MĂNĂSTIREA ROBAIA

 Mănăstirea Robaia este amplasată, din punct de vedere geografic, în zona central-nordică a judeţului Argeş, pe cursul pârâului Robaia, unul din afluenţii principali ai râului Vâlsan. Este situată la aproximativ 7 kilometri de comuna Muşăteşti, în zona deluroasă a pârâului Robaia, fiind înconjurată de păduri de fag, gorun şi conifere.

Cu o tradiţie seculară, ce coboară până în veacul al 14-lea, ca sihăstrie, Mănăstirea Robaia a cunoscut în ultimii 20 de ani un amplu proces de renaştere administrativă şi duhovnicească, exprimat prin dezvoltarea aşezământului monahal din punctul de vedere al clădirilor – restaurarea bisericii şi a turnului-clopotniţă, construirea casei chiliilor, trapezei, Atelierului de Veşminte, agheazmatarului, paraclisul Fântânii de Leac şi troiţa din Poiana „La Pustnici” –, precum şi creşterea numărului de monahii – de la 5 în 1992 la 32 în prezent. Mănăstirea Robaia aparţine de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Așezământul Robaia, aflat la o distanță de 25 de kilometri nord-est de Curtea de Argeș, este o vatră de sihăstrie, cum s-a amintit, atestată documentar încă din sec.al 14-lea. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor care au intrat în această biserică și au luat oamenii robi în noaptea de înviere.
Biserica

Din documentele vremurilor: prima biserică din lemn a fost ridicată de banul Armega iar biserica din piatră a fost construită de Sava Șofarul din Furculești și soția sa Livera, în anul 1654. O primă restaurare s-a datorat episcopul Iosif I al Argeșului.

Pustiită de vremuri, aceasta a fost refacută între anii 1843-1868 de către Teodosie, Visarion și Naum monahul. Au mai avut loc câteva renovări și refaceri ale picturii, care rămâne una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia. Biserica a mai fost repictată în anii 1848, 1901 și 1951. Apoi în 2003.

Ridicată în formă de cruce greacă, biserica cu hramul Sfântul mare mucenic Gheorghe, a trecut de-a lungul timpului prin mai multe refaceri. Cuprinde un mic pridvor închis, naos cu două abside poligonale, la fel şi absida altarului. Intre pronaos şi naos, trei arcade susţinute prin două coloane de zid îngustează spaţiul, iar o altă arcadă desparte naosul de altar.

Peretele exterior cu cele două icoane ale Sfântului Gheorghe

Biserica așezământului, a dăinuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar Iosif I al Argeșului cât și a stareților obștii și a arhiereului Nichita Duma, care au consolidat-o, i-au adăugat pridvorul în anul 1857 și au înzestrat-o cu: chilii, clopotniță - în 1857 - și stăreție - în 1935.

  De-a lungul timpului, planul bisericii a suferit diverse modificări, cele mai importante fiind făcute în timpul stareţului Visarion, în sec.al 19-lea. Pridvorul închis, adăugat ulterior construcţiei, la început din lemn, a fost înlocuit cu unul de zid. Prin adăugarea pridvorului, vechea intrare de pe latura sudică a pronaosului a fost astupată şi mutată în pridvor.

Ancadramentul intrării în biserică, din pridvor 

In exterior, pereţii albi, fără pictură, sunt împărţiţi în registre cu o geometrie simplă. Intr-o firidă, deasupra intrării în pridvor se află icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul mănăstirii. Catapeteasma şi mobilierul din lemn au ornamente florale, iar uşile împărăteşti sunt traforate în arcuri fine. Realizată în 1848 de către Teodosie monahul, pictura a fost restaurată între anii 1993-1994 a înviorat cu migală şi măiestrie în culori pastelate chipurile blânde ale sfinţilor. Pictura din pridvor, aplicată peste o alta mai veche din anul 1901, a fost restaurată în anul 2003.

In stânga naosului se află icoana Zastupniţa, sau Ocrotitoarea, realizată în secolul al XVIII-lea, înfăţişând pe Maica Domnului cu pruncul Iisus.

Spaţiul eclezial restrâns, interiorul simplu şi armonios dau o atmosferă de smerenie şi familiaritate specifice bisericilor ortodoxe româneşti.

Destinat desfăşurării slujbelor în aer liber, agheasmatarul a fost construit în anul 1997, având un bogat registru iconografic. Este amplasat în apropiere de biserică, sub umbra unui falnic brad care-i oferă un plus de frumuseţe.

şi învelită cu şiţă.

Stăreția veche

Construirea casei stăreţiei a reprezentat un moment de referinţă în evoluţia arhitecturii Mănăstirii Robaia. Materialele de construcţie – piatra şi cărămida – au fost procurate, în anul 1933, de către ieromonahul Andrei Pistruială, având sprijinul exarhului Episcopiei Argeşului, Grigore Uriţescu. Finalizarea construcţiei s-a petrecut în anul 1935 în timpul stăreţiei arhimandritului Emilian Popescu, la cârma Episcopiei Argeşului aflându-se ierarhul Nichita Duma.

Stăreția veche

Construită din cărămidă şi piatră pe două niveluri, casa stăreţiei are la etaj nouă camere – unele dintre ele fiind destinate, în prezent, bibliotecii mânăstirii, cancelariei, chiliilor, iar la parter, spaţiile existente au fost amenajate ca bucătărie, trapeză şi cămări.

Stăreția nouă

Noua stăreţie a fost ridicată în vederea suplimentării chiliilor şi a spaţiilor necesare bunei desfăşurări a activităţilor gospodăreşti. La parter se află un beci spaţios, etajul I este destinat trapezei şi bucătăriei; etajul II adăposteşte atelierul de croitorie pentru veşminte preoţeşti şi de biserică, iar la etajul III se găsesc chilii.

Stăreția nouă

Vedere de ansamblu 

Casa Chiliilor

La începutul anilor 90 ai secolului trecut obştea mănăstirii s-a mărit şi astfel s-a simţit nevoia extinderii spaţiului de locuit. Astfel, între anii 1993–1994 a fost ridicată casa chiliilor, inspirată din arhitectura tradiţională argeşeană, din piatră şi cărămidă şi învelită cu şiţă.

Casa chiliilor

Turnul Clopotniță

Construit în anul 1857, pe temeliile unei vechi clopotniţe, prezintă trei niveluri: la parter – un gang de intrare în incinta mănăstirii; la etajul I – o încăpere; etajul al II-lea – camera clopotelor. Turnul-clopotniţă a fost construit din piatră şi cărămidă, pe un plan pătrat, având latura de 4,50 m.

Ample operaţiuni de consolidare şi restaurare au fost efectuate în anul 2000, implicând înlocuirea planşeelor de lemn cu altele de beton şi întărirea zidăriei cu sâmburi de beton. Scara de lemn spre etaj, amplasată în gang, care afecta considerabil accesul în incintă, a fost înlocuită cu o scară exterioară inclusă într-o construcţie din zidărie adosată turnului. De asemenea, şarpanta de lemn a fost integral refăcută şi acoperită cu tablă de aramă din secolul al XIX-lea, preluată de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, iar gangul s-a închis cu o poartă tradiţională din lemn, decorată cu ţinte şi platbenzi metalice specifice epocii zidirii turnului.

Încadrând spre est şi vest parterul turnului-clopotniţă, au fost construite, după anul 2000, alte chilii decât cele de la Casa chiliilor, accesul fiind asigurat prin pridvoare prevăzute cu stâlpi de lemn ciopliţi în motive tradiţionale. Finisarea chiliilor s-a făcut în aceeaşi manieră ca şi turnul-clopotniţă şi sunt acoperite cu tablă de aramă.

Turnul clopotniță înainte de refacere

Iarna la Robaia

Noul Turn Clopotniță

Fostele chilii reamenajate de lângă Turnul Clopotniță

Intrarea în mănăstire

Fântâna de leac

În apropiere de mănăstire, la aproape 300 de metri distanţă, pe un drum forestier, se află un izvor ce şi-a dobândit o mare faimă de-a lungul timpului. Este vorba de Fântâna de Leac, aşa cum a intrat în conştiinţa localnicilor datorită virtuţilor tămăduitoare pe care le oferă celor ce cu credinţă în Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului şi sfinţii care stau în jurul Tronului ceresc, se însănătoşesc după cum este hotărârea proniei divine.

Apa izvorului, de o calitate foarte bună şi cristalină, apreciată de-a lungul secolelor de toţi cei ce s-au bucurat de ea, a intrat în memoria colectivă şi în istoria locală ca fiind dătătoare de sănătate. De aceea, încă de acum aproape un secol, mai exact prin anul 1914, izvorul a fost amenajat pentru prima oară. Anii au trecut şi iată că am purces să oferim un veşmânt nou şi acestuia, pentru a-i bucura pe cât mai mulţi credincioşi, astfel că l-am reamenajat în 1995 cu sprijinul unor familii de inimoşi creştini argeşeni.

Fântâna de leac de la Robaia

In imediata apropiere s-a ridicat, începând cu toamna anului 1998, un paraclis cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, pictat în interior în frescă, slujba de sfinţire fiind oficiată de Inaltpreasfinţitul Părintele Calinic la 30 septembrie 1999. In fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, are loc aici o slujbă cu procesiune ce porneşte din curtea mănăstirii, împreună cu Sfântul Maslu, oficiată de mulţi preoţi, printre care şi cei de pe Valea Vâlsanului. Vin atunci mulţi credincioşi să se bucure duhovniceşte şi să ia acasă din apa cea atât de tămăduitoare.