SCHITUL BRĂDET - ARGEȘ

Schitul Brădet (sau Brădetu) este o veche mănăstire a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, numărată între cele mai vechi monumente bisericeşti din ţară, înălţată pe malul râului Vâlsan, la nord de orașul Pitești, care izvorește de vărful Moldoveanu din munții Făgărași și este un afluent al râului Argeș. Apele Vâlsanului alimentează Lacul Vidraru.

Se poate afirma pe baza aspectului şi a planului la sol că biserica Schitului Brădet din județul Argeș a fost construită la sfârșitul sec.al 14-lea, sau începutul sec.al 15-lea de către meşteri locali, şcoliţi însă pe şantierul Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş ori al Coziei şi cărora le-au fost familiare ctitoriile de la Vodiţa, Cotmeana şi Tismana. Un alt element de datare este tabloul votiv care - chiar dacă modificat de-a lungul timpului - o reprezintă pe Mara Doamna şi pe Mircea Voievod. Singurul cuplu cu aceste nume este cel al lui Mircea cel Bătrân şi a soţiei sale Mara (vară primară cu care s-a căsătorit în 1394 cu acceptul episcopului de Ohrida şi cu consimţământul Patriarhului de Constantinopol). Această observaţie ar plasa anul construcţiei, ori al picturii originale, cândva după 1394, sub domnia lui Mircea cel Bătrân. S-a acceptat ca an al edificării anul 1395, asfel că în 1995 s-a făcut cu fast celebrarea a 600 de ani de existență a lăcașului în prezența președintelui țării de atunci și a patriarhului Teoctist.

Biserica die la Schitul Brădet a apărut în documente pentru prima dată în 1506, însă un hrisov din anul următor referitor la o tranzacţie din vremea domnitorului Vlad Călugărul (1482-1495) îl pomeneşte pe un oarecare Lazăr egumen din Brădet, ceea ce atestă existenţa unui lăcaş la vremea respectivă (în sec.al 15-lea). Pisania datează din 1761 şi îl identifică în mod eronat pe Mircea Ciobanul drept ctitor. Este probabil totuşi ca în anul indicat, 1546, biserica să fi trecut printr-un proces de restaurare. Planul lăcaşului se aseamănă modelelor Vodiţa, Cotmeana și Cozia, având un plan triconc, cu absidele poligonale de factură veche. 

De aici vor fi deprins constructorii meşteşugul asizelor (rânduri de zidărie) alternante, piatră - cărămidă. Materialele de construcţie sunt locale: piatră, bolovani de râu şi cărămidă. Singurul element decorativ al faţadei în afara paramentului este brâul de sub cornişă format dintr-un şir de cărămizi dispuse în dinţi de lup şi un altul din cărămizi aşezate pe lat şi tăiate în formă de cavetă. Pictura iniţială realizată probabil imediat după terminarea construcţiei nu se păstrează, așa cum s-a amintit, însă se poate presupune, dacă se ia în considerare tabloul votive, că iconografia originală a fost respectată de meşterii ce au intervenit ulterior. Astfel, zugravii Mihai, Radu şi Iordache din Târgovişte au refăcut, între 1756 şi 1761, pictura pe cheltuiala egumenului local şi a celui de la Mănăstirea Argeşului al cărui metoc era biserica din Brădet. Cu acea ocazie, la terminarea lucrărilor, s-a așezat noua pisanie. Pictura a fost restaurată din nou în 1810 de către Panteleimon, zugrav din Argeş. In 1787, aşa cum se află de la o inscripţie de pe una dintre coşoroabe, s-a realizat pridvorul de lemn. Direcţia Monumentelor Istorice a restaurat biserica şi a făcut cercetări arheologice în intervalele 1926-1929 şi 1963-1967.

Important edificiu caracteristic arhitecturii vechi românești, Biserica „Inălțarea Domnului” a Schitului Brădet din Argeș este considerată „primul monument construit în întregime de meșteri români, singurul din Țara Românească integral păstrat de la sfârșitul veacului al 14-lea”, sau începutul sec.al 15-lea. Degradându-se parțial, pictura murală a fost restaurată, în anul 1810, de către „Panteleimon, zugraf ot Argis”. Sub raport arhitectural, biserica este considerată „cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turla pe naos, reluând procedeele constructive de la biserica mare a Coziei, simplificându-le și adaptându-le gustului artistic autohton”. Pridvorul construit în anul 1787 reprezintă o etapă evolutivă corelată stilistic cadrului arhitectural tradițional zonal, vechile construcții de locuit fiind prevăzute cu pridvoare deschise la fațada principală. Adăugarea acestui element de plan complementar a asigurat protejarea picturii murale exterioare de pe peretele vestic. Biserica schitului Brădet prezintă similitudini cu Biserica Domnească din Curtea de Argeș, prin materialele de construcție utilizate și prin tehnica adoptată (piatră și cărămidă, în registre alternante), „dovedindu-se, astfel, efortul de sinteză al meșterilor locali”. „Materialul de construcție, de proveniență locală, observa arhitectul Grigore Ionescu, este cel mai simplu: piatră spartă, amestecată cu bolovani de râu și cărămidă. Punerea în operă a acestuia este făcută după tehnica curentă a epocii: straturi late de piatră alternate cu fâșii formate din câte patru șiruri de cărămizi aparente”. Făcând abstracţie de adaos (pridvor), planul bisericii se compune dintr-o tindă aproximativ pătrată, despărţită de navă printr-un perete plin. Acest pronaos este acoperit de o boltă cilindrică pe axa longitudinală. În urma cutremurului din 1913 această boltă a fost afectată sever. La 50 de ani de la seismul care i-a provocat numeroase şi adânci crăpături vizibile la restaurare, în anii 1963-1966, pe tot extradosul precum şi de-a lungul zidurilor laterale, avarieri ce i-au atras o deformare importantă, a fost consolidată printr-o suprabetonare foarte migăloasă şi anevoioasă, dar îndeplinită în bune condiţii.

Trecând în naos, nava este flancată de 2 abside laterale, pentagonale la exterior şi semicirculare spre interior, la fel ca şi absida altarului – conform tipului Vodiţa II. Pilaştrii caracteristici apar în dreptul absidelor şi nişele astfel formate sunt acoperite cu mici arcuri transversale.

Elemente decorative arhitecturale sunt distribuite la pridvor (stâlpi de stejar sculptați în motive ornamentale diverse), la cornișă (un rând de zimți mici din cărămizi de format special, cu vârful ascuțit, așezate perpendicular pe fața peretelui, urmat de șirul de cărămizi în formă de cavetă, așezate pe muchie). Cornișa se diferențiază la jumătatea estică și la turlă, prin modalitatea de dispunere a cărămizilor. Se semnalează, pe cosoroaba frontală, o inscripție incizată: „1787” consemnând anul adăugării pridvorului și o imagine aviformă stilizată, probabil, semnul meșterului care a coordonat operațiunea de extindere a bisericii. Sub raportul planului, naosul se compune din trei travee caracteristice, cea intermediară fiind extinsă și surmontată de o cupolă. Structura șarpantei indică o acoperire anterioară cu plumb; actualmente, învelișul este realizat din siță de brad. 

Conservarea optimă a monumentului se datorează lucrărilor de restaurare generală întreprinse în perioada anilor 1963-1966, de către Direcția Monumentelor Istorice, urmate de consolidarea suportului picturii murale din pronaos și de amenajarea incintei. Restaurarea parțială a ansamblului a fost precedată de ample investigații arheologice efectuate s-au soldat cu depistarea, în cele patru morminte din pronaos, a unor cărămizi inscripționate cu numele unor călugări: „David, leat 7250”, „Ghenadie egumenul, leat 7270”, „Isaia monah”, precum și a unor importante obiecte cum ar fi un inel sigilar (secolul 15), un inel sigilar de argint cu legenda: „Bălașa” (secolul 17) și o cruce de bronz din sec.al 18-lea. 

Acest material arheologic dovedește clar existența bisericii la sfârșitul sec.al 14-lea, sau începutul secal 15-lea. Prin rezultatele acestor cercetări științifice, s-a confirmat că biserica ce s-a păstrat până astăzi la Brădet este prima construcție zidită pe acel loc, întrucât nicio urmă nu poate fi atribuită unui monument anterior, fie chiar de lemn, infirmându-se, astfel, supoziția că intemeierea mănăstirii ca instituție ar preceda zidirea bisericii existente. Prin rusticitatea arhitecturală și prin planul în formă de cruce similar Coziei, Biserica Schitului Brădet constituie una dintre primele construcții ecleziastice ale Țării Românești, edificate de un arhitect român format, probabil, la școala meșterilor bizantini sau sârbi, care lucraseră în sec.al 14-lea pentru voievozii din Țara Românească. Patrimoniul Bisericii „Inălțarea Domnului” din Brădet este înnobilat cu icoane de o valoare artistică excepțională, printre care: Iisus Pantocrator - opera renumitului zugrav Stoica, Sf. Nicolae (1800), pictată de către zugravul Radu din Câmpulung, sau Maica Domnului cu Pruncul (1802).

Inclusă în patrimoniul cultural naţional, celebra icoană “Iisus Pantocrator” – recent restaurată, prezintă, în partea inferioară, o consemnare caligrafiată în slavonă, care atestă apartenenţa meşterului zugrav Stoica la arhicunoscuta şcoală de zugrăvie târgovişteană: “Sin icona sătvori jupaniţa Boloşina; is pisah Stoica zugraf ot Trăgovişte, v(ă)leat 7123”. Această icoană a dăruit-o jupaniţa Boloşina; a zugrăvit-o Stoica zugravul din Târgovişte, în anul 7123 (1614-1615). In Muzeul parohial situat la vest de biserică, sunt expuse obiecte diverse colecţionate de preotul cărturar Victor Popescu, evocând momente importante din istoria aşezării, precum şi ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor satului Brădet. Colecţia muzeală include icoane pictate pe lemn în sec. 18-19: “Iisus Hristos”, “Inălţarea Domnului”, “Maica Domnului cu Pruncul”, “Sf. Nicolae”, “Naşterea Domnului”, “Botezul Domnului”, icoana cu două feţe “Invierea Domnului/Inălţarea Domnului”, cărţi ritualice româneşti vechi: Evanghelie (1677), Penticostar (1743), Triod (1761), Liturghier (1767), Mineie (1776-1783), Octoih (1783), Molitvelnic (1832), Cazanie (1834), Chiriacodromion (1857), Octoih (1866), o cruce de lemn “Răstignirea Domnului Iisus Hristos”, un pomelnic din anul 1645 în care se menţionează principalii osârduitori în edificarea, restaurarea şi înzestrarea locaşului de cult; diferite obiecte de cult, o ladă de zestre din 1745, manuscrise şi altele. In patrimoniul monumentului ecleziastic se află un clopot donat în anul 1756 de către monahul Ghenadie, egumenul aşezământului. Mărturie elocventă a creativităţii meşterilor autohtoni de la sfârșitul sec.al 14-lea și de la începutul veacului al 15-lea, Biserica de la Schitul Brădet poartă cu statornică lumină în vreme mesajul de credinţă strămoşească, de măreţie voievodală, de nestinsă încredere în destinul neamului românesc al ilustrului său ctitor, marele Mircea cel Bătrân.

Asemănările tehnice şi estetice cu ctitoriile voievodale din sec.al 14-lea deja evocate, materialul documentar şi arheologic disponibil, fac din biserica vechiului Schit din Brădetu un monument de referinţă pentru istoria Bisericii şi a arhitecturii muntene de la începuturile organizării Valahiei ca principat. Brădetu rămâne după aproape 6 secole de existenţă proba inspiraţiei divine şi a talentului ţi inteligenţei unor meşteri desăvârşiţi, cel mai probabil români, ce au plămădit un locaş închegat, nemuritor, un martor al rugăciunii pravoslavnice şi o mărturie a dragostei de frumos şi sfinţenie.