Este
o mănăstire nouă, ce aparține secolului al 20-lea, dar care este înconjurată de
legende creștine cu un aport imaginativ cu mult mai larg decât ale altor locuri
sfinte ale țării, sau ale lumii creștin-ortodoxe.
Aflată în apropierea satului Galița al comunei
Ostrov, Mănăstirea Dervent, cu obște de călugări, are hramurile: „Cuvioasa
Parascheva”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, „Izvorul Tămăduirii” și „Ziua
Crucii”. Este o mănăstire reînființată după schimbarea regimului communist de
la sfârșitul anului 1989, când în toată țara s-a eliberat spiritual religios și
s-a produs un amplu process de construire și reconstruire de lăcașuri.
Mănăstirea a fost amplasată aidoma unei al fortarete de credință străbună la
doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, în imediata apropiere a Dunării, pe terasele
viticole renumite ale comunei Ostrov,
Așezământul este un adevărat simbol al credinței, în
general, și al Dobrogei în mod deosebit, cu toate că a fost un teritoriu
oarecum depopulat, cu excepția litoralului grecesc, sub toate stăpânirile
Dobrogea, pe care romanii o numeau Scythia Minor (Sciția
Mică) a fost prima provincie de pe teritoriul țării noastre în care a fost
propovăduit creștinismul prin harul duhovnicesc al Sfântului Apostol Andrei. De
fapt nu departe se afla izvorul în care i-a botezat pe cei care doreau să
îmbrățișeze credința în Christos și despre care izvor se spune că a apărut
atunci când Sfântul a lovit cu toiagul în pământ și aceasta fiind una din
legendele fără support real.
Nu departe de Dervent, se afla cetatea Durostorum (azi în apropiere de orașul
bulgar Silistra). Dervent este un nume care
înseamnă lagăr, sau garnizoană romană, dar și vad de trecere, sau trecătoare în
limba turcă, ceea ce este mai apropiat de adevăr.
Tradiția spune că pe locul actualei biserici a
mănăstirii, în timpul prigoanei împotriva credinței, pe timpul împăratului
Diocletianus, au fost martirizați patru credinciosi, un preot și trei fecioare,
ale căror nume nu au fost transmise. După martiriul lor au apărut din pământ
patru cruci de piatră, care s-au dovedit a avea puteri vindecătoare. Legenda
aceasta exagerată depășește cu mult și
imaginația celor din alte întinse zone ale începuturilor creștinismului.
In sec.al 10-lea, după ridicarea cetății bizantine,
numită astăzi „Păcuiul lui Soare” (cca 971), în jurul crucilor s-a înființat o mică
mănăstire, care a fost distrusă, ca și cetatea, în jurul anilor 1033-1036, de barbarii
pecenegi. Fragmente ale zidurilor de incintă ale cetății de atunci, inalte azi
pe alocuri de 4 m, o poartă de intrare, debarcaderul și rămășițele unei cladiri
cu absidă au ramas marturie prin vremuri si pot fi zărite si cercetate, fiind
degajate de arheologii din a doua jumătate a sec.al 20-lea.
Cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (sec.al
10-lea) este considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate
Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul
Mitropolit al Țării Românești, Iachint.
După cucerirea Dobrogei de către turci, un pașă de
Silistra, numit Ahmet Bei de o altă legendă, a devenit proprietarul locurilor și
auzind de crucile miraculoase a dat ordin ca acestea să fie ocrotite. Legenda
spune că și acest turc ar fi trecut la creștinism. Unul dintre ultimii bei ai
locului a distrus două dintre cruci rupându-le brațele, în preajma Războiului
de Independență al României.
Zona în care s-au găsit crucile a început să se
pustiască dar acestea și-au păstrat puterile, după cele afirmate de preoții de
mai târziu. Se zice, iarăși fără temei, că în 1885 ciobanul satului Coslugea,
surdo-mut din naștere, a adormit langă ele și când s-a trezit și-a dat seama că
aude perfect și că poate vorbi.
In 1923 P.S. Ilarie al Tomisului a înființat aici o
mănăstire, ridicând un paraclis pe terenul donat de Parascheva Gheorghici din
Ostrov și Olimpia Andreievici din Coslugea. In 1934 paraclisul a luat foc dar,
ca prin minune, icoanele au ramas neatinse de flăcări și se păstrează în muzeul
mănăstirii.
La 5 iulie 1936 I.P.S. Gheronție al Tomisului a
ctitorit actuala biserică, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu.
Biserica a fost proiectată cu trei altare și a fost sfințită la 13 septembrie
1942.
In 1959, mănăstirea a fost închisă în urma Decretului
410 și, din 1970, a functionat ca biserică de mir. A fost pictată în mod
clandestin între anii 1987-1989 de pictorul Marcel Codrescu din Campulung
Muscel. Până în 1990 clădirile mănăstirii au fost folosite de I.A.S. Ostrov.
La 2 februarie 1990 fostul staret, Eleftere Mihail,
s-a intors de unde fusese alungat și a redeschis mănăstirea, dar s-a stins din
viață la 12 mai acelasi an, fiind înmormantat lângă biserică.
In 1991, noul stareț al mănăstirii, Gheorghe Avram, a
ridicat un corp de chilii și stăreția, iar în 2001 au început lucrările la un
nou ansamblu mănăstiresc cu un turn clopotniță, chilii, muzeu, bibliotecă,
arhondaric și lumânerar, totul realizat după planurile arhitecților Todor Ion,
Dan Corneliu și ing. George Oprea din Constanta
In anul 2002, lângă izvorul Sfantului Andrei s-a
construit un paraclis și un bazin pentru colectarea apei atât de solicitată de
credincioși, în special în zilele de Izvorul Tămăduirii și praznicul Sfântului
Andrei.
Mănăstirea a fost învăluită de o prea densă și puțin
credibilă poveste de sfințenie a locului, legată strâns de trecerea pe aici a
Sfântului Apostol Andrei. Aceasta pentru a-i acorda lăcașului o justificare de
întemeiere.
In schimb, este de admirat efortul, din ultimile
decenii, de a se crea un lăcaș creștin atrăgător
și spiritualizant pentru credincioșii ce vizitează din ce în ce mai mult zona,
cu speranța producerii unor minuni legate de sănătate..
Mănăstirea Dervent oferă călătorilor prin Dobrogea
masă și găzduire pentru o noapte în arhondaric, fără taxă, cu condiția
respectării unor reguli de bună-cuviință într-un lăcaș sfânt.
Mănăstirea Dervent - Isvorul Tămăduirii
Mănăstirea Dervent - Isvorul Tămăduirii
Mănăstirea Dervent - Crucea mică din exterior
Este
o mănăstire nouă, ce aparține secolului al 20-lea, dar care este înconjurată de
legende creștine cu un aport imaginativ cu mult mai larg decât ale altor locuri
sfinte ale țării, sau ale lumii creștin-ortodoxe.
Aflată în apropierea satului Galița al comunei
Ostrov, Mănăstirea Dervent, cu obște de călugări, are hramurile: „Cuvioasa
Parascheva”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, „Izvorul Tămăduirii” și „Ziua
Crucii”. Este o mănăstire reînființată după schimbarea regimului communist de
la sfârșitul anului 1989, când în toată țara s-a eliberat spiritual religios și
s-a produs un amplu process de construire și reconstruire de lăcașuri.
Mănăstirea a fost amplasată aidoma unei al fortarete de credință străbună la
doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, în imediata apropiere a Dunării, pe terasele
viticole renumite ale comunei Ostrov,
Așezământul este un adevărat simbol al credinței, în
general, și al Dobrogei în mod deosebit, cu toate că a fost un teritoriu
oarecum depopulat, cu excepția litoralului grecesc, sub toate stăpânirile
Dobrogea, pe care romanii o numeau Scythia Minor (Sciția
Mică) a fost prima provincie de pe teritoriul țării noastre în care a fost
propovăduit creștinismul prin harul duhovnicesc al Sfântului Apostol Andrei. De
fapt nu departe se afla izvorul în care i-a botezat pe cei care doreau să
îmbrățișeze credința în Christos și despre care izvor se spune că a apărut
atunci când Sfântul a lovit cu toiagul în pământ și aceasta fiind una din
legendele fără support real.
Nu departe de Dervent, se afla cetatea Durostorum (azi în apropiere de orașul
bulgar Silistra). Dervent este un nume care
înseamnă lagăr, sau garnizoană romană, dar și vad de trecere, sau trecătoare în
limba turcă, ceea ce este mai apropiat de adevăr.
Tradiția spune că pe locul actualei biserici a
mănăstirii, în timpul prigoanei împotriva credinței, pe timpul împăratului
Diocletianus, au fost martirizați patru credinciosi, un preot și trei fecioare,
ale căror nume nu au fost transmise. După martiriul lor au apărut din pământ
patru cruci de piatră, care s-au dovedit a avea puteri vindecătoare. Legenda
aceasta exagerată depășește cu mult și
imaginația celor din alte întinse zone ale începuturilor creștinismului.
In sec.al 10-lea, după ridicarea cetății bizantine,
numită astăzi „Păcuiul lui Soare” (cca 971), în jurul crucilor s-a înființat o mică
mănăstire, care a fost distrusă, ca și cetatea, în jurul anilor 1033-1036, de barbarii
pecenegi. Fragmente ale zidurilor de incintă ale cetății de atunci, inalte azi
pe alocuri de 4 m, o poartă de intrare, debarcaderul și rămășițele unei cladiri
cu absidă au ramas marturie prin vremuri si pot fi zărite si cercetate, fiind
degajate de arheologii din a doua jumătate a sec.al 20-lea.
Cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (sec.al
10-lea) este considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate
Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul
Mitropolit al Țării Românești, Iachint.
După cucerirea Dobrogei de către turci, un pașă de
Silistra, numit Ahmet Bei de o altă legendă, a devenit proprietarul locurilor și
auzind de crucile miraculoase a dat ordin ca acestea să fie ocrotite. Legenda
spune că și acest turc ar fi trecut la creștinism. Unul dintre ultimii bei ai
locului a distrus două dintre cruci rupându-le brațele, în preajma Războiului
de Independență al României.
Zona în care s-au găsit crucile a început să se
pustiască dar acestea și-au păstrat puterile, după cele afirmate de preoții de
mai târziu. Se zice, iarăși fără temei, că în 1885 ciobanul satului Coslugea,
surdo-mut din naștere, a adormit langă ele și când s-a trezit și-a dat seama că
aude perfect și că poate vorbi.
In 1923 P.S. Ilarie al Tomisului a înființat aici o
mănăstire, ridicând un paraclis pe terenul donat de Parascheva Gheorghici din
Ostrov și Olimpia Andreievici din Coslugea. In 1934 paraclisul a luat foc dar,
ca prin minune, icoanele au ramas neatinse de flăcări și se păstrează în muzeul
mănăstirii.
La 5 iulie 1936 I.P.S. Gheronție al Tomisului a
ctitorit actuala biserică, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu.
Biserica a fost proiectată cu trei altare și a fost sfințită la 13 septembrie
1942.
In 1959, mănăstirea a fost închisă în urma Decretului
410 și, din 1970, a functionat ca biserică de mir. A fost pictată în mod
clandestin între anii 1987-1989 de pictorul Marcel Codrescu din Campulung
Muscel. Până în 1990 clădirile mănăstirii au fost folosite de I.A.S. Ostrov.
La 2 februarie 1990 fostul staret, Eleftere Mihail,
s-a intors de unde fusese alungat și a redeschis mănăstirea, dar s-a stins din
viață la 12 mai acelasi an, fiind înmormantat lângă biserică.
In 1991, noul stareț al mănăstirii, Gheorghe Avram, a
ridicat un corp de chilii și stăreția, iar în 2001 au început lucrările la un
nou ansamblu mănăstiresc cu un turn clopotniță, chilii, muzeu, bibliotecă,
arhondaric și lumânerar, totul realizat după planurile arhitecților Todor Ion,
Dan Corneliu și ing. George Oprea din Constanta
In anul 2002, lângă izvorul Sfantului Andrei s-a
construit un paraclis și un bazin pentru colectarea apei atât de solicitată de
credincioși, în special în zilele de Izvorul Tămăduirii și praznicul Sfântului
Andrei.
Mănăstirea a fost învăluită de o prea densă și puțin
credibilă poveste de sfințenie a locului, legată strâns de trecerea pe aici a
Sfântului Apostol Andrei. Aceasta pentru a-i acorda lăcașului o justificare de
întemeiere.
In schimb, este de admirat efortul, din ultimile
decenii, de a se crea un lăcaș creștin atrăgător
și spiritualizant pentru credincioșii ce vizitează din ce în ce mai mult zona,
cu speranța producerii unor minuni legate de sănătate..
Mănăstirea Dervent oferă călătorilor prin Dobrogea
masă și găzduire pentru o noapte în arhondaric, fără taxă, cu condiția
respectării unor reguli de bună-cuviință într-un lăcaș sfânt.
Aflată în apropierea satului Galița al comunei
Ostrov, Mănăstirea Dervent, cu obște de călugări, are hramurile: „Cuvioasa
Parascheva”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, „Izvorul Tămăduirii” și „Ziua
Crucii”. Este o mănăstire reînființată după schimbarea regimului communist de
la sfârșitul anului 1989, când în toată țara s-a eliberat spiritual religios și
s-a produs un amplu process de construire și reconstruire de lăcașuri.
Mănăstirea a fost amplasată aidoma unei al fortarete de credință străbună la
doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, în imediata apropiere a Dunării, pe terasele
viticole renumite ale comunei Ostrov,
Așezământul este un adevărat simbol al credinței, în
general, și al Dobrogei în mod deosebit, cu toate că a fost un teritoriu
oarecum depopulat, cu excepția litoralului grecesc, sub toate stăpânirile
Dobrogea, pe care romanii o numeau Scythia Minor (Sciția
Mică) a fost prima provincie de pe teritoriul țării noastre în care a fost
propovăduit creștinismul prin harul duhovnicesc al Sfântului Apostol Andrei. De
fapt nu departe se afla izvorul în care i-a botezat pe cei care doreau să
îmbrățișeze credința în Christos și despre care izvor se spune că a apărut
atunci când Sfântul a lovit cu toiagul în pământ și aceasta fiind una din
legendele fără support real.
Nu departe de Dervent, se afla cetatea Durostorum (azi în apropiere de orașul
bulgar Silistra). Dervent este un nume care
înseamnă lagăr, sau garnizoană romană, dar și vad de trecere, sau trecătoare în
limba turcă, ceea ce este mai apropiat de adevăr.
Tradiția spune că pe locul actualei biserici a
mănăstirii, în timpul prigoanei împotriva credinței, pe timpul împăratului
Diocletianus, au fost martirizați patru credinciosi, un preot și trei fecioare,
ale căror nume nu au fost transmise. După martiriul lor au apărut din pământ
patru cruci de piatră, care s-au dovedit a avea puteri vindecătoare. Legenda
aceasta exagerată depășește cu mult și
imaginația celor din alte întinse zone ale începuturilor creștinismului.
In sec.al 10-lea, după ridicarea cetății bizantine,
numită astăzi „Păcuiul lui Soare” (cca 971), în jurul crucilor s-a înființat o mică
mănăstire, care a fost distrusă, ca și cetatea, în jurul anilor 1033-1036, de barbarii
pecenegi. Fragmente ale zidurilor de incintă ale cetății de atunci, inalte azi
pe alocuri de 4 m, o poartă de intrare, debarcaderul și rămășițele unei cladiri
cu absidă au ramas marturie prin vremuri si pot fi zărite si cercetate, fiind
degajate de arheologii din a doua jumătate a sec.al 20-lea.
Cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (sec.al
10-lea) este considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate
Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul
Mitropolit al Țării Românești, Iachint.
După cucerirea Dobrogei de către turci, un pașă de
Silistra, numit Ahmet Bei de o altă legendă, a devenit proprietarul locurilor și
auzind de crucile miraculoase a dat ordin ca acestea să fie ocrotite. Legenda
spune că și acest turc ar fi trecut la creștinism. Unul dintre ultimii bei ai
locului a distrus două dintre cruci rupându-le brațele, în preajma Războiului
de Independență al României.
Zona în care s-au găsit crucile a început să se
pustiască dar acestea și-au păstrat puterile, după cele afirmate de preoții de
mai târziu. Se zice, iarăși fără temei, că în 1885 ciobanul satului Coslugea,
surdo-mut din naștere, a adormit langă ele și când s-a trezit și-a dat seama că
aude perfect și că poate vorbi.
In 1923 P.S. Ilarie al Tomisului a înființat aici o
mănăstire, ridicând un paraclis pe terenul donat de Parascheva Gheorghici din
Ostrov și Olimpia Andreievici din Coslugea. In 1934 paraclisul a luat foc dar,
ca prin minune, icoanele au ramas neatinse de flăcări și se păstrează în muzeul
mănăstirii.
La 5 iulie 1936 I.P.S. Gheronție al Tomisului a
ctitorit actuala biserică, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu.
Biserica a fost proiectată cu trei altare și a fost sfințită la 13 septembrie
1942.
In 1959, mănăstirea a fost închisă în urma Decretului
410 și, din 1970, a functionat ca biserică de mir. A fost pictată în mod
clandestin între anii 1987-1989 de pictorul Marcel Codrescu din Campulung
Muscel. Până în 1990 clădirile mănăstirii au fost folosite de I.A.S. Ostrov.
La 2 februarie 1990 fostul staret, Eleftere Mihail,
s-a intors de unde fusese alungat și a redeschis mănăstirea, dar s-a stins din
viață la 12 mai acelasi an, fiind înmormantat lângă biserică.
In 1991, noul stareț al mănăstirii, Gheorghe Avram, a
ridicat un corp de chilii și stăreția, iar în 2001 au început lucrările la un
nou ansamblu mănăstiresc cu un turn clopotniță, chilii, muzeu, bibliotecă,
arhondaric și lumânerar, totul realizat după planurile arhitecților Todor Ion,
Dan Corneliu și ing. George Oprea din Constanta
In anul 2002, lângă izvorul Sfantului Andrei s-a
construit un paraclis și un bazin pentru colectarea apei atât de solicitată de
credincioși, în special în zilele de Izvorul Tămăduirii și praznicul Sfântului
Andrei.
Mănăstirea a fost învăluită de o prea densă și puțin
credibilă poveste de sfințenie a locului, legată strâns de trecerea pe aici a
Sfântului Apostol Andrei. Aceasta pentru a-i acorda lăcașului o justificare de
întemeiere.
In schimb, este de admirat efortul, din ultimile
decenii, de a se crea un lăcaș creștin atrăgător
și spiritualizant pentru credincioșii ce vizitează din ce în ce mai mult zona,
cu speranța producerii unor minuni legate de sănătate..
Mănăstirea Dervent oferă călătorilor prin Dobrogea
masă și găzduire pentru o noapte în arhondaric, fără taxă, cu condiția
respectării unor reguli de bună-cuviință într-un lăcaș sfânt.
Mănăstirea Dervent - Isvorul Tămăduirii
Mănăstirea Dervent - Isvorul Tămăduirii
Mănăstirea Dervent - Crucea mică din exterior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu