificaţia, dintre cele mai diverse. Analizând metopele pe care le‑au putut descoperi lângă monument (câteva dintre ele fuseseră înstrăinate ori definitiv pierdute), primii cercetători, Grigore Tocilescu, ajutat de profesorul austriac Otto Benndorf, au socotit că este vorba de un monument triumfal înălţat de împăratul Traian în urma victoriilor obţinute în cele două războaie cu dacii (101-102 e.n. şi 105-106 e.n.).

Identificarea, în imediata apropiere a trofeului, a altor două construcţii, un Altar funerar în cinstea ostaşilor romani căzuţi în război şi un Mausoleu, adăpostind osemintele unui general al lui Traian (comandantul spatelui, adică al trupelor de intendenţă), a pus însă sub semnul întrebării această ipoteză. Potrivit părerii emise de istoricul şi arheologul Teohari Antonescu, trofeul ar fi fost înălţat pentru a comemora unele victorii dobândite în primul război daco‑roman, anume sângeroasele bătălii, trei la număr, desfăşurate în Moesia, fiind ridicat chiar pe locul celei mai grele dintre aceste lupte. Acestei opinii i s‑a raliat şi Radu Vulpe.

 

Celelalte opinii exprimate în legătură cu acest monument sunt păreri mai mult sau mai puţin derivate din ipotezele menţionate mai sus.

Identificând pe una din metope scena sinuciderii lui Decebal (episod petrecut la capătul celui de‑al doilea război daco‑roman, în anul 106), descoperirea prof. Speidel dovedeşte în mod limpede că trofeul a fost înălţat pentru a comemora, pe lângă bătălia de la Adamclisi, şi al doilea război daco‑roman. Explicaţia e logică: dacă metopele ar fi înfăţişat doar primul război, nu ar fi avut nici un sens ca una din imagini să zugrăvească episodul petrecut în al doilea război.

Dar, în acest caz, care a fost raţiunea înălţării unui monument în acest loc şi nu în inima Munţilor Orăştiei, acolo unde s‑au desfăşurat bătăliile hotărâtoare, soldate cu transformarea unei părţi a Daciei în provincie romană? O primă explicaţie o găsim în relaţia dintre trofeu şi celelalte monumente: Altarul şi Mausoleul; o a doua, în inscripţia - în dublu exemplar - aşezată sub trofeul de arme (realizat şi el bifacial) şi închinată „lui Marte Răzbunătorul".

Faptul că avem de‑a face cu două inscripţii şi că trofeul de arme este astfel construit încât să fie privit din două părţi ne arată clar că metopele erau împărţite în două hemicicluri distincte. Un hemiciclu de metope - orientat spre locul unde se afla Mausoleul - trebuia să comemoreze evenimentele petrecute pe acel loc în timpul primului război daco‑roman; al doilea hemiciclu de metope, orientat către Altar, avea drept scop relatarea celui de‑al doilea război daco‑roman, destinat, în mentalitatea vremii, să răzbune miile de soldaţi romani căzuţi în sângeroasa luptă desfăşurată chiar pe acel loc.

Iată, aşadar, că bătălia de la Adamclisi era socotită crucială pentru cucerirea Daciei, monumentul triumfal de la Adamclisi „istoriseşte" în metopele sale răzbunarea acelei victorii sângeroase prin totala înfrângere a Daciei în al doilea război. Astfel, metopele trofeului de la Adamclisi nu pot fi privite drept o replică a Columnei traiane, înălţată în capitala Imperiului roman, în cinstea victoriilor dobândite de Traian împotriva dacilor.

 

De fapt, Columna (realizată ulterior) reia unele scheme iconografice de pe monumentul de la Adamclisi! Dealtfel, o analiză temeinică a celor două monumente ne arată că ele sunt opera unuia şi aceluiaşi artist. Fireşte, nu ne gândim la meşterii pietrari care au cioplit metopele şi, respectiv, scenele ce alcătuiesc Columna, ci la artistul programator care a gândit reprezentările şi succesiunea lor. Acest artist nu poate fi însă - aşa cum s‑a crezut - Apollodor din Damasc, a cărui profesiune era de arhitect, nu de sculptor.

Dintr‑o serie de detalii, între care semnificative mi se par modul în care sunt separate metopele una de alta prin alternanţa de pilaştri canelaţi cu pilaştri cu vrejuri, precum şi prezenţa pe creneluri a unor arbori exotici (specifici florei mediteraneene şi microasiatice), socot că acest artist era originar din Asia Mică - poate chiar din Milet. Alternarea celor două tipuri de pilaştri o întâlnim la Nimfeul din acest oraş, construit de împăratul Traian în memoria tatălui său, care fusese guvernator al provinciei Asia. Desigur, este vorba de un ansamblu de probleme privind istoria şi teoria artei romane a căror discutare am făcut‑o recent într‑o lucrare de specialitate

 

Imbucurător mi se pare însă faptul că noua interpretare iconografică a monumentului de la Adamclisi oferă cheia unei mai judicioase înţelegeri a artei imperiale din epoca lui Traian şi, totodată, ilustrează unul din cele mai eroice episoade ale antichităţii româneşti, de rezistenţă dârză în faţa expansiunii celui mai puternic Imperiu al vremii.