MĂNĂSTIREA COMANA

Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, a fost ctitorită de Vlad Țepeș († 1476) în anul 1461, ca o mănăstire nefortificată, care, însă, s-a ruinat până la finele sec.al 16-lea. Locul pe care a fost așezată mănăstirea era odinioară o insulă în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie. Din această perioadă s-au descoperit urmele unei biserici de plan dreptunghiular (12 x 10 m), care avea fundaţie din cărămidă iar partea superioară din bârne. Interiorul bisericii era tencuit şi pictat, găsindu-se urme de vopsea roşie şi albastru închis. În jurul acestei bisericuţe chiliile mănăstirii. Săpăturile arheologice întreprinse între 1971-1972 au descoperit parţial unele încăperi, dar fără a putea reconstitui chiar şi numai grafic întregul ansamblu. Cu toate că a fost ridicată în mare parte din material perisabil, această biserică cu unele reparaţii făcute de domnitorii următori a durat un secol şi jumătate, ceea ce dovedeşte, încă o dată, siguranţa ce i-o dădea poziţia naturală a terenului – insulă între păduri şi ape.

In 1588, boierul Radu Şerban din Coiani - satul Mironeşti  de azi - a început zidirea unei noi mănăstiri la Comana pe pământurile moştenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului de ridicare a ctitoriei a fost determinată de existenţa zidurilor vechii mănăstiri, ruinate la aceea dată, dar destul de puternice, pentru ca, refăcute, să asigure protecţia noii construcţii.

Noua Mănăstire Comana arăta ca o adevărată cetate de câmpie: patrulater neregulat, măsurând 61,20 x 55,50 m pe laturile mari, cu ziduri exterioare şi cinci turnuri ieşite în afara zidurilor pentru apărare, deasemenea plină de guri individuale de tragere şi chiar lăcaşuri pentru tunuri mici de cetate.

Radu Şerban a clădit în această incintă o biserică cu hramul Sf. Nicolae, biserică pe care a zugrăvit-o şi unde, pe zidul de la intrarea în pronaos, va apărea împreună cu soţia sa Elina, aşa cum o cerea obiceiul ctitoricesc, dar pisania nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699–1700 cu o alta a strănepotului său, Şerban Cantacuzino care a cinstit cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al zidirii pe care a refăcut-o..

Radu Șerban a murit, în 1620, la Viena, unde se refugiase la pierderea domniei, și a fost înmormântat în biserica Sf. Ștefan din Viena. Soțul fiicei sale, Anca, Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, a murit în 1627 și a fost înmormântat în biserica sârbeasca din Raab (azi Györ în Ungaria).

In 1640 Anca și sora sa, Elina, au adus rămășițele domnești în țară și le-au îngropat la Comana, iar lespedea gropii comune de la Comana a fost pusă ulterior anului 1640.

Intre 1653–1658, Paul de Alep a însoţit ca secretar pe patriarhul Macarie al III-lea de Antiohia în călătoria acestuia în Ţara Românească şi Rusia. El a lasat în relatarea asupra călătoriei sale câteva informaţii privitoare la lăcaşul mănăstiresc din 1657: „În dimineaţa următoare am plecat (din Grădiştea) şi trecând pe nişte drumuri cu hârtoape şi printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mănăstire închinată Sf. Nicolae, numită Comana, ctitoria răposatului Şerban Voievod, tatăl domnului de acum. Ea este o mănăstire mare şi trainică, închisă cu ziduri mari de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mănăstirei Sf. Treimi din Moscova.

 Clopotniţa este deasupra porţii. Ce m-a încântat cel mai mult a fost pajiştea cu iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede şi  curată, şi cu chiliile călugărilor aşezate de jur împrejur.  Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împăratul (adică sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în  iarna cea mai aspră...” La 1667 este înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care a murit la Constantinopol şi a fost adus în ţară de fiul său Şerban. Tot aici va fi înmormântat mai apoi şi Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripţia pusă pe mormânt la 1699 de Şerban. Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Comanei în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici, biserica, ctitorie domnească, devenind loc de înhumare a acestora.

Curând după înhumarea lui Drăghici și a fiului său Constantin, va fi înmormântată la Comana, Maria, prima soție a vornicului Șerban Cantacuzino, cel de-al doilea ctitor atestat al mănăstirii.

Alături de osemintele Ancăi, un alt mormânt, de dimensiuni mai mici, cuprinde rămășițele lui Mihail Pătrașcu, fiul Ancuței și al lui Pătrașcu Voievod, copil mort de ciumă în 1655, în regiunile căzăcești și reînhumat la Comana, probabil după 7 ani. La acea dată, mama sa, Anca, se afla încă în viata, ea murind probabil puțin înainte de 1668.

La 1699 Șerban Cantacuzino dăruiește Mănăstirii Comana un chivot de argint întru pomenirea părinților Drăghici și Păuna și soțiilor Maria si Andriana; informații ce denotă ca ei sunt înmormântați la Comana.

In 1699, marele vornic Şerban Cantacuzino dăruieşte Mănăstirii Comana un chivot de argint „întru pomenirea părinţilor Drăghici şi Păuna şi a soţiilor Maria şi Adriana”; informaţii ce denotă că ei sunt înmormântaţi la Comana. In acelaşi an, Şerban Cantacuzino a început restaurarea Mănăstirii Comana. Lucrările de reclădire care au durat până în 1703, au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcţiilor de epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 - 1654), Şerban Cantacuzino (1678 - 1688) si Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714).  La această restaurare, Șerban a adaugat chilii noi celor existente, a reparat şi înalţat zidurile până la aproape 15 metri şi a împodobit construcţia cu elegantul foişor brâncovenesc de pe latura de nord. 

Inălțându-se din balustrada elegantă, zece coloane îl împodobesc pe cele trei laturi. Coloane de piatra tare dintr-o singura bucată, împodobite la capitel și bază cu ornamente vegetale. Două din cele zece coloane, aflate la extremități, sunt încastrate în zidul clădirii si au capitelurile împodobite cu vulturul bicefal, însemnul familiei Cantacuzino. Susținând arcuri de cărămidă în semicerc, cele zece coloane dau o notă de o deosebită frumusețe întregii construcții.

În incintă, Șerban reface biserica și înlocuiește vechea pisanie cu o alta, în care se înscrie în rândul ctitorilor. Această refacere a mănăstirii se încheie cu strămutarea înaintașilor într-un mormânt comun.

Transformarea ctitoriei în „criptă” a familiei Cantacuzino explică atât strădania lui Șerban de a reface mănăstirea în 1699 - 1700, cât și revenirea sa din 1703, când zidește în incintă un paraclis pe care îl întărește, după obicei.

In august 1709 Șerban a murit și a fost, la rândul său, înmormântat la Comana. Mormântul lui Șerban Cantacuzino nu se mai cunoaște la Comana; el a fost distrus o dată cu celelalte morminte în 1854 de către călugării greci.

Deosebit de bogată,  dovadă fiind moşiile pe care le avea, mănăstirea a fost în timpul lui Matei Basarab unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici şi-a făcut ucenicia şi viitorul mitropolit al Ardealului şi partizan al luptei antiotomane – Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici (1620 - † 1683).

Mănăstirea Comana s-a aflat în centrul atenţiei în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, precum şi în vremea războiului ruso-austro-turc din 1768-1774. Afectată de războaie şi de proastă gospodărire, mănăstirea s-a degradat treptat. In anul 1728, Mănăstirea Comana a fost închinată  Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Nicolae Mavrocordat. Prin această închinare, mănăstirea începe să-şi piardă din averi şi moşii.

Degradarea Comanei, semnalată de Neofit al Ungrovlahiei, se accentuează de-a lungul domniilor fanariote și este subliniată într-o serie de înscrisuri de danie ulterioare închinării, acte întocmite în intervalul 1728 - 1814 și semnate de domnitorii Nicolae Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Grigore III Ghica, Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Constantin Ipsilanti, Ioan Gheorghe Caragea.

In anul 1847, s-a pus problema unor reparații, arhitectul statului, Schlatter, propunând o reclădire, considerând că reparațiile nu se mai pot face, dar lucrările de reamenajare și reînsuflețire a lăcașului sfânt au început abia în 1854 când s-a refăcut din temelii biserica, distrugându-se probabil cu acest prilej mormântul ultimului ctitor, vornicul Șerban Cantacuzino și poate și acela al lui Nicolae vodă Pătrașcu.

După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, călugării greci au părăsit Comana. De la această dată nu s-a mai făcut nicio reparaţie timp de peste 100 de ani, toate moşiile fiind expropiate, iar mănăstirea devenind biserică parohială a satului. La 1877, în timpul Războiului de Independenţă, Prefectura judeţului a fost găzduită în localul fostei mănăstiri. La sfârşitul secolului trecut locuia într-o aripă arendaşul moşiei, iar în cealaltă funcţiona Şcoala satului.

In anul 1908, întregul ansamblu arhitectonic de la Comana a fost restaurat prin grija Comisiunei Monumentelor Istorice, spre a cădea din nou în paragină, mai ales după cel de-al doilea război mondial.
Penultimele lucrări ample, de restaurare a lăcașului de cult, au avut loc între anii 1970-1977 și au fost întrerupte în 1978, când s-a desființat Direcția Monumentelor Istorice.  In 1971, lucrările au dus la descoperirea unui fragment de piatră funerară, inscripția acestei pietre indicând mormântul Ancuței, fiica domnitorului Radu Șerban.
Biserica, grav afectată decutremurele din 1977 și 1986 a fost consolidată în întregime în perioada 1988- 1990. In anul 2008, cu ajutorul Episcopiei Giurgiului, au fost restaurate interioarele casei și a beciurilor domnești, precum și biblioteca.


Foișorul Casei Domnești de la Mănăstirea Comana în stare de degradare

In anul 1932 s-a construit în incinta Mănăstirii Comana Mausoleul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial în luptele de pe Neajlov, după indicaţiile, din 1919, ale marelui istoric Nicolae Iorga.

Săpăturile arheologice întreprinse în anii 1970-1971 au precizat multe din datele şi fazele de construcţie. In baza acestor cercetări s-au efectuat lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 şi 1986 a fost consolidată în întregime în 1988 – 1990, urmând ca în anii următori să fie repictată.

Mănăstirea Comana - 1933

In anul 1992, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire, Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Comana redevine mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte.   

Mausoleul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial
In anul 1932 s-a construit în incinta Mănăstirii Comana Mausoleul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial în luptele de pe Neajlov, după indicaţiile, din 1919, ale marelui istoric Nicolae Iorga.

In toamna anului 1916, în incinta mănăstirii Comana, trupele germane, aflate sub comanda feldmareșalul Anton Ludwig August von Mackensen, au început amenajarea unui cimitir de campanie, în care au fost înhumați 516 eroi, căzuți în luptele de pe Neajlov, dintre care: români - 417 neidentificați și 4 identificați; germani - 13 neidentificați; bulgari - 51 neidentificați; turci - 31 neidentificați.

In anul 1919 Societatea „Cultul Eroilor“ a hotărât construirea unui mausoleu în incinta mănăstirii Comana[4], pe baza indicațiilor date de marele istoric Nicolae Iorga.

Lucrările la mausoleu au început în anul 1926 și au fost finalizate în anul 1932. Mausoleul, de formă rectangulară, cu dimensiunile H = 4,5 m, L = 14,5 m și l = 6,5 m și acoperișul în două ape, a fost ridicat pe ruinele fostului paraclis al mănăstirii. Fațada principală a osuarului conținea elemente arhitecturale care erau copiate după cele ale mănăstirii Comana: coloanele, arcada și capitelurile.

Inițial, în criptă au fost depuse osemintele a 564 de eroi, din care 24 identificați, iar 540 neidentificați. Numele militarilor identificați au fost inscripționate pe plăci din marmură, iar la intrarea în mausoleu au fost dăltuite, în marmură albă, câteva versuri ale poetului Mircea Rădulescu: 

CEI CE CĂZUT-AU PENTRU ȚARĂ

PE LANUL CÂMPULUI BOGAT

JERTFIND O’NTREAGĂ PRIMĂVARĂ

NU AU MURIT CI AU ÎNVIAT

Mauzoleul Eroilor din Primul Război Mondial de la mănăstirea Comana

Ultima statistică privind numărul eroilor din mausoleu datează din anul 1943, menționându-se că osemintele a 762 de militari au fost depuse în criptă și în firide individuale.

După 2008, conducerea mănăstirii a dorit să transforme Mausoleul într-un paraclis în care să se desfășoare slujbele religioase pe timpul iernii, când costurile de încălzire ale mănăstirii ar fi fost mult mai ridicate. În acest sens, călugării au demarat lucrări de îmbunătățire a interiorului mausoleului, spărgând pardoseala acestuia și ajungând la cripta cu osemintele eroilor. Lucrările au fost întrerupte odată cu sesizarea poliției.