MĂNĂSTIREA FEREDEU

Aflată în comuna Șiria, judetul Arad, Mănăstirea Feredeu, cu obște de călugări, are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Construită pe un deal, la o altitudine de 427 metri, a fost ridicată în apropierea unui izvor – un feredeu – renumit in Munții Zarandului, a cărui apă era considerată binefăcătoare. Aici se afla un schit cu un paraclis pentru cei care voiau să se închine când sorbeau apa făcătoare de minuni, schit menționat pentru prima dată cu mai bine de 215 ani în urmă. De fapt acesta este atestat documentar, în 1710, drept Mănăstirea Feredeu cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe si Inalțarea Sfintei Cruci.

             Unele surse susțin că paraclisul a existat și sub stapânirea turcilor a zonei, care a durat până la Pacea de la Karlowitz, din 1699. Aici a trait un vestit călugar, Filimon, ucis de turci, pentru ca, de multe ori, cu crucea în mână, le cerea cotropitorilor păgâni să părăsească țara.

In memoria acestuia și a schitului, preotul Nicolae Bâru a facut demersuri la începutul secolului 20 pentru preluarea schitului și a paraclisului de la Feredeu și, la 12 mai 1920, a sfințit apa în cadrul unei ceremonii la care au luat parte câteva sute de credincioși. Au urmat o serie de alte demersuri pentru ridicarea mănăstirii, și, la 11 aprilie 1931, a fost pusă piatra de temelie a paraclisului cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în prezența a circa 500 de credincioși. Sfințirea a avut loc in ziua de 9 iunie 1932, la sarbatoarea Inaltarii Domnului, în cadrul unei ceremonii condusă de Episcopul Aradului și al Hunedoarei Grigore Gh. Comșa, stareț fiind Arhimandritul Policarp Marușca de la Mănăstirea Hodoș–Bodrog.

In toamna anului 1934, la Feredeu, a fost turnată fundația clădirii de locuit, care se compunea din trei camere și un coridor. Prima camera din partea stânga a clădirii era destinată episcopului, iar celelalte două călugărilor. Dintr-un document din acei ani, rezulta ca în ziua de 11 aprilie 1937, la schitul reînfiintat de la Feredeu a fost instalat primul stareț cu numele de Pahomie.

In 1959 mănăstirea a fost închisă în urma Decretului 410/1959. Cu toate măsurile de reprimare comuniste se mai efectuau sporadic slujbe religioase. Această mențiune, duce la concluzia că viața monahală a existat aici pe aceste meleaguri de la poalele Muntilor Zarand, încă de la începutul sec.al 18-lea si până în momentul apariției Decretului 410/1959, când, ca și multe alte mănăstiri din România, cea de la Feredeu a fost închisă. Până la acest tragic și dureros eveniment, care a marcat viața multor credincioși, la Feredeu au viețuit câte 2-3 călugări precum și Ieromonahul Ioasaf Mârzencu.

In 1986 Episcopul Aradului si al Hunedoarei, Timotei Seviciu, a avut inițiativa reînființării schitului și în același an au început lucrarile de reparații și restaurări ale bisericii și părăclisului distruse de vreme. Lucrările au fost ample și clădirea bisericii a fost reconstruită în intregime, iar vechiul izvor a fost și el reamenajat pe direcția nord-vest, la 5-6 metri distanță de biserică.

Aceasta are plan în formă de cruce, compartimentată în încăperile clasice: Altar, naos, pronaos si pridvor închis. Catapeteasma este sculptată în lemn de stejar, iar fațadele sunt zugrăvite în alb. Pictura interioară, în frescă, a fost executată în 1990. Au fost ridicate și câteva clădiri anexă, iar pentru cei care nu pot urca dealul ca să ajungă la mănăstire a fost construită o alta, mai jos, la circa 2 km, cu hramul Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Aceasta are spațiile bine luminate, are o turlă oarbă, patrată, deasupra pridvorului, iar lucrările de lemn au fost realizate din stejar, adică catapeteasma, tetrapodul, stranele, tronul arhieresc. La 23 februarie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât transformarea schitului Feredeu în mănăstire.