TEZAURUL DE LA STÂNCEȘTI - JUD. BOTOȘANI

        

Pe raza comunei Mihai Eminescu, satul Stâncești, judeţul Botoşani, s‑au descoperit două cetăţi geto‑dace, ridicate pentru a proteja populaţia autohtonă împotriva invaziilor popoarelor nomade din stepele de la nordul Mării Negre.

 

Cercetările efectuate în anul 1965 la una dintre aceste cetăţi, denumită convenţional Cetatea II de arheologi, au condus la descoperirea, sub podeaua unei locuinţe de suprafaţă din cuprinsul fortificaţiei, a uneia dintre cele mai neobişnuite piese de orfevrărie din antichitatea noastră. Este lungă de 47,80 cm, cu o lăţime maximă de 9,70 cm, cântăreşte 100 grame şi are o formă ciudată, de animal fantastic - capul de mistreţ, trupul acoperit cu solzi, asemenea unui peşte, coada asemănătoare celei a păsărilor. În acelaşi vas în care fusese ascunsă această piesă de aur, se aflau alte două obiecte tot de aur, însă de mai mici dimensiuni (unul foarte deteriorat), înalte de 18,50 cm, late de 8 cm şi cântărind doar 10 grame, alături de zăbale şi fragmente de pulpare din bronz.
S-a pus întrebarea ce proveniență au avut aceste obiecte de valoare a căror factură nu era autohtonă, geto-dacică.
Pornind de la cele trei reprezentări animaliere de pe piesa mare, s-a presupus ar fi vorba de însemne ale puterii sau de obiecte ce reprezintă o reflectare a credinţei despre structura Universului: capul de mistreţ ar simboliza pământul, corpul de peşte - apa, iar coada de pasăre - văzduhul. Cât priveşte celelalte două figurine, arheologii le consideră antropomorfe, deopotrivă destinate cultului. In realitate, sunt piese de harnaşament, un frontal de cal, podoaba principală şi două obrăzare în formă de ureche de cal, foarte stilizate, caracteristice artei popoarelor de stepă, în speţă scitice.

Dealtfel, pentru originea scitică a acestor obiecte pledează şi analogiile ce se pot stabili cu piesele identice găsite în kurganul de la Soloha şi în alte descoperiri învecinate din sudul Ucrainei.
Asupra raportului dintre arta scitică şi cea geto‑dacică s‑au emis mai multe opinii. Cercetările recente au dovedit că influenţa scitică asupra artei geto‑dacice a fost mult mai redusă decât se credea într‑o anumită perioadă. Constatare confirmată, dealtfel, şi de tezaurul de aur de la Stânceşti, unul dintre foarte puţinele tezaure de certă sorginte scitică ajunse pe pământul ţării noastre. Se pune întrebarea cănd au fost confecționate obiectele de aur.
La Stânceşti, strămoşii noştri au creat un sistem de fortificaţii, Stânceşti I şi Stânceşti II, care, împreună cu alte importante cetăţi dacice din Moldova (Cotnari, Moşna etc.), alcătuia o puternică apărare împotriva atacurilor populaţiilor de stepă. Cea dintâi dintre aceste cetăţi, Stânceşti I, întinsă pe o suprafaţă de 22 hectare, a fost ridicată la sfârşitul sec. VI e.A. şi a dăinuit până la sfârşitul sec. III e.A. A doua, acoperind 23 hectare, a fost construită în vecinătatea primeia, în sec. IV e.A, şi a fost abandonată tot la sfârşitul sec. III e.A, sub impactul invaziei bastarnilor, populaţie germanică ce locuia teritoriul de la nord de Carpaţi şi la est de Vistula.
Originea scitică a acestor obiecte ne sugerează următorul tablou istoric. Sub presiunea triburilor sarmate, sciţii din câmpiile nord‑pontice au exercitat, la rândul lor, o presiune asupra teritoriilor stăpânite de geţi. Pentru apărare, aceştia au construit fortificaţii ca acelea de la Stânceşti, Cotnari, Moşna etc. Una dintre luptele purtate de geto‑daci a prilejuit şi moartea căpeteniei scitice căreia i‑au aparţinut aceste piese, care astfel au trecut în posesia geto‑dacilor. Căci, în mod logic, asemenea podoabe de aur nu puteau constitui obiectul unor schimburi comerciale. Ulterior, în timpul invaziei bastarnilor, la sfârşitul sec. III e.A, obiectele au fost ascunse, dar distrugerea cetăţilor de la Stânceşti a făcut ca ele să nu mai fie recuperate de posesorul lor, dăinuind, astfel, până în zilele noastre.
Acest singur tezaur, de obiecte de aur scitice descoperite pe teritoriul ţării noastre, nu poate semnifica, desigur, o dominaţie a sciţilor asupra geţilor din Moldova, ci se constituie ca un element în plus în cunoaşterea evenimentelor istorice ale acelor vremuri despre care, în afara mărturiilor arheologice, nu avem nici un fel de izvoare scrise.