BISERICA KRETZULESU (CREȚULESCU) - BUCUREȘTI

Aflată pe Calea Victoriei, din București, Biserica Kretzulescu este una dintre emblemele Capitalei.  Ea este considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură ale orașului de la sfârșitul perioadei brâncovenești A fost ridicată în anii 1720 -1722 prin grija marelui logofăt Iordache Crețulescu și a soției sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

            Marele logofăt a construit în vecinătatea bisericii și un han, nu numai pentru că așa se obișnuia în aceea vreme, dar și pentru faptul că aici se afla, pe atunci, bariera de nord a orașului, pe "ulița cea mare" sau "Podul Mogoșoaiei", în locul numit pe atunci "Puțul cu zale". Biserica avea aspectul unei mănăstiri, datorita cladirilor Hanului Kretzulescu din preajmă.

            Ca mai toate bisericile românești ea era o biserică în proprietate particulară și urma să fie folosită de familiile ctitorilor, fiind situată in mijlocul complexului de proprietăți ale boierului.

            Lăcașul a fost ridicat între anii 1720-1722, pe locul unei mai vechi biserici de lemn si a primit hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ridicarea locașului reprezinta un semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu de către boierul scăpat ca prin minune de o moarte cumplită. Cu doi ani înainte, el si familia sa se întorseseră în țară din exilul la Constantinopol, unde fusese martorul martiriului domnitorului Constantin Brancoveanu si a fiilor săi, în chiar ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714.

Construcția are un plan trilobat, purtând deaspra naosului o turlă sveltă, iar deasupra pronaosului, clopotnița. Ambele sunt înzestrate cu ferestre înguste și lungi accentuând tendința de verticalitate a monumentului, ceea ce se realizează prin plastica decorativă a fațadelor. Acestea sunt împărțite în două registre, cel inferior fiind ornat cu panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble, prelungi.

Intrarea în biserică se face printr-un pritvor deschis, sprijinit pe coloane înalte de piatră între care se deschid arcade simple în plin cintru.

Intre anii 1859-1860 familia a hotărât restaurarea sfântului lăcaș, apeland în acest scop la arhitectul austriac Lipizer. Lucrarile au modificat radical monumental, răpidu-I din autencitate. A fost desființată turla de pe pronaos, s-a inchis pridvorul si exteriorul a fost zugravit în alb. In interior s-a realizat o nouă catapeteasma și Gheorghe Tăttărescu a pictat in ulei o amplă lucrare peste vechea frescă, probabil prea deteriorată. Din această pictură se pastreazâ în zilele noastre (2017) tablourile ctitorilor de pe peretele din vest, icoanele de pe catapeteasmă și o parte dintre cele reprezentand praznicele de peste an.

Exteriorul bisericii a fost tencuit la origine, dar cu ocazia restaurării efectuate, în anii 1935-1936, sub îngrijirea arhitectului Ștefan Balș, el a rămas în cărămidă aparentă. Atunci Comisia Monumentelor istorice a decis aducerea bisericii la forma originală. Tot atunci prin faptul că lăcașul a rămas cu pereții nrtencuiți s-a subliniat frumusețea frescei bizantine din pridvorul dechis. Fresca lui Tăttărescu a fost curățată pe mare porțiune, deși era valoroasă pentru istoria artei noastre.

Eleganta și supla biserică a fost reparată și restaurant din nou intre 1942-1943, după efectele nefaste ale cutremurului din 1940 și după cutremurul din 1977. Alte reparații au fost realizate între 1996-2003. Trebuie repetat că în perioada comunistă s-a dorit mult demolarea bisericii, cu atît mai mult cu căt era considerată un loc de întalnire la slujba duminicală a foștilor detinuți politici. De altfel, în dreptul Altarului, la răsărit,pe Calea Victoriei, a fost înalțat bustul lui Corneliu Coposu, ca un simbol al luptei pentru libertate și conservarea credinței străbune. Ar fi fost de dorit ca acolo să se fi ridicat un monument rgandios al martirilor Brâncoveanu nu al unui activist politic de care nu a știut nimeni până la așa-zisa revoluție din 1989. Toate aceste lucrări au fost realizate cu sprijinul preotului Paroh Vasile Răducă.

Restaurarea a început în 1996 și a durat până în anul 2003, atunci când pictura veche a fost parțial spălată. Azi se bucură de animația din Calea Victoriei și de vecinătatea, la sud, a fostului Palat Regal, Sala Palatului, Atenel Român și Biblioteca Centrală unoversitară, incendiată cu inconștiență la acea așa zisă revoluție.

In război