RYTONUL DE LA POROINA

              

S‑au împlinit o sută de ani de când rytonul de la Poroina, judeţul Mehedinţi, a intrat (în anul 1883) în colecţia fostului Muzeu de antichităţi. Dar şi astăzi acest excepţional produs al măiestriei toreuţilor antici (aflat acum în colecţia Muzeului Național de Istorie) continuă să suscite discuţii atât în privinţa originii şi datei la care a fost realizat, cât şi a semnificaţiei reprezentărilor aflate pe el.
Cel dintâi care l‑a analizat, atribuindu‑l populaţiilor migratoare, a fost Alexandru Odobescu, în monumentala sa operă Tezaurul de la Pietroasa. Ulterior, savantul american de origine rusă, Mihail Ivanovici Rostovtzeff şi Vasile Pârvan l‑au atribuit şi ei neamurilor de stepă: sarmaţilor - cel dintâi, sciţilor - cel de‑al doilea. În ultimele decenii, cercetătorii au emis ipoteza apartenenţei acestei piese la toreutica geto‑dacică.

Datarea - în lipsa unui context arheologic precis (piesa fiind găsită în mâlul de pe marginea Dunării) - a oscilat şi ea între 180 î.e.n. (Ecaterina Dunăreanu‑Vulpe) şi 300 î.e.n. (Dumitru Berciu). În sfârşit, mult dezbătut a fost şi modul de execuţie a rytonului. Pe toţi cei care au studiat piesa i‑a frapat discrepanţa între perfecţiunea artistică cu care a fost realizată decoraţia zoomorfă (capul de taur) şi reprezentările omeneşti, aflate în partea superioară a rytonului, realizate la un nivel artizanal. S‑au emis mai multe ipoteze: fie că meşterul ar fi fost specializat exclusiv în executarea figurilor de animale, fie că rytonul ar fi fost realizat de doi meşteri diferiţi, în epoci diferite, fie că ar fi fost lucrat în acelaşi timp şi în acelaşi atelier, dar de doi meşteri cu calificări diferite.

Mai înainte de a intra în unele detalii privind particularităţile acestei piese, se impun câteva precizări: rytonurile sunt recipiente pentru băut, utilizate şi în ceremoniile cu caracter religios, a căror formă imită, de regulă, o protomă (un bot) de animal, cel mai adesea de bovideu sau de cervideu; apar însă şi alte reprezentări, inclusiv umane (cum este cazul unuia din rytonurile de la Peretu). În lumea dacilor, şi în general a tracilor, se cunosc asemenea piese fie ca obiecte în sine, fie reliefate pe alte produse de orfevrărie (pe coiful de la Băiceni, de pildă). Dealtfel, chiar personajele din partea superioară a rytonului în discuţie ţin în mână câte un astfel de obiect.
Piesa găsită la Poroina are însă o deosebită semnificaţie pentru nivelul artistic atins de meşterii antici. Aceştia manifestau predilecţie pentru reprezentările policrome, chiar statuile de marmură greceşti fiind viu colorate. Pentru a conferi podoabelor de aur un fast sporit, utilizau pietre semipreţioase şi (mai rar) email de diverse culori. Procedeul prezenta însă o seamă de inconveniente: pietrele cădeau deseori din montura lor, iar emailul - după o vreme - devenea mat. Sesizând că prin realizarea contrastului între umbră şi lumină se poate dobândi un efect coloristic sugestiv, unii dintre meşteri au reuşit ca prin simpla adâncire a unor detalii anatomice şi fina lor cizelare să obţină efecte cromatice deosebite.

Aşa au procedat şi cei ce au lucrat obiectul la care ne referim. De pildă, ochii taurului, deşi bătuţi în aceeaşi foiţă de argint cu restul piesei, sunt atât de perfect conturaţi încât globurile oculare par efectiv implantate.

 

De asemenea, la montarea coarnelor (deşi acestea nu s‑au păstrat) artistul a adoptat o soluţie originală. El nu le‑a sudat de restul piesei, ci le‑a prins cu ajutorul unor pliuri circulare (un fel de filet) realizate prin baterea extrem de migăloasă a metalului. Lucrarea este atât de desăvârşită, încât unii cercetători au considerat că taurul rytonului de la Poroina nici n‑ar fi avut coarne!

La fel ca alte realizări de acest gen de la Panaghiurişte de pildă, piesa în discuţie reprezintă o comandă a unui principe get, executată parţial într‑un atelier elen. Parţial, deoarece imaginile antropomorfe ne arată că ea a fost ulterior prelucrată - cu alt gen de măiestrie - şi în mediul getic. Partea superioară a rytonului (pe care se află două grupe de câte două personaje feminine) a fost iniţial lisă (netedă) şi înfăţişează o scenă inspirată din unele ritualuri specifice lumii geto‑dacice. Utilizarea foiţei de aur aplicată peste argintul din care este alcătuit rytonul reprezintă un procedeu specific toreuticii geto‑dacice, de natură să creeze un efect cromatic deosebit.