BISERICA ARONEANU

Aron Vodă (decedat în 1597, la Vințu de Jos), în Transilvania a fost domn al Moldovei de două ori, septembrie 1591 - iunie 1592 și 18 septembrie 1592 - 24 aprilie 1595. A fost fiul natural  al lui Alexandru Lăpușneanu. Boierii l-au numit "cel Cumplit".
Aron a ajuns la domnie din rândaș, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Vodă "prăda" țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alții. De aceea, țara se răscoală, iar Aron o potolește cu cruzime. În acel moment Poarta îl mazilește (1592). Dar, datorită rugăminților creditorilor săi, este numit din nou domn.

In scurtele și blestematele lui perioade de domnie, preocupat numai jefuirea supușilor și de plata datoriilor pentru domnie, nu și-a găsit timp să ridice decât o singură biserică (pentru a-și răscumpăra o mică parte din răutatea cu care se comportase.față de țară și supuși, după cum a sus cronicarul Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei). Lăcașul l-a ridicat într-un sat din apropierea capitalei de atunci, orașul Iași, sat care a luat numele ctitorului noii biserici. Biserica se află pe drumul care iese din Iași prin nord-est, pe malul lacului Ciric. Ea se află pe o terasă de 100–200 m din marginea de nord-vest a satului numit Aroneanu, sat înglobat acum în zona metropolitană a orașului.

In a doua jumătate a sec.al 16-lea, pe acel loc a existat o mănăstire numită „de la greci” sau „mănăstirea grecească din țarina Iașilor”, cu hramul "Sf. Nicolae", care data din timpul celei de-a doua domnii (1564-1568) a lui Alexandru Lăpușneanu (al cărui fiu natural era Aron Vodă), când acesta și-a stabilit scaunul domnesc la Iași. Acest lucru a fost constatat de cercetători din analizarea unor documente din 20 februarie 1581, 5 aprilie 1584, 25 mai 1606, 28 ianuarie 1608 și 6 aprilie 1618. Cercetătorii corelează ctitorirea mănăstirilor Aroneanu și Socola de mutarea capitalei Moldovei la Iași în cea de-a doua domnie a lui Lăpușneanu.

Domnitorul Iancu Sasul (1579-1582) i-a dăruit lăcașului cel vechi câteva sate la 20 februarie 1581, această danie fiind întărită la 5 aprilie 1584 de către Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591). Din cauza faptului că mănăstirea ajunsese într-o stare de ruină, Petru Șchiopul a adunat materiale (pietre și lemne) necesare reconstrucției sale. După cum rezultă dintr-un document din 25 mai 1606, domnitorul a închinat-o la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, "pentru că acea sfântă mănăstire a sfântului Nicolae ajunsese la pustiire și la încetarea pomenirii binefăcătorilor și a celor dintâi a ei ctitori, din pricina lipsei de grijă a locuitorilor acelei mănăstiri și a cinstiților egumeni care s-au schimbat". Petru Șchiopul nu a reușit să reconstruiască biserica din timpul lui Lăpușneanu.
Actuala biserică "Sf. Nicolae" din Aroneanu a fost construită în anul 1594 pe cheltuiala domnitorului Aron Vodă (1591-1592, 1592-1595), fiind folosite materialele (piatră, lemn etc.) adunate de Petru Șchiopul In urma cercetărilor arheologice s-a constatat că biserica lui Aron vodă a fost construită pe fundațiile vechii biserici zidite de Alexandru Lăpușneanu. Această ipoteză este demonstrată de fundația unitară a bisericii, care a aparținut inițial unui lăcaș cu pridvorul închis. Noua construcție a avut un pridvorul deschis, cu zidărie numai pe colțurile de vest și cu coloane ce sprijineau arcele de susținere de pe cele trei laturi. Peretele despărțitor dintre naos și pronaos a fost înlocuit de două coloane, având capiteluri identice cu cele de la exterior, pe care se sprijineau trei arce.

Domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a închinat această mănăstire, printr-un hrisov din 25 mai 1606, la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos (după cum fusese închinată inițial de Petru Șchiopul), din acel moment stabilindu-se acolo călugări greci In documentul sus-menționat, se menționează că mănăstirea a fost ctitorită de Alexandru Lăpușneanu, el fiind și cel care a înzestrat lăcașul, iar Aron vodă “a făcut biserica de acum din pietre și lemn gata pe banii lui Petru voievod”. Ieremia Movilă știa de închinarea anterioară a mănăstirii, el mărturisind că era “unul dintre cei dintâi sfetnici” ai lui Petru Șchiopul atunci când a fost închinată pentru prima oară mănăstirea Sf. Nicolae la Muntele Athos.

Pe baza mărturiei doamnei Stanca, văduva lui Aron Vodă, domnitorul Radu Mihnea (1619-1619, 1623-1626) a anulat documentul de danie la 7 aprilie 1618, restituind mănăstirea călugărilor români așa cum fusese menită de către ctitori (Lăpușneanu și Aron Vodă).  

 Radu Mihnea a întărit călugărilor români moșiile și satele donate de ctitorii anteriori, chiar și cele date de predecesorii lui Aron Vodă. Cu toate acestea, la 24 octombrie 1624, în cea de-a doua domnie a sa, el a închinat Mănăstirea Aroneanu la Mănăstirea Prodrom ("Sf. Ioan") din Sozopol. Mănăstirea și-a schimbat din nou statutul cinci ani mai tâziu, când domnitorul Alexandru Coconul(1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, a transformat mănăstirea în metoh al Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara).

Ulterior, Mănăstirea Aroneanu a devenit metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susțină activitatea vestitei Școli Patriarhale , la care au învățat printre alții cărturari români cum ar fi principele Dimitrie Cantemir și spătarul Nicolae Milescu, primul călător român în China. Multe din documentele din secolele 16-17 arată danii de moșii, sate, livezi și prisăci pentru mănăstire.

Aflată pe un platou împădurit din apropierea orașului Iași, Mănăstirea Aroneanu a fost preferată de unele oști străine ca loc de tabără, intențiile fiind bune sau rele (turci, tătari, austrieci).

Inițial, mănăstirea a fost înconjurată cu ziduri de piatră și avea turnuri de colț, chilii și alte clădiri anexe care s-au prăbușit, rămânând doar vechea biserică, singura păstrată din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară. Vechiul lăcaș de cult a fost reparat neglijent în mai multe rânduri în secolele 18-19, în una dintre aceste ocazii fiind astupate spațiile libere dintre coloanele și pilaștrii care susțineau pridvorul deschis. Se presupune că atunci s-ar fi înlăturat, astupat sau distrus și piatra care conținea pisania.

Proasta administrare a mănăstirii și lăcomia călugărilor greci au dus la ruinarea complexului monahal. Reparații mici și fără dăruire s-au făcut în special la acoperșul de șindrilă, pe parcursul sec.al 18-lea. In 1787 s-au efectuat unele reparații mai ample, atunci fiind decorată fațada cu piese ceramice, sub formă de stele, discuri și frunze de stejar, decorație de inspirație orientală.

La mijlocul sec.al 19-lea, Mănăstirea Aroneanu avea în stăpânire mai multe moșii: Aroneanu și Zanea (jud. Iași), Armășoaia și Armășeni (jud. Vaslui), Rânzăști (jud. Tutova), Slobozia-Averești și Girov (jud. Neamț), Deluțu (Cașin), Pârliți (Soroca), Deiluța (Chișinău), Stolniceni (Basarabia).

In decembrie 1863, după secularizarea averilor mănăstirești, Mănăstirea Aroneanu s-a desființat, iar călugării greci au plecat, luând cu ei cărți și odoare sfinte. Biserica fostei mănăstiri a devenit biserică parohială a satului Aroneanu. Distrugerea mănăstirii a continuat, astfel că în preajma anului 1885 din întregul complex mănăstiresc nu mai tămăsese decât biserica, restul fiind distrus, chiar și gardul. Această biserică a fost restaurată în 1907, prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice. Atunci au fost înlocuite majoritatea pieselor ceramice care decorau fațada.

In anul 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, Biserica Aroneanu a ars în urma unui incendiu provocat de apropierea frontului. Atunci au ars mobilierul, catapeteasma și vechile obiecte de cult, nemairămânând nicio urmă din vechea pictură din interior. Edificiul a fost restaurat în anii următori, fiind redeschis apoi în 1949, ca biserică parohială. In anul 1999 s-a construit în curtea bisericii, lângă peretele nordic, o casă de prăznuire.

In urma cercetărilor arheologice s-a constatat că biserica lui Aron vodă a fost construită pe fundațiile vechii biserici zidite de Alexandru Lăpușneanu. Această ipoteză este demonstrată de fundația unitară a bisericii, care a aparținut inițial unui lăcaș cu pridvorul închis.

Arhitectură

Biserica fostei mănăstiri Aroneanu prezintă interes din perspectivă artistică atât prin proporțiile sale armonioase, cât și prin originalul decor exterior, unice în istoria artei medievale românești. Ea este construită din piatră și cărămidă, în stil moldovenesc, fiind întâlnite și elemente aparținând altor stiluri.

Exterior 

Biserica Aroneanu are un plan trilobat, cu o singură turlă deasupra naosului și cu absidele laterale și absida altarului de formă semicirculară. Nu sunt prezente contraforturi.
Deasupra soclului de piatră se află un prim șirag ornamental format din discuri alternând cu steluțe cu șase colțuri, din teracotă smălțuită colorată. Urmează apoi un rând de caneluri înalte de aproximativ 1 metru, deasupra cărora se află ferestrele înalte și înguste terminate în acoladă, care sunt încadrate în firide alungite. Între ferestre se află alte firide alungite, ornate în interior, alternativ, cu câte două stele și câte două discuri. Deasupra ferestrelor și firidelor este un alt șirag ornamental format din discuri alternând cu steluțe cu șase colțuri. Urmează apoi trei șiraguri de teracote smălțuite, două în formă de steluțe pe margine și unul în formă de discuri între ele. Mai sus este un brâu firidă simplu, apoi un șirag de steluțe alternând cu discuri și un nou șirag de teracote în formă de frunze de stejar stilizate.
 
Turla se sprijină pe două baze: prima pătrată și a doua stelată, cu 12 colțuri și 24 de fețe. Fiecare față a bazei conține o ocniță alungită, având în interior un disc ceramic colorat. Turla propriu-zisă are formă de prismă cu 12 laturi, toate decorate cu o ocniță alungită și separate de o coloană semicirculară. Opt fețe din cele 12 sunt oarbe, în restul de patru fiind tăiate ferestre înguste și alungite. La partea superioară a celor 12 fețe ale turlei se află trei șiraguri de teracote, două de steluțe și una de discuri.
Pereții Bisericii Aroneanu sunt decorați cu elemente de ceramică (teracote) smălțuite de culoare verde cu reflexe albăstrui, de forma unor stele cu șase colțuri, a frunzelor de stejar, a vârfurilor de lance și a discurilor circulare, descriind motive geometrice complicate și fiind folosită o tehnică aparte. Teracotele sunt incizate în tencuială. Acest decor realizat în relief (astăzi dispărut) este considerat ca fiind o posibilă sursă de inspirație pentru broderia în piatră de pe fațada Bisericii Trei Ierarhi și a Mănăstirii Dragomirna.

Interior

Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul era inițial deschis, având arcade sprijinite pe doi pilaștri prismatici (la colțuri) și pe patru coloane cilindrice de cărămidă, cu capiteluri. Ulterior, spațiul liber dintre coloane și pilaștri a fost umplut cu zidărie. Pridvorul este boltit, având două calote sferice. Ușa de intrare în pronaos era inițial de factură gotică, terminată la partea superioară în arc frânt; ea a fost lărgită ulterior, stricându-se astfel chenarul.

Sfântul Nicolae
Pronaosul are formă pătrată, fiind luminat prin patru ferestre înalte (două pe latura de nord și alte două pe cea de sud), înguste și de formă ogivală. Pronaosul este separat de naos prin trei arcade, sprijinite pe două coloane cu capiteluri. Naosul are două abside laterale de formă semicirculară, în care se află câte o fereastră îngustă și înălțată în partea centrală. La partea superioară are o boltă în stil moldovenesc. Turla aflată deasupra naosului este cilindrică pe interior.
Naosul este separat de altar printr-o catapeteasmă din lemn, foarte frumos sculptată. Ornamentațiile sculptate includ ciorchini de struguri, vrejuri, frunze și forme geometrice. Registrele sunt ornate cu opt colonete, decorate cu motive vegetale (struguri, vrejuri, frunze) și rozete.
Altarul are formă semicirculară, având dimensiuni reduse. El este luminat printr-o fereastră tăiată în axul absidei, identică cu cele din pronaos și naos. Plafonul este în boltă semicirculară. Pe soclul peretelui nordic sunt gravate două nume (Ghiorghi și Gligorie), probabil ale unor meșteri care au zidit biserica.
Pereții interiori ai bisericii nu sunt pictați, având însă o frumoasă catapeteasmă lucrată în lemn. Interiorul bisericii, nezugravit la origine, pastreaza totusi unele decoratiuni geometrice. Incepand cu anul 1985, biserica mai are un ocrotitor, pe Sfantul Mucenic Pantelimon.

Obiecte de patrimoniu

Biserica a fost înzestrată cu obiecte cu valoare artistică, documentară și de cult. Dintre acestea s-au mai păstrat doar câteva cărți de cult vechi și anume:^[

·                   -  o Evanghelie din 1742, donată de Matei Ghica în 1755

·                    - un Penticostariu din 7276 (1767-1768)

·                    - un Triod de Râmnic din 1770

·                    -- Faptele Apostolilor din Râmnic donat de arhimandritul Domițian la 20 august 1784

·                   -  un Minei din Râmnic donat de arhimandritul Domițian la 6 noiembrie 1787

·                 - un Minei donat de arhimandritul Domițian la 20 aprilie 1787. Acesta conține o lungă inscripție prin care donatorul spune că "le-am făcut cu însăși cheltuiala mea, căci am aflat biserica pustie și cu totul goală... căci n-am aflat nici rogojină să aștern, nici ușă să închid, nici moară, nici heleșteu; am găsit datorie de 1317 lei și patru moșii vândute...".

·                    - un Triod de Veneția

·                    - un Tipicon de Iași din 1816

·                   -  o Evanghelie tipărită la Iași în 1821

·                    - un Ceaslov donat de mitropolitul Veniamin Costachi, având următoarea inscripție: "Să se știe cîndu s'au cutremuratu pămîntului, în zioa de Vinerea-Mare, foarte tare, la anului 1802, Oct. 14 zile, Marți".

Intrarea în curtea bisericii se face în prezent pe sub un turn cu un etaj, care îndeplinește și funcțiunea de clopotniță. El este construit din piatră fasonată. La parter este intrarea în curtea bisericii, în timp ce încăperea de la etaj, cu câte două ferestre pe laturile de nord și de sud, adăpostește două clopote și o toacă.