MĂNĂSTIREA PREDEAL X

Mai puțin cunoscută și frecventată decât celelalte mari mănăstiri din țară și purtând hramul Nașterea Maicii Domnului, mănăstirea este îngrijită astăzi de o obște liniștită de maici. Locașul își are rădăcinile în sec.al 18-lea. Ridicată între anii 1818-1819, pe locul unui fost schit din lemn ce data din anul 1744, își pastrează încă și astăzi vechea biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Monumentul este îmbrăcat cu fresce murale valoroase.

Dușmănia și răutatea catolicilor, dirijați de împărăție, care dorea să forțeze unirea cu Roma, multi creștini ortodocși din Transilvania au suferit moarte martirică sau mari suferințe. Ca urmare, pe la jumătatea sec.al 18-lea, Curtea austriacă din Viena (catolică) a poruncit dărâmarea mănăstirilor românești ortodoxe de zid și arderea celor de lemn. Astfel, multi dintre viețuitorii ortodocși ai multor zone și locașuri s-au văzut nevoiți să își parasească pământurile și să se retragă în alte zone ale țării, unde ortodoxia era credința de slavă.

La poalele împădurite ale Muntelui Clăbucet a luat ființă Schitul Predeal, având drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Acest schit a ajuns, în cele din urmă, mănăstire. Liniștea locului și muntelui de lângă el a atras aici mai mulți viețuitori nevoitori. Inițial, accesul spre mănăstire se făcea pe cărări înguste și puțin umblate. Schitul Predeal a fost ctitorit de "Ioanichie Ieromonahul și Duhovnicul". Numele acestuia, cât și data ridicării primei așezări monahale în acest loc, este menționat într-un pomelnic vechi al locului. Datând încă din 20 mai 1821. Pomelnicul consemnează: "anul 1774, în luna iunie în 20".

Binecuvântarea de zidire a unei bisericuțe a primit-o părintele de la "prea cinstitul boier vel paharnic, Grigorie Buzoianu". Bisericuța s-a ridicat din mila lui Dumnezeu și cu ajutoare de la creștinii locului. Initial, schitul a avut doar trei chilii.

In anul 1788 schitul a fost distrus, însă soarta se arată din nou, după cum rezultă din vechile documente: "Fiind răzmeriță (lupte) în vremea voievodului Mavrogheni, turcii au ars lăcașul. După ce s-au liniștit răzmerița, iar s-au apucat tot acel părinte Ioanichie și au făcut alt schit și chiliile, însă cu ajutorul dumnialui Ion Buzatu de la Bacifalu, care a făcut a doua biserică din lemnărie la schit".

Părintele Ioanichie a purtat de grijă viețuitorilor din schit, atât administrativ, căt și duhovnicește, din anul 1774 până în 1790. Acestuia i-a urmat părintele Partenie, până în anul 1811, iar mai apoi părintele Gherman, până în 1854.

CELE DOUĂ BISERICI ALE MĂNĂSTIRII - cea cu acoperiș negru este cea veche

Părintele Gherman este cel care a zidit biserica cea mică, din piatră, cu hramul Sfântului Nicolae. Pisania spune în câteva cuvinte totul: "In anul 1819, mai 27, s-a clădit această sfântă biserica în locul celei făcute în 1774. Ghermano." Drept ctitori ai acestei noi bisericuțe de piatră sunt mărturisiți a fi "jupan Ion Manole, nepotul răposatului Ion Buzatu, ctitorul bisericii celei vechi și cu dumnealui Niță Gârlă, al doilea ctitor".

La zidirea bisericuței s-a folosit piatră locală, de pe masivul Caraiman. Arhitectura este de factură bizantină, cu micuțe abside și turlă pe naos. Turla bisericuței nu are legătură cu naosul, fiind așezată peste tavanul acestuia. Pe turlă se poate citi data zidirii: "Anul 1774, luna iunie 20."

INTRAREA IN MĂNĂSTIRE

Un detaliu particular al acestei bisericuțe este faptul că pe catapeteasmă se afla doar două uși, în loc de trei: Ușile Impărătești, în centru, și o singură usa diaconească. Frescele bisericuței sunt înnegrite de vreme, însă deosebit de simple și frumoase. Pictorul, plin de smerenie, nu și-a semnat lucrarea. Se crede însă că acesta se numea Nicolae Zugravul, după o însemnare dintr-un manuscris referitor la plata pentru zugrăvit.

Biserica a fost zidită pe timpul părintelui stareț Ghermano Dârșteanu, vreme în care s-a cunoscut o stare de inflorire a mănăstirii. In anul 1827 s-a înălțat clopotnița, pe care se poate citi și astăzi, inscripția: "Cu ajutorul lui Dumnezeu aceasta clopotniță cu a schitului cheltuială s-a săvârșit din temelie, cum se vede: 1827."

VEDERE SPRE IEȘIRE CU BISERICA VECHE ÎN DREAPTA

Biserica cea mare, închinată Nașterii Maicii Domnului, construită din piatră între anii 1835-1844, este și ea deosebit de frumoasă. Aceasta a fost ridicată "de catre starețul Ghermano, cu ajutorul călugărilor și a unor drept credinciosi din Săcele, Transilvania".

Un hrisov al lui Bibescu-Vodă, din anul 1844, mentionează: "Sfinția Sa Cuviosul Gherman, starețul schitului Predeal, prin jalba catre noi nr. 3479, a făcut arătare despre dumnealor cinstiți și credincioși boieri ai Domniei mele, Ban Alexandru Filipescu, împreună cu soția domniei sale Elena Filipescu, care văzând strâmtorarea și lipsa celor trebuincioase, au dăruit muntele Clăbucetul Taurului, pe care se află vatra acestui schit, iar Logofătul Mihail Filipescu o moșioară, anume Bobolia, aceste proprietăți fiind în județul Prahova." Acest hrisov a fost iscalit de domnitorul George Bibescu la Bucuresti în anul 1844, luna octombrie." Mitropolitul Dosoftei Filitti a dăruit mănăstirii o mică podgorie de viță-de-vie, care a fost scutită de taxe de către domnitorul Grigore Ghica, la 25 august 1810.

INTERIOR BISERICA CEA NOUĂ

Din anul 1854, mănăstirea a ajuns sub conducerea arhimandritului grec Teofilact, pe care o menționare a vremii l-a caracterizat drept "risipitor". In anul 1864 mai multe mănăstiri vor fi secularizate. La acea data, mănăstirea avea doua mii de hectare de terenuri și păduri. In anul 1870, în schit )mănăstire) viețuiau 24 de monahi, "în cea mai mare parte veniți din Ardeal, de pe la Săcele, Bran, Zărnești și Sibiu".

Al treilea stareț de origine ardeleană, după Ioanichie și Gherman, a fost Pantelimon, venit din Rășinari, judetul Sibiu. In timp ce primii s-au ostenit cu zidiri de biserici, clopotniță și chilii, acesta din urmă s-a îngrijit mai mult de viața culturală. Acesta a învățat carte pe copiii locului, în chiliile mănăstirii, fără a pretinde plată, până în anul 1889. După acest an, educația s-a făcut într-o clădire specială, zidită tot  prin ostenelile sale.

Intre anii 1891 și 1909, Mănăstirea Predeal a fost îngrijită de către părintele Dionisie Simionescu. In vremea acestuia, mănăstirea avea o lățime de 30 de metri și o lungime de 50 de metri. Până la data de 1 septembrie 1926, slujbele pentru localnici se țineau în cadrul mănăstirii. După această dată, Predealul a ridicat o biserică în centrul așezării.

Intre anii 1933-1935 în mănăstire s-au mai construit încă două corpuri de chilii, iar în biserica cea veche s-a spalat pictura. Ostenelile au fost ale starețului Antonie Naescu. In anul 1938 se aflau aici doar șapte monahi. In anul 1942, Comisia Monumentelor Istorice a hotarât majorarea unei sume pentru restaurarea bisericii vechi din Mănăstirea Predeal.

In arhiva mănăstirii, data de 30 ianuarie 1949, consemnează ultima tundere în monahism. Incepând cu anul 1957 s-au executat lucrări și restaurări substanțiale. S-au mai făcut reparații după cele două războaie mondiale. In anul 1958 mănăstirea a fost desființată. Intre anii 1960-1961, Biserica Maicii Domnului a fost pictată în întregime.

In anul 1993 s-a reînființat mănăstirea, fiind dată în grija a șase maici. Mănăstirea Predeal rămâne peste vremuri un loc binecuvântat, unde dreapta credință și dragostea de țara se îmbrățișează și dăinuiesc.

O parte din Povestea Legionară

La data de 21 septembrie 1939, o echipă legionară condusă de criminalul Miti Dumitrescu l-a executat pe primul ministru Armand Călinescu, în centrul Capitalei. Aceștia l-au împușcat din cauza implicării sale în asasinarea liderului Legiunii Arhanghelului Mihail, Corneliu Zelea Codreanu. Echipa legionară s-a predat poliției, care i-a executat a doua zi, chiar pe locul unde murise primul ministru. In același timp, în fiecare județ din țară au fost executați legionari, fără judecată, din ordinul regelui Carol al II-lea. Numarul acestora s-a ridicat la 252.

Carol al II-lea a dorit să răzbune pe drept astfel moartea omului său de încredere. Ulterior, în 1940, când s-a proclamat Statul Național Legionar, s-au inversat rolurile, legionarii trecând pe față la crime și teroare. In acest context, au murit și mari oameni de cultură, de știință, politicieni.

Imediat dupa venirea legionarilor la guvernare, în toamna anului 1940, 80 de fruntași legionari executați pe 22 septembrie 1939 au fost dezgropați și înmormântați la mănăstirea Predeal. Aceștia au fost înmormântați lângă biserica veche a mănăstirii în cadrul unei mari ceremonii. Evenimentul a pângărit mănăstirea pentru istoria ulterioară.

Așa arăta cimitirul legionar de la Predeal în anul 1940. Astăzi se mai păstrează bucăți din gard, o cruce veche și câteva gropi ce adăposteau cenușa unora dintre cei executați ca represalii pentru crima produsă cu scop de intimidare a societății. Toate crucile legionare au fost arse in perioada comunistă. După sfârșitul monarhiei, comuniștii au distrus aproape în întregime cimitirul legionar de la Predeal. Se mai păstrează jalnice urme.

După Revoluția din 1989, a fost refăcut oarecum acel cimitir, și înălțat un monument din marmură neagră pe care figurează numele celor executați. Monumentul a fost ridicat cu binecuvântarea rușinoasă a Mitropolitului Ardealului, în anul 1998. Este un loc ignorat și disprețuit de vizitatorii Predealului. Există niște casete de piatră de circa 0.5 metri lungime care au fost destinate să conțină cenușa legionarilor ce nu și-au găsit identitatea și mormântul. 


                  MONUMENTUL LEGIONARILOR DIN FOSTUL CIMITIR DE LA PREDEAL