MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ

MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ




MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE  PIATRĂ - interior cu catapeteasmă



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ -  catapeteasma



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ - biserica rupestră are două altare, caz unic în România



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ - în apropierea pronaosului, pe latura sudică se afla trapeza mănăstirii, realizată tot în piatră Uneori această sală era rezervată voievodului.



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ



MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ

Mănăstirea este un ansamblu rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Se află în satul Jgheaburi, comuna Corbi, pe drumul dintre Câmpulung și Domnești. Prin legendă, localitatea este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor.  In prezent încă se mai pot observa în zonă ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin.

Acest lăcaș mănăstire are deosebit și unic faptul că este săpat în stâncă și își are originea în vremuri imemoriale. Conform pomelnicului mănăstirii ctitorul acesteia ar fi fost voievodul Basarab I, însă anumite legende sugerează că lăcașul ar avea o vehime mult mai mare. Cert este că prima atestare documentară (23 Iunie 1512) nu corespunde și momentului înființării mănăstirii. La 23 iunie 1512, monahia Magdalina – în mirenie Mușa, fiică și soție de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, (re)înființează Mânăstirea de la Corbii de Piatră. Sfântul lăcaș a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab. Astfel, locașul capătă încă de la (re)înființare statutul de mănăstire domnească.

Această biserică rupestră de la Corbi este una de tip sală, având două altare. Această ultimă caracteristică își poate avea explicația în sărbătorirea a două hramuri (unul ortodox celalalt catolic). Situația se pare că se datora intervenției Doamnei Clara – soția lui Vlaicu Vodă, aceasta încercând o tentativă de a impune catolicismul în principat. Conform acelorași legende locale oamenii din zonă s-au opus acestei inițiative și, ca urmare a acestui fapt, pentru o perioadă biserica a servit oficierii atât a slujbelor de rit ortodox cât și celor de cult catolic. Din punct de vedere stilistic biserica se aseamănă cu grupul de biserici de același tip din Cappadocia, însă la noi în țară este unică. Un studiu al arhitecturii, al particularităților picturilor, precum și raportarea acestora la atestările documentare pastrate oferă o concluzie certă: ansamblul datează cel mai târziu de la începutul sec.al 14-lea.

Obiectivul este format dintr-un naos de formă dreptunghiulară, boltit în arc frânt, altarul fiind alcătuit din două abside în formă de potcoavă. Intrarea in lăcaș se face printr-un pridvor săpat în latura sudică a naosului. Frescele s-au păstrat în forma originală, analizele efectuate relevând faptul că au fost realizate în sec.al 13-lea. Conform părerilor unor istorici de artă, picturile din biserica de la Corbi ar fi folosit drept etalon pentru cele de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Printre reprezentările pictorilor ce au zugravit interiorul bisericii se remarcă Nașterea Domnului, Intâmpinarea Domnului, Bunavestire, Botezul Domnului, Inalșarea Domnului, Jertfa lui Avraam, Invierea lui Lazar, etc.

La jumatatea sec.al 18-lea mănăstirea a devenit biserică de mir, cu această ocazie arhitectura ei fiind modificată, ajungându-se la aspectul actual. Spațiul lăcașului a fost redimensionat săpându-se în piatră încă un pronaos (de 5,5 m / 4,5 m) și o nouă intrare. Cu aceeași ocazie a fost desființat zidul ce separa cele două altare și s-a confecționat o nouă catapeteasmă, ce va fi ulterior pictată. In apropierea pronaosului de pe latura sudică se afla trapeza manastirii, realizată tot din piatră. Uneori aceasta sală era rezervată voievodului când participa la slujbele prilejuite de sărbătorirea hramului bisericii. Ansamblul monastic include și o cruce din piatră (amplasată deasupra bisericii), datând din anul 1700. In fața bisericii a fost construit un paraclis din lemn, datand din 1890, ce serveste drept clopotniță.

Deși hramul bisericii a fost inițial stabilit în ziua sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, un concurs de împrejurări a determinat mutarea acestuia la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când se slujea și parastasul în memoria voievodului-ctitor, Neagoe Basarab.

In 1897, în timpul slujbei de Inviere, peretele vestic al naosului s-a surupat, nerănind pe nimeni. In vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din seco.al 14-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș.

Posibilitatea avansată de unii cum că unul dintre altare ar fi fost catolic este pură fantezie. Ambele altare au fost ortodoxe fiind realizate în cea mai pură tradiție bizantină. De altfel biserica se înrudește tipologic cu grupul de biserici rupestre din Cappadocia, arhitectura bisericuței derivând tipologic din bisericile sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu, caracteristici ale lumii bizantine din sec.al 10-lea. 

Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761. La aproximativ 280 m de biserică se află piatra și stânca haiducului corbean Zdrelea.
Monahia Magdalina, ctitora restauratoare a lăcașului de la Corbii de Piatră ca așezământ monahal, era mătușa voievodului Neagoe Basarab. Această legătură de rudenie face ca să nu mai apară surprinzătoare închinarea monastirii, la câteva luni după redeschidere, domnitorului Neagoe.
Mănăstirea a fost redeschisă în 2003 iar de atunci se fac slujbe zilnice după rânduiala monahală.
In anul 2003 s-a reînființat mănăstirea și de atunci se încearcă revitalizarea vieții monahale din acest complex. Până în prezent nu s-a reușit nimic. Se preconiza restaurarea frescelor, oprirea infiltrațiilor (gresia în care este săpată biserica permite foarte ușor infiltrarea apei în interior), construirea unor chilii, toate pentru a face posibilă funcționarea normală a mănăstirii. Deși autoritățile locale au făcut demersuri către divese instituții guvernamentale, sau investitori privați nu s-a primit nici un sprijin concret. De aproape 8 ani (din 2008, lucrurile au rămas în același stadiu, în prezent fiind imposibilă slujirea în interiorul bisericii deoarece, din cauza temperaturilor scăzute încă, încalzirea artificială a incintei provocă accelerarea infiltrațiilor apei. De aici și până la deteriorarea ireversibilă a picturilor nu ar mai ramane decât un pas. Reluarea slujbelor se preconizează a avea loc abia după Pasti (2011), când se speră într-o încălzirie a vremii. Oricum mănăstirea cu biserica ei rupestră trebuie vizitată cât mai curând.